486 matches
-
apărută, din fericire, ca din pământ. Norocul începuse să-mi surâdă și starea mea sufletească se înseninase și ea. De obicei, mahalaua mă deprimă prin sărăcia ei monotonă, astăzi însă, nu ! Chiar bojdeucile cu geamul de-o palmă, cu curți noroioase prin care mișunau purcei, câini, găini și copii mucoși, îmbrăcați ca vai de lume și la care striga acrită câte o femeie ofilită de treabă, cu părul adunat neglijent într-un conci soios, fluturându-și fustele în jurul pirostriilor pe care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că nu te grăbești, ne Întoarcem Împreună. Șoferul lui Cristian iese din oraș printr-o mahala plină de fum, păduchi și veselie, o cotește pe lîngă gardul fabricii de conserve și apoi o ia direct pe cîmp, pe o potecă noroioasă care străjuiește un ogor negru - acum, gol. SÎnt vreo 5 kilometri pe care urmează să-i facem Într-o oră, sub cerul Închis. Nu ne grăbim, că n-avem de ce, avem ce ne povesti. Pe un dîmb nu departe, În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
răspunse Alex. Viitorul nu-l putem cunoaște niciodată. — Doctorul zice că nu e bine să mai înotăm în Enn, schimbă Gabriel vorba. E .infectat cu microbi de gălbinare, de la șobolani. N-am înțeles niciodată de ce vă place vouă râul ăsta noroios, când puteți înota la Băi, replică Alex. — Mă rog, lui Adam îi place la râu - e mai natural și... Într-un fel e mai retras, mai tainic... și apoi sunt animale și păsări și plante... și altele. — L-a adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
După moartea tatălui ei, fetița a fost luată de o mătușă, sora mai mică a lui Whit Meynell, care locuia într-un orășel numit Westfield, căminul originar al familiei Meynell, situat într-un ținut păduros, deprimant, în vecinătatea unui lac noroios, nu departe de Austin, Texas. Hattie resimțea chinuitor lipsa tatălui ei și l-a jelit mult mai mult timp decât li s-a părut normal celor din jur. Se înțelegea bine cu Margot, sora lui Whit, dar aranjamentul nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Trecuseră pe lângă tatăl Nestei Wiggins, care-și înălțase respectuos pălăria în fața filozofului. — Dominic Wiggins, un croitor care locuiește în Burkestown, un om foarte drăguț. — Îmi aduc aminte de familia Wiggins. Erau catolici. Traversau acum islazul, care era foarte umed și noroios. Părintele Bernard își mânjise pantofii. Poalele sutanei i se desprinseseră parțial din ace și măturau iarba udă. Începuse să simtă nevoia unei băuturi. Dacă ar lua-o înapoi spre Burkestown pe scurtătură, pe lângă vechea cale ferată, în douăzeci de minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lipsit de ștaif și înfrigurat. Nu-i plăcea să-și simtă părul ud. Desigur, fetele, alertate de telefonul lui primit dimineața, îl așteptau de câtăva vreme (acum era aproape ora prânzului), privind pe fereastră ca să-l vadă apărând pe cărarea noroioasă dintre copaci. Până atunci se dăduseră peste cap să pună totul la punct în casă. (Pearl refuzase, din gelozie, ca Ruby să se ocupe de curățenie. Făcea ea toată treaba cu ajutorul lui Hattie.) Hotărâseră împreună cum să se gătească; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aflu de unde apăruse și, urmărind-o, am văzut că pisica a dispărut în mlaștină. Era prima oară că vedeam mlaștina de aproape. Duhoarea bălților se simțea puternic acum. Nu departe de locul unde se oprea linia ferată, zăcea în apa noroioasă invadată de lintiță un schelet de pe care, la apropierea mea, broaștele au sărit cu zgomot. Am înaintat pe fâșia de pământ tare dintre două smârcuri și am dat de o altă barieră de stuf care mă împiedica să văd mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
avut impresia că, în loc să ies spre marginea mlaștinii, mă afundam în ea. Am luat-o, așadar, în direcția opusă, până am reușit să mă zăpăcesc de tot. Și nu lipsea decât un pas greșit ca să alunec, rămânând prizonierul unui labirint noroios îngrășat de fluturi. Întotdeauna e de ajuns un pas greșit, nu-i așa? Apoi mi-am amintit de harta din gară. Din moment ce fusese nevoie de o hartă însemna că riscul rătăcirii era real. Cei care o făcuseră știau cât de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
au tăbărât pe mine furioase și m-au orbit cu ciocurile și cu ghearele. Cum să mai ies orb din mlaștină? mi-am zis. Dacă voi porni, voi luneca în primul smârc și-mi voi găsi moartea într-o baltă noroioasă laolaltă cu fluturii. Atunci am auzit un sunet de clopot. L-am recunoscut și m-a cuprins o mare emoție. Nu mă mai interesa că eram orb. Regăsisem clopotul. Și, într-adevăr, clopotul se îndepărta încet. Am pornit parcă după
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de sprijin adevărat. Și, în noaptea aceea, aproape mă bucuram că spaima de a rămâne fără apă și de a muri de sete mi-l luminase din nou. A plouat puțin, iar în fântână a continuat să rămână aceeași apă noroioasă, însă a fost prima noapte când am adormit liniștit. 15. Acum, Eleonora se ducea la telefon cu o emoție neprefăcută. Privind-o cum se îndrepta spre sala de așteptare și cum dispărea apoi pe ușa care da în coridor, aveai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un imens ochi deschis asupra mea de mlaștină. Descoperirea asta m-a buimăcit. "E ochiul lui Dumnezeu", mi-am zis. Și eram gata să mă prăvălesc în genunchi, dar gândul că Dumnezeu n-ar putea avea un ochi atât de noroios m-a oprit. Ar fi fost o blasfemie gestul meu, nu o umilință. Pe urmă, reacția mea a fost și mai stupidă. Mă simțeam stingherit și supravegheat de acel ochi uriaș. Mă privea fix. Numai pupila mișca încet, ca o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-o traversare, când le acordai prioritate, te trezeai că-ți mulțumesc cu un zâmbet larg, care-ți umplea de plăcere ziua?!? Când, odată întors acasă, am dat, ca-n fiecare vară, de strada decopertată din nu știu ce motiv, cu mațele atârnând noroios în afară, cum să nu plângă fierea în mine amintindu-mi de lebedele, rațele sălbatice și pescărușii care ne veneau la Amsterdam sub fereastră, de autostrăzile ca-n palmă, hamacul din sufrageria olandeză, aerul curat și grădina cu iepuri din
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
extratereștrii, orice poate arunca America în demență colectivă. Să fie de vină faptul că, sufletește, America este mult depășită de progresul ei tehnic? Europa are avantajul că se poate blaza mai ușor... Au început să se formeze băltoace. Dar nu noroioase ca la noi, unde ploile sunt singurele care spală praful... Sunt tentat să zic că Europa s-a născut direct bătrână. Din această cauză nu s-a putut concentra asupra unui vis. Ea ar fi putut să beneficieze de energia
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
e Daniel, spune-i lui Daniel câteva cuvinte... Trebuie să iasă de acolo, să se ducă undeva unde poate gândi. Are el un locșor pe malul râului, unde poate să stea pe pământ, lăsând sutele alea de kilometri lichizi și noroioși să treacă peste el. O ia spre sud, pe jos. N-a mai fost la Platte de toamna trecută. I-a fost frică să nu descopere că a umblat cineva și la râu. Pleacă din casă fără șapcă, iar soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de protectori ai râurilor. Înțeleg perfect. Ce mai contează experiența noastră personală, în comparație cu conservarea marșului de patru miliarde de ani al evoluției? Luna asta se făceau doi ani de când se culcase cu bărbatul ăsta în ploaia torențială, goi pe malurile noroioase ale râului, lingându-l la subraț ca o pisicuță. —Doamne, Karsh. Ce pot să spun? E cea mai satisfăcătoare muncă pe care am făcut-o vreodată. Mai mare decât mine? Mai bine zis mai mare decât oricine. Îmi trec prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și compactă îl fascină iar apoi îl îngrozi. își acoperi ochii. Picioarele îi atinseră imediat pămîntul. își sprijini stomacul de balustrul unui pod și cuprinse în brațe un parapet. îi era rău. Fluviul devenise un pîrîiaș printre limbi de pămînt noroios. Un nor subțire de albatroși țipa deasupra unei mortăciuni, sub podul suspendat, spre răsărit. în tălpi simți un murmur subteran care începu ca o vibrație și deveni un zdrăngănit în urechi, năvălind în orizont ca trăznetul unui gong. își ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
al unui trecut industrial. Sediul Canal +, aflat de cealaltă parte a liniei RER, le domină, opunîndu-le albeața sa luminoasă și eleganța formelor sale contemporane. Tînăr și mîndru, imobilul pare să nu încerce decît dispreț pentru harababura de pe chei, prăfuit sau noroios, după vreme. În așa măsură încît farfuriile antenelor parabolice întorc ostentativ spatele acestui trecut revolut. Foarte repede, instalațiile industriale și antrepozitele de aici cedează locul. Cheiul se urbanizează și oferă pietonilor un pavaj ordonat. Privirea poate admira nestingherită fluviul și
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
destul de detaliat. Grosvenor nu luă parte la discuția celor doi. - Domnule director, începu McCann, vă aduceți aminte, cred, că mi s-a cerut să lămuresc problema dacă planeta asta este sau nu artificială. Se pare că este. Straturile de sub suprafața noroioasă par să aparțină unei planete mai vechi și mai evoluate. Deși e greu de crezut că un strat de jungla ar fi putut să fie adus de pe o altă planetă și așternut pe cea de față, totuși avem dovezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
m-am ales însă din această gafă. La insistențele Liviei, ne-am mutat într-o locuință de la marginea orașului. Ferestrele dădeau spre pădure, ceea ce îmi plăcea foarte mult. Strada nu era pietruită, pământul se desfunda la fiecare ploaie și devenea noroios, în schimb aveam curtea plină de trandafiri; în special trandafiri galbeni și de un roz palid, obosit, care umpleau aerul cu un miros greu și dulceag. Mă atrăgea să stau între ei, să mă îmbăt și să mă îmbolnăvesc de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrînesc. Și ce realizasem? O scurtă perioadă de glorie, câteva pietre funerare în Stâncile de marmură și cam atât ― cum, asta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la distanță, îi cerșeam pe coridoare un zâmbet, o privire prin care să-mi arate că mă iertase. Îmi plăcea bineînțeles să mă admir în sala cu oglinzi, dar nu cumva era mai potrivită pentru mine oglinda aceea de apă noroioasă? Din pricina căldurii care îmi frigea ceafa începusem să transpir și-mi cădeau picuri de transpirație de pe frunte care făceau să tremure apa și să mi se șteargă pentru câteva clipe figura. Ca într-un vis. După care iarăși mă vedeam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
apoi te împinge înainte și-ți lipește țeava de ceafă. Îmi venea să strig acum: "Mulțumesc, Dinule, că mă ajuți să mă scutur de ultimele sentimente. Complet fără inimă, voi fi de temut". Deodată, am încremenit. În ochiul de apă noroioasă, aproape de urechea mea stângă apăruse o gaură neagră, metalică. Prin urmare, viața mă confirma pe loc! Întotdeauna un vânător ne urmărește. În spatele lui e un alt vânător și așa, la nesfârșit, fiecare vânează pe cineva și fiecare constituie o țintă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
m-am ales însă din această gafă. La insistențele Liviei, ne-am mutat într-o locuință de la marginea orașului. Ferestrele dădeau spre pădure, ceea ce îmi plăcea foarte mult. Strada nu era pietruită, pământul se desfunda la fiecare ploaie și devenea noroios, în schimb aveam curtea plină de trandafiri; în special trandafiri galbeni și de un roz palid, obosit, care umpleau aerul cu un miros greu și dulceag. Mă atrăgea să stau între ei, să mă îmbăt și să mă îmbolnăvesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrânesc. Și ce realizasem? O scurtă perioadă de glorie, câteva pietre funerare în stâncile de marmură și cam atât - cum, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la distanță, îi cerșeam pe coridoare un zâmbet, o privire prin care să-mi arate că mă iertase. Îmi plăcea bineînțeles să mă admir în sala cu oglinzi, dar nu cumva era mai potrivită pentru mine oglinda aceea de apă noroioasă? Din pricina căldurii care îmi frigea ceafa începusem să transpir și-mi cădeau picuri de transpirație de pe frunte care făceau să tremure apa și să mi se șteargă pentru câteva clipe figura. Ca într-un vis. După care iarăși mă vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]