381 matches
-
legoSe lăfăiau în roșii mașinuțe.Alăturea, eu am văzut, surprinsă,O carte de povești nemuritoare... XXVII. SPRE CERUL ÎNDURĂRII, de Curelciuc Bombonica , publicat în Ediția nr. 1399 din 30 octombrie 2014. Pe sânul dunelor îmi culc neliniștile toate Și-mi oblojesc aripile cu îndurări senine, Aș vrea să pot zbura încă o dată, de se poate, Spre înălțimea de azur a dragostei divine. Cu sufletul să mângâi munții de nefericire, Să-ngrop durerile sub haina albă a zăpezii, Apoi să dau întregii
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
să mă înalț spre cerul îndurării, Să-mi vindec temerile și angoasele din minte, Lăsând de-o parte vălul infinit al nepăsării, Ca trecerea să-mi fie înțeleaptă și cuminte! Citește mai mult Pe sânul dunelor îmi culc neliniștile toateși-mi oblojesc aripile cu îndurări senine,Aș vrea să pot zbura încă o dată, de se poate,Spre înălțimea de azur a dragostei divine.Cu sufletul să mângâi munții de nefericire,Să-ngrop durerile sub haina albă a zăpezii,Apoi să dau întregii
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
până în zori de zi... te iubesc, mama, cu toate zâmbetele inocentei... în brațele copilăriei și cu lianele din jungla vieții îți cuprind trupul împuținat de vreme oferindu-ți îmbrățișările mele fierbinți. știu că, tu, mama încă mai simți arsura rănilor oblojite de tine din genunchii jupuiți de căzături, lacrimile provocate de necazul unei note nedrepte luate la ora de istorie contemporană... te iubesc atât de mult, mama cu amintirile, inconsecventele și văietăturile tale zilnice încât aș vrea să-ți iau toate
LILIANA GHIȚĂ BOIAN [Corola-blog/BlogPost/375702_a_377031]
-
prea grelecu insomnii prelungite până în zori de zi...te iubesc, mama, cu toate zâmbetele inocentei...în brațele copilăriei și cu lianele din jungla viețiiîți cuprind trupul împuținat de vremeoferindu-ți îmbrățișările mele fierbinți.știu că, tu, mama încă mai simțiarsura rănilor oblojite de tinedin genunchii jupuiți de căzături,lacrimile provocatede necazul unei note nedrepteluate la ora de istorie contemporană...te iubesc atât de mult, mamăcu amintirile, inconsecvente leși văietăturile tale zilniceîncât aș vrea să-ți iau toate durerilecând te țin în brațele
LILIANA GHIȚĂ BOIAN [Corola-blog/BlogPost/375702_a_377031]
-
Acasă > Versuri > Visare > FUGĂ DE SILFIDE Autor: Lorena Georgiana Crăia Publicat în: Ediția nr. 2161 din 30 noiembrie 2016 Toate Articolele Autorului Ploaia pe ochii ce mi-i oblojesc, Fulgere stau pe liniștea supta De tot ce nu am și mă împietresc! Ah, lume nebună, lume nebună, Totul, stupid, sfârșindu-mi trăirea, Ce-mi scutură plâns pe brațe cu brumă, Cuvinte-n balast, robindu-mi gândirea! Ah, muzica nouă
FUGA DE SILFIDE de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2161 din 30 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379291_a_380620]
-
luna; Vorbele-i dulci și le chibzuiește... Ah, tunet în cer! O, lume nebună! 26 mai 2016, Constantă Sursa Foto: #Edvar #Munch #poezie #literatura #poezii #ArsMuriendi Ah, tunet în cer și-n inima ruptă,Ploaia pe ochii ce mi-i oblojesc,Fulgere stau pe liniștea suptăDe tot ce nu am și mă împietresc! Ah, lume nebună, lume nebună, Totul, stupid, sfârșindu-mi trăirea,Ce-mi scutură plâns pe brațe cu brumă,Cuvinte-n balast, robindu-mi gândirea!Ah, muzica nouă, de
FUGA DE SILFIDE de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2161 din 30 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379291_a_380620]
-
cele în care clonele trebuia convinse că Dumnezeu însuși dorește ca ele să întreprindă un lucru sau altul. Îi părea rău de Stin. Într-un fel, chiar îl simțea ca pe un fiu excepțional. Îl legănase încă de mic, îi oblojise rănile, îl învățase primele deprinderi practice. Și asta de la o vârstă la care sora ei mai obișnuia să se joace cu păpuși din lemn în praful din fața pavilionului fraților-savanți. Femeia scuipă cu ciudă în direcția unui cărăbuș care zbura greoi
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
vreme calea Kyrallului, în pofida a ceea ce ai încercat să-mi spui, Arrus. Și știi că tu însuți ascunzi de noi toți câteva taine... Și nu e vorba de vreun secret minor, de vreo dragoste ascunsă, care ți se arată pe când oblojești vreo minte rătăcită în urma vreunei bătălii. Uimit de un asemenea atac, bărbatul își strânse instinctiv veșmântul în jurul său și spuse cu înfrigurare: - Nu ascund decât ceea ce se știe între Făurari din generație în generație. Și, oricum, dacă vei accepta să
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
despre un metaroman sau un roman în roman, ci de o formulă narativă specifică, amestecând confesiunea transpusă în stil indirect liber cu „povestirea indirectă” (Ioan Holban) sau cu documente de tip autenticist, precum scrisorile. Ion Varlam, protagonistul din Dimineața, își oblojește ființa fracturată prin rememorarea poveștii bunicului și a tatălui său, artiști din lumea satului, inși învinși sau aflați în răspăr cu meandrele istoriei (unul ucis, altul închis din motive politice). Dacă prin Cristian Omu din După echinocțiul de primăvară se
STEFANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289900_a_291229]
-
Am crede că de nicăieri, dacă luăm în seamă că marele paideutes, centaurul Chiron, și-a dăruit nemurirea magistrală, lipsită de orice cusur, lotrului Prometeu și s-a dus pe râul Lethe, lăsându-ne pe noi, învățăceii săi, să ne oblojim singuri boala cea grea a apaideusiei. Dar strămoșii elini, în înțelepciunea lor, poate mâhniți de moartea fabulosului centaur, au mai alcătuit o fabulă, care merită interpretată cum se cuvine. Este povestea lui Ulise Polytropos, un om de rând care a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de lumină/ mereu mai auster, fețele lor, un grup de satisfacții/ urcând nivelele, se edifică, în urmă/ o realitate tot mai pregnantă înghite ecourile/ și conversația, solitudinea trupurilor/ acum perfect acordată cu bolțile// și Naratorul în dugheana fiecărui cuvânt/ își oblojește cum poate arsurile/ și vedenia” (După-amiază cu academică vedenie într-o dugheană). Tensiunea poemelor provine din împărțirea, sfâșierea eului poetic între înlăuntru și afară („homo conclusus” - se mărturisește P. într-un poem), între reveria realului și percepția lui, între conștiința
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
se poate recunoaște un sufix cu diftongul ea». Ei, se poate recunoaște în „mânjeală” un sufix cu diftongul ea, ca în „oblojeală”? Pare că da, pare că nu...«Greșală 0╗ n-are și el un sufix cu diftongul ea? A obloji, a greși, a mânji. Unde să fie sufixul cu diftongul ea? Cum scriem deci cuvântul «mânjeală 0╗? Nu cumva în două variante ca orășan, roșață, clujan? În treacăt fie zis... Fiindcă suntem la acest paragraf 11, de ce socoate autorul proiectului
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Și durerea din picior s-a mai dus. Livia îl strânge afectuos de mână, încercând să-l îmbărbăteze. Un pic mai molcom, i se adresă iscoditor lui Musa: — Tu ce înțelegi prin leacuri blânde? Medicul prinde curaj: — Mă gândeam să oblojim rana alternativ, când cu frunze de varză zdrobite amestecate cu rădăcină de crin, când cu o cocă din miere și făină, să tragă puroiul... Astea cel puțin nu dor, șoptește încetișor bătrânul principe. Musa adaugă ezitant: Ar mai trebui și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu transformări și reîn carnări... Îl apucă brusc de piepții tunicii și-l zgâlțâie cu putere. — Da’ îți spun un lucru și cu asta basta, că nu-mi văd capul de treburi și, oricum, nu e datoria mea să-ți oblojesc spaimele. Adaugă cu o voce cavernoasă: — Ia aminte că nici pruncii, nici copiii și nici cei slabi la minte nu se tem de moarte. Îl atinge cu degetul la tâmplă: — E mare păcat că rațiunea nu-ți dă liniștea pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
socială, aparent importante, dar de fapt periferice și puțin semnificative. Dacă vrei să cunoști un copac, nu-i suficient să cauți în dicționare din ce se compune și câți ani trăiește. Trebuie, mai degrabă, să-i miroși rășina ce îi oblojește rănile, să-i strivești câțiva muguri între măsele, să te îmbăiezi în fiertura frunzelor sale și să-ți zdrelești pieptul gol de scoarța trunchiului, încercând să prinzi cu urechea bolboroseala tăcută a sevei. False și convenționale, biografiile conțin anul nașterii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
burgunzi. — După tot ce am văzut că au adus aici, adăugă Lidania, nu exagerează deloc. Jos la râu e un adevărat măcel. Oricum, dacă asta te poate mângâia, au murit și mulți huni. Iar noi ne-am petrecut toată după-amiaza oblojindu-i pe răniții care au reușit să se târască până aici. Sebastianus se frământă în culcuș. — Și... Chilperic? Fiul lui Gundovek, ce soartă a avut? — Nu știu cine o fi acest Gundovek de care vorbești. însă hunii au învins, asta e sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
socială, aparent importante, dar de fapt periferice și puțin semnificative. Dacă vrei să cunoști un copac, nu-i suficient să cauți în dicționare din ce se compune și câți ani trăiește. Trebuie, mai degrabă, să-i miroși rășina ce îi oblojește rănile, să-i strivești câțiva muguri între măsele, să te îmbăiezi în fiertura frunzelor sale și să-ți zdrelești pieptul gol de scoarța trunchiului, încercând să prinzi cu urechea bolboroseala tăcută a sevei. False și convenționale, biografiile conțin anul nașterii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
zâmbi consoarta, arătându-și dintele de platină. „Cu propria-mi cenușă?“ ridică Întrebător din mână Ippolit. „Cu ce altceva te-aș mai putea spăla!?“, spuse ea cu aceeași dulceață-n glas, după care, vărsând pachețelul În lighean, Începu să-i oblojească degetele de la picioare cu cenușa ce emana căldură... „Mă așteptam să fie rece.“ „Am păstrat-o caldă“, făcu nevasta, continuând să-i oblojească picioarele pline de răni, din care Însă În loc de sânge supura alcool Royal. Ippolit stătea pe scaunul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
spăla!?“, spuse ea cu aceeași dulceață-n glas, după care, vărsând pachețelul În lighean, Începu să-i oblojească degetele de la picioare cu cenușa ce emana căldură... „Mă așteptam să fie rece.“ „Am păstrat-o caldă“, făcu nevasta, continuând să-i oblojească picioarele pline de răni, din care Însă În loc de sânge supura alcool Royal. Ippolit stătea pe scaunul lui cu inima strânsă ca un purice. Aștepta ca din clipă În clipă veselia nevestei să se transforme Într-o furie greu de potolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să Îndure două ore singur cu arătosul, cârlionțatul, zâmbitorul Eisen. Dar Wallace, cu ochii lui cu orbite mari și genele lungi, Întinzând un braț păros și subțire din pat și, fără să se uite, acceptând cafeaua cu degete tremurânde, se oblojise timp de zece zile În patul lui Eisen după Închisorile din Armenia sovietică. Rușii Îl trimiseseră În Turcia. Din Turcia se dusese la Atena. Din Atena, la fel ca Newell iezuitul mai târziu, zburase În Israel. Cu afecțiune, cu devotament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
un fulger prin ochii furtunii îmi spuneai apoi mi-ai dezbrăcat inima în fața lumii cum îmi adunai părul în pumni să-l săruți dând deoparte iubirea cu grija cu care pregătești gâtul pentru tăiere o vreme doar fluturii mi-au oblojit rana în aripile lor și-n florile de piatră din râu se reflecta uitarea ca o fericire unică acum ai privirile bolnave de timp de mine visele îmi spun că le dor ochii de mâini care le frământă iar ca
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
după care nu mai contenea vorbindu-mi despre nepoată; este sigur că încerca o suferință pe care n-o mărturisea ca atare, dar lunga deschidere de vorbe forma pentru ea tot atâtea bandaje secționate de curgerea zilelor, cu care-și oblojea nerostitele răni sufletești, căci cu plecarea Margăi Popescu se ștersese și ultima rudă ce-i mai deschidea ușa și care-i amintea împământenirile spiței ce-i urca, sub control până spre mijlocul veacului trecut, rânduitori de cherestea sau cereale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
călare, alergând printre bordeie, începu a chema cu vocea-i grozavă. În noaptea aceea de cumpănă, Niță era să treacă pragul morții. Îl așezară cu capul spart și cu picioarele stricate, în bordeiul moșnegilor. Veni prin viforniță Iana și-l obloji, cu pâne muiată în rachiu, îi aduse o lumânărică de ceară la căpătâi, și până în ziuă moșnegii vegheară. El gemea fără întrerupere, cu ochii închiși. Iar dimineața sosi ca adusă de furtuna de-afară și Marghiolița de la bordeiul din deal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
antipatic. Mie îmi amintea de un suspensor sau de o centură pentru hernie. Mda, făcui eu, aprinzându-mi altă țigară. Doar dacă nu vă spun eu altceva în mod special, să știți că eu fumez întruna. O vreme mi-am oblojit obrazul cu sticla rece a paharului. Am mârâit și am înjurat. Când mi-am ridicat iar privirea, fata mea dispăruse. În locul ei se zvârcolea o mexicană lungă de aproape doi metri, cu gura până la urechi, sâni fierbinți și gresați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pierderii acelei povestiri. Sufletul însă nu voia să știe că eu eram pregătit. A gemut și s-a zvârcolit în mine încă multă vreme, ca și cum o rană profundă nu mai voia să se lase închisă, cu oricâte leacuri aș fi oblojit-o. De parcă ar exista aievea leacuri pentru părăsirea ta în fața Lumii. Despărțirea de Ester, o simțeam întruna, era o astfel de rană. O credeam ostoită pentru ca deodată, la răstimpuri neprevăzute, să țipe iarăși, lovită din senin de cine știe ce gând pustiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]