355 matches
-
ascuțită precum botul nevăstuicii, vorbea cu câțiva leproși pe care părtașii îi împingeau în față odată cu rotirea torțelor. Vorbea într-o latină greu de înțeles, dar, deși nu mai auzisem vreodată cuvinte și accente asemănătoare, am înțeles noima vorbelor. Îi ocăra spunând că de curând fuseseră aduși acolo doi frați dintr-o familie bogată, burdușiți cu aur, desigur, ca să cumpere alimente de la contrabandiști, și el voia aurul ăsta, altfel îi ardea de vii în colibele lor. Ca să nu existe nicio îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
adunaseră în jurul lui Iacob și așa toți la un loc parcă erau o mică armată gata de război. Chiar și Iosif avea un băț în mâini. Aerul era încărcat de ură. Laban a dat un pas înapoi. - Fiule! De ce mă ocărăști? a început el dintr-odată să-l lingușească, cu o voce dulce de bătrân neputincios. Sunt aici doar ca să îmi iau rămas-bun de la familia mea iubită, de la fiicele și de la nepoții mei. Suntem rude, eu și cu tine. Tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
idioată! - Nu mai țicnit decît alte persoane care se preumblă printr-un loc complet necunoscut În pantofi Weston și Într-un costum la patru ace atît de nasol! Replica promptă și virulentă Îl descumpăni. Și În plus mai era și ocărît! Vexat de aluzia la stilul lui vestimentar, Fersen luă loc, fără să mai aștepte să fie poftit, În mașina Mariei și trînti portiera. TÎnăra polițistă se strecură la volan. - Vii direct de la Paris? - Eram la Nantes, eram pe punctul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vocea cu timbru grav a lui Chantal, inexpresivă, fără să opună rezistență, Își făcu mărturisirea aproape cu ușurare. - Am auzit zgomot de voci, era aproape ora trei, au trecut la cîțiva metri de noi, fără să ne vadă... Yves Îl ocăra pe Gildas... - L-a amenințat? - Da, șopti ea concentrată asupra a ceea ce Își amintea. Zbiera că va face totul ca să-l facă să tacă... Împreună cu Nicolas, am fugit cît mai iute, ne-am Întors fiecare la el acasă... - Și cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
moșie la... la un unchi. - Pascalopol, nu? L-am cunoscut odată. E un bărbat foarteelegant și simpatic. Felix lăsă capul în jos, nedîndu-și seama dacă Georgeta îl ironizează sau crede că Pascalopol îi e unchi, însă în sinea lui îl ocărî cu toată violența pe Stănică... - N-am vrut să te supăr, zise Georgeta, văzîndu-l întunecat. Ți-am spus ce mi-a spus și mie Stănică. Știu eu cât e de palavragiu. Georgeta încercă din nou să se apropie de Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îndreptă cravata roasă a lui moș Costache și ieșiră. Fiind cam departe, întrebă pe bătrân dacă nu vrea sa ia un tramvai sau o trăsură, Dar moș Costache protestă: - Ești obosit? Pentru mine, nu! Mergem încet-încet. Tot drumul, bătrânul bombăni, ocărând în surdină pe Stănică: pungaș, escroc etc. Ca să-i facă o plăcere lui Felix, găsi cu cale să cumpere de pe drum un fișic cu alune americane, pe care le ronțăi aproape numai el. Sosiți în fața restaurantului, G. Călinescu moș Costache
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un dascăl și de popa Țuică. Acest popă Țuică fuse preot mai înainte la biserica părintelui, și acum bătrânul rămăsese supranumerar. Avea șaptezeci de ani, o barbă ascuțită și vânătă, ca o bidinea, și bea multă țuică, de unde și porecla. Ocăra, pronunțând foarte des numele necuratului, se văieta chiar în biserică, la lume, de bătrânețe și dureri prin încheieturi și spovedea copiii, care-i râdeau sub patrafir, întrebîndu-i dacă au mâncat fasole și varză acră. Cânta mormăind, sughițând, trecând repede de la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ți-am spus să nu mai pomenești pe ucigă-l-crucea. Ce păcatele, doar ești preot bătrîn! Doar atâta iertare să ai pe lângă Domnul milostiv. G. Călinescu Stănică deveni provocător: - Așa sunteți dumneavoastră. Pe alții îi sfătuiți să nu bea,să nu ocărască, dar sfințiile-voastre faceți tot ce poftiți. Cum să mai creadă lumea? - Darul! zise popa Țuică, apucîndu-și cu mâna toata micalui barbă. Creștinul respectă în mine darul dumnezeiesc, nu pe mine, care sunt păcătos. -Măi, porc de câine, protestă părintele titular
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
astea... O femeie nu are, propriu-zis, nimic, decât rochiile de pe ea. Și astea încă trebuie să fie de ultima modă. Din pradă luă și Aglae. Purtând mănușile și ciorapii Otiliei, mândră de acest mic desfrâu senil, nu înceta de a ocărî pe fată, din două puncte de vedere: întîi că cumpăra numai lucruri scumpe, ca și când ar fi milionară, al doilea că nu e strângătoare și aruncă obiecte în bună stare. Plictisită de doliu, Otilia, îngenunchind într-o seară înainte de culcare în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vreo douăsprezece ori cu căpățâna de colțul noptierei, pe Genel. Împăcați apoi de abila fermecătoare, c-un rachiu din care n-apucaseră să guste, în viață, pielițele gurilor lor cum era de așteptat, se uniră împotriva ei. O bătură, o ocărâră și-o iubiră pe rând. Către patru noaptea, răzbiți, adormiră, unul lângă altul, tustrei ca franjurile dintr-o perdea, făcând, probabil, către plafonieră, expoziție de mari fesieri. Într-adevăr, căutîndu-l mult spre stânga, dincolo de muiere, Ho diábolos îl dibui, căzut
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Vistierie să ai! Parcă din banii noștri se putea! Zidarii înjurau în gura mare: - Ce biserică, mă oameni buni!... Biserică ne trebuie nouă? Mai bine făcea spital, că ne mor copiii de tifos, n-are cine-i îngriji. Femeile îi ocărau: - O să vă rămână gura strâmbă, păcătoșilor. Supărați pe Dumnezeu. A trecut iarna și, prin mai, din capul Filantropiei au sosit vreo douăzeci de căruțe cu nisip și vreo alte douăzeci cu cărămizi. Până 130 seara, au picat și niște meșteri
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să te-nvețe ea! Paraschiv nu se roșise. Se uita numai chiorâș la ele. - Miorlăitule, n-oi avea daravelă! Ca gâștele erau. Abia 1-a scos Mînă-mică din mâinile lor: - Dați-vă la o parte, boarfelor! Venise țața, care le ocăra pe nerușinate. Gheorghe i-a șoptit patroanei că aveau nevoie să stea ascunși vreo două zile în tractirul ei. Una mai arătoasă i-a pus țîța-n palmă lui Sandu, să-l înfierbînte. Împrejur se învîrteau peștii și câțiva olteni veniți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
privirea dușmănoasă, parcă tot îi trăsnea și-i fulgera. Altfel, bărbat de comitet dacă-l cumpărai. Făcuse multe pentru cartier, că-l știau și primarii, el îi lua în colți la vreo nevoie, le bătea cu pumnu-n masă și-i ocăra. Și dacă mai bea câte un morocar de rachiu la Stere, spunea vrute și nevrute. Când se întîlnea cu nea Fane, autopsierul, i se aprindea gura. Cereau, fiecare pe limba lui: - Coană Lino, fă-ne câte o injecție! - Două gamoaie. Nevasta cârciumarului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ei, rizând și spunând de ale lor. Mai venea câte una plină de sânge acasă. Ședea ascunsă, să n-o vadă nimeni. Se spăla și se culca furiș, dar de om nu se lăsa. Tații ieșeau după ele și le ocărau. Fiecare pe-a lui: - Îți arde pipota, ai? îți dau eu ție! - Te omor dacă te mai prind! îți miroase a bărbat? - Cățea! Semeni cu mă-ta! Nu scăpa una nebătută. Aveau mână grea meșterii. Loveau cum așezau cu mistria
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
devreme. Pe la prânz cerul se albise tot. Dinspre margini se adunau norii, vălătuci-vălătuci. Apoi s-a iscat un vânt. Gutuile galbene se scuturau în grădini. Muierile alergau prin curți după rufe. Le luase vijelia cu prăjini cu tot. Alergau și ocărau. Marița se păruise cu o vecină, că li se încurcaseră trențele. Maidanul fusese cosit de scaieți. Pământul aspru și tare gemea sub biciul vântului. Peste malurile galbene fulgerele brăzdau cerul. Vântul se ogoise de la o vreme. Se făcuse liniște. Încremenise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
exagerate din partea părinților, copiii se simt uneori prizonieri și caută oarecum o evadare, iar la un moment dat părinții Își pierd autoritatea asupra lor. La un moment dat Sfântul Ioan Învață părinții să „pună copilului Lege”, ca acesta să nu ocărască pe nimeni, să nu hulească pe nimeni, să nu se jure și să se bată. Și tot Sfântul Ioan Îndeamnă părinții să pedepsească pe cel care Încalcă legea. Sfântul Ioan recomandă mai Întâi mustrarea. Vedem că În zilele noastre copiii
EDUCAȚIA RELIGIOASĂ – O NECESITATE PENTRU SUFLETUL TUTUROR COPIILOR. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Mariana DINTER, Adriana NASTASĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2133]
-
că soțul este cu totul nevinovat. Acrivița pune slugile să-l spioneze pe Ianulea, le concediază pe cele care nu au ce raporta și silește astfel pe celelalte, până la urmă, să depună mărturii mincinoase împotriva unui soț ideal. Dumneaei, ,,țipa, ocăra și blestema’’, iar dumnealui ,,asculta, înghițea și tăcea’’. O singură dată și-a ieșit din pepeni, când kera Acrivița, la un ospăț cu mulți musafiri, și-a bârfit copios o prietenă, soția unui negustor cu vază cu care erau în
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
izmenele 534 G. Boccaccio, op. cit., vol. I, p. 59. 535 Ibidem, vol. II, p. 355. 536 Ibidem. 146 bărbatului. Limbajul stareței, deși neredat în mod direct, nu este nici pe departe adecvat poziției pe care o ocupă: „se apucă să ocărască pe fată cu sudălmi cumplite”, „însoțea sudălmile cu strașnice amenințări”537. Fata, descoperind izmenele, îi rostește o replică ironică și cu substrat superioarei, toate călugărițele descoperind adevărul. Stareța își schimbă discursul, transformând injuriile în cuvinte îngăduitoare la adresa poftelor trupești ce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
izmenele 534 G. Boccaccio, op. cit., vol. I, p. 59. 535 Ibidem, vol. II, p. 355. 536 Ibidem. 146 bărbatului. Limbajul stareței, deși neredat în mod direct, nu este nici pe departe adecvat poziției pe care o ocupă: „se apucă să ocărască pe fată cu sudălmi cumplite”, „însoțea sudălmile cu strașnice amenințări”537. Fata, descoperind izmenele, îi rostește o replică ironică și cu substrat superioarei, toate călugărițele descoperind adevărul. Stareța își schimbă discursul, transformând injuriile în cuvinte îngăduitoare la adresa poftelor trupești ce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
vă mirați de focul aprins între voi spre ispitire, ca și cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteți părtași la suferințele lui Cristos, bucurați-vă, pentru ca și la arătarea slavei lui să vă bucurați cu bucurie mare. De sunteți ocărâți pentru numele lui Cristos, fericiți sunteți, căci Duhul slavei și al lui Dumnezeu se odihnește peste voi; de către unii El se hulește, iar de voi se preaslăvește. Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș, sau hoț, sau făcător de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
jurnalele, dar erau ziariștii satirici care î și s criau sudalmele, dar de tipărit nu le tipărea nimeni, până ce a ap ărut la Târgoviște , ʺPravila țăriiʺ, așa zisa PRAVILĂ LA GLAVA care, iată, ce prevedea pentru acei care ʺînjură și ocărăsc pre ...neștineʺ: ʺLa capetele (capitolele n.n.) ce scriem mai sus, zisʹam cum sudalma se face și cu scrisoare, care sudalmă cu scrisoa re se face așa, când va scrie neștine (oarecine) și va pune și niscare cuvinte de ocară și
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
hârtii pe ziduri sau pre păreți pe unde trec oameni deac ă le aud toți, alții cu meșteșug, de nu scriu numele omului, ci scriu niscare semne ca acelea, ce le înțeleg și cunosc pentru cine grăiaște și pre cine ocărăște.ʺ Unor asemenea ʺcugetătoriʺ ce pedeapsă li se apli ca dacă erau dovediți? ʹʺCela ce va face polojenii ca acealea cu ocări și cu sudălmi asupra altuia, aceluia să i se taie capul, după cum zic mulți dascăli. Aceasta se socotește
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
de oală puroiul care se scurgea din rănile sale deschise. Și parcă asta nu îi era de ajuns, nevastă-sa care de fapt îi spărsese oala în cap, pentru a-i procura cioburile necesare, îl toca la cap și îl ocăra continuu. Se pare că istețul Satan l-a pedepsit groaznic în punctul acesta, i-a luat fii și fiicele dar i-a lăsat pe cap scorpia, ca să-i mănânce în continuare zilele. Insă Iov îi răspundea cu înțelepciune: Dacă am
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
cerul acolo sus de tot, unde nici săgețile celor mai iscusiți vânători nu ar reuși să ajungă vreodată. Ocrotiți de ele, sufletele bătrânilor, depuși la poalele acestui munte de gheață, se reîncarnează în nepoți sau strănepoți ce nu pot fi ocărâți, pedepsiți sau loviți atunci când greșesc, ci din contra stimulați, tocmai pentru că poartă în trupurile lor spiritele înțelepte ale bunicilor și ale rudelor trecute în lumea veșnică. Prin preajmă sălășluiesc și multe, alte spirite. Nu există nici un animal, nici un obiect, nici un
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
rânduiesc prin purtările și faptele lor în frontul împotriva dracilor și pe aceștia îi alungă, iar pe căpetenia lor, diavolul, îl iau în râs, prin aceea, că în tinerețe trăiesc în curăție, în încercări rabdă, în dureri stăruiesc, când sunt ocărâți suportă, lipsurile le disprețuiesc și, ceea ce e minunat, disprețuiesc chiar și moartea, făcându-se martiri ai lui Hristos”. (Sf. Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, cap. VI, LII, în PSB, vol. 15
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]