395 matches
-
mare, unde așteptară câteva minute, până ce apăru Ileana să le spuie că conița vine numaidecât și să poftească dumnealor în salon. În stânga era salonul și un fel de cameră de lucru pentru Gogu Ionescu, în dreapta sufrageria, despărțită printr-o altă odăiță de odaia de culcare, care, de altfel, comunica direct și cu vestibulul. Gogu împărțise în două odăița de la mijloc și instalase o baie modernă, care dădea numai spre dormitor. Din sufragerie, spre fund, un coridor ducea într-o cămăruță transformată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
poftească dumnealor în salon. În stânga era salonul și un fel de cameră de lucru pentru Gogu Ionescu, în dreapta sufrageria, despărțită printr-o altă odăiță de odaia de culcare, care, de altfel, comunica direct și cu vestibulul. Gogu împărțise în două odăița de la mijloc și instalase o baie modernă, care dădea numai spre dormitor. Din sufragerie, spre fund, un coridor ducea într-o cămăruță transformată în oficiu. Pe urmă venea bucătăria mare și mai încolo încăperile pentru servitori, în care locuia Dumitru
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Tu nu-i vezi că s-au apucat de revoluție?... Mai bine întreabă ce au cu mine băieții ăștia? Că eu n-am făcut rău nimănui, oameni buni, și... Ileana, fata lui Dumitru Ciulici, se culcase la ușa Nadinei, în odăița dintre dormitor și sufragerie. Cucoana o pusese să zăvorască toate ușile, ba le-a mai și încercat ea însăși, să vază dacă sunt bine încuiate. I-a spus că i-e frică de tâlhari și fata a râs. Acuma, dimineața
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tatăl său. Hai, c-am dat de mare belea, că numai astea ne mai lipseau! Adineaori, când răsărea soarele, Dumitru s-a dus de a sculat pe șoferul cucoanei, cum se înțelesese. A stat până ce a ieșit afară neamțul din odăița lui, apoi a plecat să dea o raită pe la hambare, ca în toate diminețile. Când s-a întors a găsit pe Rudolf în poartă, prăvălit la pământ, plin de sânge, cu capul spart. Se vede că ieșise până în uliță, să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că neamțul cucoanei n-are să scape de-aici fără să mănânce o bătaie soră cu moartea, pentru că și el ar fi bătut rău de tot niște copii în Amara, alaltăieri. L-a luat în cârcă și l-a dus în odăiță, unde zace și acuma ca un bolovan, măcar că l-a spălat de sânge și l-a legat la cap... Ileana să-i spuie deci cucoanei, când se va trezi, ce s-a întîmplat, ca să chibzuiască dumneaei ce-i de făcut
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ca într-un templu cu zeități puternice și de neînțeles. După ce am trecut printre monștrii pântecoși, ne-am apropiat în vârful degetelor, de ultima cămăruță, cea mai adânc ascunsă în burta blocului, camera fochistului. Ușa dintre sala cazanelor și această odăiță era tot de tablă, dar avea un gemuleț prin care, săltîndu-ne pe vârfuri, am putut privi înăuntru. Am înghețat. Camera era străbătută în diagonală de o rază lată de lumină, venită de foarte sus, de la un geam zăbrelit. Raza răspândea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
felul de rozuri și cărămiziuri, decorate în calcio vecchio, cu tencuiala dusă, cu geamurile acoperite cu storuri prăfoase, se auzeau ecourile dulcege ale cântecelor de pe atunci, care și azi îmi stârnesc o nostalgie idioată: "Intră luna pe fereastră / Intră-n odăița noastră..." Dacă urcam în podul casei și priveam prin luminator (de fapt, un fel de lunetă străjuită de încă două reprezentante ale poporului aceluia de gorgone de pe Moșilor, dintre care uneia îi lipsea un braț: întindea spre stele doar un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ieșeam plângând de la Scufița roșie. Puțin mai sus, pe Mihai Bravu, se afla un mare Ferometal de unde se puteau cumpăra tablă, cuie, lanțuri, dar și vaze și pahare pe care erau lipite abțibilduri cu păsări multicolore. Mai încolo, după o odăiță minusculă în care, în vitrină, luminată puternic, o femeie grasă în verde remaia ciorapi de nylon, era o hrubă sinistră unde se vindeau pânzeturi de in și cânepă și covoare de iută. Acolo zăceau pe tejghele și în rafturi baloturi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ceva malefic... Hai să ți-l arăt. Te ridici de lângă mine și aprinzi lumina. Simt o durere vie, usturătoare în pupile și, după ce scot capul de sub cearceaf, te văd ca într-o mare de flăcări care ar fi cuprins toată odăița. Deodată, totul mi se pare halucinant de real. Altă lume. Rafturile doldora de cărți, hainele noastre azvârlite peste tot, coșul de pe măsuță în care acum nu mai sânt decât două mere, scrumiera în care se înnegresc vreo trei cotoare, râșnița
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
roșu, plăcut mirositor, îi căptușea adâncimea. Tot interiorul era ocupat de câteva teancuri groase de hârtie de scris, mii de pagini stivuite unele peste altele. Când, înfigîndu-și degetele în ele și răsturnîndu-le pe covor, Egor le-a răvășit prin toată odăița, am putut vedea că erau acoperite cu un scris egal, ciudat de inexpresiv. Dar abia când am încercat sa citesc câteva rânduri din opera alungitului, am înțeles oroarea imensă pe care aceasta o conținea: pe mii și mii de pagini
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de cupru, în pălărie nu mai erau decât trei bilețele cu locurile de joacă: școala veche, foișorul și camera mea. Ester, nenorocoasă ca de obicei, a tras locul cel mai închis, cel mai sărac: camera. Ce să faci într-o odăiță înghesuită, cu sobă de teracotă, pat și aproape nimic altceva? Nu știam pe atunci un adevăr pe care accesul la REM mi l-a revelat cu forța evidenței și pe care n-o să-l mai uit: cu cât spațiul acțiunii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
precoce, credeau unii; alții, o nevroză sexuală, provocată de o deplasare a uterului. (Biata fată făcuse în ultimul timp câteva sărituri primejdioase din pom și sărea întotdeauna treptele, pe orice scară.) Chabù trebuia acum să stea în pat, într-o odăiță vecină cu dormitorul d-nei Sen. Nu vorbea mai nimic și, când vorbea, pomenea de Robi Thakkur, de "calea", adică drumul pe care îl vedea din odaia Maitreyiei și, de câte ori rămânea singură, fugea în balcon, ca să-l privească, și cânta de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
asta, deși nu știi cine sunt. Eu sunt Marina Darvari. - Nu. Nu cred că ne-am cunoscut. - Dar nu e vorba de mine. E vorba de o fetiță, un fel de nepoată de-a mea. O fetiță bolnavă, într-o odăiță întunecată și umedă, și nici o păpușă, nici un ursuleț, nici o jucărie, din toate câte i-au dăruit rudele și vecinii, nu o mai face să râdă... Numai rouă dacă-ar bea, Cu cenușă, scrum de stea... recită melancolic un tânăr cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și doi de ani?... Mai întrebă o dată strada și numărul casei și le însemnă în agendă. - Care este, evident, închisă, reluă după un răstimp. - Da și nu. O femeie bătrână, Veta, jupâneasa mea de o viață întreagă, locuiește în două odăițe lipite de bucătărie. Ea păstrează cheile de la celelalte încăperi. - Probabil că există undeva un album cu fotografii; mai precis, cu fotografiile dumitale din tinerețe... - Sunt, toate, în sertarul de sus al biroului; sunt trei albume. Cheia de la sertar se află
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu tărie (sperau, mai bine zis) că se vor întoarce acasă, și-au zis că vor putea îndura timp de câteva luni, poate chiar ceva mai mult, un an sau doi, traiul într-un spațiu atât de strâmt, adică două odăițe, iar uneori una singură. Ele nici măcar nu au socotit promiscuitate acel stil de trai, pentru simplul motiv că nu poate fi numit promiscuitate ceva ce durează foarte puțin. Adică este, cum s-ar zice, provizoriu. Dar provizoratul s-a tot
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
capului, Datcu sărea de pe trambulină, cu mâinile încleștate pe coarnele ghidonului și pentru o clipă rămânea încremenit în aer în timp ce trecea în zbor prin rama înaltă cu geam, izbind peretele de sticlă, învăluit într-un nor alburiu-sclipitor de țăndări... În odăița de la mansardă, Rareș stătea lungit, cu privirea în tavan. Tavanul era înclinat și pe jumătate umbrit. Se ridica într-un cot și avea lângă el, chiar în fața ochilor, pe pat, în lumina lămpii de noapte, toată colecția de reviste. O
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
care doamna Ștef s-a pus într-o seară cu bătaia pe ea. Se întâmpla pentru prima oară de când închiriaserăm acea mică locuință din casa lor și avea să fie și ultima. Blajina doamnă Ștef își ieșise din fire. Din odăița alăturată se auzeau prin perete țipetele fetei. Bătaia nu mai contenea. Mama a ascultat îngrozită un timp țipetele fetei, dar la un moment dat n-a mai putut răbda. S-a repezit pe ușă afară dând fuga la odaia doamnei
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
care este fățărnicia. 2. Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. 3. De aceea, orice ați spus la întuneric, va fi auzit la lumină; și orice ați grăit la ureche, în odăițe, va fi vestit de pe acoperișul caselor. 4. Vă spun vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeți de cei ce ucid trupul și după aceea nu mai pot face nimic. 5. Am să vă arăt de cine să vă temeți. Temeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
prin dreptul camerei noastre: " Iar s-au cățărat nebunii pe acoperiș să ne facă muzică, parcă de muzică ne arde nouă acum", ni se păru cât se poate de amuzantă și am râs cu poftă. Concertiștii coborâseră de mult în odăițele lor, iar mansarda se cufundase într-o liniște de planetă stinsă. Numai noi, treji, stăteam în întuneric întinși la vorbă. Mihaela îmi povestea crâmpeie din viața ei. Avusese parte de o copilărie senină, încălzită de dragostea părinților care o adorau
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Nu era vorba de o cameră obișnuită (îmi repugna așa ceva), ci de un cuib cald, intim, în care faptul iubirii să afle condiții cât xnai optime. Am găsit-o pe strada Triumfului, cu trudă puțină și noroc mult. Era o odăiță așa cum dorisem, cu mobilă nouă, scoarțe, tablouri și, mai ales, perdele care făceau noapte chiar ziua-n amiaza mare. În fața casei un tei al cărui frunziș acoperea curtea ca o umbrelă, iar ceva mai departe o grădină cu pomi roditori
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
amar: "nu, nu pot. Eu sânt marea vinovată! Din cauza mea a murit! Și n-am liniște până nu voi fi lângă el". Trăiam aceste scene imaginare cu atâta forță, încît m-am pomenit plângând în hohote. Ca și odinioară, în odăița scundă de la mansardă, când o cucerisem întîia dată tot cu ajutorul lacrimilor, am simțit și acum pașii ei care se apropiau șovăielnici, o mână care îmi mângâia părul. Apoi șoaptele ei îmi sunară în urechi, încet, ca o adiere! ― Taci... nu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
prinse zdravăn de nimerele fotoliului - domnișoara Sia nu era deloc grațioasă în repaos. Totuși, doctorul era mișcat de ceea ce numea: "sacrificiul acelei fete tinere și frumoase, care în loc de plăcerile vârstei ei se devota pentru el". Sacrificiul Siei consta în schimbarea odăiței murdare a internatului școalei de infirmiere, cu casa luxoasă a Rimilor. E drept că acel confort nu era pentru ea o necesitate și-casa Rim îi părea o pușcărie. Distracțiile, la care renunțase, erau 147 vorbăria vulgară a camaradelor, bolnavii
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
muiat în lapte cu apă și cu zahăr, apoi găsise la bariera Filipești o femeie căreia îi murise copilul de trei zile numai. Moșica îi întorsese laptele și îi cumpărare o mătură nouă ca să ție curat. Cum din cele două odăițe pe care le avea, una era liberă, duduia Mari găzduise un timp pe Lică la ea. îl scăpase, astfel de plictiseli cu altă gazdă a Iui, care începuse să fie sâcâitoare și să vorbească de divorț si de căsătorie. Duduia
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
de usturime abia își ținea lacrimile. Dunga loviturii, acum învinețită, bobotea, și mina avea un tremur tetanic. - Ceva... să nu mai usture . . . zise Ada cu un gemet, cu gemetul unui câine biciuit. Lică își aminti de mica farmacie instalată în odăița de lângă grajd, care slujea de cancelarie. Cu dinții de sus înfipți în buza de jos nu-i spuse nimic, nici n-ar fi știut ce să spună, și o apucă tocmai de brațul dureros, ca să o ducă acolo. Ada deschise
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
jos nu-i spuse nimic, nici n-ar fi știut ce să spună, și o apucă tocmai de brațul dureros, ca să o ducă acolo. Ada deschise gura să țipe iar, dar nu țipă. Impingînd ușa cu piciorul, Lică intră în odăița de cancelarie, trăgând pe Ada după el. Aruncă raglanul pe un scaun și se uită nepriceput la dulapul cu borcănașe și sticluțe. Ada se apropie și-i arătă un borcan cu vaselină. Stângaci, Lică înfipse degetele în unsoare și le
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]