5,006 matches
-
să li se-ntâmple ceva bun. Prea multe rele li se aruncaseră în față, ca să mai nădăjduiască ceva acătării. Așteptarea lor avea ceva de osândă și blestem. Ah, maică, de nu s-ar isprăvi până ajungem și noi la rând! oftă o bătrână atât de ostenită sau bolnavă, sau atât de-nspăimântată de răzbunarea soartei provocată de propriile ei vorbe, că nu mai avu putere și se rezemă de Cerboaică. E aici prefectul? se interesă nora. Ni s-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
bătrâna și se aplecă întunecată și mândră în fața prefectului. Își potrivi părul cărunt sub broboada neagră care-i alunecase, săltă traista grea acum, umflată, pe umăr și se-ntoarse spre noră, cercetând-o întrebător: Mai rămâi?! Cum să rămân! Bătrâna oftă și tăbârci traista, cu capul în pământ, uscată, mărunțică și totuși puternică, răspândind un aer de stabilitate, de rezistență și veșnicie, ca un duh al pământului. M-am gândit să nu te mai chinui. Tot nu-ți place ție la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
gândit? Mâine să facem nunta. Cum așa? Cum să facem, mâine, nunta? Așa, bine. Ne ducem la biserică, ne cununăm și gata. Vrei? Ești nebun, nu spun eu?! Ai înnebunit de-a binelea. Așa se face-o nuntă? Da, da, oftă el, Știam eu că n-ai fantezie! N-ai fantezie! Ho, prostule, se alintă ea. Ba tocmai că am, tocmai că am. Vreau rochie cu trenă ca pe vremea bunicii, o caleașcă cu cai albi și să trecem dansând pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
adevăr multe fenomene în ultimul timp, fenomene care se succed cu rapiditate destul de mare în raport cu letargia care a cuprins România. Este o lehamite și o renunțare la luptă și o acceptare tacită a tuturor relelor ce ni se întâmplă. Toată lumea oftează, plânge, se plânge, cerșește sau ridică doar din umeri și merge mai departe într-o acceptare necondiționată șu resemnată a implacabilului, cu formula la fel de generalizată: „Așa vrea Dumnezeu”. și eu am fost atinsă o perioadă destul de lungă de această letargie
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
i-ar fi plăcut serenada micilor trubaduri, dar nu reușise să ațipească mai deloc, istovit de aventura bruscă și neanunțată la care fusese supus. - Hei, nu e nimeni aici? Chiar nimeni? Strigătul, ușor gâtuit, i se pierdu repede printre copaci. Oftă, zgribulit în mantia lui de un roșu perfect. Cine știe câtă vreme va rămâne aici, nebăgat în seamă. - Bună dimineața! Cine te-a adus aici? Vântul cred. Tresări și privi în stânga, de unde venea vocea. De pe o buturugă îl privea curioasă o ...pară
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
două sicrie nu unul, imagine care pe domnul inspector Îl ului. Doi morți deodată? Întrebase el. Cum e posibil? Eee, domnule inspector, Dumnezeu nu doarme, spusese femeia cu un oftat adânc. În drum spre casă, spre nedumerirea inspectorului, femeia mai oftase de câteva ori, dând din cap și repetând că Dumnezeu nu doarme. Nerăbdător inspectorul Întreabase; Bine, bine....dar ce s-a Întâmplat aici? Aici este vorba de o poveste veche și tare tristă. S-a Întâmplat cu mulți ani În
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
devenise foarte serioasă. Nu credea că mai gândesc oamenii În acest fel dar, uite că ghinionul nepoatei sale să-i placă tocmai un lipovean, cu părinți cu astfel de vederi Înguste. Letiția Își ascundea lacrimile dar bunica o vedea că oftează și nu mai avea chef de nimic. Nici somnul nici mâncarea nu se mai lipeau de ea. I a sunat pe părinți să o ia pe fată cu ei la oraș că ar fi mai bine pentru ea. Așa se
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
cuvinte banale, cu femeia de pe bancă. Era dintr-un sat de pe lângă Constanța și eram cazate În același hotel, dar pavilioane diferite. Cum observasem că este În doliu, nu m-am putut abține să o Întreb, de ce este În negru. A oftat așa de greu, apoi a zis cu amărăciune... După o soră de a mea...era mai mare doar cu trei ani, și am pierdut-o de puțin timp. Vorbea așa de firesc, de parcă ne cunoșteam de mult, deși a fost
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
să se descurce singur. Copiii Îl porecliseră Împăratul gâștelor. Treaba lor, nu-l interesa pe Ionuț asta, el Își dorea să strângă niște bănuți să poată merge și el la școală odată cu toți copiii. Îl auzise el pe tatăl său oftând și zicând: Oooffff, că nu m au dat și pe mine la școala de meserii, să am și eu o calificare, găseam mai ușor de lucru. Așa...nu mă vrea nimeni decât la câmp la vremea culesului și la sapă
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
echilibru fragil. El avea de respectat un grafic și altceva nimic nu-l interesa. Mai avem de trecut hopul de la recepție, după care știm exact În ce cameră vom sta, iar restul zilelor vor fi o reală vacanță, draga mea, oftase mama Andreei, când coborâseră din troleibuz. Cu puțin noroc au trecut și de recepția hotelului, de numai trei stele ce și l-au putut permite, biletele fiind luate prin sindicat, iar după puțin timp erau deja instalate Într-o cămăruță
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
adevăr multe fenomene în ultimul timp, fenomene care se succed cu rapiditate destul de mare în raport cu letargia care a cuprins România. Este o lehamite și o renunțare la luptă și o acceptare tacită a tuturor relelor ce ni se întâmplă. Toată lumea oftează, plânge, se plânge, cerșește sau ridică doar din umeri și merge mai departe într-o acceptare necondiționată și resemnată a implacabilului, cu formula la fel de generalizată: „Așa vrea Dumnezeu”. Și eu am fost atinsă o perioadă destul de lungă de această letargie
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
la o adică, dacă n-ai scaun, că nu-i mare lucru o jumătate de ceas, numai să știi că ajungi întreg acasă. Dar așa... cînd încep șoferii să mîie ca la zidul morții, te apucă groaza, nu alta! Bărzăunul oftă și dădu din cap ca un bătrîn trecut prin toate greutățile. Apoi, uitîndu-se țintă în ochii mamei Ilincăi, zise cu o voce plină de năduf: Ce mai oameni!... Dar, dacă ai treabă, du-te acasă, tanti... Că, de aștepți poșta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Bărzăunul mi-a spus cu toată convingerea posibilă că asta a fost ultima lor expediție în grup... Avea o voce înceată Bărzăunul, cu modelări stranii, de parcă atunci l-ar fi operat de amigdalită. După ce mi-a prezentat hotărîrea lui, a oftat prelung, și-a rezemat capul în palme și a privit cu multă nostalgie către munții din depărtare. Nu se poate să aibă totul un final așa de trist, m-am împotrivit eu. Odată ce ați făcut o descoperire așa de însemnată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
schelete de mamuți, și comori, și tot! Nu mă mai interesează... dacă nu-i așa cum trebuie să fie! A închis cartea fără să pună nici un semn, dealtfel eu sînt aproape convins că nu citise nici măcar un rînd, s-a ridicat oftînd ca un bătrîn împovărat de griji și, ca și cum aceasta ar fi fost concluzia firească după toate cele spuse, declară cu voce joasă: Acum trebuie să mănînc ceva... Parcă am lilieci în stomac! Și intră în casă ca o umbră, lăsîndu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
întuneric, ochii Ilincăi... își aplecă buzele spre chemarea apei, închise pleopele și sorbi cu nesaț, odată cu lichidul rece, imaginea ochilor mari și neguroși... Și tot cu ochii închiși se ridică și scoase un fel de oftat aparte, cum nu mai oftase niciodată, de parcă toată tristețea omenească s-ar fi întîlnit atunci în el... Cînd deschise pleoapele și se trezi singur în decorul fantastic al pădurii, căpătă deodată convingerea că a devenit alt om. Îi venea și să rîdă și să plîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pentru el și l-a împroșcat pe Musa cu venin, ca o viperă ce e. Musa a plătit-o cu aur, s-a tocmit pentru ea sub privirea ei atentă, înțepenită pe mâna lui încărcată cu smaralde. După ce Tariq a oftat împăciuitor, scormonind absent în vintrele cufărului, Musa i-a scos de pe deget inelul mortului și a pus în locul lui un safir imens, aidoma catifelei în care era înveșmântată. Ea și-a înclinat capul a supunere, el i-a smuls diadema
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
vadă cum mai arată. Încet, încet, zâmbetul larg, ca de logodnică tânără, se stinsese într-o expresie caldă și tristă, din cele pe care Alioșa le vedea des trecând ca-n pelerinaj pe chipul mamei lui. Dăduse foaia fără să ofteze și se cufundase în studierea atentă a unor modele de rochii cambrate, cu jupon, de la Paris. Purtătoarele lor agitau din schița întinsă pe aproape toată pagina umbrele cu buline, așa cum Dominique n ar fi purtat niciodată. Cu timpul, se imunizase
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nou mic, mic, mic, ca Alice. Cheița deschide ușa spre Țara Minunilor. Pentru asta trebuie să fii mic, mic, mic. Așa ajunge documentul „alx“ în apartamentul lui Alex. La biroul de sus, din fosta cameră a lui Alexandre, Domi nique oftează cenușiu frunzărind hârtii vechi, aceleași în fața cărora Auguste, contabilul, decretase, cu câțiva ani în urmă, iremediabilul deces al cantinei, pe motiv de insuficiențe financiare. O Dominique mai tânără îl privise îngrozită, conștientă de dispariția unicei surse de venit, de pantalonii
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
deja departe. Înălță pieptul și scoase un urlet prelung, de ciudă și de deznădejde, care-l ajută să se calmeze. "Lupino, pleci iarăși de la zero. Mai ai de învățat, băiete, mai ai multe de învățat!" Singur în fața propriei conștiințe, puiandrul oftă dezamăgit. Un scîncet subțirel îl repuse în gardă. Venea de undeva, de-aproape, căci se auzea cu claritatea propriilor gînduri. Era un plînset fără lacrimi, un semnal, o chemare. Lupino se-nvîrti o dată împrejur, curios să-l localizeze. Aerul mirosea a
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
spiritului locului printr-o idee plină de fantezie, pe care un neam de gintă latină ar trebui să o prețuiască. Dar câți dintre noi pot înțelege produsele de geniu în acest secol mercantil? O, timpuri, o, moravuri! exclamă el aproape oftând și trecându-și melancolic degetele prin barba țepoasă. Câți onorabili cetățeni din țara asta plină de mediocrități mai pot detecta sursa latină a citatului de mai sus: Cicero? - se întreabă în sinea lui. Libertatea cuvântului nu se manifestă cu toată
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
secret asupra frământărilor sale. Ce pot pricepe femeile din chinurile creației? Fără îndoială, și nevasta îl va întreba tot de murături... Va răspunde afirmativ, ca să nu lungească discuția: oricum, n-ar duce la vreun rezultat. Însă, până unaalta, este singur! Oftează vădit ușurat. Începe să urmărească zilnic nivelul apei din cele zece borcanereviste. Va trebui să fie atent! Dacă operele au o viață proprie, apoi nici comentariile critice nu pot avea decât tot o existență specifică, poate chiar mai plină de
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
o căciulă pentru nepoc-tu Georgică? Ete ce frumoasă mi-a ieșit asta! Albastră cu alb. De mariner. — Da’ lasă-mă, Vetuță, în pace. Că îi ia mă-sa la haine de pute casa de ele. Căciulă îmi lipsea! Tanti Vetuța oftă. — Nu vrei, nu-ți dau. Eteeee... — Hai, Vetuță, nu te supăra acu’... Las că-ți iau io una până la urmă. — Iei pe dracu’, bombăni Vetuța ca pentru ea. Se însera. Din ferestrele blocului vecin, soarele țâșnea ca un foc vertical
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
-ți iau io una până la urmă. — Iei pe dracu’, bombăni Vetuța ca pentru ea. Se însera. Din ferestrele blocului vecin, soarele țâșnea ca un foc vertical. Babele încetară cu troncănitul. Strânseră pulovărașele abia începute, căciulițele și ghemele și se porniră oftând reumatic spre lift. — Eh, zise una mai în putere fără a se adresa cuiva, lasă că-i și mâine o zi, de poimâine să nu mai vorbim... — Făi, Vetuță, se repezi Caterina, să nu uiți mâine să-mi dai șablonul
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
plecă bombănind despre ziua de pensie. Florica rămăsese cu gura căscată în mijlocul sufrageriei și nu-i venea nici să plece, nici să stea. — Acu’, Florico, nici la piață nu mai mergem, că n-om lăsa casa descuiată..., se așeză Caterina oftând. — Mă duc barem să pun de-o cafea, se desprinse din uimire Florica. — Fa, da’ știi că Veta avea ea o caisată... Pe unde-o fi pus-o? — Ia vezi în cămară... Se înșirară ca la priveghi și-și turnară
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
casele lor, dar cum să pleci să lași ușa de perete? Iar de Vetuța nici urmă. Începură să se foiască. — Am amorțit, Caterino. Io m-aș duce..., zise Flo rica și chiar o luă spre ușă. — Apăi, deh..., zise Caterina, oftând. Da’ cum facem noi acu’? Cu ușa asta? Până se se dumirească, în cadru își făcu apariția un bărbat. — Bună seara. Sunt agent Răsad Aurel, zise bărbatul ve nind mai în lumină. — Vai, domnu’ polițist. Bine c-ați venit, că
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]