682 matches
-
atunci, ea nu va mai respecta „propriul” democrației, anume folosul celor săraci. Apoi, în cazul în care săracii ar fi la putere, și ei ar fi „cei puțini”, atunci, conform aceluiași criteriu numeric, am avea de-a face cu o oligarhie, numai că, din nou, caracteristica sa definitorie (folosul celor bogați) nu ar mai fi satisfăcută. Care este soluția acestei dificultăți? Oare ar trebui să asociem întotdeauna numărul mic cu bogăția, iar numărul mare cu sărăcia? Desigur, practic vorbind, lucrurile stau
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și bogăția (peni/a kaˆ plou=toj). Așadar, indiferent de numărul celor care guvernează, dacă sunt la putere bogații, constituția va fi oligarhică, iar dacă cei de la putere sunt săracii, constituția va fi democratică. Cred însă că, în această uzanță, oligarhia și democrația nu mai au pentru Aristotel sensul de constituții degenerate. Ele au aici exact sensul de gen structural, în virtutea căruia „aristocrația este oarecum o oligarhie” sau politeia este oarecum o democrație, adică exact același sens în care, în virtutea caracterului
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de la putere sunt săracii, constituția va fi democratică. Cred însă că, în această uzanță, oligarhia și democrația nu mai au pentru Aristotel sensul de constituții degenerate. Ele au aici exact sensul de gen structural, în virtutea căruia „aristocrația este oarecum o oligarhie” sau politeia este oarecum o democrație, adică exact același sens în care, în virtutea caracterului monarhic, tirania este oarecum regalitate. Pentru a distinge această folosire a termenilor democrație și oligarhie de semnificația lor specifică (aceea de constituții degenerate) am apelat la
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
exact sensul de gen structural, în virtutea căruia „aristocrația este oarecum o oligarhie” sau politeia este oarecum o democrație, adică exact același sens în care, în virtutea caracterului monarhic, tirania este oarecum regalitate. Pentru a distinge această folosire a termenilor democrație și oligarhie de semnificația lor specifică (aceea de constituții degenerate) am apelat la calchieri ale criteriului de distincție stabilit de el. Inițial, luând în considerare criteriul numeric, aceste genuri structurale s-au înfățișat ca monarhie, oligarhie și pletoarhie (democrație). Corect ar fi
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
această folosire a termenilor democrație și oligarhie de semnificația lor specifică (aceea de constituții degenerate) am apelat la calchieri ale criteriului de distincție stabilit de el. Inițial, luând în considerare criteriul numeric, aceste genuri structurale s-au înfățișat ca monarhie, oligarhie și pletoarhie (democrație). Corect ar fi însă ca, după analiza aporiilor legate de criteriu, să rebotezăm ultimele două dintre aceste genuri: Criteriul celor care conduc Genuri structurale Actualizarea corectă a structurii în forme pozitive Declinul formei în excrescențe abnorme negative
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de criteriu, să rebotezăm ultimele două dintre aceste genuri: Criteriul celor care conduc Genuri structurale Actualizarea corectă a structurii în forme pozitive Declinul formei în excrescențe abnorme negative Un unic conducător Monarhia Regalitate Tiranie Bogăție plou=toj Accidental, cei puțini Oligarhia ca plutoarhie Aristocrație Oligarhie Sărăcie peni/a Accidental, cei mulți Democrația ca penioarhie Politeia/Timocrație Democrație O ultimă observație: dacă genurile structurale au parte de o reinterpretare a criteriului taxonomic inițial, înseamnă oare acest lucru că monarhia rămâne doar cu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ultimele două dintre aceste genuri: Criteriul celor care conduc Genuri structurale Actualizarea corectă a structurii în forme pozitive Declinul formei în excrescențe abnorme negative Un unic conducător Monarhia Regalitate Tiranie Bogăție plou=toj Accidental, cei puțini Oligarhia ca plutoarhie Aristocrație Oligarhie Sărăcie peni/a Accidental, cei mulți Democrația ca penioarhie Politeia/Timocrație Democrație O ultimă observație: dacă genurile structurale au parte de o reinterpretare a criteriului taxonomic inițial, înseamnă oare acest lucru că monarhia rămâne doar cu criteriul numeric? Avem atunci
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
însă în practică fiecare dintre cele șase forme cunoaște mai multe tipuri (fenomenalizări) care se diferențiază după condițiile accidentale (empirice) pe care le întâlnesc. „De fapt, unii chiar cred că există o singură <specie> de democrație și una singură de oligarhie, deși acest lucru este fals”. Apoi, ordinea formelor politice nu este determinată nici temporal, nici natural. Cu alte cuvinte, Aristotel nu mizează în ordonarea lor nici pe un determinism istoric de tip materialist (Marx) sau spiritualist (Hegel) și nici pe
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
conform binelui și răului. Ierahia cea mai clară este prezentată între formele răului, unde orice întrebuințare a semnificației binelui este ilicită: „noi susținem că acestea sunt în totalitate exprimări eronate și că nu este corect să se spună că o oligarhie este mai bună decât alta”. Conform acestei exigențe, ierarhia constituțiilor rele este următoarea: „tirania, care este cea mai rea, este cea mai îndepărtată de politeia; pe al doilea loc vine oligarhia (căci aristocrația a vădit în mare măsură diferențe față de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
că nu este corect să se spună că o oligarhie este mai bună decât alta”. Conform acestei exigențe, ierarhia constituțiilor rele este următoarea: „tirania, care este cea mai rea, este cea mai îndepărtată de politeia; pe al doilea loc vine oligarhia (căci aristocrația a vădit în mare măsură diferențe față de această constituție), iar, în maniera cea mai moderată <în îndepărtarea ei față de politeia>, vine democrația”. „Dintre formele de guvernământ corupte, democrația este cel mai puțin rea, pentru că ea reprezintă o ușoară
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cel mai mare îi corespunde în pervertire răul cel mai mare. Să aranjăm cele șase forme, în mod succesiv, pe o axă verticală, conform raportului bine maxim - rău maxim. Regalitate B I N E Aristocrație Politeia Democrație R Ă U Oligarhie Tiranie În acest caz, dacă ne imaginăm posibilitatea ca o cetate să existe în forma politică maximală care este regalitatea și să execute o „declinare” pe verticală, parcurgând fiecare casus în parte, figura descrisă de aceasta va fi cea a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ei(=j Monarhie Regalitate basilei/a Tirania turanni/j în folosul celui ce deține puterea de unul singur pro/j to/ sumfe/ron tou= monarcou=ntoj Tată-fiu Atașament necondiționat Drept bazat pe superioritate naturală Puțini câțiva oi( o)li/goi Oligarhie sau plutocrație Aristocrație a)ristokrati/a Oligarhia o)ligarci/a în folosul celor bogați pro/j to/ sumfe/ron tw=n eu)porw=n Soț-soție Atașament contractualist Drept bazat pe superioritatea de merit Cei mulți oi( polloˆ Pletocrație / peniocrație Politeia
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
turanni/j în folosul celui ce deține puterea de unul singur pro/j to/ sumfe/ron tou= monarcou=ntoj Tată-fiu Atașament necondiționat Drept bazat pe superioritate naturală Puțini câțiva oi( o)li/goi Oligarhie sau plutocrație Aristocrație a)ristokrati/a Oligarhia o)ligarci/a în folosul celor bogați pro/j to/ sumfe/ron tw=n eu)porw=n Soț-soție Atașament contractualist Drept bazat pe superioritatea de merit Cei mulți oi( polloˆ Pletocrație / peniocrație Politeia - Timocrație politei/a -timokrati/a (E. Nicom
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
grave malentendu sur la doctrine politique de Platon”. Există o interpretare bine înrădăcinată, conform căreia regimurile deficitare constituie un parcurs circular, iar monografiile politice consacrate (Barker, Luccioni și Popper) o expun ca atare: istoria merge de la constituția perfectă, la timocrație, oligarhie, democrație, tiranie și ... înapoi la constituția perfectă. O primă eroare ar fi că această ciclicitate încalcă o premisă de principiu a lui Platon: între constituția perfectă și celelalte regimuri există o diferență ontologică. O a doua: nu există nicăieri o
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
definirea guvernatorului printr-o metodă funcțională mai degrabă decât printr-una genealogică lasă deschisă oricui posibilitatea de a „candida” la conducere, chiar mai mult, în cazul mai multor conducători, este mai bine ca ei să fie de caractere diferite (o oligarhie eterogenă). Totodată, determinarea științei sau artei politice, fie ea prin divizare dihotomică progresivă sau prin analogie, nu îl mai privilegiază pe filosof - lucru demonstrat atât de absența termenului de filosof din structura dialogului, cât și de indicația de la început, care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Platon încearcă să legitimeze autocrația invocând ignoranța maselor. Este vorba aici nu doar de plebe, ci și de mulțimea celor bogați, care nu dețin această știință politică. (Conducerea celor bogați este fie guvernare aristocratică - dacă ține seama de legi, fie oligarhie - atunci când le ignoră.) Omul regal, filosoful, conduce de unul singur bazându-se pe știință. Această știință trebuie atent gestionată „căci oamenii detestă pe acela ce conduce de unul singur și ei nu cred că cineva ar fi atât de demn
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Dacă pasajul este înțeles corect, atunci comparația dintre vânturi în genere și constituții în genere are în vedere comparația dintre forme de vânturi specifice (zefirul și eurosul) și constituții specifice: „aristocrația este considerată drept specie oligarhică ca și cum ar fi o oligarhie determinată (nu generică), iar numita politeia, drept specie democratică, precum între vânturi, zefirul este considerat drept vânt de nord, iar eurosul, drept vânt de sud”. Cf. Etica Nicomahică, VIII, 10, 1160 a 31-32: olitei/aj d' e)stˆn ei)=dh
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
d' e)stˆn ei)=dh tri/a, i)=sai de\ kaˆ parekba/seij, oi)=on fqoraˆ tou/twn. Cf. Politica, V, 1301b 26. Cf. ibidem, IV, 1, 1289a 8, dar și 25: „... nu există o singură democrație și o singură oligarhie”, trad. A. Baumgarten. Cf. ibidem, IV, 2, 1289b 8-10. Cf. ibidem, IV, 2, 1289b 7-9. Cf. Etica Nicomahică, VIII, 10, 1160b 20. Cf. ibidem, VIII, 10, 1160a: tou/twn de\ belti/sth me\n h( basilei/a, xeiri/sth d
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
conducătoare trăiesc din profiturile arendării pământurilor, pensii sau investiții stabile, au fost, din punct de vedere istoric, refractare la schimbări, deoarece orice lucru nou era privit ca o amenințare potențială la starea de fapt care asigura mijloacele de trai ale oligarhiei. Această situație s-ar putea să devină din nou relevantă, întrucât SUA înclină spre o economie în care pensiile și programele de pensionare sunt principala sursă de venit pentru un număr din ce în ce mai mare de persoane. O idee diferită, mai controversată
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
controversată este aceea că la societățile egalitariste tendința de a sprijini procesul creativ e mai mică decât la cele în care un grup relativ mic de oameni controlează un procent disproporționat al resurselor - mai ales în domeniul artistic. Aristocrațiile sau oligarhiile pot fi mai capabile să sprijine creativitatea decât democrațiile sau regimurile socialiste, pur și simplu pentru că, atunci când averea și puterea sunt concentrate în mai puține mâini, este mai ușor să se folosească o parte din ele pentru experimente riscante sau
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Paris, Torino, Basel, Perugia și Florența. Considerat, alături de Vilfredo Pareto și de Gaetano Mosca (care l-a influențat în mod direct) drept unul dintre clasicii școlii italiene de sociologie politică, el este cunoscut mai ales pentru „legea de bronz a oligarhiei”, inspirată din experiența sa în mediile socialiste și sindicaliste. La rândul său, a inspirat cercetările de sociologie politică ale lui Seymour Martin Lipset din Statele Unite. Lucrarea sa cea mai importantă este: Zur Soziologie des Parteiwesens in der modernen Demokratie. Untersuchüngen
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
cutare sau la cutare consecință (B). Studiul fenomenelor în raport cu teoria elitelor sugerează totuși existența unor tendințe de importanță atât de generală, încât se pare că termenul lege s-a impus pentru a le desemna. Este cazul „legii de bronz a oligarhiei”, prezentată de sociologul și economistul germano-italian Robert Michels (1876-1936), care s-a inspirat consistent din lucrările lui Mosca. Robert Michels și legea de bronz a oligarhiei Bazându-se pe experiența acumulată din observarea funcționării partidelor social-democrate german și italian, Michels
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
lege s-a impus pentru a le desemna. Este cazul „legii de bronz a oligarhiei”, prezentată de sociologul și economistul germano-italian Robert Michels (1876-1936), care s-a inspirat consistent din lucrările lui Mosca. Robert Michels și legea de bronz a oligarhiei Bazându-se pe experiența acumulată din observarea funcționării partidelor social-democrate german și italian, Michels arată mai întâi că, în aplicarea principiilor democratice, există niște limite foarte clare, chiar și în cazul unor partide care s-au consacrat luptei pentru o
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Michels, 1971). Diversitatea preocupărilor lui Michels antrenează împletirea mai multor linii de argumentație, iar aceasta nu facilitează deloc înțelegerea raționamentelor pe care un stil oarecum prolix o stânjenea deja. Giovanni Busino nu greșește atunci când subliniază caracterul „disparat” al indicatorilor de oligarhie stabiliți de Michels (Busino, 1988c, p. 66) și aspectul „heteroclit” al explicațiilor sale (Busino, 1992, p. 25). Procesul deschis de autor poate fi totuși schematizat reducându-l la un număr relativ mic de variabile. Ar fi mai întâi factorul timp
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
conduși. În același timp, distanța socială și psihologică dintre conducători și conduși crește. Dacă examinăm demonstrația propusă în detaliu, putem s-o apreciem ca fiind insuficient de convingătoare și să-i dăm dreptate lui Busino atunci când critică alegerea „indicatorilor de oligarhie” pe care este fundamentată (Busino, 1992, p. 23). De asemenea, putem manifesta voința perfecționării analizei și a distingerii, de exemplu, între oligarhiile care pun totuși umărul la realizarea obiectivelor ridicate în slăvi de către cei conduși și cele care-și urmăresc
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]