297 matches
-
cu solidaritate entuziast-amicală - pentru originalitatea, exotismul și profunzimea problematică a romanului. Eliade însuși va fi prezent ulterior în paginile Contimporanului cu o proză scurtă („Visul“, în nr. 78), într-o perioadă în care Vinea se arată tot mai preocupat de onirism, divinație și alte marote comune deopotrivă suprarealiștilor și noilor spiritualiști. Dar Eliade, Noica și Sandu Tudor nu sînt singurii membri ai „tinerei generații” care publică la Contimporanul. Vreme de aproape un an, Mihail Sebastian semnează regulat în ultima pagină a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Em. Ungher) - a fost cel mai apropiat de literatura avangardistă dintre foiletoniștii noștri interbelici. În capitolul dedicat lui Boz din Études sur la littérature roumaine contemporaine, Ed. Corymbe, Paris, 1937, p. 172 (unde, nota bene, publică și un eseu despre onirismul kafkian al lui Urmuz!), Ion Biberi vede în el un „relativist nunațat”, opus scepticismului radical al congenerului Eugen Ionescu. Mai mult, pentru Biberi, Monsieur Lucien Boz est le critique de la poésie moderniste, lui même poéte par sa sensibilité et par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
estetici expresioniste, dar între structurile expresioniste și cele suprarealiste ale imaginarului, primele sînt cele de care se apropie mai mult ficțiunea urmuziană” (op. cit., p. 173), dar îl recomandă ca precursor al literaturii absurdului. În fapt, autorul polemizează aici cu adepții „onirismului” urmuzian. Principalul critic vizat este Valeriu Cristea, ale cărui afirmații din articolul „Urmuz”, în Luceafărul, nr. 28 din 13 iulie 1968, au, într-adevăr, puține legături cu textele urmuziene: „Textele urmuziene au o sorginte onirică, atît în conținut (fabulație), cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
eventual, despre un cvasionirism urmuzian, stabilind unele apropieri care nu implică o identitate de natură, nici o filiație” (N. Balotă, „Post-scriptum urmuzian” în Urmuz, Editura Dacia, Cluj, 1998, p.173). Dar oare trebuie să ne reprezentăm literatura onirică (și, în particular, „onirismul estetic”, „structural”, profesat de Leonid Dimov, D. Țepeneag, Vintilă Ivănceanu și ceilalți) asemenea unei literaturi delirante, scrisă în stare de transă, fără cenzura lucidității auctoriale? Dimpotrivă... Primul susținător scriptic al ideii „onirismului” urmuzian (e vorba, desigur, de un alt fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să ne reprezentăm literatura onirică (și, în particular, „onirismul estetic”, „structural”, profesat de Leonid Dimov, D. Țepeneag, Vintilă Ivănceanu și ceilalți) asemenea unei literaturi delirante, scrisă în stare de transă, fără cenzura lucidității auctoriale? Dimpotrivă... Primul susținător scriptic al ideii „onirismului” urmuzian (e vorba, desigur, de un alt fel de onirism decît cel „estetic” al lui Dimov și Țepeneag din anii ’60) a fost Ion Biberi, care, într-un eseu interbelic publicat în Franța (Études sur la littérature roumaine contémporaine, Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
structural”, profesat de Leonid Dimov, D. Țepeneag, Vintilă Ivănceanu și ceilalți) asemenea unei literaturi delirante, scrisă în stare de transă, fără cenzura lucidității auctoriale? Dimpotrivă... Primul susținător scriptic al ideii „onirismului” urmuzian (e vorba, desigur, de un alt fel de onirism decît cel „estetic” al lui Dimov și Țepeneag din anii ’60) a fost Ion Biberi, care, într-un eseu interbelic publicat în Franța (Études sur la littérature roumaine contémporaine, Paris, Ed. Corymbe, 1937), avansa, cel dintîi, și o apropiere între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
gruparea de la Contimporanul (deplasată pe o poziție tot mai puțin „revoluționară”) - este ilustrat în special prin suprarealismul incipient din revista unu și din publicațiile-satelit (Alge, Muci etc.). Este faza epidermică, impură, incipientă a suprarealismului autohton, amestec ludic de frondă antiburgheză, onirism superficial și delir imagist. Noilor lideri ai grupării - Sașa Pană și Geo Bogza - li se alătură foștii integraliști M.H. Maxy, Stephan Roll (Gheorghe Dinu) și Ilarie Voronca, secondați de nume precum Moldov, A. Zaremba, Dan Faur, Al. Tudor-Miu, Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Mateiu Caragiale în opera Remember, în care el sugerează conflictul dintre iluzie și realitate. Tema ambiguității realitate - mască, atmosfera și tipologia fac din această narațiune un reper important. Este un fantastic în care se amestecă realitatea cu bizarul și onirismul. Un tânăr aristocrat englez, dependent de viață excentrică, dar și de cadrele vechi din muzee, care-i multiplică imaginea devine victima propriei sale taine. Moartea sa se petrece în condiții misterioase, imposibil de raportat la trecutul lui, iar narațiunea ajunge
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
între pulsiuni și interdicții, Ey le raportează anomaliile sexuale de mai târziu rezolvate cel mai adesea prin inhibiție (apragmatism sexual). Modificările de caracter sunt cele care apar mai pregnant pentru anturaj comportând fie accentuarea progresivă a tendințelor spre izolare și onirism steril, poziție care, în fond, traduce pe plan fizic agresivitatea și opoziția din planul ideativ, fie adoptarea unor posturi de originalitate caricaturală. în sfârșit printre tulburările de caracter preschizofrenice, Ey individualizează și heboidofrenia "lui" Kahlbaum (1885): subiecți tineri la care
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
celor venind dinspre romanele sentimentaliste ori de analiză psihologică la modă în literatura română interbelică, în plus denunță și automatizarea limbajului însuși, care va risca să-și abandoneze funcția principală, cea de comunicare interumană. În zgomotoasa, vociferanta alternanță de avangardism, onirism, suprarealism și, mai nou, postmodernism, Paginile bizare s-au retras, o vreme, de pe scena, ce-i drept prozaică, a "autenticului". Șabloanele de gândire și expresie ale paradigmei literare de pretutindeni, denunțate parodic de scriitorul român, vor fi însă prezente pretutindeni
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
personaj, răspunzătoare de ambiguitatea semnalelor onirice", astfel încât, "în loc să le povestească doar, acest cineva fără nume și corp trăiește visele eroului, mai exact, le visează el însuși". Așadar, Eminescu pare să fi experimentat avant la lettre o "modalitate narativă insolită un onirism ireductibil la logica nuvelistică și fundamentul ei estetic, realismul de tip naturalist-mimetic"208. Postulând mai întâi "prioritatea percepției asupra intelectului" (s-a remarcat că Eminescu fusese influențat de exemplul lui Gautier, care utilizase mai mulți "naratori" pentru a sugera transferul
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
granițele realului. Viziunea romantică vizează o desprindere de contingent și de tot ce înseamnă limită de aceea poate a înflăcărat atât de mult cititorii. Hulme afirmă, în acest sens, că romantismul are puterea unui drog este o comparație reușită în măsura în care onirismul romantic duce la eliberarea de constrângerile ontologice "teribilul rezultat al romantismului e însă că, odată ce te-ai obișnuit cu lumina lui stranie, nu mai poți trăi fără ea. Are efectul unui drog."267 Dependența aceasta îngreunează considerabil încercările de a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
vârful unei nopți neuitate Horbote cu scrobeli întunecate Lăsând a se zări o primăvară. Paralel cu a sa Carte de vise (1969), intenția lui Dimov era de a impune o mișcare literară; avea în vedere chiar un cod doctrinar vizând onirismele, demers în care i se asocia Dumitru Țepeneag (argumentele lor vor fi reunite după moartea lui Dimov sub genericul Momentul oniric, 1997). Susținători ai visului nocturn și nu numai, romanticii s-au scufundat cu voluptate în universul oniric; o poveste
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
suprarealiști (pentru tentativa explicării mecanismelor psihanalitice), nici Carl G. Jung, nici Gerhard Adler n-au parvenit să legifereze raporturile dintre inconștient, conștient și subconștient, proces exclusiv al aproximărilor. Ca atare, luciditate și vis, acestea sunt inevitabil în disjuncție. În fond, onirismul dimovian, cum e cel din Cartea de vise, nu poate fi disociat de experimentele suprarealiste, deși se încearcă departajarea de acestea. Că oniricul constituie o componentă de bază a suprarealismului nu încape îndoială. Sub pulsiunile oniricului dezlănțuit, Dimov ajunge uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Gânduri de purpură peste uluce". "Leonid Dimov este un pictor căruia i s-au substituit uneltele. El strivește cuvintele și transformă lexicul într-o masă de pastă grea, în râuri bogate de uleiuri, în bizarul somptuos, și un fel de onirism flamand caracterizează visele acestui volum ("Cartea cu vise") pline de fast ca ale unui împărat asiat"1. Vocația plastică o semnalează și Al. Piru; așa au fost posibile cele două cărți spectacol: "Eleusis" (1970) și "Amintiri" (1973). De-altfel Al.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
protagonistul cărții M. Blecher, mai puțin cunoscut. De o amplă evocare are parte poezia colegului său de la "România literară", Ion Horea, cu ocazia împlinirii a 70 de ani, precum și reîntâlnirea la USR, pe 30 decembrie 1989, cu Dumitru Țepeneag, părintele onirismului (alături de Dimov, Daniel Turcea, Emil Brumaru, Virgil Mazilescu, Sorin Titel) despre care Dimisianu scrisese cel dintâi. Din acest curent al legiferării visului se vor nutri optzeciștii până la Corin Braga (n. 1961). Spre a nu fi bănuiți de apologie, nu ne
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
are nici o semnificație: "nu le mai știe". Cunoașterea ar putea reîncepe tot de la simțuri: Și alunecă-n neștire/ pe-un deșert de strălucire", unde "deșertul de strălucire" se identifică, într-un fel, cu absolutul. Unii exegeți au vorbit de un onirism al imaginii. Nichita Stănescu creează o nouă viziune asupra lumii, cu imagini șocante și emoții, încât devine poetul experimentului în limbaj. Leoaică tânără, iubirea exprimă starea de grație a eului liric. Metafora sugerează că iubirea este frumoasă, agresivă, tânără, jucăușă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
autorului trasează clar ideea pe care acesta o va evidenția în romanele sale realitatea este neimportantă, ceea ce contează, într-adevăr, este irealitatea. Aceleași observații pe care Țeposu le făcea operei epice a scriitorului, identificând ,,cunoașterea irațională" de factură suprarealistă în ,,onirismul critic, tehnică a iraționalității reci de organizare a imaginarului epic" a lui Blecher, sunt valabile și în cazul textelor lirice ale autorului. Astfel, putem constata că nu numai proza scurtă anticipează romanele de mai târziu, ci și încercările lirice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
să tragem concluzia că atît introspecția, cît și expresiile simbolice ale extra-conștientului sînt proprietăți esențiale ale vieții și aceasta datorită faptului că, de origine ancestrală și mitică, ele însoțesc și chiar dirijează viața umană pînă în zilele noastre sub forma onirismului viselor? S-ar putea argumenta că nici mitologiile, nici visele nocturne nu includ in adevăr psihologic subiacent. Problema aceasta este de o importanță capitală aici, deoarece este vorba despre analizarea simbolului central al tuturor mitologiilor:divinitatea. Ca să tranșăm dilema, o
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
fără scrupule a dorinței perverse (amoralism), în ceea ce privește dorința, ea reușește să transforme angoasa culpabilă a supraconștiinței într-o angoasă frizînd fobia, în remușcări sterile, și, atunci cînd ea conține acumulări prea mari prin refulări repetate, se descarcă obsesiv pornind de la onirismul subconștientului fie printr-o explozie simbolic mascată de dorința perversă, fie prin ilogismul simbolic al ceremoniilor de purificare. Moralismul și amoralismul sînt tentative false de armonizare: primul prin refularea dizarmoniei culpabile, iar celălalt prin falsa justificare banală care poate merge
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
parte integrantă a funcționării motivante a vieții psihice. Este sarcina științei să caute să înțeleagă biogeneza supraconștiinței și totodată biogeneza produselor supra-conștinte, adică a imaginațiilor religioase: mitologiile. Forța lor sublim motivantă constă în faptul că ele scot în evidență cu ajutorul onirismului lor metafizic și simbolic nu numai misterul apariției, ci și misterul dispariției: misterul vieții și morții. Înțelegînd antropomorfismul imaginilor, știința este totuși obligată să avertizeze asupra faptului CĂ IMAGINILE METAFIZICE ALE MISTERULUI MORȚII NU CONȚIN ABSOLUT NICI O AFIRMAȚIE PRIVIND EXISTENȚA
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ce l-au frământat în copilărie pe Camil Petrescu, relatate și comentate în Doctrina substanței. Pentru filosoful substanței, emoțiile stipulează luciditatea, iar visele, datorită acurateței și bogăției de amănunte reținute sunt superioare imaginației de care este capabil în viața diurnă. Onirismul său stă sub semnul antitetic paradisiac-infernal: Două vise, de altfel, se alternau, în variante, în copilărie: un vis de o frumusețe paradisiacă și vreo două, ca să spun așa, infernale. Cel paradisiac, era o viziune de grădini și lacuri suspendate, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
autorul și visul său fixat în inconștientul creator: "Cu burtă flască, la urechi rubin, / Cu clopoței de slavă și venin, / Vecin cu mine se târăște. Totuși, / Împărtășesc pe baltă albii lotuși.//" 111 Zoomorfismul evidențiat în texte nu este doar rezultatul onirismului, ci și al personae, dacă ne raportăm, de data aceasta, doar la romanul Patul lui Procust și la una din măștile scriitorului, care este Ladima. Într-o anumită ipostază, persona se dovedește un nucleu arhetipal care intră în relație cu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
coexistă firesc cu orfismul, dar nu în planul existenței concrete, ci în transcendent. Lipsa de conținut, pe care i-o reproșează Autorul, poate fi suplinită de o metarealitate: "Conveneam numaidecât, nu fără ipocrizie: Acum te înțeleg. Ești un adept al onirismului... E un punct de vedere care se poate susține. Oniricul și orficul au fost delimitate de multă vreme ca perimetre ale poeziei... Dar atunci revii la lipsa de conținut. Visul și muzicalul sunt pură incoherență. Mă privea cu o adevărate
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
copilăria de orfan nefericit a lui Camil Petrescu, în care singurul sfetnic și protector a fost prietenul său mai mare, Tutulă. Această complinire a personajelor se reflectă metonimic în secvența "Altoi de suferință". Într-o asemenea abordare, nu puteam omite onirismul. Visul, acest "cifru al existenței umane", joacă un rol deopotrivă semnificativ și insolit. Insolit, dacă ținem cont că analizăm opera unui scriitor noocrat și lucid. Singurul loc în care Camil Petrescu își povestește visele este Doctrina substanței. Este la îndemâna oricui
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]