531 matches
-
la îndemână a celui aflat în suferințele insuficiențelor corporale. Acesta deține timp și răbdare pentru a prelua elementele din jur mult mai lent dar și mai ferm, mai posesiv. Tocmai într-o astfel de aducere la sine cât mai încetinită ontic constă posibilitatea deschiderii de sens și profunzimea a structurilor sau fenomenelor vizate. Astfel, deschiderea unei ferestre se realizează pentru suferindul evocat aici extrem de anevoios și cu o mare risipă de energie și improvizații ajutătoare. Dar prin acest mod diferit de
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ușa ce îi este impusă închiderea sau alături de gestul întinderii întru salut a unei mâini care nu mai este constituie pentru conștiința umană astfel lovită câmpuri de nuanțe și detalii ce trebuie surprinse și utilizate din plin drept o contrapondere ontică la amara incompletitudine adusă de un trup sfâșiat în echilibrul funcționalității sale. Fiecare din amănuntele astfel surprinse pot fi exploatate în demersul istovitor al apropierii de normalitate și al imitării atitudinilor sale. Acest demers este, în esență, unul de adâncire
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în preajma detaliului aduce ca efect, de multe ori neintenționat, nevizat dintru început, creșterea sensibilității conștiinței pentru meta-realitate. Cel lovit de suferința deficiențelor corporale se comportă astfel, adesea, asemeni unui artist ce descoperă o altă perspectivă, mai exact, un alt câmp ontic cu noi și inedite chipuri, manifestări ale diferitelor elemente din lumea cotidianului imediat. Absența mâinii favorizează, astfel, dezvoltarea unei perspicacități interioare a modului de atingere și explorare virtual, mod ce se fundamentează nu pe empiricul tactilului concret ci pe intuiție
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și indică. Pentru cei loviți de suferințele deficiențelor corporale, de acea durere ce nu sfredelește dar învăluie traumatizant și copleșitor, amănuntul, detaliul constituie, așadar, ferestre deschise spre profunzimile întemeietoare ale metafizicului, ale sensurilor și explicațiilor ce palpită în zona primordialităților ontice. Detaliul reprezintă aici paranteza prin care vălul de iluzii active se disipează temporar permițând, pentru o transparentă clipă, aducerea, proiecția în prim-plan a străfundurilor prime, a temeliilor ce poartă resortul și fluxul lumii. Prin zăbovirea asupra amănuntului, amănunt ce
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
damnat surzeniei și neputinței de a rosti sau uneia dintre aceste tragedii, alături de orice alt suferind din insuficiențe și incapacități ce privează trupul de normalitate, dețin conștiințe a căror luciditate poate străpunge hipnoticul devenirii cotidiene, poate susține proiecția spre esența ontică a spectrului cu care lumea ne întâmpină amăgitor. Aceste conștiințe datorită metamorfozelor impuse în interioritate prin suferințele pe care le îndură, transformări ce se rezumă la procesualitatea unei maturizări spirituale accelerate, dobândesc noi temeiuri, noi rădăcini ce se întind spre
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
transcendenței. Tot astfel, când gestul și expresia feței nu sunt citite ci utilizate pentru a exprima, pentru a fi spiritul din spatele lor citit, transcendența este asumată nu ca plan spre care se tinde ci ca unul dinspre care se erupe ontic. Rădăcinile ființei individuale se ancorează acum tot în solul transcendenței care pulsează din mijlocul propriei ființe a suferindului, amănuntul, detaliul fiind elemente operative ce nu sunt doar cunoscute ci și preluate spre întrebuințarea în comunicarea și exprimarea către ceilalți. Amănuntul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pe lângă furtuna afectivă a acestuia, gravitează în jurul său atrași dar și respinși de nucleul dramei individuale. Astfel, suferindul se simte nu numai singur dar și neînțeles. El se percepe, într-adevăr, drept un exilat în existență deoarece simte profunda inadvertență ontică dintre persoana sa din acest moment și cromatismul lumii, incapacitatea de a-și mai ancora pulsația propriei ființe în cotidianitatea optimismului banal. De asemenea, el se resimte și drept un exilat în cunoaștere, suferința sa determinându-i un neinteres primordial
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
consolatoare. Conștientizând aceste evidențe sub semnul unei priviri ce se desprinde din negura naivității, cel care îndură suferințele de ordin spiritual percepe lumea învăluitoare asemeni unei dimensiuni în care abundă reprezentațiile teatrale existențiale. Imanentul mundaneității se relevă, aici, un ocean ontic de falsități elaborate, de versiuni și renuanțări ale înșelărilor meșteșugite metafizic. Pe acest ocean se află, într-adevăr, și străluciri insulare de onestitate senină și dragoste înnobilantă. Dar îmbrățișarea aproapelui ce-și deschide ospitalier inima este o clipă încadrată de
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a profunzimii nebănuite anterior, cel damnat suferințelor de ordin spiritual sesizează bipolaritatea metafizică a cuplului dialectic bine-rău ca unul dintre principiile ce susțin dinamica imanentului. Acest principiu constituie, alături de alte axiome primordiale, temelie și fundament al tranzitării umane prin contextul ontic spațio-temporal. Captivul durerilor de ordin spiritual intuiește aici ancorarea în transcendență a resorturilor profunde ce poartă imanentul efervescenței mundane. Dinspre deschiderea transcendenței el resimte, adesea, că survine acea dualitate dintre bine și rău ce se impune cotidianului fără a fi
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
lumii învăluitoare, aspecte ce sunt ascunse neatenției cotidianului grăbit, detalii ce indică, asemeni unor mici ferestre deschise în amiaza senină, lumina unei armoni transcendente. Iar cel ce îndură suferințele cauzate și susținute de motivații spirituale sesizează, plecând dinspre propria experiență ontică, constanta binelui și a răului, a pozitivității și negativității drept unul dintre fundamentele transcendente pe care se glisează imanentul fiind postulat în termenii unei bipolarități metafizice. Ancorarea în oricare dintre aceste paradigme ale suferințelor umane determină pentru conștiință dobândirea unei
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și destinul său teluric, cu albia spre care ar fi trebuit dintru început să-și reverse substanța solară a ființei sale așezată ca enigmă între adâncurile și înălțimile aceluiași infinit. Naivitatea, credulitatea stridentă cu care prezența umană își ancorează resursele ontice în oferirea de sine a vulgului profan, a simplității fără adâncimi și semnificații ce deschid spre profunzimi este, în contextul suferințelor adamice, estompată și, într-un final, anihilată. Locul ei este luat de privirea purificată prin îndurerări, privirea unei conștiințe
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cotidian, drept irumpere și sincopă în fluxul banalității ce-și consumă agitația zi de zi. Ca problemă ce obstrucționează țipând strident în uniformitatea apatiei sociale, suferința individuală trebuie estompată și rezolvată în sensul normalizării, reintegrării în firescul mundan a permetrului ontic afectat de către ea. Acea regiune întunecată trebuie reluminată de focul pal ce exclude artificial prezența umbrelor existențiale din planul cotidianității banalului efemer. Desigur, la nivelul unui astfel de plan, suferința ca fenomen real, concret nu este anulată dispariția ei fiind
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cât mai mult astfel încât efectele sale să fie ușor de prelucrat și diminuat tocmai prin această preluare. Impactul apariției stridente a suferinței particularizate este astfel gradual diminuat prin acceptarea undei de rezonanță și conversia sa fragmentară în clipe de criză ontică ce par a fi momente simple și efemere asemeni banalului cotidian. Este o încercare de a controla suferința individuală prin demersul unei integrări alunecoase și perfide ce intenționează banalizarea ei, reducerea sa la nivelul superficialității mundane care vorbește prin expresi
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
frustrări profunde, a unei neputințe originare de a accepta sesizarea și recunoașterea propriei vicieri și corupții metafizice. A recunoaște în suferind un spirit ce dobândește gradual accesul la saltul spre transcendență implică acceptarea fundamentelor transcendente ale imanentului și diminuarea valorii ontice acordate mundaneității de zi cu zi. Într-un asemenea context, viața terestră nu este damnată la un statut de paradigmă ce trebuie negată ci este postulată ca deținând temelie și sens vital numai dinspre și întru transcendență. Imanentul se relevă
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
evoluției sociale comune, sub promisiunea echilibrată de mai bine pe fondul unui efort colectiv. Aici și acum sunt repere ce exclud prezența conceptuală a lui dincolo. Astfel este ignorată perspectiva transcendenței ca realitate primordială ce susține și învăluie ascuns palierele ontice ale imanentului. Pentru mundaneitatea anonimă suferindul nu trebuie citit, aprofundat analitic în experiența sa revelatorie. El trebuie vindecat sau exilat în sfera celor incurabili fără demersul unei decriptări prealabile a ecourilor ce trepidează în interioritatea sa trezită de cutremurări telurice
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Valența revelatorie, profetică a suferinței ca oracol ce vestește temeiurile primordiale, întemeietoare ale mundaneității glisate în special imanentului este aici ocolită, trece ca neobservată, nesesizată vigilenței cotidiene. Aceste fundamente ale mundanului sunt cele care susțin și poartă nu numai complexul ontic al acestuia dar și dimensiunea întregului imanent. O privire dinspre poziționarea într-un astfel de cadru spre adâncimile ce-l mențin, o sondare a transcendenței dinspre grosierul imanentului prin intermediul observării aprofundate a experienței și semnificațiilor ultime ale suferinței nu poate
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
terestre, anume aceea de a nu se mai raporta la sine ci la transcendența ce o învăluie întemeietor. În acest sens, suferindul trebuie vindecat sau exilat. Îndurerarea sa, cât timp este activă, se manifestă ca o perforare, drept o pată ontică decupată în sfera imanentului, un crepuscul deschis dinspre care răzbate absolutul și potența demiurgică a transcendenței. Această irumpere-ecou împresoară banalitatea și optimismul naivității cotidiene cu agitația prefacerilor de zi cu zi, cu efervescența și sonoritate stridentă a pașilor ce-și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cu zi, al spargerilor metafizice ce trimit spre abisul unui dincolo absolut este redusă considerabil. Primejdia înălțătoare a transcendenței este astfel proiectată dincolo de orizontul cotidianului ce percepe suferindul și drama sa drept o eroare funcțională în propria dinamică, o alterare ontică insulară ce trebuie remediată sau exclusă definitiv. Cotidianitatea vulgului mundan este astfel menținută iar suferinței umane nu îi este acordată recunoașterea sa drept una dintre experiențele fundamentale prin care omul se deschide transcendenței și își asumă abisul acesteia întru final
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
decăderii sufletului în grosier și dialecticile disoluției. Puținii astrologi dăruiți absolutului citesc în delirul combustiilor ei metafizice ecourile din catedrala înaltă a transcendenței. Restrângerea din răsfirarea în dinamica agitației mundane, concentrarea atomară a sinelui reproiectat spre interioritate constituie o stare ontică primordială pe care, adesea, și-o asumă ființa umană surprinsă în ipostazele unor trăiri ce deschid, prin intensitatea tensiunii lor, spre ierarhii și paliere ontice superioare. Această absorbție metafizică a lăuntricului ce se refuză exteriorității cotidiene este reprezentată prin experiența
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
răsfirarea în dinamica agitației mundane, concentrarea atomară a sinelui reproiectat spre interioritate constituie o stare ontică primordială pe care, adesea, și-o asumă ființa umană surprinsă în ipostazele unor trăiri ce deschid, prin intensitatea tensiunii lor, spre ierarhii și paliere ontice superioare. Această absorbție metafizică a lăuntricului ce se refuză exteriorității cotidiene este reprezentată prin experiența reculegerii. Plângerea zăbovitoare în fața evidențelor ireversibile ale morții coborâte peste criptă, resurecția estetică întru popasul sub visul hipnotic al artei sau liniștea pășirii întârziate prin
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
În ce constă orbirea pelerinului sosit din mundaneitatea efemeră ca mesager al banalității unei viețuiri ce oferă spiritului doar ignoranță? Transcendența ce refuză și se închide reprezintă, aici, replica finală a zeului în raport cu acest călător privit sub semnul anathemei? Ipostaza ontică a reculegerii în templu Templul ca deschidere insulară sacră întămpină credinciosul în reculegerea mistică a sosiriI sale. Actul reculegerii indică o retragere din rasfirarea sinelui, un reflex al interiorității spre concentrarea atomară în propria tensiune. Astfel, gândurile și trăirile, fie
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
finalității restrânse doar în spectrul grosier al corporalității se relevă, așadar, drept expresia dorinței de suprimare a zgomotului metafizic survenit din agitația prezentului. Instaurarea calmului taciturn peste sunetul fremătării cotidiene, stingerea acestuia în așezarea unui echilibru fără glas constituie fundalul ontic pe care reculegerea îl solicită aici pentru ca, abia astfel, în starea așezărilor selențioase, vocile tremurătoare ale trecutului să-și ceară reverența și respectul ce nu permit deplina lor uitare. Una dintre trăsăturile fundamentale ce delimitează opera de artă în raport cu celelalte
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
surprinderea graduală a propriului teluric spiritual uitat de conștiința prăbușită în preocupările relativului mundan. Astfel, ancorarea în cadrele multiple ale naturii, întâlnirea cu rostuiri artistice ce stau în preajma perfecțiunii sau mereu îndurerata revenire la mormântul celor dispăruți, toate aceste acte ontice pe care ființa umană și le poate asuma, deschid și susțin, adesea, experiența reculegerii. Credinciosul ce pășeșete în templu nu este învăluit și pătruns sub trăirea unei reculegeri ce diferă radical de tipul reculegerilor evocate anterior. Reculegerea mistică implică și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
materie con-formând-o armoniilor superioare. Astfel, reculegerea credinciosului ce intră în templu comportă o redimensionare a viziunii individuale de ansamblu asupra existenței ca totalitate plurivalentă. Din această perspectivă, chipul zeului privește și cheamă ființa umană prin ecouri ce răzbat întreaga sferă ontică ca semne ale unui scop și finalități postulate dincolo de spațiu și timp. Despre templu se spune în limbajul gândirii comune că este locașul zeilor recunoscându-se, totodată, aparent contradictoriu, că Divinitatea comportă imposibilitatea situării ei într-un perimetru elaborat și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
obiectiv. În invocarea și rugăciunea către zeu obiectivitatea este exclusă de implozia mistică a subiectivității, de proiecția întru sacrificiu și venerație a ego-ului credinciosului spre îmbrățișarea cu Divinitatea. Cel care oficiează ritualul este înveșmântat în enigma pendulării între două versiuni ontice, între două scenarii investite cu inter-corelare și împletire paradigmatică. Prima dintre aceste dimensiuni gravitează în jurul spațio-temporalului evoluției întru corporalitate. Cea de-a doua își are drept centru deschiderea spiritului întru sine, o deschidere a-logică prin absența începutului și sfârșitului
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]