1,583 matches
-
bergamascul Teetet / Și colportor de bastonade / / În ciuda multelor păcate // Cu vesta-i scurtă de valet / Dedat unor pantalonade / A decupat din alfabet / Numai azbuchii deochiate // Cînd Filimon, cînd Filaret". Octavian Soviany, Textele de la Montsalvat, Ed. Axa, Colecția La Steaua, poeți optzeciști, Botoșani, 1998, 134 p., 10.000 lei.
Cînd Filimon, cînd Filaret by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/17694_a_19019]
-
produs în laboratorul scriptural, care pleacă de la "materia primă" a "inspirației", generatoare a unor versuri inițiale, " luînd spre a-l cîtă în continuare pe poetul german amintit, aceste versuri imediat (...), punîndu-le sub un microscop, cercetîn-du-le, colorîndu-le, căutînd locurile patologice". Creația optzecista manifestă, într-o latura a să nu deosebit de mediatizata ("vîrful" sau îl reprezintă, în conștiința publică, poza ludica, descriptiv-anecdotică, jemanfisistă, a "cenaclului de luni"), dar, în impresia noastră, una dintre cele mai consistente, o asemenea prelucrare savanta a limbajului, însuflețit
Formă si existentă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17692_a_19017]
-
vindec plictiselile și vina" (Iubiri postume) Aceste influențe țin, într-un fel, tot de exuberanta lui Cristian Bădilită, care, în treacăt, parodiază, ca și cum ar îmbrățișa tandru, diferite ipostaze ale poeziei românești. La un moment dat el parodiază însăși parodierea de către optzeciști a liricii autohtone din secolul nouăsprezece: "Sibiel născut din gândul unui om fără pereche/ Dormi între livezi și smârcuri (fii mai incisiv, poete!)/ Cu troițe la răspântii (am văzut vreo cinci sau șase)/ și cu semnul sfânt al crucii pus
Poet român, afirmat la sfârsitul secolului XX by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17691_a_19016]
-
contradicțiilor - întotdeauna profitabilă pentru scris - si sentimentalismul asumat în actul de a face apel la experiențe personale, introspecția epurata pînă la a ajunge o simplă imagine poetica suava, meditația asertiva și micile nuclee evocatoare apropie stilul lui Dorin Popa - un "optzecist" prin vîrstă - de patetismul liricii hispane. Un patetism suportabil și tulburător tocmai pentru că nu este altceva decît rezultatul unei pasionalități sublimate artistic. Cu Federico Garcia Lorca, Pedro Salinas ori un Cèsar Vallejo cel ce spune "eu" în aceste pagini are
Caligrafii poetice by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17728_a_19053]
-
de a evidenția - împotriva ipotezei moderniste a evoluției interne, a "biologismului spiritual" -, "interrelațiile pe orizontală între curentele și autorii unei epoci". Deși Mircea Cărtărescu face din doctrina postmodernista un criteriu de unitate a demersului sau investigativ și chiar a generației optzeciste, nu le confundă, nu le egalizează, dimpotrivă, se grăbește să observe neconcordantele și raporturile ambigue. El ține să precizeze că "stilul optzecist e fixat înainte de apariția la optzeciști a unei conștiințe postmoderne". În același timp, din nevoia explicabila de a
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
Mircea Cărtărescu face din doctrina postmodernista un criteriu de unitate a demersului sau investigativ și chiar a generației optzeciste, nu le confundă, nu le egalizează, dimpotrivă, se grăbește să observe neconcordantele și raporturile ambigue. El ține să precizeze că "stilul optzecist e fixat înainte de apariția la optzeciști a unei conștiințe postmoderne". În același timp, din nevoia explicabila de a dezenclaviza postmodernismul în contextul românesc, el perseverează în a-i descoperi o tradiție cît mai îndelungată și, în măsura posibilului neîntreruptă. După
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
un criteriu de unitate a demersului sau investigativ și chiar a generației optzeciste, nu le confundă, nu le egalizează, dimpotrivă, se grăbește să observe neconcordantele și raporturile ambigue. El ține să precizeze că "stilul optzecist e fixat înainte de apariția la optzeciști a unei conștiințe postmoderne". În același timp, din nevoia explicabila de a dezenclaviza postmodernismul în contextul românesc, el perseverează în a-i descoperi o tradiție cît mai îndelungată și, în măsura posibilului neîntreruptă. După anumite "curiozități", "experiențe", "anticipări", identificate cum
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
par necesare înainte de a purcede în continuare. Întrebările mele nu au alt rost decît acela de a încerca o compatibilitate a reperelor, daca nu una a criteriilor. Resimt această necesitate că simpatizant al postmodernismului și, în orice caz, al generației optzeciste. Să trecem acum la modernismul românesc, mai precis, la al doilea modernism românesc și - inevitabil - la generația șaizeci care l-a ilustrat și să dăm o șansă dialogului de a cîștiga un plus de autenticitate prin ieșirea mea din postura
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
legitimare a acelor opere "marginale", recuperabile dinspre postmodernism. La fel de inadecvată (și chiar incorectă!) mi se pare a fi considerarea într-un fel de bloc monolitic a modernismului și a ceaușismului, deși, din nou, înțeleg rațiunile pentru care scriitorii și criticii optzeciști doresc să se despartă simultan de totalitarismul comunist și de modernism. Eu împărtășesc reacția în sine, mi se pare în firea lucrurilor, dar cred că despărțirea poate avea loc în termeni cu adevarat radicali, adică mult mai exacți. În sfîrșit
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
opinia mea, fatalmente parțială, consecințele în planul limbii poetice românești, ca și în acela al imaginației plastice autohtone, au fost importante, incontestabile și nu neapărat negative. Urmele lor ar putea fi descoperite, prin grația unui interpret binevoitor, chiar în poezia optzecista. Nu sînt singurele obiecții pe care le-aș putea aduce tezei lui Mircea Cărtărescu. Cele mai multe vizează în continuare tratamentul general sau punctual rezervat modernismului. Cum poti afirmă, de pildă, la sfîrșitul secolului al XX-lea, după Proust, Virginia Woolf, Faulkner
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
cei doi mari artiști, care au dus în mormînt atîta vitalitate necheltuită și atîtea lumi neexprimate, au întărit și prin moarte ceea ce au arătat cu atîta splendoare în timpul vieții: adevărul prieteniei și frumusețea solidarității. Mircea Nedelciu, ca înainte mergător al optzeciștilor, si Ion Dumitriu, un saptezecist convertit la respirația estetică, la spiritul și la morală generației 80, au reconstruit ideea de prietenie intelectuală și au dat un sens înalt, în zilele noastre, ideii de solidaritate umană. Prin atelierul lui Ion Dumitriu
Un statuar tragic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17751_a_19076]
-
ideea de prietenie intelectuală și au dat un sens înalt, în zilele noastre, ideii de solidaritate umană. Prin atelierul lui Ion Dumitriu de lîngă biserică Amzei au trecut în ultimile două decenii aproape toți poeții, prozatorii, teoreticienii și criticii literări optzeciști, aici s-au lansat proiecte culturale, aici s-a întîlnit limbajul ingenuu și taciturn al picturii cu locvacitatea rafinată, cu retorica plină de capcane și cu acea convenție textuala ale unei noi literaturi care a subminat definitiv istoria suficientă și
Un statuar tragic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17751_a_19076]
-
un rău ascuns, dar amîndoi de o vitalitate și de o vigoare ieșite din comun, Ion Dumitriu și Mircea Nedelciu au oferit în toți acești ani imaginea unei comuniuni legendare. Chiar dacă prietenia și solidaritatea sînt caracteristici de prim-plan ale optzeciștilor (a se vedea grupările în cenacluri și aparițiile editoriale colective), ceea ce i-a unit pe cei doi artiști este irepetabil prin autenticitate și prin profunzime. Între ei n-a fost doar o simplă prietenie care ține de practică socială și
Un statuar tragic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17751_a_19076]
-
și mai ales a anului de apariție, măcar din motivul trivial că, actualmente, consumul de Coca-Cola nu mai reprezintă o excentricitate. Oricum, realizată într-un timp record după cum mărturisesc autorii, aceasta antologie face foarte mult pentru promovarea "în afara" a poeților optzeciști și nouăzecisti admiși în noul canon, ajuns după multe încercări "the mainstream for the young poets". Livius Ciocârlie, Caietele lui Cioran, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1999, 272 pag., fără preț.
O antologie internatională by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17745_a_19070]
-
n-ar scrie nimeni că merită acest premiu - deși candidatura lui ar fi la fel de îndreptățită - decât riscând să stârnească zâmbete ironice. Carte este explicația acestei diferențe de tratament? Mircea Cărtărescu face parte dintr-un sindicat al succesului, care este "generația optzecista" - cea mai bine organizată din generațiile înregistrate de istoria literaturii române. Dan Stâncă este un solitar, înclinat adeseori să vorbească sarcastic despre propriul său scris. Mircea Cărtărescu a adoptat un program estetic la modă, erijându-se și în teoretician al
UN MARE SCRIITOR SOLITAR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17760_a_19085]
-
și Gheorghe Crăciun. Toți trei recurg la trucul unei definiri restrictive a noțiunii de "experiment" pentru a-i putea ignoră pe mării scriitori dinaintea generației '80 (amintindu-i exclusiv pe înaintașii care au anticipat intuitiv așa-zisul postmodernism promovat de optzeciști). Traduse intr-o engleza anosta, lipsită de farmec literar (este aprecierea unui profesor de la Universitatea Standford din SUA, Rodney Koeneke, care urmărește cu interes literatura română și care ne-a și semnalat de altfel apariția derutantelor broșuri), textele propagandistice ale
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17785_a_19110]
-
propagandistice ale lui Ion Bogdan Lefter și ale asociaților săi pleacă de la premisa - comică, dacă n-ar fi întristătoare - că se poate scăpa de concurență... nenumind-o. Așa cum în unele familii superstițioase nu se pronunță niciodată numele Satanei, în familia optzecista sunt evitate cu strictețe nume că Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Cezar Ivănescu, Augustin Buzura sau chiar Matei Visniec (care, cu tot optzecismul lui, este prea talentat și locuiește prea departe ca să mai fie adus în discuție
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17785_a_19110]
-
fie adus în discuție). Că de obicei, Ion Bogdan Lefter & comp. defilează tot cu Călin Vlasie, Cristian Moraru, Gheorghe Crăciun, George Cusnarencu, Romulus Bucur ș.a.m.d. Caracterul tendențios al broșurilor este evidențiat și de importanță care se acordă asociației optzeciștilor, ASPRO (asociație avându-l drept președinte pe Ion Bogdan Lefter). Dată înființării ASPRO este considerată un fel de data istorică. Iar ASPRO apare că o organizație eroica, acuzată de răuvoitori de "dizidenta" etc. În realitate, aspristii, departe de a avea
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17785_a_19110]
-
Practic, este vorba - ca de atâtea ori în viață - de (foști) tineri scriitori care și-au pierdut răbdarea să tot aștepte să câștige marea competiție și care, enervați, au inventat o nouă competiție, numai a lor. În plus, unii dintre optzeciști sunt și lipsiți de demnitate. Ei critică vehement, în declarații publice, Uniunea Scriitorilor, considerând-o inclusiv "stalinista", dar rămân în continuare și membri ai Uniunii Scriitorilor, pentru a obtine diferite avantaje. În locul carpetelor aduse din Turcia O editură care s-
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17785_a_19110]
-
tandru omor/ ar trebui să-ți înroșească buzele și să le dea culoarea vieții?" (poemul "Atît de rău am fost", din preferatele mele Poeme siameze) - a început să răgușească. De la volumul Ioana care rupe poeme (1996), verva cu care neliniștitul "optzecist" genera imagini poetice somptuoase, metafore strălucitoare ori acel "derizoriu fabulos" (Gh. Grigurcu) la care s-au oprit toți cei ce au scris despre el, pregnanta inserțiilor suprarealiste și tenacitatea de a urmări pînă foarte departe epicitatea aventurilor sale interioare, cu
Despre o anume tristete by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17829_a_19154]
-
al acestei stranii reacții ce limitează libertatea prin sine, eul se teme de el însuși, se evita, se exorcizează. O înfățișare mai superficială a unei atari autonegări a eului am consemnat-o, în mai multe rînduri, comentînd tendința centrifugala a optzeciștilor, atrași de anecdotic, descriptivism, reportaj, în contextul moral al unui cinism vizînd deopotrivă obiectul și subiectul discursului lor. Un alt tip de reacție constă în asumarea profundă a eului, pînă în momentul în care acesta se desprinde de sine prin
Spiritul si lucrurile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17860_a_19185]
-
la rangul de fatalitate opresiva, strivitoare: "De-atâta amar de vreme m-am zbătut și eu/ ca să ajung gură acestei peșteri/ ce vibrează de muzici înalte. Am străbătut neguroase păduri de hătișuri virgine/ cu tubulara mea lanterna..." (Școală de poezie). Optzecistul din Onești scrie, scrie, scrie, preschimbându-si durerile și bucuriile din fazele de "bestie latentă", "fiara autentică", "bărbat săgetat de Cupidon" (faze ale fabulei lirice) în fazele de: "educator", "scolitor", "bărbat-cult-poet-si-singur", "trăitor-al-zilei-de-atunci-în-mâine" (faze ale fabulei sociale). ETC. ETC. Muză din
Educarea textului by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/17892_a_19217]
-
Dan Croitoru În Amintiri deghizate, Ov. S. Crohmălniceanu surprinde câteva din liniile de forță ale prozei optzeciste: "observația concretă, vie, asupra lumii din jur", "interes maxim acordat vieții cotidiene, omului comun, atenție la culoarea langajului străzii, unghi comic, caragialesc, de contemplare a umanității, spirit ludic", "surprinderea argourilor epocii, al decupajului momentelor realiste din realitate", "ochiul sarcastic, nemilos
Contrapunct by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17908_a_19233]
-
eroizarea generației ^80. Mircea Cărtărescu plânge pe umerii celor care n-au găsit loc imediat după terminarea facultății în redacțiile revistelor literare sau au reușit cu greu să publice cărți. O adevarată nenorocire i se pare faptul că unii dintre optzeciști făceau naveta la țară, ca profesori! Și aceasta în condițiile în care postmoderniștii americani fac navete de căte 2000 de kilometri, cu avionul... Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, postfața de Paul Cornea, București, Ed. Humanitas, 1999, 568 pag.
Mircea Cărtărescu, critic literar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17906_a_19231]
-
Saviana Stănescu, Marius Oprea, Caius Dobrescu, Simona Popescu, Valentin Iacob, Ștefan Damian, Paul Vinicius, Radu Sergiu Ruba, Cătălin Țârlea, Augustin Ioan, Cristian Tudor Popescu și încă mulți alții. Toată această pleiadă de nou-veniți a rămas pe nedrept în umbra generației "optzeciste", care și-a organizat mai bine succesul și care și acum se află în ofensivă (asemenea soldaților vietnamezi, incapabili, după mulți ani de război, să se mai întoarcă la munca pașnică). Este regretabil că se întâmplă așa, întrucât printre "nouăzeciști
Cine a fost Cristian Popescu? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17192_a_18517]