1,583 matches
-
drepturile de autor aferente), promovarea în toate instituțiile de învățământ superior la nivelul facultăților de filologie și nu numai, întâmpinări "entuziaste", acordarea de premii consistente financiar premii ale UASCR, ale UTC, ale Uniunii Scriitorilor și ale filialelor ei, plasarea "grupării optzeciste" culturale etc. Ce presupunea, în fapt, noul "curent"? Coborârea limbajului în stradă, în "cotidian", adică în derizoriu, în facil, în anodin și în desuetitudinea însoțitoare. Orice platitudine așezată în vers alb era prezentată ca o mare reușită estetică. Alungarea metaforei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
roșu. Revendicarea majoră a acestui tip de comportament "cultural" era, în "revoluția" sa, uniformismul. Un fel de a scrie "la fel". Și, în jongleria aceasta, duplicitatea se așeza ca efigie: aparent protestatară, "mișcarea" nu avea de oferit nici un protest, tăvălugul optzecist înlocuia tăvălugul proletcultist. Numărate pe degete, talentele nimerite în mișcare au rămas pentru multă vreme amețite de drogul ideologic. După 1989, prelungirea acestei agonii culturale a fost posibilă datorită ciudățeniilor oferite tot de un post: postcomunismul, grație căruia postmodernismul se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
având probabil consimțământul principalilor participanți, mai puțin al românului Ion Bogdan Lefter, care s-a arătat vădit nedumerit de un asemenea generic, tocmai când în România postmodernismul se afla pe culme, biruitor și din punctul de vedere al puterii politice. (...) optzecistul nostru a rămas și azi un împătimit ideolog al postmodernismului 11 ca semn al încremenirii în proiect" (p. 138, n.ed., L.C.). [...] vom putea defini și astfel transmodernismul, ca fiind tot ceea ce se află în opoziție cu fenomenele "paranormale" de cretinizare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cinic" (Camille Paglia). Dar "trece" prin Deleuze, Rorty, Foucautt, prin ceea ce numește "postmodernismul înalt" (în frunte cu Vattimo, Lyotard, cel care cerea "rescrierea modernității"), pentru a nota că problema-cheie este transcendența. Nu ignoră nici semnalele autohtone, fișând conștiincios revoluția poetică optzecistă, noul antropocentrism, paradoxurile postmodernității românești. Conceptul cu pricina, atingând clasicizarea (epuizarea, de fapt), suportând presiunea altor modernisme (hiper-, paraetc.), a deschis calea transmodernității, declară ferm criticul. Și observă că, în 1988, Radu Enescu contrapunea (e drept, fără consecințe) cei doi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
manierismul, dată fiind complexitatea reliefului axiologic al structurii spre care se transcede. Apelând la teme precum "Transmodernismul", "Transmodernitatea" sau "Acțiunea transmodernă", revista transilvană depășește criza postmodernă de luciditate și prin apel la structurile tradiționale de valori, abandonate în urma cutremurului ideologic optzecist. Un lucru similar se petrece și cu Theodor Codreanu. Un cunoscător de nuanță al sistemului tradițional de valori, al culturii române, profesorul din Huși reușește să ne convingă că ceea ce se importă ca ideologie a unei zone fluctuante a așa-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
post-ideologică a sub-culturilor, în România fenomenul, aparent inexplicabil, îmbracă haina ideologică a avangardismului de refugiu în lupta împotriva comunismului autohton. Tocmai situarea de cealaltă parte a frontului, raportat la comunism, este paradoxală. Atât comunismul cât și optzecismul subminează naționalul: "Postmodernismul optzecist, dimpotrivă, s-a asociat cu tendințele neointernaționaliste și împotriva conștiinței naționale, având ca adversar intern tocmai licărul "naționalist" ivit din teoria protocronismului elaborat de Edgar Papu" (p. 118). Așadar, dorindu-se reacție la comunism, chiar cutremur (a se vedea asocierea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pragmatism nu surprinde; după revoluție, afirmă Codreanu, postmoderniștii români au fost interesați de ocuparea instituțiilor culturale, iar abia după 1995 au început ofensiva pe planul conceptelor, clasicizând ceva ce încă nu-și făcuse apariția în peisajul literar autohton: postmodernismul. Mutantul optzecist recurge la masca postmodernă și la operație estetică; în acest context, realitatea spațiului românesc este "tradusă" în termenii postmodernității, născându-se astfel un postmodernism "haosmic", prin replieri "relativiste" într-o postmodernitate malignă și retrogradă. Prin intermediul optzeciștilor, postmodernismul românesc ia forma
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
literar autohton: postmodernismul. Mutantul optzecist recurge la masca postmodernă și la operație estetică; în acest context, realitatea spațiului românesc este "tradusă" în termenii postmodernității, născându-se astfel un postmodernism "haosmic", prin replieri "relativiste" într-o postmodernitate malignă și retrogradă. Prin intermediul optzeciștilor, postmodernismul românesc ia forma refluxului unei societăți în criză. Nu e de mirare că, un Goma, conștientizând pericolul importului de forme americane, a realizat că textualiștii au înlocuit protocronismul naționaliștilor cu autocronismul unei disidențe. Dar falsa aparență nu-i poate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poate îndepărta de adevărata lor imagine, a unui "soi de sămănatorism urban, chiar de cartier, reprezentat foarte bine de industria textilă" (p. 121). De aceea, Goma îi și numește textiliști. În cultura română, depășirea încremenirii în formă prin kitsch-ul optzecist, se poate realiza, și îi dăm crezare lui Theodor Codreanu, doar printr-o acțiune recuperatorie a valorilor autohtone. Calea este spre universal prin național. Tentativa de înăbușire a manifestării identității naționale prin multiculturalismul de import realizat de celebra, de acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se știe de ce, Apostatul), Vali Buletin (pentru unii, Omul cu creierul prolapsat), Cezărel Crocodilul (care se recomanda străinilor, când telegrafist la Poștă, când sub-inginer), Dănuț Poetul, Boss, cu coșul său, Avocatul și cu Îngerul. Bașca o enoriașă necunoscută, o babă optzecistă, parașutată de nicăieri, o hoșcotină îmbrobodită grotesc, ca o mumie aztecă și ațipită cu fălcile căscate larg, la doi coți de ușa capelei. Ușă pe care, la interval de aproximativ o jumătate de ceas, băga capul câte unul dintre paznicii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
asupra ultimilor veniți pe scena culturală românească. În toate cazurile el își exprimă cu aceeași pasiune plină de vervă adeziunile, cum procedează cu scrierile lui Marin Preda sau Nicolae Manolescu, ca și respingerea unor formule literare, cum ar fi cea optzecistă. În Gheața din calorifere și gheața din whisky. Jurnal politic 1990-1995 (1996; Premiul Uniunii Scriitorilor), reunind texte publicate inițial în „Dilema”, „România literară” sau în „Zig-zag”, dar și altele inedite, problematica literară cedează teren în fața celei existențiale, iar criticul apare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289910_a_291239]
-
Cinci (alături de Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter și Alexandru Mușina), ciclul La întretăierea drumurilor comerciale. A colaborat la revistele „Echinox”, „Dialog”, „Amfiteatru”, „România literară”, „Vatra”, „Transilvania”, „Viața românească”, „Contrapunct”, „Adevărul literar și artistic”, „Euphorion” ș.a. M. este o optzecistă atipică, care își asumă, programatic vorbind, o poziție marginală în cadrul generației. E drept că meditația asupra scriiturii și intertextualitatea nu lipsesc din poezia sa, numai că acestea sunt mai degrabă indicii ale unei angoase duse până la autocombustie decât desene din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
vorbind, o poziție marginală în cadrul generației. E drept că meditația asupra scriiturii și intertextualitatea nu lipsesc din poezia sa, numai că acestea sunt mai degrabă indicii ale unei angoase duse până la autocombustie decât desene din covorul pestriț al unui discurs optzecist. În plus, visceralitatea, vizionarismul, dominanta parabolică și convertirea jovialității în sarcasm o detașează pe poetă de plutonul postmodern, apropiind-o de neoexpresionismul lui Ion Mureșan. Ce o individualizează față de congenerul clujean este proiecția panoramică a viziunii pe scara istoriei - o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
Ioana Bot, „Aripa secretă”, TR, 1987, 37; Țeposu, Istoria, 83-85; Dicț. analitic, I, 60-62; Cărtărescu, Postmodernismul, 157, 370, 389, 392; Faifer, Faldurile, 87-90; Octavian Soviany, Poemele agoniei, VR, 2000, 1-2; Luminița Marcu, Un volum câștigător, OC, 2000, 15; Bucur, Poeți optzeciști, 118-122; Daniel Corbu, Generația poetică ‘80, Iași, 2000, 69-72; Grigurcu, Poezie, II, 34-48; Dicț. scriit. rom., III, 96-99; Manolescu, Lista, I, 381-389; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, II, 156-159; Pop, Viață, 212-217; Simion, Genurile, 139-144. A.Tr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
o condiție însă: același simț critic să-l manifești și față de propriile texte. Capitolul 3. TIPURI DE DISCURS JURNALISTIC În ultimul timp, termenul discurs a căpătat întrebuințări dintre cele mai diferite, reeditând superba carieră a unui alt termen drag generației optzeciste: text, textualism, textuare). Chiar și un simplu dicționar uzual (Petit Robert, 1978) consacră nenumărate accepții ale termenului discurs: „conversație”, „dialog”, „întrevedere”, „exercițiu oratoric în fața unor persoane”, „alocuțiune”, „conferință”, „expozeu”, „proclamație”, „speech”, „apologie”, „elogiu”, „panegiric”, „rechizitoriu”, „expozeu”, „tratat” (Discurs asupra metodei
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
crezut că le pot face pe creierul uman. Omul așa a fost creat și așa a rămas, trecând, iată, zâmbind, așa cum le plăcea liderilor săi să spună, peste o epocă și peste cea mai mare utopie creată vreodată. Ca un optzecist convins spun că datorăm mult generației Woodstock. Numai ei ar fi putut imagina o lume în care comunismul să cadă fără să se audă un foc de armă89. Spre finalul acestui ciclu Kondratieff lumea a intrat în secolul XXI și
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
savoarea limbajului regional (narațiunea este atribuită aproape mereu personajelor, care vorbesc în grai maramureșean), el aparține familiei de scriitori savant-„populari”, înrudindu-se de aproape cu moldoveanul Ion Creangă. Doar că I. este un Creangă trecut prin școala de proză optzecistă (mai ales în Călătoria mecanicului-șef de echipă Giorgioiu Constantin în tri țări sau în Scrisori), având predilecție pentru un anume tip de personaj, de psihologie și discurs: omul simplu, de la țară, în primul rând orgolios, atent să nu se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287511_a_288840]
-
fragmente de cugetări, rapoarte de activitate către ministrul de Interne de la Budapesta, diverse depoziții și note informative. Aceste texte, transcrise cu italice, pentru a delimita discursul auctorial de relatările unor naratori întâmplători, mimează și subminează stilul juridic-administrativ, dar și neorealismul optzecist, printr-o implozie de poezie aproape suprarealistă. SCRIERI: Desiștea, București, 1990; Desiștea II, București, 1996; Ariel, București, 1997; Povestiri din Medio Monte, București, 2000; Casa din Piața Gorky, Baia Mare, 2001; Vacek, Cluj-Napoca, 2002; Medio Monte, Cluj-Napoca, 2003. Repere bibliografice: Laurențiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287511_a_288840]
-
Și-a atras aprecierea pentru romanul Matei Iliescu (1970; Premiul Uniunii Scriitorilor), s-a impus ca șef al grupului „târgoviștenilor”, volumele de jurnal i-au adus un început de notorietate, dar adevărata consacrare a venit abia după moarte, când prozatorii optzeciști au recunoscut în el un antemergător și, totodată, un mare artist. Astăzi nimeni nu îi contestă locul, dintre cele mai importante, în literatura de după al doilea război mondial. Singura ezitare care persistă este aceea că unii critici îl acceptă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
1981, la „Știință și tehnică”, cu povestirea SF Vis de familie, desfășurând o activitate susținută în fandem. Colaborează la „Almanahul Anticipația”, „Orion”, „Helion”, „Paradox” ș.a. După 1989 intră în ziaristică. A primit în 1992 Premiul Eurocon pentru autor tânăr. Deși optzecist, coleg de generație în SF-ul românesc cu Cristian Tudor Popescu, Alexandru Ungureanu și Dan Merișca, U. debutează editorial abia la începutul anilor ’90. Generația și modelele se schimbaseră (William Gibson și cyberpunk-ul fiind fetișurile, inclusiv stilistice, ale deceniului al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290343_a_291672]
-
și se angajează muncitor necalificat într-o întreprindere. Ulterior urmează Facultatea de Utilaj Tehnologic de la Institutul Politehnic din București (1974-1978), apoi Facultatea de Management din Nijerode (Olanda), pe care o va absolvi în 1991. În deceniul al nouălea frecventează cenaclurile optzeciste. După 1989 se angajează la Uniunea Scriitorilor, editând primul număr al revistei „Memoria”; lucrează apoi ca secretar general de redacție la revista „Viitorul românesc”. Începând cu 1992 îndeplinește diverse funcții guvernamentale: în Ministerul Apărării Naționale - consilier de presă al ministrului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289943_a_291272]
-
un exces de generozitate, ca o continuare și, totodată, ca o replică la Delirul lui Marin Preda. Pe de altă parte, încercarea unui ziarist de a reconstitui, după patru decenii, biografia lui Ștefan Predescu îndreptățește unele analogii superficiale cu proza optzecistă. Autenticismul documentar e însă etalat cu ostentație și, cu toate că fraza autorului atestă un puls stilistic deloc neglijabil, persistă impresia de insuficientă deschidere a unghiului literar. Același personaj intră în romanul Prizonier în Europa (1998), de data aceasta ca instrument de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289943_a_291272]
-
localul Clubului Universității din Bulevardul Schitu Măgureanu nr. 9. Timp de un an, Universitas a funcționat în paralel cu Cenaclul de Luni, ulterior desființat. A fost vizitat la început sporadic, mai târziu destul de consecvent, de „lunediști”, de scriitori din generația optzecistă, inclusiv dintre cei trăitori în provincie (Gheorghe Crăciun, Alexandru Mușina). Din alte generații participa la lucrări poeta Angela Marinescu, ocazional fiind invitați și alți poeți consacrați - Ana Blandiana, Cezar Baltag ș.a. Cenaclul a avut și câteva ședințe în afara capitalei (de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
este legată, măcar în parte, și activitatea altor scriitori mai tineri, precum Ramona Fotiade, ori membri ai „grupului de la Brașov” (Simona Popescu, Caius Dobrescu, Andrei Bodiu, Marius Oprea). Din impulsul de a-și marca specificul generaționist, și prin opoziție cu optzeciștii, apare ideea afirmării și susținerii n. Un nucleu cu deosebire activ îl vor forma Cristian Popescu, Cătălin Țârlea și Ioan Es. Pop - alături de ei aflându-se constant sau cu intermitențe, Horia Gârbea, Dan Silviu Boerescu ș.a. -, care sub tutela lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
radicalism etic și de reformism estetic impusă în anii ’80 de generația predecesoare”, iar accentul cade pe ideea de schimbare a paradigmelor: „Vrem să stabilim un alt raport între literatură și biografie. Dacă la moderniști literatura era supraordonată biograficului, postmodernismul optzecist plasează textul și asistența sa pe același nivel axiologic și tipologic. Vom subordona întotdeauna textul literar existenței, considerându-l pe acesta doar un produs al procesului realizării de sine”. Expuse în registrul publicisticii literare alerte, fără excese profesoral-dogmatice și fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]