1,275 matches
-
EZ 2308, 2000, 1). Valorile diferitelor construcții vor fi desigur analizate și descrise cît mai pertinent de lingviști; oricum, prezumtivul rămâne un instrument comod, care accentuează dubiul și exprimă poziția epistemică a vorbitorului cu mare economie de mijloace. Prin extinderea oralității în scris frecvența sa nu face decît să sporească.
"Un straniu mod..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16131_a_17456]
-
Ce spune alături de ce scrie, nu-mi mai pare atît de strălucitor. La cît conținut are verbul lui Cioran în scris, vorbele omului pălesc. Mi-ar fi plăcut să-i fiu în preajmă lui Țuțea. Opera lui Țuțea era însăși oralitatea. Ușița pe care Cioran a întredeschis-o după '90 nu cred că i-a făcut bine. A fost scos în lume și toate contradicțiile de care era plin, aduse brusc la aer, au coclit. Al doilea exil al lui Cioran
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]
-
sensurilor și ale valorilor conotative au fost determinate de schimbarea bruscă a raportului dintre sferele sociale și culturale, de transformarea discursului politic, de globalizarea mijloacelor de informare în masă - dar, poate mai mult decît orice, de permisivitatea sporită a pătrunderii oralității în scris. Autoarea nu a detaliat toate aceste direcții, pentru care ar fi trebuit să scrie o altă carte, dar le-a semnalat cu subtilitate și rigoare. Observațiile lexicale și stilistice sînt deci mai puțin aduse la zi: excesele argotice
Corectitudine și greșeală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16281_a_17606]
-
rafinamentul construcției, proza lui Dumitru Radu Popa cucerește prin umor. Un umor subțire (dar nu leșinat), un umor care intră în combinație și cu prozaismul vieții de fiecare zi, și cu fantasticul livresc. Dumitru Radu Popa are în scris o oralitate elaborată, ca Ion Creangă. El nu este, deci, pur și simplu, un caragialian. Seamănă, de altfel, și cu alți scriitori români (inclusiv cu ceremoniosul Al. Odobescu), dar cel mai mult seamănă cu sine însuși: un autor care își amintește, când
Un imperialist: Dumitru Radu Popa by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16329_a_17654]
-
zacherlină-n proști). E instructivă (pentru evocarea vieții cotidiene în textele vechi românești) succesiunea de citate în care apare zacuscă, iar interjecția zău prilejuiește o trecere în revistă (începînd cu anul 1581) a unor pasaje interesante prin trăsăturile lor de oralitate. Cuvîntul zăstimp (neinclus în DEX) apare la momentul potrivit pentru a-i liniști pe cititorii lui Șerban Foarță, care au putut găsi în recenta sa antologie Opera somnia (Polirom 2000), chiar în primul vers al Preambulului, o modificare față de versiunea
Divagații (pornind de la litera Z) by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16362_a_17687]
-
a obiectului față de lume și o supunere față de el însuși. * Ceea ce uiți, ceea ce pierzi te definește tot atît de profund ca și întîmplarea propriu-zisă. Dacă nu chiar mai mult. * Se-ntîmplă să gîndești fiindcă nu poți (nu ai cu cine) vorbi. Oralitatea potolește reflecția solitară, așa cum umbra - înțelepciunea optică - potolește arșița soarelui. * Realul pur este coincident cu prezentul pur. Ficțiunea aparține trecutului sau viitorului. Trecutul și viitorul: timpurile ficțiunii. * Atîtea cunoștințe de vîrsta mea sau chiar mai tinere, unele apropiate și dragi
Din jurnalul lui Alceste (X) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16349_a_17674]
-
nu sînt incluse într-un dicționar care ar trebui să fie mult mai atent la limba actuală, precum DEX (1996). Ar mai merita remarcată utilitatea articolului destul de amplu consacrat interjecției vai, pornind de la care se pot identifica pasaje impregnate de oralitate din scrisul românesc vechi (la Coresi, în Biblia de la 1688, la Dosoftei Varlaam, Cantemir, Neculce etc. O ultimă observație: volumul cuprinde două verbe foarte importante din fondul principal lexical al limbii române, iar locul acordat le e pe măsură: a
Ultimele litere ale alfabetului... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16373_a_17698]
-
necanonizate rămîne totuși destul de dezamăgitor pentru cercetător: nu numai din punctul de vedere (previzibil) al valorii lor artistice, dar chiar din cel al limbajului. S-ar părea că în Nichipercea, de pildă, revista al carui prim număr apare în 1859, oralitatea contemporană nu a pătruns într-un mod similar celui în care intră azi ultimele inovații colocviale în paginile Academiei Cațavencu. E drept că în Nichipercea apare o primă lista de cuvinte și expresii argotice, dar cazul rămîne izolat. Majoritatea dialogurilor
Gheliruri, chilipiruri și locmale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16557_a_17882]
-
chiar mai puțin spontane decît cele din comediile epocii. O cauză ar putea fi caracterul încă nefixat al registrelor, nevoia de a consolida un stil cult scris mai înainte de a-l dinamita și de a-l contamină cu elemente de oralitate. Dar poate fi la mijloc și dominația politicii, care umple paginile revistei cu indignări, sarcasme, pamflete - și prea puțin cu veritabil umor, mai ales de limbaj. Strategia pseudonimelor transparente e coerentă cu cea a numelor comice ale personajelor din teatrul
Gheliruri, chilipiruri și locmale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16557_a_17882]
-
cuvintele cu inițiale majuscule. Agresivitatea limbajului ca instrument politic atinge și problema umorului: limbajul vulgar și atacul la persoană sînt acceptate mai ușor cînd le sînt asociate efecte comice. Un aparent paradox implică, de altfel, și raportul dintre scris și oralitate: ceea ce apare în scris în reviste precum România Mare, Politica, Atac la persoană este evitat în discursul oral public al reprezentanților extremismului xenofob: raportul între scrisul (care rămîne) și vorba (care zboară) pare a fi perceput într-un mod inedit
Paradoxuri ale limbajului agresiv by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16577_a_17902]
-
semicultă, de obicei ironizată, a unei specii de graniță: care preia din poezia populară formule fixe și versificație, dar urmează și modele culte, pe care le vulgarizează. Categoriile "impure" - în acest caz, e vorba de un fenomen de mixtură între oralitate și scris - au fost în genere neglijate de folcloriști. Altminteri, pentru o analiză a raportului dintre scris și oral, dintre o cultură "înaltă", savantă, și una populară, asemenea texte constituie un material ideal. Le găsim uneori în culegerile noastre de
Scrisori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16595_a_17920]
-
un dialog realist nefiltrat din Brigada mobilă performând în Ferentari. (Apropo de violență și umor, romanul ăsta mi-a trezit nostalgii după ciomăgeala din }iganiada...!) Retorica e scăpată de sub control, creează saturație și, imediat, reacția de respingere. Nu avem aici oralitatea, frustețea și culoarea limbajului de mediu, ci o compoziție în retortă care pierde măsura unui minim dozaj artistic. Grotescul e mult prea căutat pentru a mai impresiona pe cineva. În plus, cvasi-omonimia sonoră a lui Muie cu Muiuț, protagonistul din
Un roman cu loseri ratat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11853_a_13178]
-
nu este atât de puternică. Dincolo de reținerile specifice criticii literare, Est-falia nu este deloc o carte ilizibilă, lipsită de interes sau de un oarecare farmec. Cu umor, (auto)ironie și erotism atât cât trebuie, scris alert, esențializat, cu o bună oralitate și destule contururi expresive, discret intertextual, acest roman de debut, oricum peste medie, se citește cu plăcere (mai ales de către băieții filologi). Iar dacă faci abstracție de discursul narcisiac ușor jenant, de facila și comuna secvențialitate narativă, vei găsi inteligența
Disertație de gen romanțată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11924_a_13249]
-
în anul 2003) de-a lungul întregii vieți, în volume colective și reviste de specialitate. Cunoșteam multe dintre ele dinainte, pentru că erau repere sigure ale domeniului: sintetizînd direcții și idei fundamentale de cercetare (ca și cartea ei de sintaxă a oralității, Subordonarea în frază în româna vorbită, 1980), au fost adesea citate și comentate. Reunirea lor în volum (editorii anunță cel puțin un al doilea) e o idee excelentă, pe de o parte pentru că le face mai ușor accesibile, pe de
Dialectal, popular, vorbit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11976_a_13301]
-
funcționează realmente în mediul folcloric distincția cotidian / poetic, reflectată în conservarea unor termeni neînțeleși (cum este, pentru un vorbitor popular, chiar cuvîntul codru : "e reținut de la cîntecele eștea, după mine ar însemna un cuvînt de voioșie"). A analizat raportul dintre oralitate și scris, dintre caracterul spontan și cel controlat al comunicării. A urmărit comentariile metalingvistice ale vorbitorilor ("cum se zice la noi", "pe țărănește"), alegerea între dialect și limba standard în cursul anchetelor, preluarea unor elemente ale limbii standard și încadrarea
Dialectal, popular, vorbit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11976_a_13301]
-
asupra oricărui subiect. Explicabil, nivelul eseistic îi limitează audiența. Partitura speculativă nu e la îndemîna oricui. Însă instinctul autorului are în vedere toată suflarea ce se poate aduna în agora, căreia ar dori să i se adreseze. De unde expresia unei oralități originare, abia constrînsă la tiparul scriptic, ca și o neașteptată abundență de agregări de vorbe pitorești și familiare. Ne gîndim la stilul �populist�, sfătos, al lui G. Coșbuc, în, de pildă, Povestea unei coroane de oțel, așa cum a fost sesizat
Alexandru George show (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16113_a_17438]
-
incluzând, din ce în ce mai larg, elemente vorbite. Mai întâi, antologic: Balzac imită, prin exemple, franceza stricată a baronului de Nucingen, Zola „citează” cuvinte muncitorești, Barbusse scrie cum vorbesc soldații din primul război mondial, les poilus. Apogeul îl atinge Céline. El face din oralitate scriere, evacuând în întregime stilul doamnei de La Fayette - la care și dialogurile erau „scrise” - și răspunzând, poate, în mod specific, cerinței Mariei Zambrano. „Trebuie să scrii ceea ce nu se poate spune.” O definiție succintă, suficientă, wittgensteiniană, punând stacheta foarte sus
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2696_a_4021]
-
stacheta foarte sus. Ca să spui ce nu se poate spune trebuie să fii grosolan. Ca să scrii ce nu se poate spune trebuie să fii adânc și subtil. Altă adnotare. Practic, ce nu se poate spune se micșorează progresiv, pe măsură ce crește oralitatea. Doamna de La Fayette nu avea voie să numească obiectele de zi cu zi (ar fi părut vulgar), Céline putea să bodogănească și să-njure cât poftea. Făcând distincția între grosolan și adânc, am trecut din planul practic în planul pe
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2696_a_4021]
-
vine vorba, e definită prin câteva trăsături comune, deși Radu G. Teposu și Ion Bogdan Lefter au propus clasificări și excepții care trebuiau să dea de gândit. Trăsăturile stilistice cel mai frecvent menționate sunt următoarele: nonidentificare emoțională, luciditate, ironie, narațiune, oralitate, discursivitate, prozaism, ludic, livresc, intertextualitate și înclinație retro. Tematic, poezia se inspira din cotidianul cel mai obișnuit sau chiar derizoriu, avea deseori un subtext politic străveziu, care făcea din ea una propriu-vorbind politică, descria în loc să metaforizeze, pastișa și parodia, când
Portretul generației la maturitate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2742_a_4067]
-
nestăvilit apariția unor noi și noi interpretări, întemeiate ori nu, convingătoare sau nu. Din cercetările de până acum referitoare la Miorița rezultă câteva erori mai importante. Printre acestea se numără absolutizarea variantei Alecsandri și neglijarea sutelor de variante provenind din oralitate, altfel spus, substituirea tuturor variantelor prin aceea a lui Alecsandri. Eronată e și concentrarea excesivă asupra comportamentului ciobanului din această variantă, în timp ce multitudinea de reacții din variantele orale ale Mioriței sunt trecute cu vederea. Nu s-a observat suficient că
Miorița și Colinda Junelui bun – atitudini diferite în fața morții by Ion Taloș () [Corola-journal/Journalistic/2618_a_3943]
-
da o traducere integrală și după original, în care să transpară și spiritul limbii germane, ocultat adesea de traduceri la mîna a doua după intermediar, proiectul Laurei Mihăileasa și al Simonei Ionescu a fost să înlocuiască „basmele stufoase”, de „o oralitate exagerată” pe care și le aminteau din copilărie drept poveștile fraților Grimm, cu cele de o mare simplitate și limpezime pe care le-au descoperit mai tîrziu, citindu-le în original. Ambele proiecte au reușit, fără îndoială, și asta ne
Grimm și Grrim, la bicentenar și după by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2776_a_4101]
-
stilistice asumate (un sprijin prețios aduce aici studiul anterior al lui Dragoș Moldovanu), domeniile lui de competență și preferințele ideologice implicate în abandonarea viziunii statice a figurii pe care o prelucrează , opțiunea pentru tiparul scriptural al textului și ocolirea modelului oralității chiar în episoadele unde personajele țin discursuri, libertatea de a interpreta modele religioase precum cel cristic etc. Datorită acumulării unui imens material ca temei al analizelor sale privind circulația, semnificația sau implicațiile motivelor animaliere în cultura europeană și nu numai
Modelul inorogului by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2786_a_4111]
-
Rodica Zafiu In ultimii ani, televiziunea oferă multe ocazii de a studia pe viu limbajul non-standard: sînt numeroase rostirile dialectale, în reportaje (uneori însoțite de subtitrare, implicită recunoaștere a dificultății de înțelegere), dar mai ales mostrele de oralitate familiară suburbană, în diverse reality-show-uri mai mult sau mai puțin regizate. Sînt interesante mai ales cazurile în care vorbitori fără prea multă educație se străduiesc să vorbească "ales" în fața camerei de filmat și a moderatorului emisiunii. Amestecul codurilor, folosirea improprie
Codul îmbrîncelii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8267_a_9592]
-
construcție, nu se poate vorbi de vreo arhitectură a textului. Personajele nu au particularități de limbaj, iar însuflețirea lor este aceeași, indiferent de tema aflată în discuție. Nu este mai puțin adevărat, pe de altă parte, că autorul are simțul oralității, replicile au coerență și chiar haz. Dialogurile sunt pe deplin credibile dacă facem abstracție de condiția intelectuală diferită a personajelor. Cu siguranță, Liviu Nanu ar trebui să se gândească la o eventuală carieră de dramaturg. Fără a fi o apariție
Marea pălăvrăgeală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8471_a_9796]
-
altele, adevărate cronologii. Asemenea borne sînt analele. Un anume orgoliu academic le-a scos din istoria lor, de martori ai imperiului, scrieri adesea incomplete în care se citea, sărind volume lipsă, creșterea și descreșterea cezarilor, și le-a făcut arhiva oralității conferințelor, a sesiunilor în plen, ierbare stufoase cu ore presate. Am în față Analele Academiei Române, volumul de Memorii ale Secțiunii literare, din 1906-1907. Un tom la vreo 700 de pagini, avînd, între copertele ca de piele, cu cotor verde și
Actele timpului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8504_a_9829]