702 matches
-
el, lexicul de origine latină reprezenta frumosul din limbă, iar cel de altă origine - urâtul. Ca modele de stil, oferea scriitorilor români pe clasicii antici și pe Dante. În istoria culturii române, B. a rămas cunoscut și prin însușirile sale oratorice, datorită cărora poate fi considerat unul dintre cei mai mari oratori români din Transilvania secolului al XIX-lea. Discursurile și apelurile sale din 1848, precum și cele ulterioare dezvăluie noblețe de gândire și înălțime de concepție, demonstrând, totodată, o bună stăpânire
BARNUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
cu o frază armonioasă, elegantă. În tinerețe, B. scrie romanul Aldo și Aminta sau Bandiții (1855), încercare artificioasă, aglomerând influențe livrești contradictorii. Într-o tabără de „bandiți”, tot felul de eroi nefirești, haiduci de operetă, bravi, generoși, cultivați, cu har oratoric, se refugiază pentru a duce o viață liberă și pentru a lupta contra tiraniei. Motivațiile patriotice, umanitariste, protestul social sunt compromise de discursivitate și retorism, deopotrivă în plan narativ și stilistic. B. nu a mai publicat ulterior nici o lucrare literară
BOERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285781_a_287110]
-
, Zaharia (4.III.1834, Sighișoara - 6.XI.1903, Sibiu), poet, autor de proză oratorică și publicist. Aparținând unei familii de preoți din tată în fiu, B. urmează aceeași cale, înscriindu-se la Gimnaziul Evanghelic din Sighișoara și apoi la Institutul Teologic din Sibiu. Susținut de Andrei Șaguna, își continuă studiile la Leipzig, la întoarcerea
BOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285797_a_287126]
-
și coborâre prin toate tonurile nu numai că va conserva vocea, ci va da și reprezintațiunei un farmec deosebit. Însă pe cântătorul de flaut trebuie să-l lăsați acasă daca numai vă aduceți aminte de sensul acestei deprinderi pe tribuna oratorică". Marele cunoscător al artei declamațiunei orale concepe aicea niște punte de vedere foarte importante. Schimbul vocei prin urcarea și coborârea ei nu numai că e importantă pentru cultura tonului, dar încă servă într-un mod deosebit declamațiunei artistice. Baza acestei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
toată recitațiunea e înainte de toate o înțelegere clară, care să pătrundă în cele mai interne relațiuni a frazei; accentul corect logic e atuncea o urmare neapărată. Trebuie dar înainte de toate grijă pentru priceperea deplină a singuratecelor cugetări, fără care artea oratorică va rămânea întotdeuna fără efect. Accentul logic pe care noi l-am dedus din relațiunea internă a propozițiunei e de-aceea totdeuna proprietatea unui spirit cult, căruia i se deschide lesne sensul vorbirei după relațiunile [sale]. Și nici ca e
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a păstrat toată stima și considerațiunea pentru președintele Senatului în persoana prințului Dimitrie Ghica... (o lacrimă curse aci din ochii ministrului prezident... Eu unul aș fi nenorocit pentru această demisie - sfârși plângând. Președintele Senatului a răspuns asemenea înduioșat. Nici talentul oratoric - zise d-sa - nici vreo mare învățătură nu mi-a creat pozițiunea de care mă bucur în țară. Ce e drept e drept. Nici cea mai neagră calomnie nu va putea afirma contrariul, nu va putea spune că prințul știe
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
vechi și adesea netrebnice sunt cu mult mai răspândite în biserica orientală, decât în aceea a Occidentului. Acolo artele au găsit o încuragiare spornică; penelul lui Rafael, arhitectura unui Michelangelo, muzica unui Palestrina au fost în serviciul bisericii; acolo arta oratorică și-a avut eroii ei și daca vom judeca bine, vom vedea că chiar cultura universitară superioară se datorește, cel puțin în începuturile ei, bisericii. Se poate ca rolul ei să fi trecut în zilele noastre, în care nu mai
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
sfiește a recurge la ajutoarele pecuniare ale inamicilor Republicei. El promite a fi Gambetta și Bonaparte într-o persoană și-n adevăr are câte ceva comun cu ei amândoi. Ca și Gambetta nu e duelist, ca și Bonaparte n-are talent oratoric, ci-și citește discursurile de pe o bucată de hârtie cu ochelarii pe nas. Deci nu se poate ști de ce e mai bun: de dueluri ori de discursuri. Dar jură că va ajunge pe Gambetta și pe Bonaparte în părțile lor
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
loc analizei unor situații-problemă, unor cazuri tipice, să emitem ipoteze etc. cărora urmează să le dăm răspunsul cuvenit, pregătit de noi sub forma unui bloc unitar și organic de idei și dedemonstrații. Se pot folosi cu succes procedee ale „dialogului oratoric” (interogația și invocația retorică), În sensul că, În loc să ofere simple afirmații, profesorul formulează Întrebări și, făcând uz de argumente pro și contra, Înfiripează o controversă cu el Însuși, urmând ca tot el să dea răspunsurile cuvenite. Se pot adresa, de
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
În reușita aplicării oricăreia dintre metodele expozitive, revine profesorului sarcina de a-și dezvolta În permanență priceperea de a expune; ține de datoria lui să-și autocultive sistematic elocința prin exerciții de dicție, până ce va ajunge la o adevărată măiestrie oratorică. Nu În zadar În unele facultăți din străinătate, care pregătesc cadre didactice, se mai menține un curs consacrat artei de a vorbi În public. În ceea ce privește utilitatea luării notițelor În cursul audierii unei expuneri, aceasta rămâne o problemă Încă viu controversată
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
a auzit nimic din ea. Ce spune Alcibiade în contul lui? Că Socrate „își petrece viața făcând pe prostul și zeflemisindu-i pe oameni”, „își petrece viața eirōneumenos și glumind cu oamenii”. Ce înseamnă asta? Vlastos citează pe Quintilian (Institutio oratorica, IX, 2, 46) care observă că ironia poate caracteriza un text după cum poate caracteriza și o viață de om (vita universa), și singurul exemplu dat aici de Quintilian e cel al lui Socrate. Nu e vorba în acest loc de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în diferite grade unei matematizări accentuate. Măsura este criteriu de valoare. Cel care stăpânește măsura justă este politician. Această măsură nu stă însă în vorbe. Nu se pune aici în nici un fel problema de a trece sub tăcere importanța talentului oratoric al conducătorului. El trebuie însă dublat de o permanentă preocupare pentru cunoaștere și implicit, pentru binele cetății și al oamenilor. Îngrijirea cetățeanului trebuie să vizeze întreaga sa natură. Ori omul are un suflet și, în egală măsură, un trup. „Fiind
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la Aristofan (Viespile, 174; Păsările, 1211; Norii, 449). Demostene (Filipica I) folosește eirōneia când vizează pe aceia care mint pentru a scăpa de datorii. Definiția, cumva, clasică a ironiei în sensul actual, inclusiv cel socratic, o datorăm lui Quintilian, Institutio Oratorica, IX, 2, 44: „ironia este tropul prin care se sugerează contrariul a ceea ce se spune”. Platon însuși numește eirōn pe sofist („imitatorul prefăcut” - Sofistul, 268a) și eirōnikon - sofistica ignobilă. Cf. Republica, 337a. Cf. Gorgias, 489d-e. Cf. ibidem, p. 31. Prestigiul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
întâi, trebuie remarcat un element de selecție. Pentru a decide care sunt carierele în ascensiune ce trebuie încurajate și care sunt cele care trebuie blocate, nu sunt utilizate întotdeauna aceleași criterii. Criterii foarte diferite, cum ar fi competența tehnică, talentul oratoric sau calitățile telegenice, pot avea fiecare rolul său. Totuși, o diferență interesantă este cea care opune sistemele de selecție interne sistemelor externe. Autorii americani care au comparat procedurile de selecție americane și britanice au sesizat opoziția dintre o selecție internă
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Dumnezeu, natura lui, opera lui, funcționarea lui?, tot atâtea mistere de nepătruns pentru un om atât de sărăcăcios înzestrat cu o rațiune atât de firavă... Profesor de retorică la Universitatea din Pavia îîntre 1429 și 1433), actor al unor dispute oratorice asupra erudiției filologice la curtea lui Alfons al V-lea la Neapole î1435), latinist nepereche autor al Eleganțelor limbii latine î1435-1444) - îi știe pe Cicero și pe Quintilian aproape pe de rost... -, profesor de retorică la Roma î1450), Lorenzo Valla
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dedau slujitorii săi, zbenguielile soției cu propriul lui frate; surd, n-ar mai auzi reproșurile sau, încă și insuportabile, tăcerile mamei, ba nici măcar dojenelile tatălui; dar mut! Mut, el n-ar fi putut scrie Eseurile! îi plac schimburile verbale, întrecerile oratorice care-i permit creierului să se întreacă cu alte creiere, ideilor să încolțească. Și cine, mă rog ar putea să-i dea replica unui gânditor atât de vestit? La modul ideal, La Boătie, cu atât mai mult cu cât nu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și modul de a-l exprima. O gândire corectă într-o formă săracă își ratează scopul la fel ca și un conținut banal ambalat într-o structură impecabilă. în modul său de abordare a retoricii găsim aceeași preocupare: punerea artei oratorice în slujba unor cauze juste și bune din punct de vedere filosofic. Contra captării acestui instrument sublim care este tehnica argumentativă de către oamenii politici - o piatră în grădina lui Piso? -, Philodemos laudă meritele unui instrument în slujba unei cauze demne
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
devin foarte complicate și costisitoare, acest segment aflându-se deja la un nivel ridicat de structurare în materie, de afinitate a consumatorilor la brand (Bododea, cf. Bârligă, 2003, p. 27). Marca de bere Tuborg a adoptat ca măsură publicitară genul oratoric epidictic. Acesta are ca principală structură elogiul sau blamarea în fața unui public. Schema argumentativă are la bază amplificarea și este conturată în cadrul temporalității prezente. Astfel, oratorul nu spune lucruri noi, ci doar amplifică aspectele cunoscute deja publicului (folosind hiperbola, metafora
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
un prost orator din punct de vedere al exprimării, cu o vorbire sacadată și deficientă. Nu era un om limitat ca inteligență. Era un om limitat ca formație intelectuală. Și, natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu o dată, improvizațiile oratorice, avîntate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului român. Prezența dumneavoastră ca traducător În delegația franceză nu era o pilulă prea amară pentru autoritățile române? Numele interpretului nu apare niciodată, nicăieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialităților
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
1844). Din literatura romantică italiană, alegerea numelor arată un gust oscilant: Alfieri (tragediile Filip și Orest, 1847), dar și obscurii Olivo Bucchi (Francesca de la Rimini, 1846), și G. Compagnoni. Cărțile sunt însoțite de precuvântări ample, în care se simte darul oratoric al lui M. După cum o și mărturisește aproape de fiecare dată, el traduce „slobod”, mergând până la omiterea unor pasaje, intercalarea altora sau accentuarea „moralei” operei transpuse. Cu toate libertățile ce și le-a îngăduit față de original, are meritul de a fi
MARCOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
sunt citați pozitiv: Ion Creangă și Mihail Sadoveanu reprezintă, în literatură, „maximum de românism”. În esență, „istoria politică și socială, istoria limbii și literaturii sunt cultivate mai mult de moldoveni”, pe când în Muntenia, mai tentată de politică, se dezvoltă genul oratoric și lirica patriotică. Cum caracterele literaturii din Moldova sunt de găsit și în cea din Transilvania, concluzia e că în aceste regiuni, diferite ca evoluție istorică, sunt mai numeroși scriitorii specifici decât în Muntenia, unde proza mai veche e reprezentată
IBRAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287494_a_288823]
-
seculară?“55 - constituirea propriului stat, precizăm noi. Stere își exprima dezacordul față de conținutul discursului lui Take Ionescu, care subordona calea cea mai bună pentru realizarea idealului național „apologiei Quadruplei Înțelegeri și mai cu seamă a Imperiului rus, cu toate exploziunile oratorice care ne orbesc prin strălucirea lor ori de către ori se atinge problema Ardealului“. În timp ce Take Ionescu susținea că trebuie să ne lăsăm conduși de instinctul popular, C. Stere preciza că „instinctul neamului“ nu este întotdeauna identic cu interesul național și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fi protejat pe cei ce stimau învățăturile lui Origene. Ar fi scris niște omilii pe teme legate de instituția călugăriei, ce vădeau un respect profund față de manierele clasice (erau redactate sub formă de dialoguri) și o deplină familiarizare cu arta oratorică. Despre un alt episcop al Tomisului, Ioan (păstor în acel scaun pe la anii 448-449), trăitor o vreme și la Constantinopol, se știe că scria în limba latină (din păcate, din opera sa s-au păstrat doar câteva fragmente, identificate în
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
Take Ionescu, I. Haimann și I. I. Roșca și are propriul său cerc literar, la ședințele căruia participă Petre Ispirescu, Gr. Tocilescu, Lazăr Șăineanu, M. Brociner. Patronează, alături de Hasdeu, începuturile științifice ale lui Șăineanu și oferă îndrumări lui Ispirescu. Talentul oratoric îl aduce și la tribuna Ateneului Român, al cărui membru va deveni (1885). Ține aici două faimoase conferințe, Apocrifele în literatura română (1884), audiată, între alții, de Mihai Eminescu, și Originea alfabetului și ortografia română (1885). Conferențiază, în prezența regelui
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
și teorie literară”, „Romanoslavica”, „Analele Universității București”, „Luceafărul”, „România literară”, „Argeș”. Cărțile sale - Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea (1976), Cronicari munteni (1978), Varlaam și Ioasaf. Istoria unei cărți (1981), Literatura română în epoca Renașterii (1984), Proza oratorică în literatura română veche (I-II, 1986-1987), Vocația europeană a literaturii române vechi (1991), Recitind literatura română veche (I-II, 1994-2000; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române în 1994), Literatura română barocă în context european (1996), O istorie a blestemului (2001
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]