444 matches
-
Sateliții artificiali sunt obiecte create de om, care sunt lansate în spațiu și orbitează un corp ceresc. Orbita lor trebuie să fie relativ stabilă pe o perioadă mai mare de timp pentru ca sensul de "satelit" să se păstreze. În marea lor majoritate, sateliții artificiali sunt nave robotice folosite pentru comunicații, supraveghere, și orbitează în jurul
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
și orbitează un corp ceresc. Orbita lor trebuie să fie relativ stabilă pe o perioadă mai mare de timp pentru ca sensul de "satelit" să se păstreze. În marea lor majoritate, sateliții artificiali sunt nave robotice folosite pentru comunicații, supraveghere, și orbitează în jurul Pământului. Sateliții sunt folosiți pentru un număr mare de scopuri. Există sateliți de observare a Pământului civili și militari, sateliți de comunicații, sateliți de navigație, sateliți meteorologici și sateliți de cercetare. Stațiile spațiale și navele spațiale cu echipaj uman
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
în direct între S.U.A., Europa și Japonia. De asemeni a transmis convorbiri telefonice și redarea câtorva sute de stații radio. Astăzi cea mai mare construcție aflată în spațiu este Stația Spațială Internațională, care este permanent locuită de 3 astronauți și orbitează Pământul la o altitudine de circa 350 km. Alte nave spațiale au devenit sateliți artificiali după ce au ajuns la destinație (sondele de tipul MRO, aflate în orbita marțiană, sonda Cassini (Saturn), Galileo (până în 2003 a orbitat sistemul jovian) etc. La
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
de 3 astronauți și orbitează Pământul la o altitudine de circa 350 km. Alte nave spațiale au devenit sateliți artificiali după ce au ajuns la destinație (sondele de tipul MRO, aflate în orbita marțiană, sonda Cassini (Saturn), Galileo (până în 2003 a orbitat sistemul jovian) etc. La momentul actual pe orbita Pământului sunt plasați 975 de sateliti artificiali funcționali sau nefuncționali. Satelitul artificial conține sisteme tehnice complexe folosite pentru mentinerea stației: Un satelit își produce puterea necesară pe toată durata misiunii. Cea mai
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
misiunilor de durată. Fiecare satelit emite folosind un cod unic PRN (Pseudo Random Noise Code), de recunoaștere, putându-i-se stabili astfel cu precizie locația. Sateliții artificiali pot fi clasificați după tipul orbitei pe care o au în jurul Pământului: Aceștia orbitează deasupra Pământului la distanțe cuprinse între 150 și 2000 Km. O rotație completă este efectuată în 90 minute, iar timpul în care un punct aflat pe Pământ are vizibilitate directă cu satelitul este de 15 minute. Întârzierea și atenuarea semnalelor
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
aflat pe Pământ are vizibilitate directă cu satelitul este de 15 minute. Întârzierea și atenuarea semnalelor transmise, sunt reduse. Timpul de viață se limitează de la câteva luni, la maxim un an. În prezent, se află 470 sateliți cu orbita joasă. Orbitează pe orbite eliptice dispuse deasupra polilor sau deasupra Ecuatorului la distanțe cuprinse între 10.000 și 20.000 Km. Timpul în care un punct aflat pe Pământ are vizibilitate directă cu satelitul este 120 ... 360 de minute. Întârzierea și atenuarea
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
costurile de plasare a acestor sateliți pe orbită sunt de asemenea foarte mari. Sunt utilizați în general pentru comunicații de orice tip, supravegherea militară sau meteorologică. Pe orbita Pământului se afla 423 sateliți cu orbita geostaționară. Sateliții cu orbite polare orbitează Pământul la unghiuri de 90° față de Ecuator și față de poli. Doi astfel de sateliți aparținând National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), furnizează informații despre vreme pentru toate zonele la fiecare 6 ore. Aceștia realizează hărți ale nivelului de ozon al
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
și forma sa, dinamica mărilor și oceanelor și a atmosferei. De asemenea, pot cerceta Soarele, Luna, alte planete, comete, stele și galaxii. Telescopul spațial Hubble este un tip de satelit științific, lansat în anul 1990. Unii sateliți științifici (sonde spațiale) orbitează și în jurul altor corpuri cerești decât Pământul.
Satelit artificial () [Corola-website/Science/306545_a_307874]
-
chiar cu 180°. Acest fapt a fost explicat prin existența unei neuniformități a distribuției de sarcină electrică în interiorul atomului. Pe baza observațiilor efectuate, Rutherford a propus un nou model în care sarcina pozitivă era concentrată în centrul atomului, iar electronii orbitau în jurul acesteia. Noul model introducea noțiunea de nucleu, fără a-l numi astfel. Rutherford se referea, în lucrarea sa din 1911, la o concentrare a sarcinii electrice pozitive:"" Se consideră trecerea unei particule de mare viteză printr-un atom având
Modelul atomic Rutherford () [Corola-website/Science/306961_a_308290]
-
similar cu cel al stelei "Arcturus"), este o stea gigantă pe punctul de a începe fuziunea nucleului său de heliu, "Seginus" (γ Bootis), "Asellus Primus" (θ Bootis) și Alkalurops (μ Bootis). "τ Boötis", o stea relativ asemănătoare Soarelui nostru, este orbitată de planeta masivă Jupiter fierbinte "τ Boötis Ab". Este una dintre planetele extrasolare descoperite și este una dintre cele mai studiate în momentul de față. Totodată, constelația Boarului găzduiește un mare număr de stele duble, spre deliciul astronomilor amatori, care
Boarul (constelație) () [Corola-website/Science/303207_a_304536]
-
47 de ani-lumină. Magnitudinea sa aparentă este de 2,08; ea strălucește de 26 de ori mai mult decât Soarele, ceea ce îi oferă o magnitudine absolută de 1,3. Posedă un mic companion la distanța de 7 u.a., care orbitează în 8,7 ani. Ophiuchus conține șapte roiuri globulare, M9, M10, M12, M14, M19, M62 și M107, roiurile deschise NGC 6633 și IC 4665, nebuloasele IC 4603-4604, nebuloasa planetară NGC 6572, "Nebuloasa Fluturele" M2-9, care este o stea simbiotică, și
Ofiucus (constelație) () [Corola-website/Science/303209_a_304538]
-
nori vulcanici ionieni de la observarea lui Pelle în 1979. Noi Orizonturi a captat imagini ale unui vulcan în Girru Patera aflat în stadiile inițiale unei erupții și câteva erupții vulcanice care au avut loc după prăbușirea lui Galileo. Io îl orbitează pe Jupiter de la o distanță de 421.700 km de la centrul planetei și 350.000 km de la nori. Acesta este cel mai apropiat satelit galileean al lui Jupiter, aflându-se între Thebe și Europa. Incluzând sateliții interiori, Io este al
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
David M. Lee și Robert C. Richardson. Se crede că fenomenul este legat de împerecherea unui fermion al heliului-3 pentru obținerea bozonilor, în analogie cu perechile Cooper de electroni pentru producerea superconductivității. Heliul are în alcătuirea să 2 electroni care orbitează în jurul unui nucleu ce conține doi protoni și între doi și 10 neutroni (în funcție de izotop). Mecanică clasică nu poate descrie structura atomului de heliu deoarece nu se poate scrie o ecuație pentru două particule utilizând regulile acesteia. Însă există metode
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
studia cei patru giganți gazoși din Sistemul Solar, se așteptat să treacă de Sirius la 4,3 ani-lumină (1,3 pc) în aproximativ 296.000 ani. Sirius este un sistem binar format de stele din două pitici albe ce se orbitează reciproc, cu o separare a aproximativ 20 de unități astronomice (aproximativ distanța dintre Soare și Uranus), precum și o perioadă de revoluție de 50 de ani. Steaua mai luminoasă, Sirius A, este o stea de tip A1V spectral, cu o temperatură
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
Sistemul de poziționare globală (; prescurtat GPS, care se citește gi-pi-es) este un sistem global de navigație prin satelit și unde radio. Sistemul GPS este o rețea de sateliți care orbitează în jurul Pământului în puncte fixe deasupra planetei, transmițând semnale tuturor receptorilor aflați la sol. Aceste semnale conțin un cod de timp și un punct de date geografice care permit utilizatorului să primească poziția exactă în care se află, viteza și
Sistem de poziționare globală () [Corola-website/Science/303268_a_304597]
-
sau greacă Γαλαξίας ("Galaxias"), popular, în română: Calea Laptelui, Calea sau Drumul Robilor), este galaxia gazdă a sistemului nostru solar, a altor aproximativ 100-400 miliarde de stele cu planetele lor, precum și a peste 1.000 nebuloase. Toate obiectele din galaxie orbitează în jurul centrului de masă al galaxiei, numit și "centru galactic". Numele de „” ("Galaxías", în greacă) își află originea în mitologia greacă: Zeus, dorind ca fiul său Heracle să devină nemuritor, l-a pus să sugă la sânul Herei, când aceasta
Calea Lactee () [Corola-website/Science/302913_a_304242]
-
care are astfel cei mai mari și cei mai mulți sateliți dintre toate planetele Sistemului solar. Cei mai mari sateliți, cei patru sateliți galileeni, au fost descoperiți în anul 1610 de Galileo Galilei și au fost primele corpuri cerești descoperite care nu orbitează în jurul Pământului și nici în jurul Soarelui. Spre sfârșitul secolului XIX, au fost descoperiți zeci de sateliți jovieni mai mici și au fost denumiți în cinstea iubitelor sau a fiicelor zeului roman Jupiter sau ale zeului grec, Zeus. Sateliții galileeni sunt
Sateliții naturali ai lui Jupiter () [Corola-website/Science/304014_a_305343]
-
Soarelui. Spre sfârșitul secolului XIX, au fost descoperiți zeci de sateliți jovieni mai mici și au fost denumiți în cinstea iubitelor sau a fiicelor zeului roman Jupiter sau ale zeului grec, Zeus. Sateliții galileeni sunt cele mai mari obiecte care orbitează în jurul lui Jupiter, iar împreună cu ceilalți 63 de sateliți și inelele reprezintă doar 0,003 procente din masa totală care gravitează în jurul planetei. Opt dintre sateliții lui Jupiter sunt "sateliți regulați", cu orbite aproape circulare, care nu sunt foarte înclinate
Sateliții naturali ai lui Jupiter () [Corola-website/Science/304014_a_305343]
-
lui Jupiter sunt "sateliți regulați", cu orbite aproape circulare, care nu sunt foarte înclinate în raport cu planul ecuatorial al lui Jupiter. Sateliții galileeni sunt de formă elipsoidală, din cauză că au o masă planetară și ar putea fi considerați planete (pitice) dacă ar orbita în jurul Soarelui. Ceilalți patru sateliți regulați sunt mult mai mici și mai aproape de Jupiter; aceștia reprezintă surse de praf, care constituie inelele lui Jupiter. Restul sateliților lui Jupiter sunt "sateliți neregulați", care au orbite retrograde situate la o distanță mult
Sateliții naturali ai lui Jupiter () [Corola-website/Science/304014_a_305343]
-
ne referim la dimensiunea aparentă și nu la dimensiunea reală), și deci majoritatea eclipselor centrale sunt eclipse inelare. Doar atunci când Luna este ceva mai aproape de Pământ decât în medie, aproape de perigeu, avem parte de o eclipsă de Soare totală. Luna orbitează în jurul Pământului în aproximativ 27,3 zile. Această perioadă este cunoscută drept "luna siderală". Însă, în timpul unei luni siderale, Pământul a înaintat și el în mișcarea sa de revoluție; făcând o medie între timpul dintre două faze identice (de obicei
Eclipsă de Soare () [Corola-website/Science/304033_a_305362]
-
lui William Herschel (în care Titania și Oberon sunt II respectiv IV). În 1851 Lassell a numerotat toți cei patru sateliți cunoscuți de el în ordinea distanței față de planetă, cu cifre romane, și de atunci Titania are numele de '. Titania orbitează pe Uranus la o distanță de aproximativ , fiind al doilea ca distanță față de planetă între cei cinci sateliți majori ai acesteia. Orbita Titaniei are o mică excentricitate și este înclinată foarte puțin în raport cu ecuatorul lui Uranus. Perioada sa orbitală este
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
Perioada sa orbitală este de aproximativ , aceeași cu cea de rotație. Cu alte cuvinte, Titania este pe orbită sincronă, având permanent aceeași față îndreptată spre Uranus. Orbita Titaniei se află în întregime în interiorul magnetosferei uraniene. Emisferele posterioare a sateliților care orbitează în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferei posterioare, observată la toți sateliții uranieni cu excepția lui Oberon. Întrucât Uranus orbitează Soarele aproape culcat, iar sateliții săi îl
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
magnetosferei uraniene. Emisferele posterioare a sateliților care orbitează în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferei posterioare, observată la toți sateliții uranieni cu excepția lui Oberon. Întrucât Uranus orbitează Soarele aproape culcat, iar sateliții săi îl orbitează în planul ecuatorial, aceștia (inclusiv Titania) sunt supuși unui ciclu sezonier extrem. Atât emisfera sudică, cât și cea nordică, petrec 42 de ani în întuneric total, și încă 42 de ani în
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferei posterioare, observată la toți sateliții uranieni cu excepția lui Oberon. Întrucât Uranus orbitează Soarele aproape culcat, iar sateliții săi îl orbitează în planul ecuatorial, aceștia (inclusiv Titania) sunt supuși unui ciclu sezonier extrem. Atât emisfera sudică, cât și cea nordică, petrec 42 de ani în întuneric total, și încă 42 de ani în lumină permanentă. O dată la 42 de ani, când
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
Yuri (de la Observatorul Astronomic Harkov din Ucraina). Sonda fără pilot SMART-1 a Agenției Spațiale Europeane a transmis imagini de la locurile aselenizărilor programului Apollo, în conformitate cu Bernard Foing, om de stiinta șef al Proramului Științific al Agenției Spațiale Europeane. "„Având în vedere orbită inițial înaltă a probei europene SMART-1 este dificilă observarea vreunui obiect”", a declarat Foing într-un interviu pe space.com. The Daily Telegraph (Londra) a publicat un articol în 2002 în care spune că astronomii europeni au folosit telescopul VLT
Teorii privind falsificarea aselenizării în programul Apollo () [Corola-website/Science/304222_a_305551]