634 matches
-
Fuga în Re minor"". În 1708, Bach obține postul de organist de curte și maestru de concerte la curtea ducelui de Weimar. În această funcție avea obligația de a compune nu numai muzică pentru orgă, dar și compoziții pentru ansambluri orchestrale, bucurându-se de protecția și prietenia ducelui Johann Ernst, el însuși compozitor. Pasionat de arta contrapunctului, Bach a compus majoritatea repertoriului de fugi în timpul activității sale în Weimar. Din această perioadă datează celebra compoziție „Clavecinul bine temperat” (germană: "Wohltemperiertes Klavier
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
ducele Wilhelm Ernst, Bach este nevoit să părăsească Weimarul în 1717, transferându-se la curtea prințului Leopold de Anhalt-Cöthen. În acest timp, compune cele 6 concerte brandenburgice, precum și suitele pentru violoncel „solo”, sonatele și partitele pentru vioară „solo” și suitele orchestrale. În 1723, Johann Sebastian Bach este numit cantor și director muzical la biserica St. Thomas din Leipzig. Bach avea sarcina, pe de o parte, de a preda muzica elevilor de la școala de canto, pe de altă parte, să furnizeze compoziții
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
pentru orgă este o dovadă impresionantă a modului cum configurează imagini contrastante pe aceeași temă. Cantatele sale religioase, scrise pentru duminicile și sărbătorile de peste an, variază ca număr de părți (două sau trei) și cuprind arii, coruri, corale și pagini orchestrale. Unele arii au și forma ariei da capo. Cantatele sunt acompaniate de orgă sau orchestră, cărora le conferă ample preludii și interludii. Bach a scris și solo cantate pentru o voce, cu acompaniament de orgă sau orchestră. În “cantatele tragice
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
ajuns la operă, întrucât nu i s-a oferit ocazia de a scrie în acest gen. În schimb, potențele sale dramatice le-a valorificat în muzica vocal-simfonică. Prima lucrare religioasă este „Magnificat” (1723), un oratoriu cu arii, coruri și pagini orchestrale, executat la slujba de vecernie de la Crăciun, Paști și Rusalii. Textul este latin, fiind extras din Evanghelia lui Ioan. Alături de caracterul jubilant al textului, muzica dă luminozitate și strălucire grandioasă lucrării. Încadrată în serviciul religios și cântată după predică, „Magnificat
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
cinci Pasiuni, dintre care s-au găsit, în mod cert, două: "Johannespassion" (1723), retușată în mai multe rânduri, și "Matthäuspassion" (1729), cea mai izbutită. Patimile după Ioan și Matei au o construcție asemănătoare, cuprinzând recitative, arii, coruri, corale și pagini orchestrale. Fragmente din Patimile după Marcu, a cărei manuscris s-a pierdut, le regăsim în „Oda funebră” (1732), scrisă la moartea reginei Christina Eberhardine, soția regelui de Saxa, Frederic August. În afara coralului, care este pivotul secțiunilor, a fragmentelor recitativice, narative și
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
un rol de acompaniament în concertele "grossi", în cele șase Concerte brandenburgice orchestra realizează un dialog cu grupul concertino. În Concertul nr. 1, grupul concertino se contopește aproape integral cu "ripieni", iar în Concertul nr. 3 dispare cu totul masa orchestrală, fiind alcătuită din trei grupuri: viori, viole și violoncele, fiecare având trei voci care dialoghează sau se unesc într-un ansamblu viguros. În aceste concerte Bach îmbogățește paleta timbrală, căci pe lângă grupul instrumentelor cu coarde el le folosește și pe
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
Albumele de Fall Ouț Boy " Take This to Your Grave" și "From Under the Cork Tree" au amândouă sunete și influențe pop punk și punk rock, iar "Infinity on High" conține o mare gamă de stiluri și instrumentație, incluzând aranjamente orchestrale și corale („Thnks fr th Mmrs” și „You're Crashing, But You're No Wave”) și o balada la pian mai lentă („Golden”). Influențe R&B pe "Infinity on High" se află pe cântece că „This Ain't a Scene
Fall Out Boy () [Corola-website/Science/328816_a_330145]
-
cvartetul Timișoara și-a încetat activitatea, datorită plecării temporare în Italia, a Alexandrei Guțu. Orchestra de cameră a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara exista deja în anul 1976, când Ioan Fernbach a fost angajat la Filarmonică. Așa cum mărturisește el însuși, corpul orchestral al Filarmonicii era constituit numai din instrumentiști tineri, ceea ce făcut posibilă promovarea sa rapidă pe postul de concert-maestru al orchestrei de cameră și apoi, al orchestrei mari a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, la vârsta de numai 29 de ani, menținându
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
semnat de cantautorul american Joe South). A urmat "The Book of Taliesyn" (1969), lansat numai în S.U.A., unde intră în clasamente cu o nouă preluare - „Kentucky Woman” de Neil Diamond. În continuare, grupul experimentează îmbinarea sonorităților hard rock cu muzica orchestrală de tip cult, în direcția rock progresiv; aceste tendințe sunt datorate claviaturistului de formație clasică Jon Lord (orgă electronică, clavecin). Albumul eponim al grupului, cunoscut și ca "April", este lansat în 1969 de către casa de discuri americană Tetragrammaton Records. După
Deep Purple () [Corola-website/Science/307885_a_309214]
-
problemele sociale,de identitate și evadări din cotidianul din ce în ce mai rutinat. Nu doar textele au fost centrul de greutate al noii formule ci și sound-ul a devenit unul special, derivat și din faptul că întreaga trupă are studii muzicale solide, partea orchestrală bine închegată a fost lucru emblematic și apreciat la El Negro dintotdeauna în showbiz-ul romanesc. În anul 2005 cei 7 componenți au lucrat la un album nou în studioul Zion Records, iar la sfârșitul anului apare prima piesă, "Ploaia
El Negro () [Corola-website/Science/316636_a_317965]
-
ca aceasta să fie una dintre cele mai mature lucrări ale lui Bach din perioada Köthen. Dintre toate concertele pentru clavecin ale lui Bach acesta este probabil singurul care își are originea ca un concert pentru clavecin, deși fără acompaniament orchestral. Lucrarea a apărut inițial ca un concert pentru două clavecine fără acompaniament (BWV 1061a, în maniera Concertului Italian, BWV 971) și este probabil că adăugarea părții orchestrale nu a fost realizată de Bach. Orchestra de coarde nu îndeplinește un rol
Concertele pentru clavecin (Bach) () [Corola-website/Science/331461_a_332790]
-
singurul care își are originea ca un concert pentru clavecin, deși fără acompaniament orchestral. Lucrarea a apărut inițial ca un concert pentru două clavecine fără acompaniament (BWV 1061a, în maniera Concertului Italian, BWV 971) și este probabil că adăugarea părții orchestrale nu a fost realizată de Bach. Orchestra de coarde nu îndeplinește un rol independent și apare doar pentru a îmbogăți cadențele; în partea a doua este absentă. Clavecinele sunt într-un dialog unul cu celălalt în această lucrare. Celebrul Dublu
Concertele pentru clavecin (Bach) () [Corola-website/Science/331461_a_332790]
-
formație a toboșarului Pete Best, de a cărui tehnică nu era mulțumit. În special în perioada timpurie a avut o influență foarte mare asupra aranjamentelor muzicale, deși pe întreaga perioadă de colaborare cu formația a compus și a dirijat acompaniamentele orchestrale ale cântecelor formației (cu puține excepții). Pe lângă aceste funcții, Martin a și cântat de-a lungul timpului la diverse instrumente (pian, orgă, clavecin) pe înregistrările sonore. În perioada înregistrărilor pentru The White Album, contribuția lui s-a redus, pentru că membrii
George Martin () [Corola-website/Science/334543_a_335872]
-
pentru vioară (1952) și pentru oboi (1960), muzică de cameră, piese vocale și muzică de film. Și-a început cariera pedagogică în 1951 la Conservatorul din București, unde a predat până în 1964 cursuri de orchestrație, citire de partituri și dirijat orchestral în calitate de lector, asistent și apoi profesor asociat. În 1953 a dirijat Ansamblul Consiliului Popular din București. Un am mai târziu, a fost numit dirijor permanent al Filarmonicii de Stat „George Enescu” din București, funcție pe care a avut-o până în
Mircea Basarab () [Corola-website/Science/319648_a_320977]
-
dragoste, de dor, de jale, de cătănie și haiducie), repertoriul muzical tradițional e completat de colinde, cântece de leagăn, bocete și balade. De regulă, melosul însoțește expresia verbală versificată, însă îl regăsim și în interpretări instrumentale, individuale sau în acompaniament orchestral. În acest caz, distingem o particularitate folcloristică: în Maramureș, virtuozitatea interpretărilor instrumentale a atins uneori performanțe fără precedent, prin contopirea notelor muzicale cu tonalitatea cuvintelor, într-o simbioză perfectă. Din gama instrumentelor muzicale se remarcă, alături de cele eminamente pastorale (trâmbița
Arta interpretativă vocală () [Corola-website/Science/314170_a_315499]
-
numele de Montresor. Această înregistrare a avut și tobe, deși nu a fost o operă reală. Hammill a lansat o versiune complet revizuită în 1999, fără tobe, dar adăugând o vioară și o chitară electrică, care au creat un sunet orchestral. El a revizuit, de asemenea, toate interpretările sale vocale. Long Beach Opera a montat o versiune a acestei opere în februarie 2013, la Warner Grand Theatre din San Pedro, Los Angeles. În 1984 compozitorul rus Nikita Koșkin a compus o
Prăbușirea Casei Usher () [Corola-website/Science/325832_a_327161]
-
cît și lucrări moderne, glasul sau frumos, condus cu expresivitate și siguranța, aducind un plus de frumusețe.” (Anca Florea - „Concursul Paul Constantinescu și ansamblul Profil”, Curentul - 8.04.2003) „Soprana Cristina Radu și flautistul Cătălin Opritoiu, integrați într-un discurs orchestral pendulind între sonorități tragice și luminoase de o superbă frumusețe melodica, au reușit să ne furnizeze momente de reală încîntare estetică.” (Vasile Donose - „Concertul orchestrei de cameră Philarmonia’’, Cronică română 10.05.2003) „Cristina Radu pare a fi o Donna
Cristina Radu () [Corola-website/Science/315783_a_317112]
-
impune în desfășurarea concertului solistic până în zilele noastre. De aici reies primele „concerti” care se afirmă clar în culegerea op.8 - publicată postum în 1709 ¬-, când vioara se desparte de grupul concertino, fiind instrument solist, având ca acompaniament un ansamblu orchestral restrâns: Concerti grossi con una pastorale per il santissimo Natale. Concertul în re minor pentru vioară, orchestră de coarde și cembalo - se găsește în op.8 ¬- este considerat ca fiind primul concert solistic cu acompaniament din istoria genului. Torelli a
Antonio Vivaldi () [Corola-website/Science/298526_a_299855]
-
caracteristică stilului baroc. Concertul cu mai mulți soliști a apărut la începutul secolului al XVIII-lea, la Torelli. Vivaldi și Händel au dezvoltat această formă, unde se va simți ulterior influența sinfoniei. În forma sa, concertul are proporții considerabile; acompaniamentul orchestral primește din ce în ce mai multă importanță, în timp ce partida destinată solistului este caracterizată prin virtuozitate. Compozitori importanți - începând de la Vivaldi la Dallapiccola - au scris concerte aproape pentru toate instrumentele. Concerto grosso este constituit în funcție de planul sonatei baroce, îmbogățind instrumentația; astfel se produce alternanța
Antonio Vivaldi () [Corola-website/Science/298526_a_299855]
-
întreg... dar Cenobiții nu vot fi prea fericiți în legătură cu acest lucru. Clive Barker a comandat inițial o coloană sonoră pentru" Hellraiser" formației de muzică industrială Coil. Muzica furnizată de aceasta a fost respinsă și Christopher Young a compus o muzică orchestrală mai tradițională pentru filmul care deja era realizat. Muzica celor de la Coil, care se pare că a fost caracterizată de către Barker ca fiind ca o "batere a intestinului", a fost lansată separat ca "The Unreleased Themes for Hellraiser" și ca
Hellraiser (film) () [Corola-website/Science/332039_a_333368]
-
rezolvarea într-un episod ulterior, acțiune urmată de o tranziție bruscă într-un ecran negru. Altele, în urma rezolvării unei intrigi, se încheie printr-o scenă liniștită. "Lost" prezintă muzică original compusă de Michael Giacchino, ale cărui compoziții sunt în principal orchestrale și conțin mai multe teme recurente pentru diferite evenimente și personaje. Coloana sonoră este interpretată de Hollywood Studio Symphony Orchestra. Compozitorul a dezvăluit că a obținut unele din sunetele folosite în serial cu ajutorul unor instrumente neobișnuite, de exemplu prin lovirea
LOST: Naufragiații () [Corola-website/Science/304151_a_305480]
-
de generic, compus de creatorul serialului, J.J. Abrams. Varèse Sarabande a lansat o coloană sonoră cu muzică din a doua serie "Lost" pe 3 octombrie 2006. Cântecele comerciale au fost folosite rar în serial, dată fiind coloana sonoră în principal orchestrală, iar când acestea apar, își au originea într-o sursă diegetică, adică sunt generate de acțiunea unuia dintre personaje. Exemple în acest sens sunt diversele cântece auzite la CD player-ul portabil al lui Hurley pe parcursul primei serii sau la
LOST: Naufragiații () [Corola-website/Science/304151_a_305480]
-
o singură zonă geografică (Oltenia, Banat, Transilvania, Dobrogea de exemplu), acesta a acoperit toate stilurile regionale ale țării, Orchestra de muzică populară Radio și "Barbu Lăutaru" fiind formații de nivel național. Talentul său componistic înnăscut a permis prelucrări de anvergură orchestrală necunoscute în trecut. Având la dispoziție formații ample de 50-70 de instrumentiști, dar mai ales bazându-se pe virtuozi cu experiență, adunați de pe toate meleagurile, Nicu Stănescu a încercat să împrumute lucrărilor populare clasice o statură „simfonică” nouă. Modifică mai
Nicu Stănescu () [Corola-website/Science/320434_a_321763]
-
instrumentiști, dar mai ales bazându-se pe virtuozi cu experiență, adunați de pe toate meleagurile, Nicu Stănescu a încercat să împrumute lucrărilor populare clasice o statură „simfonică” nouă. Modifică mai multe melodii pentru a suna altfel jocul timbrelor, dialogurile între partidele orchestrale, momentele de solo-uri alternate cu cele de ansamblu ("Hora Șapte scări", "Ceasornicul", "Anicuța neichii dragă", "Căruța poștei", "Suita de melodii ardelenești", "Brâul", "Ciuleandra", "Fedeleșul", "Mugur, mugurel"). Susține numeroase turnee în Cehoslovacia, Polonia, URSS, Bulgaria, Ungaria, Turcia, Irak, Siria, Austria
Nicu Stănescu () [Corola-website/Science/320434_a_321763]
-
a (a "Destinului") și a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral. Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune "Variațiile-Diabelli" pentru pian, în 1820
Ludwig van Beethoven () [Corola-website/Science/296598_a_297927]