865 matches
-
etnice, deoarece a provocat lansarea în subteranele imperiale ale Occidentului a unor modele de gîndire proprii Orientului elenistic. În afară de Ilarie din Poitiers și Ambrozie din Milano (care îi copie pe Vasile din Cezareea și Grigorie de Nazianz), părinții bisericii sînt "orientali" (Irineu din Lyon vine în realitate din Smyrna) sau "africani" (ca Tertulian, Augustin sau Ciprian). Europa e o rachetă cu trei segmente grec, iudeo-creștin și liber-cugetător a cărei rampă de lansare a fost Asia. Menționez în trecere această informație trivială
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
datorează forța propulsivă tocmai mixturii culturale: nici iudaică, nici grecească, ci la răscrucea celor două tradiții. Această încrucișare l-a salvat pe Mîntuitor. Adepții săi au scăpat de îmbătrînirea sectară grație occidentalizării, fără îndoială involuntară, a unui mesianism printre altele oriental. Diaspora evreilor grecizați, supranumiți "eleniști", cu Ștefan în frunte, vînați de Ierusalim pentru sfidare, a permis mesajului original să se răspîndească în Siria, în Samaria, în Cipru. Acești învinși au avut parte de evanghelizarea cuceritoare, extravertită. Distrugerea templului din Ierusalim
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Se arată însă că în Transilvania situația era alta, revoltele fiind acolo sângeroase. Ralea arată și el diferențe între regiunile istorice. Astfel, ar fi două plus unu tipuri de adaptabilitate: cel prezent la moldoveni și basarabeni mai apropiat de cel oriental, mai pasiv, respectiv cel specific oltenilor și ardelenilor, mai activ. Muntenii ar reprezenta o categorie intermediară între celelalte două. Diferențele observabile și astăzi pe provincii istorice, deși sensibil estompate față de alte perioade, au rădăcini adânci. Dinicu Golescu trecând spre Brașov
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
nu are nimic grecesc: limba provine de la fenicieni, religia din Orient, trecutul din civilizațiile egeene, măreția de la un erou care nu era grec. Civilizațiile miceniene, care pun primele pietre în edificarea Greciei clasice, se află în jurul Cretei; primii cretani erau orientali influențați de Egipt; civilizația miceniană atinge apogeul în jurul anului 1250 î.e.n.; peninsula este invadată de triburi precum dorienii, ionienii, eolienii, care îi resping pe micenieni și pun bazele începuturilor Greciei; acești invadatori erau asiatici, indo-europeni. Zeii greci erau marcați de
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
zeiască, Socrate se mulțumește să spună cum ne apare el, sufletul. Acesta e aidoma unei puteri ce prinde laolaltă și atelajul înaripat și pe vizitiu. Friedländer vede aici un dublu motiv: al carului (mult mai vechi, de regăsit și la orientali; carul este trupul, intelectul este vizitiul, hățurile bine întinse sunt organul gândirii, atelajul greu de strunit reprezintă simțurile, iar Atman călătorește în acest car) și al înaripării. Problema este că, în motivul oriental, caii sunt cel mai puțin importanți și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Sidon, îi inculcă principiile epicuriene la Atena. Biblioteca lui provine poate din orașul său natal sau din timpul șederii în Grecia. Fapt este că sosirea sa la vila lui Piso îi permite constituirea unui autentic instrument de lucru filosofic. Acest oriental elenizat romanizează o gândire și îi dă mijloacele de a se metamorfoza păstrând și apoi depășind un anumit număr din învățăturile Magistrului. Traversând lumea mediteraneană de la est la vest, Philodemos aclimatizează o gândire plastică, dinamică și vie. El realizează o
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
scop decât unul practic. Toate speculațiile teoretice sunt operații prealabil necesare, fiindcă din rezultatele lor decurge morala respectivă. De altminteri, în epocile clasice, marii filosofi, aveau și ocupații profesionale pozitive: medici, legislatori (adică juriști), economiști, geometri, fizicieni, astronomi etc. La orientali și îndeosebi la indieni, despre care știm că disprețuiau tot ce e lumesc, speculația metafizică și contemplația nu au alt rost decât terapeutic, adică practic. În Baghavad Gita e vorba de acțiune și de libertate în raport cu acțiunea, în perspectiva tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și aș crede că în genere fabulosul poveștilor și al mitologiilor e de origine orientală. Un alt prieten, scriitor, N. Steinhardt, făcea odată (pornind de la unele povestiri fantastice ale lui M. Eliade) observația că fantasticul occidental tratează anomalia, în vreme ce la orientali, el e, ca să zicem așa, „nomofilact”, adică păstrător al unei legi. Asta ne readuce la observația mea de adineauri, că fabulosul de poveste are un caracter canonic. Ne readuce și la ceea ce am spus la început, că în mentalitatea orientală
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
textele fiind în ansamblu „un fel de scholii, de comentarii cvasiepicizate sau cvasipoematice în jurul câte unei «scripturi» adeseori la fel de inventată ca și meditațiile prozatorului mascat în mitograf” (Ion Vartic). Punând în scenă un „panteon eclectic, de la cel elin la cel oriental”, contextualizat în „epoci amestecate, de la un Ev Mediu tenebros la epoci vag protoistorice” (Adrian Oțoiu), prozatorul acționează un mecanism în care trapele livrescului se deschid continuu către surse obscure sau concrete, colate, trunchiate, inventate. Imersiunea în lumea ficțională datorează mult
MANIUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287985_a_289314]
-
claritate duce cu gândul la canonul poetic al lui Francis Jammes (unii comentatori au identificat ecouri din lirica lui Ion Pillat). Mai târziu, în Cetatea cu duhuri (1939), H. va evoca atmosfera unui București matein, plin de culoarea unui pitoresc oriental. Încă din 1941 (Cartea omului singur) accentele lirice devin mai grave, confesiunea poetică transmițând o vibrație tragică, nutrită de meditația sobră, lipsită de orice fel de emfază. E poezia unui însingurat care gândește, în prelungirea viziunii blagiene, la semnificațiile unei
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
Irimescu, București, 1989, nr. 191, p. 316; în continuare se va cita: Suceava file de istorie. • B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. II, p. 393. • Idem, Armenii în România, în „Columna lui Traian“, nr. 30, 1869. • Dimitrie Dan, Armenii orientali din Bucovina, Cernăuți, 1918, p. 22-23. • În portretele datorate lui C. A. Stoide, Un episod din domnia lui Gheorghe Duca. Răscoala lui Hâncu și Durac din 1671-2, în „Arhiva“, Iași, an 43, nr. 1-2, 1936, p. 58-62, și N. Grigoraș
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și moravuri s-a precipitat brusc, făcând să se uite etapa anterioară, de pătrundere lentă a unui model care, el însuși, era înlocuit ca desuet în Occident, și tot ce nu era încă transformat de modernizare a fost identificat drept oriental. Scrisorile care formează anexa acestor reflecții, pe lângă interesul pe care-l prezintă pentru cunoașterea unei secvențe din relațiile țărilor române cu ambasada olandeză de la Poartă, sporesc seria argumentelor care dezmint prejudecata „orientalizării“. • La Francia turbantizzata, Colonia, 1683. • Cronica meșteșugarului Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pentru o provincie sau precizarea provinciei ori a originii italice“22. În temeiul acestor considerații, Pârvan identifica patru tipuri de „naționalități“: I. italicii; II. provincialii deveniți romani prin cetățenie sau prin însăși apartenența la statul roman; III. „grecii veritabili”; IV. orientalii de diferite origini, dar aparținând sferei culturale grecești 23. După cum se poate observa, Pârvan îmbina criteriul etnogeografic cu cel juridico-cultural. Dificultatea stabilirii „naționalității“ diverșilor negotiatores din provincii este o chestiune pe care studiile dedicate onomasticii din Imperiul roman n-au
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Găzdaru. Miscellanea din studiile sale inedite sau rare. I. Studii istorico-filologice (1974). Pe aceeași linie relevă, într-o serie de articole din „Cuget românesc” (1952-1954), Contribuția românilor la progresul cultural al slavilor, evidențiind rolul de factor cultural catalizator al „latinilor orientali”. Preocupat în mod deosebit de marile personalități enciclopedice congenere (Cantemir, Odobescu, Hasdeu), are norocul să descopere vasta corespondență a lui B. P. Hasdeu cu filologul austriac Hugo Schuchardt, pe care o publică inițial în revista „Románica” (1969-1970), apoi într-un volum
GAZDARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287181_a_288510]
-
perioada care începea cu sfârșitul acelei cronici și mergea până în zilele noastre; tot așa cum era firesc să se păstreze partea cu adevărat „nouă” a unei cronici universale. Pentru partea „contemporană”, Victor a folosit ca surse atât scriitori occidentali cât și orientali, însă evenimentele din istoria Bisericii, mai ales a celei orientale, capătă o tot mai mare importanță în raport cu cele din istoria politică. Și orizontul geografic este destul de restrâns pentru că scriitorul se focalizează îndeosebi asupra propriei patrii și în al doilea rând
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este menționat Efes, așa că trebuie să fi fost redactate în prima parte a lui 431. În fiecare din ele, Chiril procedează sistematic: reproduce de fiecare dată un anatematism, urmat de obiecțiile adversarilor și apoi de propriul răspuns. În scrierea contra orientalilor, apărarea se sprijină în mai multe cazuri pe citate extrase din „sfinții părinți”, Chiril voind să demonstreze că respectă tradiția ortodoxiei catolice. De altfel, în scrierea lui Andrei, nu atât greșelile lui Chiril erau vizate, cât, mai degrabă, contradicțiile dintre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
XII (TU 115), Akademie Verlag, Berlin 1975, pp. 155-159. 6. Euteriu din Tyana Episcop de Tyana, în Capadocia, a fost unul din cei mai înfocați partizani ai lui Nestorios; apare la Efes ca semnatar al mai multor documente ale partidei orientalilor. De fapt, faptele sale ne sunt cunoscute mai ales din documentația referitoare la acest conciliu. Ulterior, când Ioan de Antiohia, lider al orientalilor, a început tratativele de împăcare cu Chiril, Euteriu s-a opus cu hotărâre, susținând că Chiril ar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mai înfocați partizani ai lui Nestorios; apare la Efes ca semnatar al mai multor documente ale partidei orientalilor. De fapt, faptele sale ne sunt cunoscute mai ales din documentația referitoare la acest conciliu. Ulterior, când Ioan de Antiohia, lider al orientalilor, a început tratativele de împăcare cu Chiril, Euteriu s-a opus cu hotărâre, susținând că Chiril ar fi trebuit mai întâi să renunțe la anatematisme și la condamnarea lui Nestorios. La o dată necunoscută a fost declarat demis din funcția de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Chiril (editată în ACO I, 1, 7, pp. 33-65) sunt enumerate de E. Schwartz în ACO IV, 3, 1, pp. 111-113. Epistola către Rabbula: F. Pericoli Ridolfini, Lettera di Andrea di Samosata a Rabbula di Edessa, Rivista degli studi orientali, nr. 28 (1953), 153-169. Studii: P. Évieux, André de Samosate. Un adversaire de Cyrille d’Alexandrie durant la crise nestorienne, REByz 32 (1974), 253-300. 11. Ghenadie de Constantinopol Presbiter al Bisericii din Constantinopol, a fost ales patriarh al orașului în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
opera este menționată în Synodicon (cf. mai jos) ca Tragedie, așadar cu același titlu ca și autoapologia scrisă de Nestorios (cf. aici, p. ???) și folosită de Irineu. Era compusă din trei părți, iar ultima era consacrată tratativelor de pace dintre orientali și Chiril. Irineu îl ataca mai ales pe Chiril și deplângea totodată faptul că acesta se adresase papei Celestinus, pe care îl considera incapabil să priceapă subtilitățile dogmatice aflate în discuție. Opera s-a pierdut, însă din ea a furat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
permit să ne facem o idee despre conținutul operei, organizată în patru părți. În prima era expusă doctrina celor două naturi și erau respinse criticile monofiziților la adresa calcedonienilor; în a doua parte erau trecute în revistă relațiile lui Chiril cu orientalii pentru a fi pusă în evidență concordanța dintre doctrina acestuia și cea calcedoniană. În partea a treia era criticat un tratat precedent al lui Sever, Discursuri către Nefalie; urma în fine un florilegiu de texte patristice. Unele fragmente din această
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
habitants en 1840 (Iașii și locuitorii săi în 1840), apărută postum. Panorama Iașilor oferă „un vrednic subiect de cugetare pentru observatorul filosof”. Când se sustrage reveriilor paseiste, R. aruncă o privire ascuțită asupra societății contemporane, în care vechiul și noul, orientalul și occidentalul se întrepătrund, oferindu-i prilejul să se delecteze fixând tipuri și moravuri, în ce au ele caracteristic. Avusese chiar de gând să scoată un volum de Moeurs moldaves. Pasionat călător, își consemnează impresiile de voiaj: La Pierre du
RUSSO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
rezumă diferența dintre modul de a gândi asiatic și cel vestic astfel: Estasiaticii trăiesc Într-o lume interdependentă În care eul este partea unui Întreg mai mare; occidentalii trăiesc Într-o lume În care eul este un agent liber unitar. Orientalii apreciază succesul și realizările, În mare măsură, deoarece ele reflectă pozitiv asupra grupurilor la care aparțin; vesticii prețuiesc aceste lucruri deoarece sunt Însemne ale meritului personal 18. La o prima vedere, modul de gândire asiatic pare făcut la comandă pentru
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
flori crescute-n nori”, fantome „de sânge de roze”, ape „de dantele/ și de fluturi vii”, „fântâni perverse”. Este și spațiul decorurilor și romanțelor simboliste. Zbuciumul lăuntric, nevroza și viziunea spirituală din estetica simboliștilor lipsesc, substituite de „lungul extaz de oriental” al imaginilor colorate și feerice, cu originea în versul lui D. Bolintineanu sau în cel al lui Al. Macedonski, după cum „balurile albe și lumea de mătase” țin de atmosfera serbărilor galante verlainiene. Totul e transcris într-o aglomerație febrilă și
STEFANESCU-EST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289909_a_291238]
-
care începea cu sfîrșitul acelei cronici și mergea pînă în vremea autorului; tot așa cum era firesc să se păstreze partea cu adevărat „nouă” a unei cronici universale. Pentru partea „contemporană”, Victor a folosit ca surse scriitori atît occidentali cît și orientali, însă evenimentele din istoria Bisericii, mai ales a celei Orientale, capătă o tot mai mare importanță în raport cu cele din istoria politică. Și orizontul geografic este destul de restrîns, deoarece scriitorul se focalizează mai întîi asupra propriei patrii și abia în al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]