349 matches
-
eu mă usuc, Pe-a vânturilor gânduri eu gândul meu îl duc. Rumpeți de pe-a mea frunte auritul diadem, Dară lăsați-mi viața, să râd și să nu gem, Să nu privesc în lume, un ochi fără lumină, Un osândit ce-l duce la moarte fără vină, O liră fără sunet, un aer de mormânt, Un vânt ce se întreabă: Eu sânt sau eu nu sînt? Cum m-am pierdut, o Doamne! Din junele de foc Pe care lumea largă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
viu eu mă usuc, Pe-a vânturilor gânduri eu gândul meu îl duc. Rumpeți de pe-a mea frunte auritul diadem, Dară lăsați-mi viața... Să rîd! Să nu blestem... Să nu privesc în lume un ochi fără lumină Un osândit ce-l duce la moarte fără vină, O liră fără sunet, un aer în mormânt, Un vânt ce se întreabă: Eu sânt sau eu nu sînt? (pauză) Cum m-am pierdut, o Doamne! Din junele de foc Pe care lumea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
atât de mândru și-acum sun-atît de greu? {EminescuOpVIII 470} CHALKIDIAS Aș dori, frumoasă Las, ca să fii în locul meu. LAIS Eu, în locul tău, desigur că n-aș tremura de fel Ca să scutur a robiei lanțuri grele de oțel. Precum fuge osânditul de la locul de osândă, Hărțuit de-o plebe crudă, de pieirea lui flămândă, Și abia ajunge-n templu, adăpostul de scăpare, Aș fugi și eu de-a sorții prigonire-atît de mare Alergând în brațul morții ca altar mântuitor. CHALKIDIAS Ție
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
deschise ochii săi stinși și zise: - Ah! Mark, versurile astea fără de inimă m-au prăpădit; au apăsat ca un munte pe mine, zi și noapte, ceas cu ceas, pîn-în momentul de față. De la întîlnirea noastră încoace am suferit chinurile unui osândit. Sâmbăta am fost chemat instantaneu prin telegramă și am plecat cu trenul de noapte la Boston. Cauza chemării a fost moartea unui amic prețuit și vechi, care a dorit ca eu să-i spun necrologul. Mi-am luat locul în
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
dar ei îi simțeau deja apăsarea, căci altfel unde dispăruse acel sentiment caracteristic sufletelor oamenilor simpli, care sunt pătrunse de simpatie și chiar de milă pentru orice condamnat, oricât de odioase ar fi fost faptele lui? Doar sentimentul vinovăției față de osândit poate conduce la atâta ură. Și arhiereul Theodosie aștepta cu trupul chircit ultima pericopă din seara aceea. Îi aștepta pe Ana și Caiafa să se îndoiască de ei înșiși, să se îngrozească la ideea că poate Iisus a fost chiar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
corturi deschise spre locul execuției și un fel de estradă ridicată pe țăruși din lemn de brad și podită cu scânduri din același material. Estrada era spre apus, în așa fel ca lumina răsăritului de soare să-i prindă pe osândiți din față și ca privitorii invitați special să se poată desfăta netulburați de razele dimineții. Ienicerii din gardă se strânseră într-un cerc, înghesuind condamnații între ei. Se luminase, torțele fură stinse și paznicii închisorii își luară locurile lor în jurul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ai iubit pe cel mai mic dintr-ai Mei, pe Mine M-ai iubit”. Tobele prinseră chiar din preajma lor să bată furios, ienicerii se aliniară, după ce câțiva dintre ei îi desprinseră brutal pe cei doi frați mai mari din îmbrățișare. Osândiții se rânduiră singuri: Ianache primul, după el Constantin, râzând de fericire, Ștefan zâmbind trist, Radu luminos ca un înger și Mateiaș serios, mișcându-și buzele ca în rostirea continuă a unei rugăciuni. Ultimul, bătrânul voievod, cu barba albă, adus de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
treptele estradei, de fapt ale eșafodului, ca într-o înălțare cei dragi lui, mândria lui. Se îndreptă să urce și el. Se așezară la locurile lor pe fundalul unui zid de ieniceri. Călăii se înclinară în fața sultanului și apoi în fața osândiților, o plecăciune plină de respect, ca o implorare de iertare, își cerură apoi permisiunea de la osândiți de a le lega mâinile la spate. O făceau întotdeauna când trebuiau să execute creștini, era un mod de a-i anunța pe condamnați
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
îndreptă să urce și el. Se așezară la locurile lor pe fundalul unui zid de ieniceri. Călăii se înclinară în fața sultanului și apoi în fața osândiților, o plecăciune plină de respect, ca o implorare de iertare, își cerură apoi permisiunea de la osândiți de a le lega mâinile la spate. O făceau întotdeauna când trebuiau să execute creștini, era un mod de a-i anunța pe condamnați că a sosit clipa în care să-și încredințeze sufletul Celui Atotputernic și să-și facă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
asculta clopotele. Sunt clopotele de la Hagia Sofia... Doamne, mulțumescu-Ți că m-ai învrednicit să aud chemarea Slavei Tale! De ce nu se opresc tobele? Doamne, nu poți îngădui una ca asta, se îngrozi el la un gând. Cum adică, atât de osândit să fiu încât să mi se dăruiască viața după ce mi-am văzut fiii tăiați, după ce vorbele mele l-au trimis morții pe Mateiaș? Pentru voievod timpul se oprise în loc și clipele deveniră nesfârșite, ca să poată să cuprindă... Ce să cuprindă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
punînd piedici celorlalte marionete, care dansează și ele. Totul este doar reveria Emmei; Toreadorul, cînd se va întoarce, nu va vedea nimic. Dansul crește în viteză.) EMMA: Ce credeți voi?! Că doamna Bovary sînt eu?! Voi sînteți doamna Bovary, nemernicilor! Osîndiților! Șapte generații de prinți au ucis șapte generații de prințișori și viceversa. Vino-ncoace! (ÎI ia în brațe pe Drac) Tu ești doamna Bovary, drăguțule, cam tuciuriu, dar nostim! Ah, singurul spițer pe lume e amorul! El te face să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
ești tu. Că intri în pielea lor, sau ei într-a ta. EMMA: Da, ai dreptate. BĂRBATUL: Să le strigi: Nu eu sînt... Cum te numești? EMMA: Emma Bovary. BĂRBATUL: Așa! Deci să le strigi: nu eu sînt doamna Bovary; osîndiților! Toate astea pentru că de fapt nu ești singură, nu? EMMA: Promite-mi că-mi oferi toate aceste bucurii! BĂRBATUL: Îți promit! Chiar și pe aceea de a mă ucide din cînd în cînd. De plictiseală, de ură, de milă, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Dar ea nu-i tocmai "gratuită" cum ar părea la prima (și a doua) vedere. Iată, de pildă, reveria Emmei ("într-un context" de oameni și marionete): Ce credeți voi?! Că doamna Bovary sînt eu?! Voi sînteți doamna Bovary nemernicilor! Osîndiților! Șapte generații de prinți au ucis șapte gererații de prințișori și viceversa. Vino-ncoace! (Îl ia în brațe pe Drac). Tu ești doamna Bovary, drăguțule, cam tuciuriu, dar nostim! Ah, singurul spițer pe lume e amorul! El te face să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
de fiecare dată cînd liberții se încăierau în stal, rîzînd de păsărarul Evelpides: "De cine rîdeți? De voi rîdeți!". Prin rimbaldiana soră republicană a lui Bouvard și Pecuchet, Gârbea, la rîndu-i, îi supune la un tir de întrebări pe toți osîndiții de astăzi ai toreadorului Nietzsche ("Ce credeați voi? Că doamna Bovary sîne eu? Voi sînteți doamna Bovary, nemernicilor!") Dumnezeu e mort! Cu acest tip de replică, pusă în ramă și trecută prin cele șapte Troie ale intertextualității, autorul îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
un Hoț. Sub masca unei Carmen voluntare și perfide îi șantajează apoi pe aventurierii complici sub amenințarea că le va dezvălui crima, exultînd în culmea euforiei perverse: Ce credeți voi? Că doamna Bovary sunt eu? Voi sunteți doamna Bovary, nemernicilor! Osândiților!" E limpede că în obscuritatea frustrărilor bovarice mocnește surd o energie ce poate spulbera cele mai fortificate orgolii macho-iste. E limpede că doamna Bovary rămâne să se refugieze cel mult în celebritatea efeminată a vreunui Charles sau în masculinitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
fost eu; eu, care iubeam atât de tare Royal Air Force și Cele Patru Libertăți 1! Eu, care-mi legasem atâtea speranțe de Yalta și de Dumbarton Oaks2! Eu, care m-am rugat atâta pentru ONU! Să mor? De ce? Să fiu osândit? Pentru ce? Să rămân impotent? Ce motiv important aș avea? Răzbunarea Maimuței. De bună seamă. — ALEXANDER PORTNOY, PENTRU DEGRADAREA UMANĂ A LUI MARY JANE REED PE PARCURSUL CELOR DOUĂ NOPȚI PETRECUTE LA ROMA, CA ȘI PENTRU ALTE DELICTE, MULT PREA NUMEROASE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
a gardienilor se repeziră cu bastoanele de cauciuc lovind fără predilecție, Încercând să ordoneze din nou coloana dezmembrată urlând, amestecându se cu zăpada troienelor și mai ales cu arestații Încât nu mai se știa cine-i călăul și cine-i osânditul În timp ce Tony Pavone, Își imagină „Infernul” lui Dante*, socotindu-l Apă de Ploaie - față de canoanele la care erau expuși oamenii fiind omorâți Înainte de-a ști dacă trebue...! De fapt, personajele din versurile lui Dante erau imaginare În timp ce la Penetenciarul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
lui un minus de iluzie de care ne fălim, îndurerați? Ce consolare i-o fi lipsit sau în mijlocul căror mângâieri a fost întrerupt, dezbinîndu-se fericirea la care a trebuit să fie sensibil, chiar de s-a născut cu vocație de osîndit? Și un monstru se naște cu înclinări spre fericire, ce nu le poate pierde chiar dacă ea l-a abandonat. Ce ne împiedică în viață de la cinism chiar atunci când mintea ne împinge și ne silește? Ce ne mărginește impertinența ultimă a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu ochii tulburați, în vreme ce plutonierul îi șoptea și-l învăța cum și ce are de făcut. Vântul umed se înteți, măturând pământul, împiedicîndu-se în mormintele cimitirelor, zgâlțâind pe oamenii care se apropiau... Apoi preotul se opri la marginea gropii cu osânditul care, văzând lutul galben și cleios, avu o zguduire scurtă. ― Dumnezeu e bun și mare, îi bolborosi la ureche preotul, speriat, întinzîndu-i crucea la buze. ― Pe dincolo, părinte... vă rog! răsună iarăși glasul pretorului, nervos și răgușit. Trebuie ordine... Plutonier
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plutonierului, întinse brațele spre ștreang. ― Jos tunica! strigă atunci generalul, cu voce groasă. Militarul în uniformă nu poate fi călău! Într-un minut caporalul întinse iarăși mâinile spre funie, numai în cămașă și cu capul gol, ca un al doilea osândit. În răstimp însă Svoboda își potrivise singur lațul pe gât, parcă ar fi încercat un guler neobișnuit. ― Trage scaunul! șopti iarăși plutonierul. Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele condamnatului. Brațul spânzurătorii pârâi, și trupul începu a se zvârcoli în căutarea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
avut execuția de azi asupra domnilor! Și doar au fost aduși înadins ca să se întoarcă cu groaza în tranșee și să spună oamenilor că e mai bine să înfrunte gloanțele dușmanului decât ștreangul patriei... Foarte... foarte ciudat!... Dar dacă tatăl osânditului a fost într-adevăr spânzurat, atunci... Apostol se uită repede înapoi, ca și cum ar fi auzit un glas din spate, pe urmă mormăi rugător: ― A fost vinovat... Domnule căpitan, a fost vinovat... Sosiră în colțul ulicioarei, spre locuința locotenentului. Lumina albă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
osândiți la moarte de Curtea Marțială și că chiar mâine vor fi spânzurați. Vestea umplu de groază pe săteni și pătrunse ca o ștafetă sinistră prin toate casele, mohorând bucuria sărbătorilor. Totuși, groparul Vidor aduse și noutăți. Mai întîi că osândiții vor fi executați într-adevăr mâine dimineață, înainte de răsăritul soarelui. S-au dus rudele, cunoscuții lor, și au îngenuncheat și au plâns în fața generalului, să-i ierte, să-i fie milă... Aș! Generalul e foc și i-a alungat cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se bucura de strălucirea celui mai dulce soare în vederea mării; cu toate acestea, semnul sub care au stat e tristeța. Chiparoșii au umbrit tăceri ca de morminte; în platani râd turturele deasupra furcilor unde putrezeau, mâncate de viermi, căpățâni de osândiți. Marea freamătă delicat la poalele colinei, ca și cum ar răsfrânge din trecut și din inima ei stihuri olimpiene; dar în clădirile împăraților războiului, nimeni n-a ascultat decât tăcerea. Zidurile ce împresură Seraiul au fost clădite din lespezi de marmoră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a strigat el. Întăi judecă-mă. Sultan Soliman a desfăcut un colț de perdea, aruncând o privire groaznică asupra gâzilor. Mustafa a făcut un pas îndărăt spre ieșire, ca să-și cheme credincioșii. Atunci muții s-au izbit din nou asupra osânditului, l-au doborât și l-au țintuit la pământ, zugrumându-l. În acel minut a intrat de-afară, alergând cu bucurie spre Dumnezeul său, Gingir mezinul. Când l-a văzut căzut și zdrobit, a țipat răsucindu-se în loc ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
au înfățișat la marele stăpân, îngenunchind și întinzându-i hârtiile găsite asupra mortului. Soliman s-a posomorât. Masa fusese bună. Îl aștepta hodina pe piei de tigru a ceasului de după-amiază. —Ce-i asta? Îmi aduceți alte dovezi ale vicleniei osânditului? —Slăvite stăpâne, a răspuns cu mare umilință mai-marele caligrafilor, n-am fi îndrăznit să tulburăm din nou pe strălucirea ta cu altă dovadă de vinovăție. Dar hârtiile pe care le aducem mărturisesc altfel. S-ar putea ca ele să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]