322 matches
-
curând; căci Încă-n astă viață mai am de suferit spre a putea, Dincolo, să am dureri să frâng. În eternitatea care m-așteaptă și mă bate din când În când pe umăr, avea-voi, poate, cuvenitul timp, să-mi ostoiesc tristețea strânsă În acea clipită, pe care unii o numesc: viață. Noaptea senină se prefăcu-n furtună și primul gând porni spre buna-mi mamă, cu ciurul În vecini plecată spre a-mi rostui amara și săraca hrană pentru seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
supusă și mă lăsa să mă războiesc, prin pântecele, sânii și gura ei, cu toate relele care mi se Întâmplaseră. Nu eram pur și simplu un soldățel stătut care vine În permisie și n-are altă grijă decât să-și ostoiască dorințele Înfrânate atâta amar de vreme; nu, eu aveam de dus acolo un război pe viață și pe moarte. Mă gândesc acum că, dacă nu aș fi Întâlnit-o atunci pe acea femeie singură, supusă și cu sânii mari, ocrotitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
din Înălțimea de zeiască bestialitate a Împerecherii. Am fost, atunci, pentru prima și, având În vedere ceea ce am de gând În scurt timp să fac cu mine Însumi, ultima oară Stăpânul lumii. Singurul. Atotputernicul. După prima noapte lucrurile s-au ostoit, amețeala dată de furia oarbă se prefăcuse Într-o obsesie dureroasă - chiar și fizic! - a acuplării cu orice preț. Pe aragaz se Încălzeau Întruna apă, mâncare; țigări, vin și - gest tăcut și delicat - cutiuțe cu balonașe (care trebuie că fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gata, a Încălecat-o; dă-i bătaie, vericuleee!!!”. În urmă cu vreo câțiva ani, prietenul meu Vieru a preluat de la fostul Îngrijitor ideea cu oferitul de confort celor pe care Îi apucau fierbințelile și nu aveau unde să și le ostoiască. I-a dat dracu-n gând să născocească un soi de scaun, o policioară de lemn atent sculptată și, după Îndelungi măsurători la fața locului, atârnată de niște chingi reglabile din catarame. Tot dispozitivul ăla mai complicat decât Îți spusei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
prea târziu Îl auziseră - acoperit fiind de pufăiturile locomotivei - pe prăpăditul de peron, și așa găurit și spart ca vai de el, se prăvălise un obuz. După ce praful Începuse să se așeze și țipetele de spaimă și surpriză să se ostoiască, atât refugiații Înghesuiți În vagoane, cât și oamenii ce se aflau În preajma ruinelor gării băgaseră de seamă că singurele victime făcute de acea bombă vicleană de calibru mic fuseseră cerșetorul olog și câinele său, un dulău alb, cu ochii nefiresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
rostuiască o viață mai cumsecade pe Lumea Ailaltă. Nea Cuțitaru Îi fusese bun prieten, chiar foarte bun, căci multe dintre lunile de pușcărie le petrecuseră Împreună și, cu bună Înțelegere, ca să se apere de năvala altora, dar și ca să-și ostoiască dureroasele neliniști și porniri, făceau pe femeia pe rând, respectându-se cât se putea unul pe altul, ca să nu Încapă cumva vorbă c-ar fi dat vreunul În apucături muierești. Cel mai tare Îl Înveselea pe Ion, când venea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca o rachetă, trecuse, fierbinte, pe lângă sprânceana dreaptă - pe care o și pârlise puțin - a lui Ectoraș și spărsese un ochi de geam de la ușa fânăriei. Nici cu acest prilej curajul celui ce de obicei se dovedea fricos nu se ostoise. Ba, mai mult, văzându-l pe văr că Încercase să se apere de capsa zburătoare ca de albine, Îndrăzneala i se mărise și chiar Îl Împingea să aibă purtări bărbătești și agresive, disprețuitoare de teamă și de temători. Ca să tragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Împlinire. Pușca, Întâi dusă la Județ și apoi confiscată În mod oficial, cu acte, fusese pusă, chipurile, În vânzare și achiziționată la un preț de nimic chiar de paznicul de vânătoare Ion Femeie. Mulți ani mai târziu, acesta nu-și ostoise râca Împotriva Directorului și-și Îndemnase, pe ocolite, nepoții pe care Îi avea de la o verișoară să-l iscodească pe fiul cel nătăntol și să afle dacă nu cumva tată-său mai păstra prin casă muniție pe care n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ar fi permis să se Întoarcă acasă. După ce ieși, pe Întuneric, din curtea părinților, multă vreme Îi stărui În minte chipul Îmbrobodit, Îngrijorat și bănuitor al mamei. Își aminti cum, pe când era copil, azvârlise după el cu microscopul și zâmbi, ostoindu-și pentru câteva clipe durerile Îndoielilor. Avea să le scrie din acel oraș lungi scrisori și avea să le trimită bani. După destulă vreme urma să afle că, În fiecare joi de după plecarea sa, mama lui fierbea coleașă cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cântând un guguștiuc ce-și Îmbia perechea la odrăslit. Satul Întreg i se păru mai pașnic și mai liniștit decât apucase vreodată să-l vadă. Toate din jur deveneau blânde și mângâietoare, chiar și durerea pricinuită de suferințele bătrânului se ostoi În sufletul lui Repetentu. Rămase năuc și Încremenit atunci când, tremurând chinuit pleoapele urduroase, umflate și pline de puroi, nea Mitu sparse tăcerea cu un glas tremurat, În care cuvintele se auzeau, totuși, neînchipuit de limpede și de dureros: „Păi, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cam tot atunci când frontul coloanei intra în Nagahama. Când ajunse la Nagahama, Hideyoshi nu pierdu vremea, ci începu imediat pregătirile pentru a lua inițiativa împotriva inamicului. De fapt, nici nu apucă să descalece. După ce mâncă turte de orez și-și ostoi setea cu un polonic de apă, plecă val-vârtej din Nagahama, grăbindu-se ca vântul, prin Sone și Hayami. Ajunse în Kinomoto la Ora Câinelui. Nu-i luase decât cinci ore ca să vină din Ogaki, întrucât făcuseră tot drumul fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să ne așezăm, gospodina a și așezat pe masă dulceața și ulcelele cu apă. Poftiți de vă îndulciți și răcoriți, cinstiți oaspeți - ne îndeamnă călărașul în timp ce se așază și el. Am gustat din dulceața de cireșe amare și ne-am ostoit setea cu apa proaspătă și rece. Am fi tare bucuroși dacă ați sta să gustați din bucatele noastre...Avem de toate, slavă Domnului. Ne-ați face mare cinste - ne poftește călărașul cu toată fața luminată de o bucurie lăuntrică. Drept-îi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
curmă dorințele, învăluindu-mă până în străfundul sufletului străin, ca o catedrală părăsită.Universul se metamorfozează într-un uriaș hermafrodit, îndemnându-mă să beau apa vie din căușul palmelor sale în care s-a născut imensul ocean îmblânzit. Mă strecor ușor, ostoindu-mi setea. Mă las mângâiată de răcoarea valurilor înviate.Azi, trăiesc într-un univers numai al meu. Timpul își numără nepăsător firișoarele de nisip, îndesându-le cu lăcomie în clepsidra nesfârșită. Mă întreb dacă mai există undeva un țărm... Pescăruși
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
adunau oamenii în gări? De ce-l cunoscuse pe un peron anost de gară? Și de ceși lăsase gândul sprijinit de gândul lui, obosit și scrâșnind ca o șină sub apăsarea grea a poverii? Oamenii se hrănesc mereu cu miere... Își ostoiesc setea cu lapte... Sunt nemuritori... Dar ei? De ce se temeau? Că altminteri s-ar fi întâlnit și ei pe unde se întâlnesc oamenii: în piețe, în vagoane, într-o cetate seculară... Au ales peronul acesta șters și răvășit de milioane
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
care credeam... Apoi, părinte, ai în față un om care s-a născut și a crescut sub poală de codru... Se vede. Și acum, dacă ai venit, hai să ne așezăm la masă, că se răcește mămăliguța... Când ne-am ostoit foamea, călugărul a ridicat oala ce se afla pe colțul mesei. A turnat în ulcele și m-a îndemnat: Ia vezi dacă îți place asemenea băutură. Ridicând ulcica, priveam întrebător la bătrân. Răspunsul a venit printr-un îndemn tăcut din
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
necuratul! - Păi și ai tăi ce zic? - Ce să zică? Sunt îngroziți! Mă roagă cu cerul și pământul să nu mai dispar așa. În ochii ei superbi surprind o sclipire sadică. Oricum, se pare că dezvirginarea digitală nu i-a ostoit amocul. Apoi e pasionată de chineză. Da, a fost o vreme și la niște cursuri la Sala Dalles. Acolo l-a auzit de profesorul Ladea, fiul sculptorului Romulus Ladea. Ce om fulminant! Practică acupunctura, dar e și tobă de carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
săbii de foc pe armăsari albi, iar oamenii se vor minuna și nu vor pricepe că i-a trimis Dumnezeu să pedepsească lumea cea plină de rele... Titu asculta năvala de vorbe, uluit mai ales de înfățișarea omului. Petre îl ostoi: ― Lasă, măi nene Antoane, că dumnealui n-are vreme de brașoavele tale! Omul se încăpățînă: ― Nu-s brașoave, măi Petrică! Numai cei nepricepuți nu pot pătrunde rostul cuvântului, că eu nu vorbesc din capul meu, ci vorbesc după poruncile celui
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Nistor Mucenicu, desculță, cu un copil la țâță și altul, de vreo patru ani, de mână. Băiețelul, desculț ca și mă-sa, împiedicîndu-se în poala cămășii lungi cu care frământa noroiul, scâncea întruna: ― Mi-e foame, mamă! Și femeia îl ostoia, tîrîndu-l de mână, necăjită: ― Taci, maică, taci-taci! Mașina dispăruse cu mâna albă ca o turturică. Grigore Iuga se cutremură, parcă s-ar fi trezit dintr-un vis. Nu mai auzea decât scâncetul copilului, și mulcomirile femeii, și mormăitul babei: ― Fire
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că doar nu I-ai sfătuit tu pe Chirilă să slujească pe Platamonu, ci s-a dus dânsul de bunăvoie. Singur s-a încurcat, singur să se descurce... Chirilă Păun pică tocmai când Florica aprindea lampa, abia puțin după ce se ostoise discuția și se luară cu vorba despre alte treburi. După ce îl ascultară toți cu mare atenție, Florica, mereu înfricoșată pentru bărbatul ei, zise aproape sec: ― Proastă treabă, nea Chirilă! Să fi fost mai cu luare-aminte, că știai ce poamă e
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că doar n-oi răbda să mă rușineze dânsul pe mine în fata satului, parc-aș fi cârpa lui... ― Apoi gură mare ca a ta mai rar, măi Petrică! zise Cârciumarul mai împăciuitor, văzând zvârcolirile flăcăului pe care țăranii îl ostoiau. Și țâfnă, și semeție! Lasă, că te-am păscut de când te-ai întors de la oaste! Parcă numai tu ești om în sat!... Stai, băiete, că ești tinerel! Lasă-ne și pe noi să trăim și să mai spunem câte o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a partidului său, se apropie de ei: ― Domnilor, am venit să restabilim ordinea și vom restabili-o fără întîrziere! Aveți deci toată încrederea și ajutați-mă și dumneavoastră prin puțină răbdare! Colonelul pensionar Ștefănescu, sosit cu același tren, nu se ostoi până ce nu mai șopti comandantului trupelor să nu cumva să-l uite, fiindcă într-însul și-a pus toată nădejdea. Dumnezeu și norocul lui au făcut ca tocmai Tănăsescu să fie însărcinat cu conducerea detașamentului mixt, vechiul camarad în familia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
învățat. Pântea a scris.” „ Îngăduie-mi, fiule, să spun pe față de ce a refăcut Ieremia Movilă dania. El a fost înlăturat din domnie de către Mihai Viteazul și din această pricină avea un of la inimă, pe care și l-a ostoit cu această danie și cu altele.” Mai aveam o întrebare care nu-mi dădea pace. Cine era acel „Iani vistiernicul” care a făcut acele case „mai înainte, de demult”? Bănuiam eu cam cine ar fi fost, dar glasul bunului călugăr
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
dospea, lent, drojdia unui nevăzut, dar, deosebit de periculos, război. Un imens război rece, dintre săracii secătuiți de vlagă și dintre bogătanii-hoți; dintre guvernanții epocii și acoliții acestora și dintre multimile de goli. Căci,în timp ce ai lui Golu nu-și puteau ostoi foamea, de la zi la noapte și de la noapte la zi, ceilalți,își burdușeau viața cu baluri vieneze, cu alte asemenea petreceri, și destrăbălări, prin palate de toate stelele, sfidând, rămânând surzi, și nesimțiți,în fața de alde Golilor. Nevăzutul, și,încă
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
umplut de venin; Veninul s-au împietrit, Sănătatea mi-au lipsit, Căci ție m-am planisit Și sunt foarte năcăjit, Dar Domnul nu s-o-ndura De ticăloșia mea - Amețit în dor mult, - Să m-arunce în mormânt, Ci să ostoiesc cu blândețe Spre ale mele tinerețe, Că eu nu-ți sunt vinovat De ce m-ai ofticat. No. 35 Ah! a mea puică iubită, De multe ori neprivită, Cum aș face să te văz Sufletul să-mi alinez, Ca să-mi ies
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o convertire. Începe să pună la cale o fundație caritabilă pentru a propulsa Ungaria În secolul al XXI-lea. Dar aici dăm din nou de problema imaginației. Poți să-ți Încredințezi banii unor instituții birocratice și cenușii pentru a-ți ostoi conștiința vinovată, dar așa rămîi pe din afara procesului creativ. Banii sînt un limbaj și, ca orice limbaj, pot fi plicticoși sau dătători de inspirație. Poetul spaniol Federico Garciá Lorca spunea „No se puede vivir sin amor“ iar eu am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]