319 matches
-
(latină: as, greacă: 'Αμαλαφρίδας}} ) a fost fiul ultimului rege al thuringienilor Hermanafrid și al soției acestuia, Amalaberga, fiică a Amalafridei și nepoată a regelui Theodoric cel Mare al ostrogoților. După cucerirea reședinței thuringienilor de la Scithingi (astăzi, Burgscheidungen) în fața regelui francilor Metz, Theuderic I în 531, Amalaberga a găsit refugiu pe lângă regele ostrogot Theodahad, fratele ei, împreună cu Amalafrid și cu sora acestuia, Rodelinda. Ei au fost capturați de către generalul bizantin
Amalafrid () [Corola-website/Science/328546_a_329875]
-
Hermanafrid și al soției acestuia, Amalaberga, fiică a Amalafridei și nepoată a regelui Theodoric cel Mare al ostrogoților. După cucerirea reședinței thuringienilor de la Scithingi (astăzi, Burgscheidungen) în fața regelui francilor Metz, Theuderic I în 531, Amalaberga a găsit refugiu pe lângă regele ostrogot Theodahad, fratele ei, împreună cu Amalafrid și cu sora acestuia, Rodelinda. Ei au fost capturați de către generalul bizantin Belisarie și trimiși la Constantinopol, odată cu regele ostrogot capturat de trupele bizantine din Italia, Vitiges (sau Wittigis). Împăratul Iustinian I l-a făcut
Amalafrid () [Corola-website/Science/328546_a_329875]
-
Burgscheidungen) în fața regelui francilor Metz, Theuderic I în 531, Amalaberga a găsit refugiu pe lângă regele ostrogot Theodahad, fratele ei, împreună cu Amalafrid și cu sora acestuia, Rodelinda. Ei au fost capturați de către generalul bizantin Belisarie și trimiși la Constantinopol, odată cu regele ostrogot capturat de trupele bizantine din Italia, Vitiges (sau Wittigis). Împăratul Iustinian I l-a făcut pe Amalafrid general și a căsătorit-o pe sora sa Rodelinda cu regele Audoin al longobarzilor. Atunci când longobarzii au făcut apel la împăratul Iustinian pentru
Amalafrid () [Corola-website/Science/328546_a_329875]
-
dovezi din care să rezulte o continuitate a acelor populații, mai ales că acest teritoriu a fost bântuit de diferite triburi migratoare, începând cu goții (sec. II d.Hr.), gepizii (sec. III - IV)( După invazia hunilor (375 - 453), gepizii, împreună cu ostrogoții, au devenit vasali și mercenari în oastea lui Attila. După moartea acestuia, gepizii s-au revoltat împotriva foștilor stăpâni, hunii, slăbiți de înfrângerile suferite în ultimele raiduri de pradă și jaf prin Europa. Învingători în 454 asupra resturilor hunice în
Budăi, Iași () [Corola-website/Science/301263_a_302592]
-
o anexă a teologiei. Unul dintre primii istoriografii medievali a fost Cassiodorus (485-580), om politic și istoric roman născut în sudul Italiei, tatăl său fiind guvernator al Siciliei. Activitatea sa politică are loc sub Theodoric cel Mare (454-526), rege al ostrogoților (489-526), al Italiei (493-526) și regent al vizigoților (511-526). A fost questor, consul (514) și prefect al pretoriului, cea mai înaltă demnitate civilă din timpul goților. A scris lucrări ca: "Istorie ecleziastică", "Istoria goților" și "Cronica" - operă scrisă în 519
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
a fost privită și înțeleasă în mod diferit, iar afirmațiile, uneori exagerate, au fost exprimate și printr-o sugestivă plasticitate. G. Dupont-Ferrier scria, în acest sens, că dacă antichitatea făcuse din Italia "regina lumii", Evul Mediu a transformat-o, după ostrogoți până la Hohenstaufeni, într-o "învinsă și o sclavă"403. Conform opiniei lui M. Guizot, cauzele divizării Italiei ar trebui căutate tocmai în lipsa progresului instituțiilor: "Luați istoria Florenței, Veneției, Genovei, Milanului și Pisei; veți vedea pretutindeni că în cursul general al
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
germanice ale saxonilor, anglilor și iuților veniți din nordul Germaniei și din Iutlanda. Ei își impun limba lor populației locale de limbă celtica. La începutul erei noastre, din Germania pornește marea migrare a goților, împărțiți într-o ramură de est (ostrogoții) și una de vest (vizigoții). În est ajung pînă în Dacia și în Crimeea (din secolul III d.C.), întemeiază regate în Balcani, iar în vest în Spania și în Italia (cel mai puternic a fost cel al ostrogoților conduși de
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
de est (ostrogoții) și una de vest (vizigoții). În est ajung pînă în Dacia și în Crimeea (din secolul III d.C.), întemeiază regate în Balcani, iar în vest în Spania și în Italia (cel mai puternic a fost cel al ostrogoților conduși de Theodoric, secolul V). În nordul Europei triburile germanice se extind treptat ocupînd toate ținuturile scandinave. Între secolele VIII-X Scandinavia este o mare putere, vikingii atingînd chiar și țărmurile Americii. Islanda este colonizata, în Anglia se întemeiază un regat
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Edictul de la Milan (313) al lui Constantin cel Mare. Între anii 304 - 448, compoziția etnică de la nordul Dunării, în partea de vest a României de astăzi nu se modificase. Este adevărat că hunii îi antrenează în vârtejul lor cuceritor pe ostrogoți, luați din stepele nord-pontice, după cum au fost purtate de același vârtej hunic populații mai mult sau mai puțin cunoscute din vastitatea stepei euro-asiatice. Vizigoții trecuseră la sudul Dunării la anul 381, parte din ei fiind creștinați de Ulfila, în rit
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
învățarea alfabetului runelor (semne luate din alfabetul latin și grec) și 35 adoptarea creștinismului, în formă ariană, chiar pe pă mântul getodacic, prin episcopul de Durostorum, Ulfila, și el, got de neam. Dintre cele două ramuri ale goților - vizigoții și ostrogoții - cei de apus, adică vizigoții sunt pentru noi mai bine cunoscuți, din perioada când organizau expediții de pradă și jaf în sudul Dunării, fiind însoțiți și de tribul dacic al carpilor, cunoscuți drept carpo-daci și de pe când, păgâni fiind, se
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
desăvârșește confuzia dintre geți și goți, în istoria sa despre geți, punând istoria geților pe seama goților. Dacă istoricii care au scris despre geți, înzestrându-i cu istoria geților și dacilor sunt din Imperiul roman de apus sau din regatele barbare - ostrogot și vizigot - din Italia și Spania, reluând și transmițând altora tradiția cultă a confuziei geți- goți, fiind situați departe de spațiul geto-dacic, necunoscând decât din auzite sau citite, la care s-au adăugat, eventual, povestirile și cântecele goților, Iordanes, got
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
cu geții. Este posibil ca Iordanes să nu-l fi citit nici pe Cassius Dio, nici pe Ammianus și „rezumând scrierea lui Cassiodor, fără multă ordine nici simț literar, Iordenes urmărește să facă apologia neamului amalilor din care se trag ostrogoții și vizigoții și să arate că mărirea goților nu poate veni decât în unirea lor cu romanii” . Cu Iordanes se intră în perioada spaniolă a mitului dacic, după ce vizigoții împreună cu alți germanici și cu alanii își pierd individualitatea, topindu-se
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
rolul conducător în Orientul ortodox. Aceasta este valabil numai în cazul în care ei n-au plecat de pa locurile lor cu acest nume, deoarece daco-romanii și Romania Orientală a intrat de timpuriu în contact cu lumea germanică a goților, ostrogoților și gepizilor. Dacă „etinonimul vlah reprezintă un reflex al contactelor pe care populația romanizată din spațiul carpatobalcanic le-a avut cu slavii după secolul al VI-lea” , înseamnă că independent de slavi, exista un popor cu numele „vlahi” în secolul
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
germanul leute (oameni), rus - liude - și cu româneștele lae, liotă (ceată de oameni), care explică situația inițială a vlahilor - lai cum își mai spun, de oameni ocupanți, coloni, invadator, cuceritor. Cât privește macrotoponimul Llah = Valahia, poate fi evoluția etnonimului german ostrogot și gepid Ualah. Se știe că în secolul al XVII-lea o parte din istroromâni se chemau lahi-lai. Cercetarea atentă a acestei populații ar putea coborî în timp data la care sunt amintiți vlahii în documente; 976 pentru cei sudici
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
cât și în Dacia avem același element germanic, chiar dacă unii sunt germanici de apus și cei de la noi germani de răsărit. Acești germani de est sunt suficient de bine cunoscuți din scrierile antice (Ammianus Marcellinus, Iordanes) ca vizigoți, dar și ostrogoți, herului, taifali și gepizi, care, dacă n-au jucat în formarea românilor rolul pe care l-au avut francii în formarea francezilor , nu pot fi neglijați și ignorați total. În partea vestică a Daciei au pătruns de timpuriu gepizii, iar
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
nu direct de la ei, dacă ne este greu, în condițiile de astăzi ale cercetărilor, să acceptăm că termenii în discuție, comuni limbilor indo-europene, existau în limba celților și romanilor, de la care au putut fi luate fără intermediari . După plecarea vizigoților, ostrogoților, a celorlalți germanici și dispariția gepizilor din Ardeal și Banat, a căror urme arheologice au fost descoperite pentru secolul al VII-lea, mai precis, pe la anul 680, tot ce mai apropia lumea apuseană de Romania Orientală dispare, se desparte și
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
că în secolul al V-lea respectivele regate erau încă în mișcare și instabile, în timp ce în al VI-lea ele sînt deja consolidate; și chiar dacă, pe plan politic, unele dintre ele, ca acela al vandalilor din Africa și acela al ostrogoților din Italia, sînt distruse încă din prima jumătate a secolului al VI-lea în urma expansiunii bizantine promovate de împăratul Iustinian, astfel încît doar cel al vizigoților, în Spania, și cel al francilor rămîn intacte, în interiorul fiecăruia dintre ele se născuse
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
anumite aspecte, cultura creștină din Italia e mai apropiată de cultura africană decît de aceea a celorlalte regate romano-barbare. Dacă în secolul al V-lea Italia fusese mai puțin vie din punct de vedere cultural decît Gallia, în epoca regatului ostrogot al lui Teodoric (439-525) apare o schimbare notabilă în condițiile culturale ale peninsulei. Se știe că Teodoric, cel puțin în prima parte a domniei sale, încercase să stimuleze împăcarea între elementul gotic și cel roman; regele privea cu interes cultura latină
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Aurelius Memmius Symmachus, de o educație aleasă, pe care și-a desăvîrșit-o la Alexandria, în Egipt, la școala neoplatonicului Ammonius. Erau anii în care Italia, după ce fusese cucerită de Odoacru în 476 (sfîrșitul Imperiului Roman de Apus), intrase sub stăpînirea ostrogoților lui Teodoric începînd din 493, însă, pentru cei care posedau mijloacele necesare (pe lîngă interese), legăturile cu Orientul, unde Imperiul Bizantin era considerat de toată lumea (chiar și de barbari) Imperiu Roman, nu erau imposibile. Mai mult, funcția Constantinopolului devenise și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că atitudinea tradiționalistă și filoimperială a anumitor cercuri romane ar fi o dovadă de ostilitate față de el. Și astfel, Boetius a putut deveni faimos și a putut face o carieră politică, atît cît era posibil pentru un roman sub dominația ostrogoților, adică doar cu aprobarea regelui, nu ca urmare a existenței unei forme libere de viață civilă (care, de altfel, dispăruse încă din vremea lui Augustus): a devenit consul în 510, însă aprobarea obținută de la Teodoric pentru această funcție nu a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
stăpînire bizantină, între 535-555. în 568, după mai puțin de douăzeci de ani, are loc invazia longobardă, care distruge unitatea politică a Italiei, sporește și extinde sărăcia prin jafuri și persecuții violente (longobarzii erau păgîni, nu erau nici măcar arieni precum ostrogoții). După renașterea teodoriciană vine, în mai puțin de cincizeci de ani, o epocă de barbarie și de mizerie, care duce la depopularea satelor și a orașelor și la distrugerea culturii. Literatura din această perioadă e influențată de condițiile generale din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ca episcop de Arles de către un sinod în 506; în 507, Alaric a fost înfrînt de Clovis și Arles a intrat în componența regatului francilor; în 510, orașul a fost cucerit de Teodoric, care luase în stăpînire Provence. Și regele ostrogoților i-a fost ostil lui Cezar: l-a chemat la Ravenna, unde a fost nevoit să respingă anumite acuzații, însă a reușit să-l convingă pe rege de nevinovăția sa și, în schimb, a obținut mari onoruri. în 514, papa
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al cincilea aceste regate erau încă în mișcare și nu se caracterizau prin stabilitate, în timp ce în al șaselea ele sunt deja consolidate; și chiar dacă, pe plan politic, unele dintre ele, cum este cel al vandalilor din Africa și cel al ostrogoților din Italia, sunt distruse încă din prima jumătate a secolului al șaselea în urma expansiunii bizantine promovate de împăratul Iustinian, astfel încât doar cel al vizigoților, în Spania, și cel al francilor rămân intacte, se născuse oricum în interiorul fiecăruia dintre ele o
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
anumite aspecte, cultura creștină din Italia e mai apropiată de cultura africană și nu de aceea a celorlalte regate romano-barbare. Dacă în secolul al cincilea Italia fusese mai puțin vie din punct de vedere cultural decât Galia, în epoca regatului ostrogoților condus de Teodoric (439-525) apare o serioasă schimbare în condițiile culturale ale peninsulei. Se știe că Teodoric, cel puțin în prima parte a domniei sale, încercase să stimuleze împăcarea între elementul gotic și cel roman; regele privea cu interes cultura latină
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
între elementul gotic și cel roman; regele privea cu interes cultura latină încercând să ajute, când era posibil, tradiția romană chiar și prin facilitarea participării cetățenilor romani la politica sa. Atenția specială acordată populației italice de către puterea dominantă, aceea a ostrogoților, a avut efecte benefice și în cultură, atât în cea profană cât și în cea creștină. Totodată, relativa stabilitate instaurată în Italia de nou regat barbar, după aproape un secol de tulburări, uzurpări și invazii, a asigurat țării o prosperitate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]