1,224 matches
-
sprijini de chiuvetă. Îi tremurau mușchii. Evită să se mai studieze. Se retrase din baie și închise tiptil lumina. Plecă la bucătărie să-și prepare un ceai de tei. Ai cam întrecut măsura, își zise, privind flacăra aragazului care abia pâlpâia. La etajul de sus se auzea muzică populară. Erau foarte statornici vecinii, puneau aproape în fiecare zi același disc. Auzi o parte a refrenului arhicunoscut: Plânge de se omoară că Ionel se însoară. Gândi: Iată un întreg roman de dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acum de tinerele muntence cu traistele lor aspre, țesute în casă, roșu cu negru, agățate pe umăr. Trecu vara fără să se petreacă nimic deosebit pentru Carmina. Mici stări de exuberanță, generate de câte o idee, exuberanță ce începea să pâlpâie înainte de a se contura cu precizie. Avea dese momente de inhibiție, gândul i se învârtea pe loc ca un titirez, simțea ceva nedefinit, undeva, pe aproape, foarte aproape, dar nu reușea să deslușească ce anume. În final se desconcentra total
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dacă vrei. Se opriră lângă masa Sidoniei zâmbitori. Păreau doi semizei coborâți dintr-o altă lume. Figurile lor aproape identice nu se încadrau prea ușor în tipologiile existente. Ei sunt copiii mei, spuse învinsă Sidonia, înțelegând că, speranța ei abia pâlpâind s-a transformat în scrum, mai trebuia doar o boare de vânt ca s-o risipească de parcă nici n-ar fi fost... Faceți cunoștință. Ovidiu întinse foarte corect mâna, avea un zâmbet în colțul gurii, de presupus că era ironic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fără bătrânețe și a vieții fără de moarte.” E o tinerețe veșnică, în care arderea nu pare să consume materie, ci să se ridice din ea, într-o permanentă regăsire. Și atunci, din jocul parcă instabil al cuvintelor, din magia care pâlpâie neliniștită în jurul lor, se desprinde un sens nebănuit: puterea de a le face vii, de a le găsi pe cele care ,,exprimă adevărul”. Cuvintele se adună magic sub bagheta fermecată a vrăjitorului care le dă viață; ele ne poartă vrăjite
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
școală să vezi ninsoarea bătând în geamurile noastre mari și așezându-se apoi grămadă peste pervazurile ferestrelor; chiar și profesorii priveau cu plăcere, frecându-și mâinile și toți erau fericiți, gândindu-se la bulgării de zăpadă și la focul care pâlpâie în sobă. Ce frumusețe, ce bucurie a fost la ieșire! Toți zburdau pe stradă cu ghiozdanele în spate, veseli că din policandrul imens al cerului picurau mii de steluțe în zbor legănat până departe în zări. De la fereastră, un bătrân
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
forme: de la crizanteme mari cât verzele la galițe ori capete de oameni, ba și de sfinți. Mai ales când intrau În combinație cu frunze aurii de meri, peri ori pruni. De cele mai multe ori Însă, pata de sânge privită de el pâlpâia În zăpadă, stingheră și tristă ca un ochi de mercur. Rareori ca un vulcan gata să erupă. Un ochi care nu dormea niciodată. Mai mult de atât, Îi lumina somnul cu lumina lui rece, ca becul cu halogen de la poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fixe ca să urineze, ținut strâns de zgardă ca să nu-și dea drumul pe scări, cum s-ar fi putut Întâmpla dacă n-ar fi văzut și simțit coapsele calde ale Eleonorei eliberate brusc din chingile Mustangului ei de velur negru, pâlpâind În Întuneric ca o amforă de fildeș. Se mai auzi șuieratul stins al unui fermoar, un țipăt scurt apoi, urmat de un balans insesizabil al mansardei. Ca Într-un cutremur de mică intensitate pe scara Richter cu epicentrul În Vrancea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
înșelătorie. Înțelegi ce vreau să spun, nu? Să nu-ți pierzi credința în mine, Eric. Regret și speranță, E (Primită pe 12 ianuarie) Scrisoarea nr. 111 Dragă Eric, Codificarea textului becului are două etape. Prima este simplul cod Morse. Becul pâlpâie în flash-uri scurte și lungi, puncte și linii. Acestea pot fi transpuse în litere conform schemei următoare: A .H .... O --V ...B -... I .. P .--. W .-C -.-. J .--Q --.X K -.R .-. Y -.-E. L .-.. S ... Z --.. F ..-. M -TG
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
străzii. În mod curios, își amintea de vremurile în care se pregătea să meargă la liceu și cum, peste vară, apa curentă și electricitatea au năvălit ca niște uzurpatori în casă. Așa că a coborât din pod lămpile cu gaz ce pâlpâiau slab și anemic la început, apoi tot mai tare, pe măsură ce soarele se strecura obosit sub vale. Și, la lumina nedefinită a lămpii, privea nostalgic la cumpăna fântânii de mult secată, ce în timpul zilei trecea neobservată, la curtea părăginită, cu iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ei spirituali nu ar fi putut să mă găsească. Acum să te văd, personaj ingrat, cum ai să aprinzi chibritul dacă fosforul este la mine. Flacăra sunt eu, Autorule, îmi zise râzând, aducându-mă de mână lângă singurătatea ei. Ea pâlpâie nevăzută, aprinsă demult. Nici eu nu-i mai văd scânteia de la o așa depărtare. Vom străbate împreună noaptea groasă a timpului de peste 31 de ani. Și pentru că mi-e foame de Mitică, vom merge. Și pentru că mi-e sete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
În câteva minute, șeile au fost descărcate și, după puțin timp, Primarul spărgea sticla de șampanie pe noile baricade. Canionul a fost inundat la loc de întuneric, iar Scylla și Caribda și-au închis trecerea. Milioanele de făclii ale grâului pâlpâiau amenințător fără a da semne de retragere. Când noaptea a început să caște de ziuă, i-a luat locul bezna cosmică. Stelele își strânseseră și ele rândurile, încât nu mai știai dacă făclii sunt cele de sus și stele făcliile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
zbateri în clocot. La urma urmei, viața e ca o declarație de dragoste! strigă ea. Cum poți să râzi, eu am crezut! De asta nu se râde, se auzea corul Antic. Să bem din cupa ultimului act. Flacăra începu să pâlpâie, semn că uleiul se sfârșește în candelă și nu-i veni să creadă, dar așa era! În oglinzi se desfășura viața așa cum nu o gândise, toate pârtiile erau pline de schiori. De-aici încolo până la sfârșit Mioara deveni toată o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe lîngă aeroportul internațional, liniște și pace și aici ca la Băneasa, m-am binoclat cît am putut, dar tot n-am sesizat nimic, mașina gonea cu peste o sută la oră pocnind din încheieturi, martorul de ulei începuse să pîlpîie, dar omului nu-i păsa, zicea că vrea să ajungă cît mai repede acasă. După încă un pahar de rachiu, din poziția chinuită în care stă la masă, simțind un curent puternic în ceafă, Roja se răsucește în direcția ușii
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Mai mare ghinion nici că există, reia Gulie, ca să vă puteți face o idee cam cum stăteau lucrurile în cazul lui Petrică, fustangiul. Sîc, sîc, să le plîngi de milă nu alta, zice Roja, privind la becul care abia mai pîlpîie, la mesele slinoase, acum că sîntem doar noi, parcă nu mă mai bîntuie gîndul că ar fi existat un trădător care a dat totul peste cap. Să știți că bătrînul Valter l-a pricopsit cu urîtania aia, că era din
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
imita zorii. "Nani, nani, puiul mami, nani, nani! S-a făcut strigare și pentru tine, pășește! Pământul făgăduinței în inimă. Este vremea ochilor cusuți, puiule. La ce-ți folosește lumina?" Duhoare de alcool și tutun. Ochii, flăcări roșii, albastre, galbene, pâlpâiau a topire de seu. Mască de tăciune, cleioasă, hâdă, vișinie, țepoasă. Transpirație și bale curgeau a descompunere. Mâinile clește strâns în jurul gâtului, dinții menghină trosnind fierul. Roșu fier însemna sufletul: Doamne, dacă în fața ta nu pot sta doi oameni la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
după cenușă nu putea fi recunoscut. Oasele topite, precum niște vreascuri putrede, conturau o formă nedefinită; o movilă de clei gelatinos ardea ca o candelă oarbă; un smoc de păr fumega a tutun de proastă calitate; două botine din cauciuc pâlpâiau albastru, verzui; flacăra imita un cer curs în iarbă, o iarbă crescută deasupra pădurilor; mirosul înecăcios de hidrocarburi irita respirația. Pe ăsta poți să-l acoperi cu o cărămidă. Nimic nu a mai rămas întreg. Iată craniul, parcă este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și coloritul pozelor din cărțile tatălui său. Urcînd scara casei spre sfîrșitul ultimei vacanțe de vară petrecute alături de prietenul meu, pipăiam treptele cu piciorul ca nu cumva să Îmi scape vreuna. La trecerea de la lumină În umbra zidurilor, vederea mea pîlpîia ca o lumînare Întîlnind o pală de vînt. Slăbise evident. Devenisem conștient de asta. Ajuns sus, Îl vedeam totuși pe domnul Weisz, masiv, greoi, Încet, coborînd, mai bine zis, dispărînd pe scara pivniței cu piciorul lui de lemn și cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cuvinte care să le facă a străluci. Nu e mai puțin adevărat că, dacă mintea mea s-ar fi deschis către cifre, către matematici pînă la urmă, pasionîndu-se de dezlegarea unor enigme invizibile, nu de contem plarea unor ciudățenii ce pîlpîie neîncetat sub pleoape, dacă aș fi fost Înclinat spre socotit, nu spre citit, poveștile bătrî nei, ca o muzică Îndepărtată, cel mult m-ar fi adormit. M-au ținut Însă treaz și păcat că unele dintre ele mi-au scăpat
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
săltat și m-a dus Într-o sală publică, aproape un templu. Mulți erau mînați Într acolo, se tăcea. Înghesuiți erau, se suspina. Golul dimprejur Îl domina din față și mai dinspre plafon un cub puternic. Lumina abia-mi mai pîlpîia la doi centimetri În preajma nasului, dar senzația de cub atotstăpînitor n-am s-o uit niciodată: o fanfară se Împingea peste noi, cu muchiile ei cu tot, afară din acel televizor. Murise... Da, murise un suprem și-l Îngropau, iar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ai vrea să faci tu în cer?" mă întrebă din nou cel de lângă mine. Îmi dădu mâna să mă ridic, mă înfășură într-un colț al mantiei lui și pășirăm afară, în ploaie. Ne așezarăm lângă foc. Câteva scântei mai pâlpâiau, ici și colo, în adăpostul de pietre. Oaspetele scormoni în cenușă, mai adăugă câteva frunze și vreascuri... Aiurea, mi-am spus! Ce, nu vede că plouă?! E clar că nu-s de pe-aici, dar oare la ei, de unde-or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
uitam așa la el, n-am mai văzut decât lumina aurie crescând am crezut că e lumina asfințitului, dar nu era așa : luneca din hainele lui, ieșea din el, pe urmă nu mai era deloc el, era numai lumina și pâlpâia ca o flacără aurie și caldă și aromind a pâine, și struguri, și flori, și câmp reavăn, și ploaie, și rouă, și ierburi și viață... apoi s-a topit ca în lumina soarelui de amiază și iar s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fi... de unde atâția copii, că nu e decât puștiul ăsta care stă cu Bălțata și doarme și el... Ia să mă uit ! Și am deschis cu fereală ochii: da, puștiul dormea dus lângă Bălțata, focul se făcuse mic, abia mai pâlpâia... Dar de auzit, se auzeau copii cântând... Și, cum mă socoteam așa dacă să mă scol, mi-am întins labele din față, mi-am întins și spinarea că amorțisem și am ridicat capul ca să nu mă doară după aia gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cortina se deschide încet. Scena este complet în întuneric. Încet, se luminează, lângă povestitor, dar cumva în spate și spre stânga povestitorului, interiorul unei camere: o fereastră pe marginea căreia e așezată o icoană și o candelă, iar din "afară", pâlpâie din când în când câte o lumină; un pat în care se zărește un copil care stă sprijinit în perne patul e așezat în partea dinspre povestitor, un scaun mic, pe care se află așezat un copil mai mărișor, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aude din nou fără ca Justin să fi folosit bagheta. Defilarea benzii luminoase s-a oprit lăsând să se poată citi doar ultima opțiune, așa cum se întâmplă în reclamele luminoase care ne obosesc peste măsură. Această ultimă opțiune este " Aici " așa cum pâlpâie fără încetare pe banda luminoasă, cerând parcă o următoare comandă. Atunci Justin lovește ușor cu bagheta discul ce se repune pe nesimțite în rotație. O comandă imperativă apare pe ecran : " Alege un protector prin care să ții legătura cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
corpul care decide cu greu să revină din nou la viață. Infirmiera ridică cu delicatețe pleoapele căzute și fascicolul unei mici lanterne cercetează fundul ochilor. Sclipirea vieții începe acolo și, după repetate căutări, iată că semnalul așteptat apare. Timid, viața pâlpâie din nou și funcții-le vitale își reiau fără grabă misiunile cunoscute. Dora își revine din somnul dat de anestezic abia după ce din nou patul cu rotile a transportat-o de la S. I. P. O. în salonul de spital. Sunt zorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]