327 matches
-
adunam cinci-șase pagini până seara - pentru ca noaptea, ideile cele mai strașnice să se piardă într-un somn nesimțitor, vegetal, vorba Anei B. Stau numai de jumătate de oră în sala de așteptare la medicul meu de familie, cu fața în pâlpâirea unei lumânări care probabil îmi dă o culoare nesănătoasă. Vântul întețit odată cu lăsarea serii face să fileze picătura albă de lumină, semn că geamurile nu se închid etanș. De când am venit, n-a ieșit nimeni din cabinet, totuși femeia dinaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Dispăreau încet. Deveneau o singură culoare, parte din albul înconjurător. Printr-o rotire convenabilă a lunetei, călărețul își apropie chipul bărbatului. Îi examină trăsăturile. Fața ovală, albul mat al tenului, negrul intens al părului umezit de ninsoare. Îi surprinse transfigurarea, pâlpâirea extazului. Văzu ceea ce și un orb ar fi putut să vadă. Omul de care depindea soarta a trei mari imperii și a mai multor țări sau principate mărunte de pe cuprinsul Europei iubea. ținea strâns în brațe femeia. O iubea între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dimensiune a vieții noastre. Nu crezi? Se aflau pe o galerie exterioară sprijinită pe coloane și arcuri. Sus, luminile din interiorul casei conturau în negru frumusețea stâlpilor sculptați de la marginea cerdacului. Deasupra, domneau doar albastrul clar al nopții și vaga pâlpâire sau ceea ce mai rămăsese din coada strălucitoarei comete. Regele Soare se opri și se rezemă de o coloană. În întuneric, strălucirea pulberii de aur din peruca lui imensă îi anihila expresia de exaltare. ― Mă simt... în sfârșit... cu totul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fost ușor să-i depistez camera. A trebuit doar să găsesc fereastra la care se zărea o lumină slabă, tremurândă. Am rămas cu ochii ațintiți pe acea lumină multă vreme și n-am putut să o asociez decât cu ultima pâlpâire a unui suflet ce se stinge. Am vrut să o cuprind în căușul mâinilor ca să o țin în viață. Am continuat să o privesc, la fel cum Jay Gatsby privea luminița de pe malul opus, noapte de noapte. Am pornit înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
blestemului ca să gândiți și voi la ceea ce faceți și să faceți într-adevăr ceea ce gândiți, odată și pentru totdeauna! Lași netrebnici... Am obosit. Ciudat, foarte ciudat. Trebuie să mă întind la loc, ca să mă odihnesc! Retrăgându-se în umbră, dincolo de pâlpâirea palidă și evanescentă a lumânărilor din sfeșnice, Lucică pune mâinile pe piept și se lasă frumușel în tron, pe perna de dantea, unde se liniștește de-a binelea. Vine ceva, spre noi. Prin văzduhuri... Un șuvoi. O potopenie. O beznă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
oprească puțin și se apropie singur. ― Ce-i, Matei? Ce te doare? zise arendașul prietenos ca totdeauna. Țăranul trecu pe sub botul calului de partea cealaltă, lângă Platamonu. Fața îi era mai întunecată ca de obicei și în ochi avea o pâlpâire mocnită. Puse un picior pe scărița cabrioletei și, aplecîndu-se la urechea arendașului, rosti tainic: ― Cucoane, să te astâmperi cu Babaroaga, că-i rău! Platamonu îngălbeni, dar, ca să nu-și arate turburarea, răspunse cu același glas blajin: ― Da ce s-a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
risipiră încetul cu încetul. Doar câțiva se încăpățînară a rămânea de teamă să nu se mai întîmple ceva și ei să lipsească. Astfel, înspre ziuă, curtea se mai liniști de oameni și focul însuși ardea mai potolit și sătul, cu pâlpâiri somnoroase. La fereastra bătrânului conac veghea aceeași lumină sfioasă. Scânteile mari zburătăceau ca fluturii pe coperiș și se stingeau atingând olanele bătrâne, parc-ar fi căzut pe gheață. Ichim închise ușile spre cerdac, să nu mai intre nimeni să tulbure
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în lobul său parietal stâng, acolo unde cea mai mică leziune provoacă afazie, agrafie, alexie. Când îți treci palma peste ecranul de sticlă al televizorului, imediat ce emisiunea s-a terminat și imaginea s-a stins simți în degete mii de pâlpâiri și auzi trosnituri electrice neașteptat de violente. Dar dacă îți mai treci și-a doua oară mâna pe suprafața netedă, nu mai percepi nici o tensiune: ecranul a devenit inert. Tot astfel te mângâi eu acum, Nana. Sânii tăi, mușchii umerilor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Ai tăcut și te-ai răsucit spre măsuță ca să iei un măr. Cât timp ai vorbit, te-ai uitat în gol. Ochii mi s-au obișnuit cu întunericul și-ți pot vedea fața, umărul și brațul stâng ca pe niște pâlpâiri alburiu-albastre. Mănânci mărul, te țin după umeri, iar tu te strângi mai mult în mine. Îți simt coastele și șoldul lângă coastele și șoldul meu. Nu spun nici un cuvânt, ca atunci când ieși de la cinematecă și ți se pare de prost
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
atotputernic. Profesorul Mironescu regretă tot mai tare că n-a comandat la vreme cărțile acestui foarte en vogue Bergson. Intuiția, deci, îi spune exact nuanța particulară a condescendenței cu care îl privește fostul său student : o senzație vie, ca o pâlpâire de lumină. Cum este însă o senzație deranjantă, el evită să dea frâu liber gândurilor în această direcție. Profesorul le întoarce celorlalți un obraz neatent și binevoitor, potrivindu-și rama ochelarilor pe nas. Freamătul viu și odihnitor al camerei îl
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
În Eforie și o vreme cutreieri plaja, privind cum vapoarele se tîrÎie greoi spre port. E ora de filozofie. Unele lucruri merg prost uneori, dar treaba asta de aici e Întotdeauna la fel, Îți zici, privind cum se sting ultimele pîlpîiri roșietice pe linia mării și stele se aprind una cîte una. Acest loc, și altele asemeni lui, se cheamă Punctul Zero, pentru că e Întotdeauna la fel, Îți mișcă străfundurile, iar tu o să-l cauți toată viața ta de acum Înainte
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
movila rotundă de pămînt se ridică zbierete spre cerul pe care s-a aprins aceeași puzderie de stele din Hațeg, din Bărăgan și din Deveselu. SÎnt exact aceleași, nici una În minus sau În plus, sigiliu zodiacal pe care străfulgeră neașteptat pîlpîiri. — Ăla e un satelit? Sau e o stea căzătoare? — O fi Hubble, cică l-au pus pe orbită. — Ce-i aia Hubble? — Bă, da’ cînd sînt alegerile? — O, alegerile... peste o lună. — Eu votez cu CÎmpeanu. Căline, ai căzut În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nesimțite, zgomotul coloanei s-a pierdut în depărtare, dar în scurtă vreme s-a auzit duduit de motoare de autovehicule ușoare... Aiestea-s mașini de comandament. Ia să vedem câte-s? Una, două, trei - a început numărătoarea sublocotenentul, când o scurtă pâlpâire a becului roșu al mașinii din față semnala oprirea coloanei... Hopaaa! Asta nu-i treabă bună - a apreciat Toaibă, pipăindu-și automatul și sacul cu grenade. Într-adevăr, coloana de mașini s-a oprit. Ocupanții au început să coboare la
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
căutând. Cuvintele tale spuse pe jumătate și acele nespuse, dar mai ales cele din urmă toate mă caută! Poate-am ajuns când trebuia să plec și neîncăpând în timp răsăritul acela târziu s-a contopit în apus. Cioburi de cristal Pâlpâirea focului de maci și unduirea lanului de grâu; soarele veghind rotirea unui șoim și vuietul pădurii, ca un râu. Peste toate numai un cuvânt ce nu putu fi oprit să cadă. Am plecat, soarele, încă urcând, aduna niște cioburi grămadă
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
șir de posturi rigide secvențiale, un joc de-a statuile. Și totuși, o ciudățenie le întrecea pe toate: Sarah M. era singura din lume care a înțeles un fel de adevăr despre văz, ascuns ochilor obișnuiți. Dacă vederea depinde de pâlpâirile discrete ale neuronilor, atunci nu există mișcare continuă, oricât de rapide ar fi comutatoarele, decât datorită unui truc de netezire mintală. Creierul ei era ca al tuturor, doar că rămăsese fără acest ultim truc. N-o chema Sarah. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
SE TREZI CU O MELANCOLIE CIUDATĂ ÎN SUFLET. POSOMOREALA I SE ÎNTUNECĂ ȘI MAI TARE PESTE CÎTEVA MINUTE CÎND SE UITĂ LA TELEECRANE. TOTUL PĂREA ÎNDEPĂRTAT, FOARTE, FOARTE ÎNDEPĂRTAT. PE ACEST FUNDAL AL IMENSITĂȚII, CÎT DE NEÎNSEMNATE ȘI MĂRUNTE PĂREAU PÎLPÎIRILE DE MOLII OARBE ALE OAMENILOR, ZBĂTÎNDU-SE SĂ AJUNGĂ LA LUMINA ADEVĂRULUI FUNDAMENTAL, ÎNSĂȘI VIOLENȚA LUPTEI DE A ASCUNDE SAU, INVERS, DE A DEZVĂLUI TAINA PROPULSIEI STELARE, PĂREA SĂ CAPETE O NUANȚĂ DE INUTILITATE. ÎN FAȚA ÎNGROZITOAREI NOPȚI A UNIVERSULUI, NICI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
noi bunul simț, dar nici atunci n-am înțeles că bătrânețea e un destin pentru fiecare. La azil, cei mai mulți bătrâni erau retrași, posaci, închirciți în lumea dinlăuntrul lor, cât de vie n-am cum să știu; din ea răzbăteau slabe pâlpâiri în afară. Pe aceștia îi vedeam mai rar, pe unii chiar foarte rar, tristețea fiind de obicei discretă, și n-aș putea spune mai nimic despre ei. Când încerc să le reconstitui figurile, abia reușesc să-mi amintesc câte un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
răstimpuri regulat: farul strâmtorii continua, din primăvară, să lumineze pentru nave care se îndreptau spre alte porturi. În cerul măturat și lăcuit de vânt, străluceau stelele limpezi și licărirea îndepărtată a farului adăuga printre ele, din timp în timp, o pâlpâire cenușie trecătoare. Briza aducea miresme de mirodenii și de piatră. Tăcerea era absolută. \ E plăcut, spune Rieux așezându-se. E ca și când ciuma n-ar fi urcat niciodată până aici. Tarrou stătea cu spatele și privea marea. \ Da, spune el după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
materiale și mai ales spirituale - este însoțit, îmboldit, stimulat de dragostea față de tot ce e frumos în cei din jurul nostru pornind de la cei apropiați de familie, cu transfer spre societatea înconjurătoare. Iubim - ca oameni încă din pruncie și până la ultima pâlpâire de viață, fiindcă acest sentiment pornește chiar de la Creatorul Universului. în unele poezii dezvoltați anumite idei filozofice uneori cu deosebită grijă exprimate - semn al unui exercițiu mental pe care îl faceți cu modestie și stăruință. V am citit - puțin spus
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
noi bunul simț, dar nici atunci n-am înțeles că bătrânețea e un destin pentru fiecare. La azil, cei mai mulți bătrâni erau retrași, posaci, închirciți în lumea dinlăuntrul lor, cât de vie n-am cum să știu; din ea răzbăteau slabe pâlpâiri în afară. Pe aceștia îi vedeam mai rar, pe unii chiar foarte rar, tristețea fiind de obicei discretă, și n-aș putea spune mai nimic despre ei. Când încerc să le reconstitui figurile, abia reușesc să-mi amintesc câte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu extremitatea acelui pseudo-semicerc, spre sud, statuia lui Pascal. Acolo fusese pus un vas cu jăratic aprins, peste care cineva arunca ierburi, esențe. Fumul ajungea până În ghereta mea, uscându-mi gâtul și provocându-mi o stare de surescitare febrilă. Printre pâlpâirile felinarelor, mi-am dat seama că În centrul corului se agita ceva, o umbră subțire și foarte mobilă. Pendulul! Pendulul nu mai oscila la locul lui obișnuit, la jumătatea transeptului. Fusese atârnat mai sus, la cheia de boltă, În centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lumin-a licuricilor verzui ți-adun în inimă surâsul. Gura ta e strugure-nghețat. Numai marginea subțire-a lunii ar mai fi așa de rece - de-aș putea să i-o sărut - ca buza ta. Îmi ești aproape. Prin noapte simt o pâlpâire de pleoape. AMURG DE TOAMNĂ Din vârf de munți amurgul suflă cu buze roșii în spuza unor nori și-atîta jăraticul ascuns sub valul lor subțire de cenușă. O rază ce vine goană din apus și-adună aripile și se lasă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
mă gândesc uneori ce scurtă e viața unui om! Viața fiecăruia e precum o stea. Începutul e când apare pe cer, când strălucește precum un soare pe cerul senin ori înnorat, iar maturitatea când încet se topește, dispare neajutorată precum pâlpâirea unei lumânări. Dar parcă mai frumos e când strălucește, când are putere, acea parte a vieții numită copilărie. Acum îi înțeleg pe cei mari de ce se gândesc cu atâta nostalgie și duioșie la copilărie, de ce își doresc ca măcar pentru
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
faptul că nu aveam absolut nici un motiv s-o pornesc în vreo direcție anume. Ceea ce mă pusese în mișcare și mă făcuse să trec prin toți acești ani searbăzi și lipsiți de sens fusese curiozitatea. Acum până și ultima ei pâlpâire se stinsese. Cât timp am stat acolo ca înghețat, n-am idee. Dacă aveam să mă mai mișc din loc vreodată, altcineva trebuia să-mi furnizeze motivul. Și cineva a făcut-o. Un polițist m-a urmărit o vreme cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
răcelli pe spinare, și fierbințeli în creier. închise ochii strâns, stâns până la durere și își strânse maselele să le audă crăpând, doar... doar s-o potoli vijelia de chin dintr-însul. Mintea i s-a închis, scăpătată din cheutori... Câteva pâlpâiri de lumină licărite printre pleoape... și, își pierdu stăpânirea... prăbușindu-se în el însuși ca într-o bulboană care l-a supt până la fund. Pleoapele începură să-i alunece... somnul îl birui, apărat de întuneric... și, cu un suspin de
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]