1,924 matches
-
căci, de vreme ce nu cunoștea scrisul, desenul sau calculele matematice, toată această tehnică impresionantă o păstra în memorie. Fiecare linie, fiecare piesă și fiecare joncțiune a carenei lua ființă în mintea Marelui Maestru Constuctor, care cunoștea încă de când se află în pântecele mamei lui, ca și cum ar fi fost vorba despre o moștenire genetică, ce formă, ce mărime, ce densitate și ce greutate trebuia să aibă fiecare dintre nenumăratele elemente care alcătuiau o navă polineziana. Și probabil că acesta era singurul mod în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și întunericul cel mai adânc se vor abate asupra insulei Bora Bora că un suflu de moarte. De moarte, de groază și de rușine. Ce-o să zică pe viitor, Oamenii-Memorie despre această incarnare a râului, care, în plus, poartă în pântece un copil zămislit cu un alt monstru, si care va deveni, la rândul lui, moștenitorul tronului? Asta să fie viitorul care ne așteaptă? Vatrebui să ne supunem tiraniei unui asemenea neam de nebuni? — Nu putem accepta așa ceva, replică de îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mult. Una din fetele salvate dădu naștere unui copil. Toți își dăduseră seama de la început că e-nsărcinată, dar, din politețe, se făcuseră că nu observă, înțelegând că îi provoca oricum destulă durere și suferința gândul că îl poartă în pântece pe fiul unui asasin și violator sălbatic. Cu toate că era la primul copil, pe tot timpul nașterii nu scoase nici un geamăt, nici măcar un suspin din care sa reiasă cât de mult suferea, ci doar își musca buzele până la sânge, închise ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-i permită să se întoarcă pe insula „baracudelor“. — Dacă n-o face, argumenta ea, Octar o să vină după mine până în Bora Bora și-o să-i omoare pe toți cei care o să i se opună. Sunt femeia lui, îl port în pântece pe fiul lui, iar Octar nu e omul care să permită cuiva să-i răpească familia. Nici Miti Matái nu e omul care să dea înapoi, răspundea Vahíne Tiaré. A luat o hotărâre și o va duce până la capăt. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Cand va reuși, în sfârșit, să pună mâna pe cei care îi atacaseră insula, îi omorâseră oamenii și o răpiseră pe femeia pe care o iubise cel mai mult în viața lui și care-l purta pe fiul lui în pântece, Octar era hotărât să-i supună la asemenea torturi și la o moarte atât de oribilă, încât Oamenii-Memorie s-o pomenească, veci de veci, drept cea mai rafinată răzbunare care avusese loc pe suprafața pământului. Curând, doi exploratori coborâră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
chin căruia îi vom supraviețui pentru a povesti. Cu unele excepții: Lady Zdreanță, cu soțul ei mort pe deget. Miss America, al cărei fătus crește tot mai mare și mai mare, celulă cu celulă, ca un bulgăre de zăpadă în pântece. Și domnișoara Hapciu cu alergia ei la mucegai. Restul voiam mai mult. Mai multă suferință, mai multe chinuri pe care se le dezgropăm apoi la talk-showurile televiziunii naționale. La emisiunile alea de care vorbea Miss America. Chiar dacă nu ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
e biletul nostru de intrare. Un cec în alb. Un permis de liberă trecere. O savuram cu toții. Absorbeam evenimentul. Digeram experiența într-o poveste. Într-un scenariu. În ceva care se poate vinde. Am privit atenți la felul în care pântecele lui ca un dovleac s-a mai dezumflat nițel când diafragma i-a cedat din cauza presiunii. I-am studiat fața, cu gura deschisă larg, cu dinții mușcând în gol în căutarea aerului. — Hernie inghinală, spune Sfântul Fără-Mațe. Și cu toții rostim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vieți spartane. Căzuse de câțiva ani în patima alcoolului și nu mai reușea să se redreseze. Se însurase și divorțase. Locuia tot împreună cu mama lui, o matahală cu pielea roză, cu ochii verzui, pierduți între pernuțe de carne, rotundă la pântece ca un butoi, cu părul lung, castaniu, împletit într-o coadă ce ajungea până la fundul de proporții monstruoase. Ședea toată ziua la bucătărie, plutea prin aburul dens de ciorbă, de varză, de orez, de fasole, era dulce la vorbă, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe seama e. "Cumnata" s-a supărat și a hotărât să-și ia fratele înapoi. Mâine îi va cere nerușinatei fotografia. Gata, nu mai sunt rude. Carmina le invidiază simplitatea și naturalețea. Simte în fiecare dintre ele o Elena purtând în pântece un rod neștiut. Aproape regretă că nu poate fi ca ele. Într-o seară la masă, tatăl rostește spășit: N-ai învățat să-ți cultivi răbdarea. Carmina tresare, îl privește, se simte distanțată, deja i-a scăpat printre degete, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se fi oprit cu adevărat timpul, să se fi creat un univers aparte, condensat într-o oră, uriaș, plin, reactiv. Acum se afla lângă ea Ovidiu, el poate o ferea de contaminare, fuma o țigară, alene, ședea pe canapea cu pântecele împins în față, plin până la refuz, în fața lui, într-o ceașcă de porțelan bun, aștepta cuminte cafeaua, aromată, aburind dens, exista acolo el și propunerea lui de a fi împreună pe viață, legați de aceeași monotonie, reușind cu greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu ceva stomacul ca mai apoi să-ți depui scheletul sub plapumă. Sidonia vorbea aproape neîntrerupt, ca să umple golul, mimica îi era împietrită de oboseala acumulată, nu și-o mai controla, se apleca după cratiță, aducea cartofi, îi spăla cu pântecele sprijinit de chiuvetă, cu spatele la ei, sporovăind, se mișca plină de precizie, tinerește, uneori le arunca peste umăr un zâmbet, știa să plaseze expresii așa, între animozitate și tristețe și contrastul devenea incitant. Uneori ascultând, pierzând firul și găsindu-l din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
O viață din care lui nu i-ar fi rămas decât un gust dulceag-amărui pe limbă. O cocleală. O stare ciudată, inexplicabilă. O nedumerire. Treaz, cu fața Îngropată În pernă, se bucura să o știe alături. Mâna dreaptă Îi cutreiera pântecele auriu precum o caracatiță nisipul unei plaje scufundate. Urca anevoie spre sâni, apoi se prăbușea În șanțul inghinal Învinsă de atracția coapsei prelungi. Ea se răsucea spre el atât cât să-i cuprindă un umăr În degetele-i subțiri, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-ntregul bunăvoința gazdelor sale. Și gândul faptă se făcu. Dar fără Încuviințarea sa: pătura cu care era acoperit, verde și roasă până la urzeală, Încât semăna mai degrabă cu o pânză de sac, Începu să se Înalțe puțin câte puțin deasupra pântecelui său: ca un palmier În deșert, șopti Amalia, ca o pagodă, ba nu, ca o catedrală, ca Turnul Ștefan, ca Dealul Florilor, ca Ignișul, șuieră Amalia, ca Moldoveanu, Negoiu și Omul, ca Mont Blanc. Amalia gâfâia. Încă puțin și iat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
public: avea oroare de ecranul ordinatorului. Jocul cu mausul i se părea obscen, iar liniile, chiar pure și deseori interesante care țâșneau pe ecran i se păreau a fi jeturi de spermă cu care i se orna suprafața plată a pântecelui ei catifelat și plat. O maculare, deghizată, perpetuă, o Îndepărtare nemiloasă de căldura fertilă și protectoare a trupului ei, care se Încredința discret sau năvalnic doar mâinii sale uscate, fierbinți, când tandră, când poruncitoare, dar care nu o umilea niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe care doar doamna Alieta o Înțelegea și cei care au plecat demult din Feldiu și nu s-au mai Întors niciodată. Domnul Húsvágó se străduia să o țină În brațe fără să strivească lanul de margarete care Înflorise pe pântecele ei, până mai ieri neted și tare ca o piatră de râu, rotund acum ca o lună Înflorită În care dormea o vietate ciudată asemenea ciobănașului din lună și la care se uitase și ea cândva ca toată lumea. Macii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tot mai amenințător. Dacă, până la „periniță”, nu se Întâmplă nimic, va trebui să mă mut de aici, Își spuse Petru, cu ochii la Iolanda, care ținea, În brațe, râzând, farfuria aceea albă și bizară a ochelaristului. Văzută de departe, avea pântecele bombat, ca orice femeie Însărcinată În lună mare. Părea un personaj dintr-o pictură flamandă. Era martorul iluzionat a două evenimente cu o cronologie distorsionată Într-o lume ea Însăși pe dos: Bunavestire, după Schimbarea la față! Tot ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
facă armata, să facă copii până nu mai poate și să se Îmbete. Toate celelalte Îndatoriri revin de drept femeilor. Atunci ea s-a aplecat cu drag și părere de rău deasupra lui, ghemuit În scaun ca un făt În pântecele mamei, și l-a sărutat Într-un fel care l-a făcut să doarmă și mai adânc, În timp ce eu am redus viteza atât Încât ea să poată coborî din mers. Avea ochii În lacrimi și abia se ținea pe picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cea aleasă de Iordan din cauza feminității bănuite în trupul de copilă. Pleoapele și le ține întredeschise, ca niște semințe decojite, părînd a auzi frunzele sălciilor în vibrație; nu vede șarpele zvîcnind din pîlcul de iriși. Ideea că mi-a presat pîntecele puber, că mi-a stors pe hîrtie trupul gol mă tulbură. La fel cum m-a tulburat și acum... cîte decenii, Cristoase? "Sau te deranjează că o mai vede pe cea care nu mai ești de peste patru decenii? îmi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în cap. Dau drumul la radio. Gândul meu bântuie aiurea. Solidar cu el, sufletul rătăcește și el fără memorie. În curbe, genunchii mei se lipesc și își râd unul altuia. Doar ei, prin atingere, regăsesc memoria genunchilor ei sau a pântecelui Hipogrifului. Electrizați într-o dulce melancolie, genunchii mei vibrează ușor în ritmul muzicii: "Still my guitar gently weeps". Sfârșitul poveștii și morala ei De vină nu poate fi numai Aspida. Okurina Sicran. Numele străbunicului Okurina sta ascuns între două foi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mea intimă cu ea. În plus, a declarat că Maimuța Makonde, pe care a cunoscut-o în profunzime, nu știe mai multe despre ea însăși decât orice muritor de rând rătăcit în această lume; dacă creația lui a început înainte de pântecele mamei sale, dacă spiritul e nemuritor și se poate reîncarna oricând în maimuță, dacă Dumnezeu ne-a abandonat sau nu și, dacă nu încă, când o va face. Numele, paternitatea, locul sau momentul nașterii sunt irelevante. M.M. le știe sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în loc, cum spunea el, când se îndrepta după zile de ploi lungi și obositoare, sau de câte ori dădea prima zăpadă și își făcea de lucru în târgurile învecinate. Și iubita lui se ivea întotdeauna de după colina rotundă și umflată ca un pântece de oaie, în drumul spre cătunul ei. De după colină, îl întâmpina cu figura ei luminoasă, cu ochii mari și iscoditori, singurii ce-l cercetau asupra lungii sale absențe. Gura ei mută de uimire și bucurie îl sorbea în sărutări lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și negri și sânii mari și zvelți rostogolindu-se prin căpițele de fân. A și visat-o de câteva ori pe Lucreția. Rolul lui era mereu de călăuză. O ducea de mână pe cărări neumblate, peste dealuri, către culmea cu pântecele rotund și umflat de oaie, unde era locul ei de întâlnire cu străbunicul. Purta multe fuste suprapuse și lungi ca țigăncile, de sub care se zăreau gleznele ei mici și delicate, cu pieptul pe jumătate dezgolit. ............................................................................................................... Și eu alergam peste dealuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
rămași să-i milostivească și să-i echilibreze sufletul chinuit de spasmele dorinței, să-i deturneze fanteziile nimfomane, să-i dilueze zbaterile chemărilor sexuale, să-i răcorească clocotul nestăvilit al sângelui ce-i vuia în vene, Mitică Petrache, râcâiau în pântece închipuirile falice ale celor ce o fertilizaseră, Mitică Petrache, scrâșnea seceta pântecului ei neînsămânțat de Mitică Petrache! De aici (ah, Revoluția!), Mioara Alimentară, timp de patru ani, trei săptămâni și două zile își începu, punct cu punct, să-și construiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
gata-gata să se scurgă pe podea. Teama de a fi sorbită o făcu să-și acopere fața lichidă cu mâinile lichide, peste ochii apoși, deja închiși. Tremura ființa ei din apă dreaptă, simțea inima cum se plimbă de la gât spre pântece, ficatul bâltâcâia prin burtă, ca o minge de tenis de câmp, capul se clătina pe gâtul-lujer lichid cu omulețul pe care nu-l putea stăpâni, o minge de ping-pong ce sălta în șuvoiul de țâșnitoare de pe bulevardul Karl Marx, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pentru care mă simțeam incapabil să plec. Și dacă o convingeam să plece cu mine? Ar trebui să-i mărturisesc adevărul. Dar cum se face că ea nu știa de moartea lui Olaf, din moment ce Georges era la curent? Reflectam privind pântecele lui Biscuit ridicându-se și coborând în ritmul respirației sale somnoroase. Tipul care murise în casa mea se numea într-adevăr Olaf Sildur? Fotografia de pe cartea de identitate corespundea, așa cum ar fi putut corespunde oricui. N-am pus la îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]