238 matches
-
ale parabolei, răsfățându-și proza cu o feerie de simboluri, preluate din antropologie, cultura tradițională și ezoterism. Această aglomerare tensionată, obositoare la un moment dat, se resoarbe însă într-un mod fericit prin dispariția cufărului magic, sinecdocă a unei lumi părelnice de taină, ea însăși inaccesibilă simțului, penetrabilă doar pe calea ritualică a întoarcerii la increat: Ușa s-a închis cu scâncet de prunc și n-a mai fost nimic altceva, decât liniște, întuneric și așteptare". Dan-Silviu BOERESCU, "LUCEAFĂRUL", Nr.4
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ar fi avut prilejul să privească, din stradă, la ferestrele de sus, ale vilei, ar fi văzut, cum, dincolo de cele de la dormitor, becurile electrice se sting clipind, ca stelele, care, de-acum Începuseră a-și face cu ochiul, pe cerul, părelnic senin, al nopții și lumii! Viața ca un cult! Deși cutremurul care tocmai se consumase avusese, la epicentru, În zona Vrancei, o magnitudine de aproape cinci grade pe scara Richter, totuși, aici, pe vârful dealului maiestuos dintre văile Racovei și
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
o oră, dar oare când se făcuse dimineață? Uitasem complet de timp și spațiu. Mă repezisem să‑mi notez cât mai multe date despre tata, ca să pot avea În momentele mele de deznădejde o mărturie că viața lui nu fusese părelnică, fiindcă existau pe lumea asta oameni care Înregistrau și valorificau fiecare viață, fiecare suferință, fiecare dăinuire omenească. (Era totuși și asta o consolare.) Aruncând Încă o privire peste ultima pagină În care se vorbea despre el, văd o floare, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nălucirea lunaticului care nesocotește hotarul, despărțitura dintre noapte și lună, stavila dintre zori și clarul lunii, iar el sărise drept În ziuă, În lumina răsăritului, a soarelui, eternă divinitate care se tot Înfruntă cu zeița Lunii, anume să risipească lumina părelnică și plăsmuită a zeiței destituite, pizmuitoarea lui? Asta da, lumină! Nu lumină pâlpâitoare și prizărită, care se macină pe sine, care se aprinde și se stinge pe sine, care se Întețește și se săvârșește pe sine, care se isprăvește În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sunt cei care pot distinge acea diferență. Căci pentru cei mai numeroși Aparența este totuna cu Plenitudinea“. Chipul lui Jeshua Krohal radia, căci În spusele Maestrului Își descoperea aievea gândul tainic, gândul său călăuzitor, cum că toate pe lume erau părelnice și se aflau pe muchie, Între Plenitudine și Aparența plenitudinii, și că, deci, nimănui nu‑i era dat să judece ce era una și ce era cealaltă (aici concepția sa se deosebea de cea a Maestrului), fiind vorba tot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de taină, plăpânda fericire-adăpostind, în care-am lepădat, cândva, împreună, scântei de năluciri și vis trăit. ne-om minuna cu sufletul la gură de calmul trupului alint, crescut din lunecări de zgură și din stihii de ape răscolite. vom străluci părelnici și sfioși și vom pieri în destrămare ca mireasma. o, ce neașteptat sfârșit și prea frumos. plâns de nai din verdele ofilit nu crește vara, din soare oxidat lumina nu mai curge. în ochiul împăstat lacrima putrezește și îngroașe orbita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
minuni poate face dragostea, gândi ea, ce minuni! * În zilele ce urmară, se întâlniră cu diverse prilejuri, dar nu luară în discuție problema ce ardea ca un foc fără flacără, mocnit, marcat doar de prezenta unei sfori subțire de fum, părelnică precum o idee în drumul ei spre limanuri nelămurite. Dacă și unui elev din clasele primare îi trebuie un timp să rezolve o problemă, oricât de simplă ar fi, de ce să nu-i îngăduie și el Inei să-și facă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
de copii. Normali, însă, abandonați, de părinți nepărinți! De-atunci, și unul și altul, își trăiesc viața pe care și-au ales-o; cu durere și-o trăiesc, cu inexprimabilă, prin cuvinte, durere! Ce crudă poate fi durerea aceasta! Ruja, părelnic, și-o mai spală, cum ar spăla ploaia de vară, iarba pământului, cu droiara de copii a marelui cămin de abandonați. Pe când, el, se usucă și se tot usucă, așa cum s-ar usca un arbore, din care,încet încet, se
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
ea însăși, temătoare, din ascunzișuri și cotloane de întuneric, din oboseli și pătimiri, ridicându-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat de fir pogorât din cer, cadența în balansul lui dusul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
el: soarele e mai rece, tăcerea orașului, în prima zi a Anului Nou, mai apăsătoare, mirosul de benzină al străzii mai sufocant, claxoanele mai ascuțite, cupola cerului mai joasă, "orizontul misterului" cît un punct. Îi supraviețuiesc într-o lume mai părelnică, mai tulbure. Cu zile scurte și nopți cînd pînă-n zori mai sînt 112 ore. Toate încap într-un infinitiv: a îmbătrîni. Grădina participă imperfect la starea mea, e oarbă pentru mine. O citesc naiv-poetic, știu. Dar a fost și este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ce se ascundeau în tufișurile și ungherele grădinii mânăstirii. Natura era o carte imensă, mult mai grăitoare decât paginile cărților, dar nu era ușor de priceput acel limbaj al culorilor și al sunetelor, al glasurilor tainice, al nuanțelor, al tresăririlor părelnice, al aluziilor. Își zise: învăț mai bine din anatomia unei furnici și a unui fir de iarbă decât din toate cărțile scrise de la începutul veacurilor și până acum. Se gândi în toate zilele acelea, în care i se interzisese să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Regulamentul de bloc, același joc de planuri, cu acea glisare a firescului în absurd care e una din iscusințele de tehnică dramatică ale lui Constantin Popa. În cotloanele diurnului pîndesc, beckettian (filiație la care autorul ține), umbre amenințătoare, sub anodinul părelnic sălășluiește neobișnuitul, realul filtrîndu-se în alegoric. Strategi aparte pe care dramaturgul o aplică este aceea că întîmplările, mărunte dar cu tîlc, ce se petrec nu dau în vileag chiar de la început, de la primele replici, distorsiunea universului palpabil. Se alunecă în
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cu ajutorul unor icoane străine, și nu dinlăuntru, prin caznă proprie. Leacul pe care tu l-ai găsit nu e făcut să învârtoșeze ținerea de minte, ci doar readucerea aminte. Cât despre înțelepciune, învățăceilor tăi tu nu le dai decât una părelnică, și nicidecum pe cea adevărată". (Platon, Phaidros, 1983, 274e-275a) Am spune că gândul platonic nu face decât să anticipeze ideile de mai târziu ale lui Edward de Bono, de vreme ce cărțile realmente sunt tipare ale gândirii altora și favorizează răspândirea și
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
sau incapacitatea reconstruirii unei identități generează o sumă nesfîrșită de transferuri, contopiri, suprapuneri, demistificări ale personajelor sale. În ciuda realismului narativ, aproape naturalist pe alocuri, crud și frust și teribil de sofisticat, eliberînd un vulcan de trări printr-o simplă și părelnic arbitrară trăsătură de condei, Agota Kristof își ascunde sfîșierea vitală în minciuna narativă. Scriitura ei subjugă fatal, asemenea spectacolului amețitor al unui ciclon, dar cititorul neatent sau superficial își pierde iute reperele și se rătăcește într-un asemenea text. Odiseea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
maturului Nae Ionescu, monden-fascinantul magistru, induce același aer demonic. E greu să te sustragi acestei hipnoze, amplificată de mîinile cu degete viril-agile, de prestidigitator, de papionul cu buline, de batista butonierei, hipergonflată. Dar mai ales... mai ales... de privirea brună, părelnic brună. Părelnic, pentru că mărturia fostului student Mihai Șora explică enigma acestei priviri: magistrul era ceacîr, unul din ochi era albastru, celălalt verzui. 18 decembrie E înduioșător cît talent avem în a ne dezavua, cîtă vocație (nou descoperită) în a ne
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Ionescu, monden-fascinantul magistru, induce același aer demonic. E greu să te sustragi acestei hipnoze, amplificată de mîinile cu degete viril-agile, de prestidigitator, de papionul cu buline, de batista butonierei, hipergonflată. Dar mai ales... mai ales... de privirea brună, părelnic brună. Părelnic, pentru că mărturia fostului student Mihai Șora explică enigma acestei priviri: magistrul era ceacîr, unul din ochi era albastru, celălalt verzui. 18 decembrie E înduioșător cît talent avem în a ne dezavua, cîtă vocație (nou descoperită) în a ne adulmeca vintrele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ca ființă) este unicul obiect al cunoașterii veritabile, socotea că doar gândirea (noesis; a gândi / noein), dintre "facultățile de cunoaștere", poate parcurge această cale. Într-un fel, cunoștința dobândită prin gândire este una veritabilă, în vreme ce aceea dobândită prin simțuri este părelnică.16 Prin "aporiile" lui Zenon, discipolul "dialectician" al lui Parmenides, dar și prin cele câteva zeci de argumente care vizează dificultatea de a gândi pluralitatea, construite de același, reflecțiile "ontologice" și "metafizice" ale maestrului sunt justificate logic. Reflecțiile în cauză
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sunt formulate problemele "logice" semnificative, apar structurate dihotomic, adică pe structura diferenței speciilor contradictorii, dar ele conțin un sens predeterminat care devine evidență pentru gândire, rostire, făptuire; iată astfel de structuri "arhetipale": a) raționament corect sofism; b) cunoaștere veritabilă cunoaștere părelnică; c) formă logică obiect real; d) real aparent; este admis însă un "prim principiu": noncontradicția. Toate aceste opoziții contradictorii vor fi ilustrate în partea următoare, de aplicații, a lucrării; 4) corespondența între două naturi diferite (de exemplu, între forma logică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reguli al judicativului constitutiv: noncontradicția, dar nu prin sine, ci prin opozițiile contradictorii care se instalează în zona de fundamente ale gândirii, rostirii, făptuirii, dintre care cea mai importantă, în perspectivă judicativă, este aceea dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa); în cea de-a doua parte, va fi evidențiată însăși mișcarea constitutivă a structurii logice originare, S P, întâi în sensul "cunoașterii veritabile", adică al dobândirii principiilor raționamentului științific (apodictic) și, pe baza acestora, a cunoștințelor științifice propriu-zise, prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru Aristotel?54 Nu cumva diferența în cauză constituie doar reflexul natural al încercării de a lămuri o altă chestiune? Căci tradiția aporetică a filosofiei păstrează un fapt care pare, acum, a avea legătură cu problema noastră: diferența dintre "cunoașterea părelnică" (doxa; opinia, părerea) și "cunoașterea științifică" (episteme; cunoașterea veritabilă, știința). Își propune Aristotel să lămurească diferența din urmă? Este el atras de o astfel de temă, altminteri cu un statut aporetic limpede în filosofia prearistotelică ce a tematizat condiția "logicului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
analitică și dialectică așa cum ea ne-a apărut până aici ca fiind, sub aspect pragmatic, susținută, întâi, de diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic, arătându-se, apoi, ca fiind susținută și de diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cea părelnică, opinativă (doxa) -, nu poate fi ocolită o problemă ce rezultă, întâi, din sistematica aristotelică a logicii, apoi din problemele pe care filosoful atenian le pune în discuție, iar în ultimă instanță, din ideile ce susțin teoria aristotelică a adevărului. Este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sens despre un temei mai profund al analiticii și al dialecticii și, în urmare, și al diferenței dintre cele două specii de raționament (corect și sofistic): acest temei ne apare ca fiind însăși diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa). Aceste două specii de cunoaștere care s-au anunțat mai devreme, dar dintr-o altă perspectivă decât cea care ne interesează acum nu trebuie confundate cu tipurile de construcții "raționale" separate după criteriul supunerii lor față de ordinea "formală" instituită
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acest temei mai profund al analiticii și dialecticii, trebuie observată și valorificată schimbarea de perspectivă în însăși cercetarea sa (a noului temei, dar și a ceea ce el susține și legitimează). Temeiul acum ivit, diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cea părelnică (doxa), nu mai este în modalitatea formală a raționamentului, ci în aceea a judecății. Revenim, cumva, la aceasta din urmă, fără a părăsi orizontul raționamentului (și, se înțelege, pe cel al argumentării). Revenind la judecată, fără a nesocoti ceea ce s-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
legitimată judicativ. Dar în orizontul judicativului, trebuie acceptat un temei ultim (rostul lui va ieși la iveală prin operarea reducției judicative); de fapt, a fost deja acceptat. De aceea am putea spune că diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa) constituie un veritabil element a priori al logicii organon și, de fapt, al oricărei logici (care nu poate fi decât formală). Cu toate că stabilitatea conceptuală a celor două tipuri de cunoaștere este deocamdată precară, nu ne putem îndoi de forța
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dincoace, fiindcă ceea ce iese la iveală acum nu este decât o ipostază a temeiului ultim al analiticii și dialecticii, o ipostază a elementului a priori al acestora, așa cum l-am gândit mai devreme, ca diferență între cunoașterea veritabilă și cea părelnică. Care este această ipostază? Este vorba despre o "regulă", un fel de principiu ce își capătă valabilitatea socotind cunoașterea în întregul ei și tocmai de aceea referitor la ceea ce dictatura judicativului viza prin "regula" sa originară: este vorba despre o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]