1,077 matches
-
prin amestecarea versurilor lui Conachi cu versurile altor poeți. Fără să aștepte canonizarea, fie și sub forma unei ediții, publicul și-a însușit spontan noua formă, răspîndind-o, parafrazînd-o și adaptînd-o, pînă la pragul trecerii ei în folclor. După Conachi, perioada pașoptistă, reticentă în compunerea unui limbaj pasional, a rămas însă la Romantismul lamartinian, edulcorat și perifrastic. Poeții pașoptiști nu au strălucit nici pe departe în exprimarea poetică a erosului, zonă la ei extrem de palidă și puțin reprezentativă (cîteva excepții, precum Bolintineanu
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
unei ediții, publicul și-a însușit spontan noua formă, răspîndind-o, parafrazînd-o și adaptînd-o, pînă la pragul trecerii ei în folclor. După Conachi, perioada pașoptistă, reticentă în compunerea unui limbaj pasional, a rămas însă la Romantismul lamartinian, edulcorat și perifrastic. Poeții pașoptiști nu au strălucit nici pe departe în exprimarea poetică a erosului, zonă la ei extrem de palidă și puțin reprezentativă (cîteva excepții, precum Bolintineanu, nu modifică esențial peisajul). Abia mult mai tîrziu, Eminescu, renunțînd la ceea ce pașoptismul cultivase pe acest teren
Părintele (re)găsit al poeziei românești Costache Conachi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5270_a_6595]
-
de orice apreciere critică, veșnic tânăr și ferice, o temeinică ironie? Firește, tinerețea, cu tot entuziasmul ei uneori facil, nu i se poate imputa lui Alecsandri singur. E, să zic așa, o boală de generație. Doar că, unde pe ceilalți pașoptiști pare să-i frământe, pe el îl lasă întrucâtva senin. Ajunge să comparăm „până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie/ Și la caru-i de trufie/ Să ne-njuge ea pe noi?” - un fel de nu ne fac ei pe
Tinerețea lui Alecsandri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5303_a_6628]
-
Mihai Zamfir Cu Bolintineanu întîlnim pentru prima oară la noi poezia în stare pură. Dacă pînă la el pașoptiștii români integraseră arta versurilor în entități non-culturale, considerînd-o mijloc de a atinge valori sociale, politice, umanitare etc., odată cu Bolintineanu ea se dispensează de pretexte nonpoetice, ajunge valoare în sine. Poetul a făcut la început parte din „școala lui Heliade”, aderînd
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
strînge toate versurile într-un volum de dimensiuni medii. Bolintineanu, în schimb, a scris imens, în ritm susținut, versificînd așa cum respira. Facilitatea lui de a improviza depășește limitele obișnuitului, într-o poezie aflată la primii ei pași, cum era poezia pașoptistă. Ușurința de a compune - trăsătura esențială a poetului - s-a transformat curînd în principala deficiență a unei opere mult prea întinse: ea a fost și blestemul lui Bolintineanu. Versurile și strofele lui memorabile se găsesc înecate într-o mulțime anonimă
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
mulțime anonimă și rareori ele se ridică pînă la dimensiunile unei poezii întregi. Versuri izolate reușite se numără însă cu sutele. A descoperi valoarea poetică bine ascunsă din această nesfîrșită operă presupune o investigație aproape polițistă. „Cel mai poet” dintre pașoptiști poate fi înțeles mai bine dacă îl privim ca pe un fel de pre-Eminescu. Nu știm aproape nimic despre Bolintineanu dinaintea debutului din 1842; urmele vagi de școlaritate bucureșteană (la Colțea și la Sfîntul Sava) sînt ipotetice și neguroase; își
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
aventurilor eroului. Abia atunci Bolintineanu va fi înțeles că termenii străini încrustați în versul românesc pot da naștere unei fonetici evocatoare. Noutatea la nivel lexical e depășită însă de melodicitate: în inventivitatea ritmică și metrică, Bolintineanu nu are egal printre pașoptiști. De la primele sale versuri, poetul a manifestat preferința netă pentru ritmurile trisilabice și quatrosilabice, pentru alexandrinul clasic, pentru versurile de dimensiuni extrem de diferite și pentru combinațiile fanteziste. „Pe unda poleită de miriade stele Se leagănă, murmur, În horă grațioasă suave
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
de el rămîne la fel de ciudată în context pașoptist: e vorba mai ales de o senzualitate acaparantă, epuizantă, unită însă cu o omniprezentă obsesie a morții. Senzualitatea morbidă a poetului - iată mai degrabă un simptom al decadenței avansate, incompatibil cu renașterea pașoptistă. În Florile Bosforului, în Basme și în Macedone se moare de prea multă plăcere, optîndu-se decis pentru sărbătoarea simțurilor obținută cu orice risc, chiar cu cel al dispariției. Voluptatea ultimă, spasmul, împinge personajele lui Bolintineanu pe lumea cealaltă. Obsesia corpului
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
era o povestire „cu cheie”, cu personaje ușor de recunoscut de către contemporani. Romancierul nu a mai avut însă răbdarea de a persevera în această formulă atît de deosebită de cea din Manoil ori Elena. Poet în stare pură al generației pașoptiste, Bolintineanu lărgește poezia pînă dincolo de limitele ei naturale: cu toate că a scris și roman, memorialistică de călătorie ori teatru, el a așternut abuziv vălul poeziei peste toate celelalte forme literare. Și-a tratat de multe ori propria sa viață în mod
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
lui Cantemir, al cărui consilier a fost și împreună cu care a plecat în exilul petersburghez, să-i îngăduie să revină în Moldova. Și-a scris opera abia după ce s-a văzut acasă. Celor doi le-au urmat în secolul XIX pașoptiștii și apoi alții. Odată cu globalizarea și cu treptata dispariție de pe scena istoriei a regimurilor autoritare, condițiile existenței exilului nu mai sunt împlinite. Scriitorul sârb Ivo Matič îmi spunea cândva că, în ochii lui, a fi cu adevărat liber înseamnă a
Ce este exilul? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5461_a_6786]
-
predate la „Sfîntul Sava", două catehisme (cel mare și cel mic) întocmite pentru uzul elevilor de seminar ortodox, cîteva scrisori și, în fine, acele cîteva însemnări autobiografice care dau savoarea volumului de față. Contemporan cu Vladimirescu și cu epoca răsturnărilor pașoptiste, Eufrosin Poteca a avut o aderență fluctuantă la epocă. Arătînd o aversiune nestinsă față de turci, i-a privit cu simpatie pe pandurii lui Tudor, dar, în calitate de om al Bisericii, s-a arăta reticent față de revendicările pașoptiste. Nu agrea măsurile anticlericale
Un duios iremediabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6480_a_7805]
-
și cu epoca răsturnărilor pașoptiste, Eufrosin Poteca a avut o aderență fluctuantă la epocă. Arătînd o aversiune nestinsă față de turci, i-a privit cu simpatie pe pandurii lui Tudor, dar, în calitate de om al Bisericii, s-a arăta reticent față de revendicările pașoptiste. Nu agrea măsurile anticlericale care însuflețeau proiectele lui Heliade Rădulescu și de aceea nu s-a numărăt printre adepții celor 21 de articole cîte numărau Constituția revoluționarilor. Vroia desființarea sclaviei, dar nu și împărțirea averilor mînăstirești, vroia ajutorarea elevilor nevoiași
Un duios iremediabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6480_a_7805]
-
populare, minoritățile erau constituite exclusiv din dușmani ai poporului, care trebuiau eliminați din societate în numele poporului. Popolul suveran al liberalilor noștri de la 1848 îi vine pe limbă și antiliberalului francez Zemmour: „Eu nu pun nimic mai presus de putera poporului". Pașoptiștii aveau totuși în vedere voința poporului. Politic, alegația e naivă. Logic, absurdă. Moral, demagogică. Doar demagogia și absurdul mai existau în tribunalele, și ele populare, de la sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50 din secolul trecut, când dușmanii poporului erau
„În numele poporului” by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6366_a_7691]
-
uitat. Memorialistul nu figurează în Istoria literaturii române de la origini până în prezent (în care Călinescu, atent la picanterii, îi acordă colonelului Grigore Lăcusteanu două coloane), nici în Istoria critică a literaturii române (deși Nicolae Manolescu insistă asupra prozei subiective a pașoptiștilor), nici chiar în Istoria literaturii române de la creația populară la postmodernism (în ciuda faptului că Dumitru Micu nu exclude aprioric elementul cultural). De aceeași soartă au parte și alți memorialiști ardeleni. Ioan Ciurileanu, autor al unor Fragmente istorice din anii 1848-49
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
elemente dominante, proza non-ficțională (relatarea de călătorie, jurnalul intim, corespondența, eseul etc.) și o poezie eterogenă (lirică, epică, didactică etc.). Nuvela și romanul sunt considerate în epocă specii inferioare. „Romanul n-are nume bun", afirma un scriitor pașoptist. Nici unul dintre pașoptiști nu reușește, de altfel, să încheie un roman, nici Ghica, nici Kogălniceanu. Iar în nuvelă e de remarcat doar Negruzzi. Deceniile următoare vin cu o importantă schimbare de standard. În proză, nuvela și romanul ocupă - romanul pentru mult timp - centrul
„Centrul“ și „marginea“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6430_a_7755]
-
în atenția lui Cristian Ghinea. Altă întrebare: unde și când și-a recunoscut Mircea Eliade „relațiile cu Garda de Fier”? Și ultima: afirmând a fi constatat „cât de prost gândesc adesea intelectualii”, s-a gândit vreo clipă Lucian Boia la pașoptiști, la intelectualii epocii lui Carol I, cărora li se datorează România modernă, la E.Lovinescu, peste care trece fugar în carte (probabil fiindcă nu-i ilustrează teza gândirii proaste și oportuniste), la Paul Zarifopol (bănuiesc că a citit eseul lui
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4793_a_6118]
-
românești, cu siguranță titlul care îi convine, în ciuda banalizării lui de către școală. Spre deosebire de Hugo, Eminescu a fost un mare poet: nici mai mult, nici mai puțin decât atât. Tradiția la noi a rolului istoric al scriitorului e scurtă. Inaugurată de pașoptiști, se cam încheie cu ei. Astăzi, un astfel de rol e privit cu suspiciune. Generalul Odobescu o trimitea pe soția sa și mamă a scriitorului la cratiță, când încerca să-l scoată din ghearele revoluționarilor. Contemporanii noștri îi trimit pe
Rolul scriitorului în istorie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4702_a_6027]
-
poveste despre boală și despre covârșitoarea aventură a recuperării postoperatorii într-una despre viață și atât. După părerea, implicit formulată, a Ralucăi Dună, încercarea se soldează cu un eșec. Aceasta nu vede aici decât un jurnal de convalescență. (În genul pașoptistului C.A. Rosetti, în definitiv.) Pe care-l supraevaluează tale quale. Ar fi, totuși, mult prea puțin. Spre norocul cărții, există contraargumente la o asemenea perspectivă reducționistă. Și ele sunt evidente: „eram doar un puști/ și ea îmi spunea:// femeile
Pe vremea când nu mă gândeam la moarte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4564_a_5889]
-
unui plan pentru dezvoltarea ulterioară a culturii naționale, îl definește pe acest scriitor și îi explică substanța ultimă. La prima vedere, viața lui Heliade este mai interesantă decît opera lui, deoarece ea s-a împletit cu momentele esențiale ale perioadei pașoptiste. Profesorul, editorul, omul politic l-au impus pe literat. Pînă astăzi, literatura heliadescă a fost judecată mai ales în funcție de circumstanțele vieții autorului; a sosit poate momentul ca versurile semnate de Heliade să fie judecate drept valoare în sine, lume poetică
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
pentru istoria socială și chiar pentru psihiatrie, opera pur literară a acestui excentric inaugurator răimâne totuși importantă în contextul primului romantism românesc. Orice discuție despre literatura lui Heliade trebuie să pornească de la o dezbatere de natură primordial lingvistică. Aproape toți pașoptiștii au manifestat un interes marcat pentru problemele limbii, din moment ce româna literară se afla atunci în plină modernizare, dar situația autorului nostru devine specială: problematica lingvistică îi condiționează opera. Bogăția limbii lui e uimitoare și o depășește cu mult pe aceea
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
argumentată tenace de G.Călinescu, nu o face mai puțin falsă: poetul Heliade începe să-și desfășoare întregul său talent abia după 1840 și atinge maxima dezvoltare în a doua parte a vieții. În peisajul lingvistic încă incert al epocii pașoptiste, autorul Zburătorului a observat că vocabulele neolatine posedă o aură poetică proprie, o sonoritate stranie, care poate fi valorificată poetic. Nu ne învățase Heliade însuși, încă de la primul său studiu din 1831 (Regulile sau gramatica poeziei), că poezia posedă o
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
texte japoneze, chineze și gnostic-medievale în Cantos și a produs prin acest mélange intertextual postmodernismul literar. Polemicile lui politice s-au tras direct din tradiția iluministă a artistului filozof, dând viitorului o tradiție strălucit practicată de scriitorii din România, de la pașoptiști la Eminescu, Arghezi și... Mircea Mihăieș. E derutant când zici că „în materie de cultură criteriul dominant trebuie să fie cel estetic.” Contradicția mi se pare evidentă, pentru că eu înțeleg prin „cultură” întreaga activitate publică a intelectualului. Cred că practica
Poezia și țarcul estetic by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5693_a_7018]
-
Ion Buzași 150 de ani de la întemeierea Astrei (1861) 100 de ani de la Serbările Semicentenarului Astrei la Blaj (1911) Cărturarii ardeleni de odinioară aveau o adevărată vocație epistolară. Pentru ei corespondența era, ca și pentru pașoptiști, un gen literar - epistola literară -, dar și un document de istorie și istorie literară. Unul dintre aceștia, mai apropiat de noi a fost Ionel Pop (1889-1985), strănepot al marelui Simion Bărnuțiu (1808-1864), cel care a rostit în 1848 epocalul Discurs
Aniversări by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5599_a_6924]
-
un document de istorie și istorie literară. Unul dintre aceștia, mai apropiat de noi a fost Ionel Pop (1889-1985), strănepot al marelui Simion Bărnuțiu (1808-1864), cel care a rostit în 1848 epocalul Discurs din Catedrala Blajului, care fixa programul Revoluției pașoptiste transilvane, și nepot al lui Iuliu Maniu (1873-1953), alături de care a activat pentru înfăptuirea idealului de unitate națională. Ajuns la vârsta nonagenară, Ionel Pop, prietenul lui Mihail Sadoveanu - , pe care l-a găzduit în anii grei pentru autorul Fraților Jderi
Aniversări by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5599_a_6924]
-
Orient și himeră. De asta, destule din visele scriitorilor noștri zboară spre Răsărit. Încerc, aici, un fel de cronologie. Primii răpiți de aromele și culorile Orientului apropiat, venind după niște visători la așezarea occidentală, de felul lui Dinicu Golescu, sunt pașoptiștii. Bolintineanu se ocupă de Orient în Florile Bosforului, amestec foarte caracteristic de frumusețe fragedă și mare precaritate a vieții, de locuri îngerești și oameni cruzi. Macedonele cuprind un Orient ceva mai cunoscut, și totuși străbătut de umbre și de iluzii
Orientalism by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5079_a_6404]