507 matches
-
de capul ei, nu era chiar atât de hâdă cum mi se păruse auzind-o vorbind. Avea o anume demnitate în care fusese jignită. "Ce te uiți? continuase el. Cere-i scuze! Ie! Scuze, dacă nu, cară-te!" "Ascultă, mă paiață, i-am șoptit, eu cu tine n-o să mai vorbesc. Numai a universitar nu arăți și de fapt nici nu ești, nici de învățător nu ești bun! Țăranii au bun-simț, nici țăran nu ești, dar satul are și el mahalaua
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ca aparținând perioadei Matilda. Adică? Adică, Marx spune că omenirea se desparte de trecutul ei râzând. Se referă la perioada de după revoluția proletară, când vechii idoli și mai ales vechii stăpâni devin obiectul de râs al maselor, înfățișați ca niște paiațe, în artă, filme, teatru, spectacole de circ și de estradă. A dispărut aura în care erau învăluiți, puterea, luxul, banul, și ne apar acum așa cum erau de fapt în realitate, adică ridiculi, mărginiți, caraghioși. Numai că marii artiști făcuseră acest
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ca sigur. Și m-am liniștit, din clipa aceea acuzațiile care începuseră să ia în discursul vorbitorului proporții de crime de război au început să treacă pe undeva pe deasupra capului meu, iar tipul a început să mi se pară o paiață, o marionetă fără simțire și fără nimic de om în el. Da, o să fiu exmatriculată, n-o să pot termina facultatea, dar bine că am absolvit trei ani, o s-o termin eu cândva... Dacă o fi să fie! Încât nu tresării
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a unui lung ev de beznă fumegândă”. Cât sarcasm manifestă autorul împotriva cârmaciului ce se pretinde genial în ,,Nevoia de Agora”, când înțelepții și cărturarii sunt puși în lanțuri și uciși, iar poporul este înfometat. Lingușitori și lichele salută ambițiile paiaței, dar nevoia de Agora scoate mulțimea pe străzi cerând să fie alungată paiața cocoțată în spinarea unui neam întreg. Îndeamnă vântul - aici e ,,Vântul istoriei” - să-și sloboadă tăria și să arunce în țărână pocitania această scârnavă și beteagă la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
ce se pretinde genial în ,,Nevoia de Agora”, când înțelepții și cărturarii sunt puși în lanțuri și uciși, iar poporul este înfometat. Lingușitori și lichele salută ambițiile paiaței, dar nevoia de Agora scoate mulțimea pe străzi cerând să fie alungată paiața cocoțată în spinarea unui neam întreg. Îndeamnă vântul - aici e ,,Vântul istoriei” - să-și sloboadă tăria și să arunce în țărână pocitania această scârnavă și beteagă la minte. În ,,Poem fără titlu” afirmă răspicat că nu avem destule lacrimi să
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
uleioase, unii cu scăunele de lemn, alții cu patul pliant, alții doar cu-o cărămidă. Mulțimea zăcea plantată în fața blocului, sediment lângă sediment. Jurai că se întâlnise Ramses (al III-lea, nu Ferdinand Sinidis) cu Tutankhamon și încă vreo zece-cinsprezece paiațe. Când apăreau listele cu întreținerea, aduse de doamna Matei, mumiile se înviorau. Încă pulsa viață acolo, exista energie, mișcare, curgeau niște artere. Doamna Matei ținea banii închiși într-o agendă, iar agenda în bufetul de pe hol. Mărunțișul era adunat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
popă din Ardeal e mai mult sentiment național românesc decât într-o sută de mii de Caradale și [în] craniul unui singur român încape de cinci ori pe atâția creieri pe cât s-ar constata cu cumpăna în titvele mutrelor de paiață ale patrioților. [3 septembrie 1881] ["DOUĂ MONOGRAFII... "] Două monografii s-au scris în timpul din urmă cari se ocupă în cea mai mare parte cu soarta populațiunilor noastre de la țară. Una, întitulată O pagină din istoria contimporană a României din punct
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
toți deodată și, dacă erai prea aproape de gurile lor, te-ar fi surzit. Ce să mai pricepi!? Și măcar dac-ar fi fost o armată. Să fi fost cam trei, asta doar dacă nu mai era vreunul adus așa, de paiață. Chiar și-n mulțimea asta imensă, tot babele erau majoritare. Un singur mascul, administratorul se putea să lipsească tocmai el? dar vorba vine mascul, la cum le îndrugă. Și mai tot timpul e cot la cot cu alea. Poate-i
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Să văd cum jelești de uitare, Scenariu absurd, anemic și surd, Cerșind, peste timp, completare. M-aș face destin prin valuri de vin, Eretic, m-aș scoate în piață, Să ard pe un rug, prostii să îndrug, Simțindu-mă, iarăși, paiață. M-aș face mister, prin lacrimi de cer Cu sfinții aș sta la băută, Aș fi umilit, certat și dorit, Țambal, contrabas sau lăută. M-aș face un dans, să mor în balans, Să fiu un priveghi cât o vară
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
de interes pe băiatul acela atât de Înalt, Înțepenit lângă prietena ei. Era Îmbrăcat altfel decât ceilalți. Avea o haină din piele de ren cu franjuri și purta niște pantaloni ridicoli, cadrilați, neasortați, care-l făceau să arate ca o paiață. — Nu, răspunse. Ne-am văzut la petrecerea Assiei, spuse Jonas, adresându-i un surâs prietenos. Avea ochii Întunecați, cu dugulițe verzi. — Mă rog, nu-mi amintesc, spuse Valentina. Nu fusese o petrecere nemaipomenită, așa cum sperase, stătuse tot timpul așezată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
șuturi, ce chestie. Nu Înțeleg de unde i-o fi venit ideea că se poate să iei la șuturi pe cineva. N-am mai văzut-o niciodată atât de transfigurată. I-am promis că voi rezolva foarte repede problema banilor cu paiațele și cu ospătarii, ca mai apoi să mă Întorc cât mai repede la ea. Poate mai am Încă timp să-i citesc povestea de noapte bună. Ar trebui să-i fiu alături. Are nevoie de mine și ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
puțin pentru cele avizate. Cine zicea că Tezele din iulie ale CC al PCR ne rupseseră definitiv cultural de Occident? La câtă glittereală intra în acea perioadă pe benzile rockerilor din toată lumea, mai că-mi vine a crede despre sărmana paiață engleză că era făcătura serviciilor noastre secrete! Se știe doar că nu găsiseră o mai bună cale de a-i combate pe capitaliștii cei putrezi decât lupta cu armele lor. Glumesc, și nu prea. În fond, nu contează cine a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
a cărui privire ironică se mișcă vioi deasupra unei mustăți răsucite - se plînge că e prea cald și nu poate să lucreze. Sorin i-a fost elev. Sorin strînge lume duminica (medici, profesori, milițieni, actori) cu niște metafore suprarealiste interesante: paiațe de cîrpă, funii Înnodate - despre care cineva a zis, mai În glumă, mai În serios ( În mod sigur cu jumătate de gură), că arată ca viața noastră. Apoi a intrat la Mircea, care și el are o pereche de mustăți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nesemnat, autorul se întreabă retoric: „Ce rol pot îndeplini în evoluția spiritului românesc cărțile unor domni ca I. Peltz, Mihail Sebastian, Felix Aderca, Ion Călugăru, Camil Baltazar, Isaiia Răcăciuni, Tudor Teodorescu-Braniște, Damian Stănoiu”, catalogați drept „glorii efemere, chipuri de lut, paiațe hărăzite de destin Târgului Moșilor”. Publică poezie Ghedeon Coca, Iulian Vesper, George Drumur, Neculai Roșca, George Nimigeanu, Ovid Caledoniu, George Demetru Pan. Colaborează cu proză Dan Petrașincu, Constantin Rotariu, Aurel Putneanu. N.S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288578_a_289907]
-
se ralia direcțiilor noii publicații. Într-un articol despre condiția poetului se afirmă tranșant că „acest animal de o proveniență cu totul dubioasă a făcut revoluție. Îi știați locul pe o panoramă [...] în fața mulțimii imense și devoratoare de poezie, o paiață trasă de diverse sfori sentimentaliste se agita, mieunând patetic”. Dar revoltat, creatorul „retează sforile sentimentaliste, începe să-și poarte gândul prin stele” și sfidător, „mulțimii care îi cerea versuri, îi trimite scuipat”. Programatic este și articolul omagial însoțit de o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290381_a_291710]
-
nu voi să fii tu însuți sau de a voi să scapi de sine"75. În acest sens, naratorul-personaj din romanele lui Blecher, se imaginează, kafkian, fie un copac, fie o eșarfă roșie într-un buchet de dalii, fie o paiață mică și veselă într-o vitrină. Emanuel, de exemplu, din romanul Inimi cicatrizate, devine conștient de propria disperare, înțelegând în final că identitatea nu poate fi pierdută, cel mult suspendată prin intermediul halucinațiilor sau a viziunilor. Halucinațiile personajelor lui Blecher trimit
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
care o vedem. Nu era nimic de făcut împotriva acestui lucru"156. Astfel, autenticitatea textului blecherian constă în redarea acelor modalități, proiecții imaginare prin care eul poate dobândi o altă individualitate fie că aceasta este un clovn de jucărie, o paiață sau un copac: ,,Personajele de ceară erau singurul lucru autentic din lume; ele singure falsificau viața în mod ostentativ, făcând parte din imobilitatea lor stranie și artificială, din aerul adevărat al lumii"157. Autenticitatea textului blecherian transpare din ,,falsificarea" vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
aceluiași individ, Ada Brăvescu observa că personajul blecherian își explorează la maximum latura IPSE, dorindu-și să fie altcineva sau altceva, să-și suprapună sinele pe un alter. Ar accepta cu cea mai mare bucurie să fie un clovn, o paiață mecanică într-o vitrină curată și luminată, o figurină de ceară din panopticum, propria sa fotografie, un pom, o statuie, chiar și o ființă a noroiului, orice altceva decât o ființă mutilată, estropiată identitar 219. Discursul literar blecherian poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
va coincide cu prima criză conștientă a naratorului-personaj, pe de o parte, iar pe de ală parte cu afirmarea clară a dorinței de a scăpa de sinele care i-a fost dat: ce bine ar fi fost să înlocuiesc eu paiața cea mică și veselă! Între cărți și mingii, înconjurat de obiecte curate, așezate corect pe o coală de hârtie albastră. Pac! Pac! Pac! Ce bine, ce bine e-n vitrină! Pac! Pac! Pac! Roșu, verde, albastru; mingi, cărți și vopsele
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
zi de toamnă!...254. Tot aici eul narator va conștientiza kierkegaardian că nu-i este dat să fie decât ceea ce este, nimic altceva: Exisă, așadar, o categorie de lucruri în lume din care eram menit să nu fac niciodată parte, paiațe nepăsătoare și mecanice, băieți voinici pe care nu-i doare niciodată capul. În jurul meu, printre copaci, în lumina soarelui, curgea un curent vioi și amplu, plin de viață și de puritate. Eu eram menit să rămân veșnic în marginea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
-și păstra în dulap un frumos costum de haine negre"274, pentru că posibilitatea de ,,a fi" a acestuia a inclus întotdeauna și pe aceea de ,,a nu mai fi". Quitonce moare asemenea identității dezirabile, în hohote de râs, ca o paiață. Râsul lui Quitonce va fi purtat de Emanuel cu sine, pentru că printr-un transfer atributiv va deveni chiar râsul său. Astfel, de la ascultarea și tăcerea celorlalți se va ajunge la ascultarea sinelui. Personajele blecheriene, ca de altfel și personajele lui
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
cu un personaj de circ, asemănător clovnilor din tablourile lui Georges Rouault. Georges Rouault, Le clown, 1907355 Georges Rouault, Clown tragique, 1911356 Georges Rouault, Acrobate VII, 1913357 Nu este deloc întâmplătoare în contextul în care ,,Quitonce, care umblase ca o paiață, zvârlind din picioare o viață întregă"358, nu putea muri decât cu ,,accente convulsive și grotești"359. Foarte interesantă, în acest context, este opinia unui alt personaj, Ernest, care deși însănătoșit, refuză reintegrarea în social. Concepția pictorului expresionist francez, Georges
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
zilei, privirea cinstită, vorba curată: ar înțepa ochii copiilor și ar reteza limba mieilor neînțărcați -, i s-a dus viața în deșert. Și consolarea bietului om fără dragoste și fără evlavie se găsește în ajunul obștescului ineluctabil sfârșit, mărunțit între paiațe mici și imitații minuscule". Prin hiperbolă, se produce o metamorfoză auctorială: pamfletarul, distanțat, acum, de autorul real, își percepe adversarul pe o scară afectivă supradimensionată: din persoană publică, cu statut real, general recunoscut, inamicul său devine, brusc, personajul negativ al
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
D. St. Rădulescu, Sărmanul Klopștock, Dan Petrașincu, N. Totu ș.a. In extenso se publică romanele Amor încuiat de I. Peltz și Desfigurații de Sanda Movilă, precum și Ambigen al lui Octav Șuluțiu, Podul lui Ventrim de Paul P. Negulescu și Hora paiațelor al lui Virgiliu Monda, ultimele trei premiate la concursul organizat de V. în 1933. Mai apar fragmente din romanele Maitreyi, Întoarcerea din rai și Nuntă în cer de Mircea Eliade. Comparativ, spațiul acordat poeziei este extrem de mic, ceea ce rareori e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290654_a_291983]
-
français, Geneva, 1982; Santa Cruz, primavera y poesía, Santa Cruz de Tenerife, 1986; Care Daniel?, București, 1995; Amintiri fără memorie, București, 1995; Poeme, pref. Nicolae Florescu, București, 1999; Eminescu sub fiorul timpului, pref. Nicolae Florescu, postfață Andrei Ionescu, București, 2000; Paiața tristă, tr. și pref. Simona Cioculescu, București, 2002. Traduceri: Guido Gozzano, Domnișoara Felicia sau Fericirea, București, 1933; Jean Moréas, Stanțe, București, 1945; Dante, La Divine Comédie, introd. trad., Lausanne, 1964. Repere bibliografice: I.E. Torouțiu, Superbă inocență!..., „Litere”, 1934, 13; Vasile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]