807 matches
-
de Denis Peyrony (1869-1954). În anii următori a lucrat la cartea ei "The Upper Paleolithic Age in Britain" în care a trecut cu precizie în revistă, după ce le-a examinat la fața locului, toate excavațiile și descoperirile arheologice legate de paleoliticul superior din Marea Britanie. Între altele, în această lucrare ea a descris cea ce ea a numit industria paleolitică Cresweliană. Cu această carte ea a obținut la Oxford titlul de bacalaureat în științe. La îndemnul lui Henri Breuil, între anii 1925-1927
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
numit mai târziu (1957) "Cultura natufiană". Această cultură, existentă în Palestina între mileniile al X-lea și al VIII-lea î.H., după alte aprecieri - mai devreme - între 12,800 - 10,300 î.H reprezenta o formă de trecere de la Paleoliticul târziu la Neoliticul timpuriu. Urme suplimentare din această cultură s-au găsit și în alte sectoare ale Palestinei și ale Levantului. Natufienii, ultimii dintre vânătorii-culegători din sud-vestul Asiei, se aflau în pragul revoluției neolitice și au fost precursorii primilor agricultori
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
lărgire a albiei Iordanului, a găsit unelte caracteristice culturii acheuliene, una din cele mai vechi din istoria umanității, din urmă cu 780,000 ani. Noțiunea de cultură Gravettiană, introdusă de Dorothy Garrod în anul 1938 desemnează o etapă culturală a paleoliticului târziu din perioada 26,000-19,000 î.H , numele avându-și originea în cel al semi-peșterii „La Gravette“ de la Bayac în departamentul Dordogne din Franța. Urmele acestei culturi de unelte s-au găsit în Franța,Spania,Italia,Belgia,Germania,Austria
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
a conduce săpături arheologice (1949-1968) în locul numit Roc-aux- Sorciers în satul Angles-sur-l'Anglin din departamentul Vienne în partea de centru-vest a Franței. Cu acest prilej cele două cercetătoare au dezvelit noi basoreliefuri și exemplare de arta preistorică parietală din epoca Paleoliticului târziu. Astfel, pe tavanul peșterii Taillebourg, în partea amonte a locului, au descoperit un relief reprezentând un bizon, precum și o seamă de sculpturi căzute din pereții grotei. În anul 1950 ,în acelaș loc, mai avale, într-o scobitură în stâncă
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
12 astfel de mori, dar din păcate în 2005 mai există doar una cu funcționare intermitenta. Protejată de pereți de stâncă, Râul Huda lui Papara a adăpostit omul încă din cele mai vechi timpuri. Au fost găsite urme concludențe din paleolitic iar din epoca bronzului s-a găsit un celt de bronz care este o armă sau unealtă asemănătoare unui topor. Cel descoperit în Huda lui Papara are corpul masiv, trapezoidal, lama fiind latița și având tăișul asimetric, datorită probabil uzurii
Sub Piatră, Alba () [Corola-website/Science/300275_a_301604]
-
de vedere administrativ, Luna de Sus aparține comunei Florești, din anul 1950, până la care era comună de sine stătătoare, având arondat și satul Stolna și pentru un timp și Vlaha. Pe teritoriul satului s-au descoperit unelte ce datează din paleoliticul superior: un răzuitor din silex și 2 topoare. După marea invazie tătară din 1241 localitatea a fost colonizată cu sași de către episcopul romano-catolic al Alba-Iuliei, stăpânul domeniului din care satul făcea parte. Pe teritoriul satului, zona Ordög Árok - Kistér în cadrul
Luna de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/300336_a_301665]
-
fort de apărare vechi, însă fiind insuficient explorat arheologic nu s-au făcut decât estimări aproximative despre epoca în care a fost construit. Fosilele descoperite în acest loc au confirmat însă faptul că în zonă au fost identificate urme din Paleolitic, iar mai multe dovezi arheologice au făcut trimiteri spre faptul că zona a fost locuită din perioada geto-dacică. În satul Ciocâltei, comuna Roești s-a născut în anul 1888 ziaristul și prozatorul Dimitrie Theodorescu, care la maturitate devine Dem Theodorescu
Comuna Roești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302041_a_303370]
-
se aplică cu pensula aproape uscată, pe hârtia uscată. Metoda este folosită pentru evidențierea detaliilor. Se cunosc picturi pe bază de pigmenți dizolvați în apă realizate în peșteri, a căror vechime este de c. 30 000 de ani, adică din paleoliticul superior. În antichitate s-au folosit diferite suporturi, papirus, pergament, piele, pânză sau lemn, în diverse locuri, cum ar fi Egiptul și Etiopia. În China acuarela a fost practicată odată cu inventarea hârtiei, acum 2000 de ani, tehnica devenind foarte comună
Acuarelă () [Corola-website/Science/300773_a_302102]
-
așezării omenești. In urma săpăturilor din renumita peștera Azîh, nu departe de orașul Füzuli, în 1968 arheologii azeri în frunte cu paleontologistul Mammadali Huseynov au descoperit una din cele mai vechi așezări preistorice ale omului pe teritoriul Euroasiei din epoca paleoliticului (epoca de piatră). Aici, în stratul așel, alături de uneltele de munca si de resturile de mamifere, a fost descoperit un fragment al maxilarului omului fosil, Azîhantrop. Prin cercetarea straturilor din peștera Azîh s-a reușit sa se urmărească succesiunea epocilor
Peștera Azâh () [Corola-website/Science/309178_a_310507]
-
epoca de piatră). Aici, în stratul așel, alături de uneltele de munca si de resturile de mamifere, a fost descoperit un fragment al maxilarului omului fosil, Azîhantrop. Prin cercetarea straturilor din peștera Azîh s-a reușit sa se urmărească succesiunea epocilor paleoliticului inferior (doșel, șel și așel) și paleoliticului mediu (mustier). În cele mai adânci straturi din peștera Azîh s-au descoperit cele mai primitive unelte ale muncii confecționate din piatră de râu, inclusiv foarte mari (gigantoliti), unelte manuale, unelte neșlefuite de
Peștera Azâh () [Corola-website/Science/309178_a_310507]
-
alături de uneltele de munca si de resturile de mamifere, a fost descoperit un fragment al maxilarului omului fosil, Azîhantrop. Prin cercetarea straturilor din peștera Azîh s-a reușit sa se urmărească succesiunea epocilor paleoliticului inferior (doșel, șel și așel) și paleoliticului mediu (mustier). În cele mai adânci straturi din peștera Azîh s-au descoperit cele mai primitive unelte ale muncii confecționate din piatră de râu, inclusiv foarte mari (gigantoliti), unelte manuale, unelte neșlefuite de găurit, dălți cu vârf, răzuitoare primitive și
Peștera Azâh () [Corola-website/Science/309178_a_310507]
-
confecționate din piatră de râu, inclusiv foarte mari (gigantoliti), unelte manuale, unelte neșlefuite de găurit, dălți cu vârf, răzuitoare primitive și alte unelte din piatră folosite de "Azîhantropi" in timpul vânatului de animale sălbatice. În perioadele timpurii si medii ale paleoliticului, oamenii trăiau pe teritoriul Azerbaidjanului in grupuri mici care constituiau cea mai veche forma de organizare sociala pe baza căreia se desfășura munca in colectiv. Principala ocupație a acestora era vânătoarea, precum si culegerea fructelor de pădure, fructelor și rădăcinilor comestibile
Peștera Azâh () [Corola-website/Science/309178_a_310507]
-
Transilvaniei și se învecinează cu județele Neamț și Bacău la est, la vest cu Mureș, la sud cu Brașov și Covasna, iar la nord cu județul Suceava. Descoperirile arheologice ne arată că teritoriul județului Harghita a fost locuit încă din paleolitic, trecând apoi la neolitic zona aparținea arealului "culturii liniare", "culturii Boian" și "Precucuteni". În eneolitic pe teritoriul județului pătrund comunitățile "culturilor Tisa, Bodrogkeresztúr" și apoi "culturile amforelor sferice", iar trecerea la epoca bronzului îi aparține "culturii Ciomortan", suprapusă de "cultura
Județul Harghita () [Corola-website/Science/296662_a_297991]
-
Istoria scrisă a Japoniei a început cu cele "Douăzeci și patru de Istorii", o colecție de texte istorice chineze din secolul I d.Hr. Există totuși dovezi ce arată că oamenii au locuit pe insulele japoneze începând cu paleoliticul târziu. După ultima eră glaciară (circa 12.000 î.Hr.) ecosistemul arhipelagului japonez a adăpostit dezvoltarea umană. Succesiunea și cronologia perioadelor din istoria Japoniei sunt tributare calendarului nipon. Modelul lui a fost luat după cel folosit odinioară în China (începând cu
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
au ocupat pentru prima dată insulele japoneze; sfârșitul acestei perioade este marcat de primele elemente de olărit neolitice. Factorii geologici și naturali formează un fundal important pentru studiul culturilor din pleistocenul japonez. În primul rând, ordonarea cronologică a rămășițelor din paleoliticul japonez se bazează pe informații referitoare la stratificația solului. În al doilea rând, schimbările climei și scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul și forma țării, fiind necesară astfel interpretarea dovezilor arheologice. De-a lungul pleistocenului târziu, insula
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
Japoniei) precum și cu vestul insulei Honshu (centrul Japoniei). Diferența climatică din aceste zone și faptul că erau legate cu diferite părți ale continentului asiatic a fost cauza pentru care în nordul și sudul Japoniei s-au format, de-a lungul paleoliticului, sfere de cultură separate. Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima dată de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
Diferența climatică din aceste zone și faptul că erau legate cu diferite părți ale continentului asiatic a fost cauza pentru care în nordul și sudul Japoniei s-au format, de-a lungul paleoliticului, sfere de cultură separate. Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima dată de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datând din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
cel de la Nogawa din regiunea Kantō, sunt rare, fiind totodată dificilă datarea acestor situri prin metoda carbonului. Stabilirea cronologiei culturilor are, deci, tendința să se bazeze pe analiza detaliilor și a tipologiilor artefactelor din piatră atribuite acestei perioade. Denumirea de „paleolitic timpuriu” a fost dată unui mic număr de unelte neșlefuite, mai vechi de 30.000 de ani, unele dintre ele datând poate din ultima perioadă interglaciară (100.000-70.000 î.Ch.). Descoperite în Peștera Fukui și Sozudai din Kyushu, precum și
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
cercetătorii nu au căzut încă de acord asupra perioadei în care insulele japoneze au fost locuite pentru prima dată. Mulți arheologi japonezi și străini neagă vehement vechimea uneltelor, stabilită în primul rând prin asimilare cu cele de pe continentul asiatic. Rămășițele paleoliticului târziu (cca. 28.000 - cca. 10.000 î.Hr.) sunt în mod dramatic diferite de cele din paleoliticul timpuriu. Aproximativ după anul 28.000 î.Hr. se observă o creștere rapidă a numărului culturilor arheologice, timp în care uneltele din piatră din
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
prima dată. Mulți arheologi japonezi și străini neagă vehement vechimea uneltelor, stabilită în primul rând prin asimilare cu cele de pe continentul asiatic. Rămășițele paleoliticului târziu (cca. 28.000 - cca. 10.000 î.Hr.) sunt în mod dramatic diferite de cele din paleoliticul timpuriu. Aproximativ după anul 28.000 î.Hr. se observă o creștere rapidă a numărului culturilor arheologice, timp în care uneltele din piatră din nordul Japoniei sunt fabricate folosind o nouă tehnică de șlefuire, bazată pe folosirea uneltelor ascuțite, asemănătoare celor
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
î.Hr. se observă o creștere rapidă a numărului culturilor arheologice, timp în care uneltele din piatră din nordul Japoniei sunt fabricate folosind o nouă tehnică de șlefuire, bazată pe folosirea uneltelor ascuțite, asemănătoare celor folosite de către oamenii din Eurasia în paleolitic. Însă mici diferențe există în tehnica de prelucrare a acestora, semnificația acestor diferențe fiind interpretată diferit de către oamenii de știință, rezultând păreri contrare referitoare la relațiile Japoniei cu continentul, în paleolitic. Una din teorii interpretează noul tip de unelte ca
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
ascuțite, asemănătoare celor folosite de către oamenii din Eurasia în paleolitic. Însă mici diferențe există în tehnica de prelucrare a acestora, semnificația acestor diferențe fiind interpretată diferit de către oamenii de știință, rezultând păreri contrare referitoare la relațiile Japoniei cu continentul, în paleolitic. Una din teorii interpretează noul tip de unelte ca un produs al dezvoltării, propunând astfel ideea că Japonia a format o cultură aparte, cu toate că nu a fost izolată de continent. O altă școală de gândire vede această inovație, în domeniul
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
Manciuria. În mod evident, a avut loc și o dezvoltare independentă de influențele exterioare, iar relativa sărăcie de date arheologice pentru regiunile continentale face dificil studiul asemănărilor dintre rămășițele materiale din arhipelag și cele de pe continent. Dacă înrudirea culturilor din paleoliticul japonez este neclară, la fel de puține lucruri se pot spune și despre modul de viață al oamenilor care au locuit în această perioadă pe teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone întinse pe coastele Japoniei, expuse la
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
din arhipelag și cele de pe continent. Dacă înrudirea culturilor din paleoliticul japonez este neclară, la fel de puține lucruri se pot spune și despre modul de viață al oamenilor care au locuit în această perioadă pe teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone întinse pe coastele Japoniei, expuse la scăderea nivelului mării în timpul ultimei perioade din pleistocen. Oricum, nivelul de astăzi al mării a inundat aceste zone, limitând accesul cercetătorilor la culturile arheologice care au supraviețuit până astăzi în
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
Această apă alimentează platoul. Orașele din Pisidia, întemeiate în cea mai mare parte pe panțe, au beneficiat de această fertilitate. Solul irigat al terenurilor este foarte potrivit pentru pomicultura și pentru creșterea plantelor. Pisidia a fost locuită încă din epoca paleoliticului, cu unele așezări cunoscute din timpuri istorice cuprinse între mileniul al VIII-lea și mileniul al III-lea î.Hr.. Strămoșii Pisidiei clasice au fost probabil prezenți în regiune înainte de secolul al XIV-lea î.Hr.. La acea vreme, Pisidia pare să
Pisidia () [Corola-website/Science/327560_a_328889]