628 matches
-
rubine, 1904, Poemele visului, 1906, Harpegii, 1907, Crini albi și roșii, 1917, Mozaic bizantin, 1918, Versuri, 1921). Poza pe care o cultivă multă vreme „harpistul” este aceea a unui trubadur nefericit, care își înstrunează, iar și iar, „liedul” afectuos, serenada palpitând de implorări, trista romanță, sub ferestrele „domniței” din impenetrabilul castel medieval. E un veac galant, de imagini vaporoase, în care marchize, prințese, cavaleri se înfiripă în diafane fulgurații. Și, brusc, din această lume de grații un salt în antica eră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
avem de-a face cu o relație mai complexă, cu un fel de amestec de secvențe. Să analizăm acest fragment de Victor Hugo: Imaginați-vă [...] străzi, străzi întregi unde întâlnești la fiecare pas spectacole de genul acesta, unde peste tot palpită, sub toate formele, cea mai lamentabilă mizerie. Nu am rămas decât o zi la Lille, eu și tovarășii mei de drum: am umblat la întâmplare, o repet, prin cartierele acelea nefericite; am intrat în primele case pe care le-am
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
uluit de privirea ochilor ei. Când trecu el, ea ridică fruntea; el își strânse umerii fără să vrea. După ce se așeză ceva mai departe pe aceeași latură, o privi. Avea o pălărie mare de paie, cu panglici roz care-i palpitau în vânt la spate. Bandourile negre îi conturau coada sprâncenelor lungi, coborau foarte jos și păreau a-i strânge drăgăstos ovalul chipului [...]281. Evident, acest text încalcă obiceiurile narațiunii canonice, de vreme ce necunoscuta este numită "ea" fără ca pronumele să fie anafora
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
descentrat, decerebrat, devitalizat (cu ironia lui devastatoare, Jim Thompson botează cu numele Central City localitatea din romanul The Killer Inside Me - evident, din Texas!). Doar forțele maligne - asasinii, contrabandiștii, patronii de bordeluri, escrocii - posedă suficientă energie pentru a face să palpite viața în aceste veritabile sicrie de dimensiuni înfricoșătoare. Lupta lui Marlowe cu imensa caracatiță e, de fapt, o luptă cu spiritul metropolei moderne. Raymond Chandler și-a însușit, desigur, teoriile privind malignitatea marilor conurbații ivite în a doua parte a
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
bun nu se însoară niciodată”, afirmase cu câțiva ani înainte scriitorul. Să înțelegem de aici că Philip Marlowe nu a fost un detectiv suficient de bun? Se prea poate. Dar el e cu siguranță unul dintre acele personaje în care palpită tensiunea, frustrarea, orgoliul, disperarea, singurătatea, nevroza și tragedia unei lumi întregi - de atunci, de acum și, dacă se pot face previziuni în spațiul din ce în ce mai rarefiat al literaturii, câtă vreme vom mai crede în valorile demodate ale onoarei, binelui, frumosului și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
-și țintesc Un codru nesfârșit de coarne brune În care mii de stele strălucesc, Sosind din dunga zării de argint Vin păsările-mi mari de sărbătoare Și-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind, Un ocean de aripi mișcătoare; Întreaga lume-a sufletului, vie, Palpită-ntr-o frenetică beție. Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu Deasupra lumii sufletului meu. Izvoarele s-au luminat și sună Oglinzile ritmându-și-le-n dans, Și brazii mei vuiesc fără furtună Într-un amețitor, sonor balans, În vii vibrează struguri străvezii Cristalurile
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
marea mi-a dat senzația verticalei. E un mediu abstract. Singurul peisaj abstract.” Volumul de poezie Cifrul pierdut (1996) îmbină, într-un registru muzical, întoarcerea într-un timp imemorial și „religia iubirii”: „În parfumul lichid de iasomie / Căzută în verdele palpitând - o albină a rămas vie // Oh, soarele printre perdele curgând / Pe albina cea vie! // Spre grâul învins tremură macul / La tandra atingere moare / Sperând că-i ucis de albină cu acul // Oh, cum stă în moarte, visând răcoare / Toropit de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287671_a_289000]
-
poetului îl ajută să transceandă drama condiției de limes printr-un adevărat extaz oximoronic, la nivelul sintaxei poetice, uneori gata să se înece în "sofisme", dar biruindu-le prin forța trăirii: "M-am reflectat adânc. Oglinda proptită / în perete, mă palpită ca pe un vas sanguin / buiestru / din palpitarea unui vis într-o / pornire dezmembrată / din vremea nouă și ciudată de sfincși și măscărici;" (Ca un extaz). Împotriva "pornirii dezmembrate" biruie poezia lui Victor Teleucă. În poemul dramatic Decebal, disciplinat de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
să nu mai fie Încremenită În sine, care dă un impuls electric trupului pentru a-1 feri de Îngheț, de nemișcare, trebuie să-1 fi simțit și Baudelaire cînd a scris despre vaporizarea și centralizarea eului. Totul este aici, nervul care palpită, inima care bate vaporizînd trupul și centrîndu-1 pe unica voință de a trăi, de a exista. Lupta neîncetată pentru a nu rămîne În Încremenirea momentului. Vaporizarea tremurului al palpitului Înseamnă disoluția, explozia eului liric care contaminează astfel totul. Visul, alături de
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
Ziței pătimaș și cultivând un soi desuet de angelolatrie: „Angel radios! De când te-am văzut Întâiași dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul rațiunii... Te iubesc la nemurire. Je vous aime et vous adore: que prétendez-vous encore? Inima-mi palpită de amoare. Sunt Într-o pozițiune pitorescă și mizericordioasă și sufăr peste poate. O, da! Tu ești aurora sublimă, care deschide bolta sublimă Într-o adorațiune poetică infinită de suspine misterioase, pline de reverie și inspirațiune care m-a făcut
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
câte una se mai trezește, mai încearcă terenul cu un picior, mai bate dintr-o aripă. Uneori, această mișcare cuprinde întregul câmp de luptă, apoi se cufundă toate și mai adânc în moarte. Singur, lângă trupurile lor, aproape de încheietura piciorului, palpită un organ minuscul care le supraviețuiește multă vreme...". Robert Musil, Hârtia de prins muște În acest text, care deschide Operele pre-postume, Musil descrie cu o precizie de entomolog interminabila agonie a muștelor prinse în capcana hârtiei cu lipici, un câmp
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
meniri ale destinului uman. Contemplatorul asupra lumii este unul din temerarii ce își asumă intens și adesea dramatic această menire. Pentru el, întregul univers reprezintă o serie vastă de codificări, un tablou de enigme împletite la nesfârșit. În spatele acestui peisaj-taină palpită temeiuri și sensuri primordiale spre a căror descoperire este chemată ființa umană. Ele sunt așadar ascunse asemeni unor abisuri ce poartă lumea prin energii și pulsiuni inepuizabile. La aceste surse-temeiuri încearcă contemplatorul să ajungă spre a le degaja din adâncurile
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
această liniște sosită din abisurile cosmice, răsună trâmbițele printre nori incendiați de pașii îngerilor. Îngerii trâmbițează în liniștea cosmică, coborâtă în jurul pământului, spre a deplânge eșuarea spirituală a acestuia. Ei trâmbițează și totul tace cu excepția omului decadent care vociferează și palpită întru viciu pe suprafața terestră privită acum cu mânia ochiului divin. Și această trâmbițare apelează, spre a le descătușa, energiile devastatoare ce stau să coboare peste mundanul omului viciat și se adresează cosmosului, celorlalți îngeri, aleșilor și demonilor, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
se așează vestitor în mijlocul potecilor nocturne ale somnului, preschimbându-l din locaș al odihnei în sălașul imaginilor revelatorii. Privindu-l, tresar, fiind atins de fiorul unei modulări răscolitoare ce-mi luminează interiorul, transformându-l într-o minusculă lumină stelară care palpită naufragic în talazuri de noapte existențială. Este visul din care nu îți dorești trezirea deși inevitabilul acesteia plutește precum umbra unei profeții ce se va împlini negreșit. Acest vis este organizat într-un temporal diferit de cel al mundaneității. El
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cu experiență a scris rău? De fapt, nici demonstrația lui Antonio Patraș nu merge în acest sens. Nu construiește un obiect cu părți bune și părți rele, ci o realitate emoțională care se exprimă în însăși deformarea romanului: în tumoare palpită viața atâta câtă e a acestei literaturi. Cred că de aici ar trebui să plecăm mai departe. Să ne deschidem spre o plastică a creației, spre o înțelegere a dezvoltării monstruoase a formelor literare. Dacă ar fi să articulez întrebarea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
iarnă-ntr-o pădure, Căci te țintesc fierbinte, prin ghețuri, ochi de lup1025. În fiecare dimineață privim geana de lumină dinspre răsărit. Zarea învolburată de culoare aruncă sămânța vieții peste pământ. Un nou început impresionează simțurile fiecăruia dintre noi, inima palpită și păstrează speranțele până la sfârșitul zilei și mai apoi. Drama omenirii însă este să constate micimea ei în fața universului și a elementelor primordiale ce se armonizează între ele pentru a menține creația vieții, iar cuvintele exprimate de noi sunt nevoite
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
asociat cu cântarea caracterizează vibrația sonoră celestă, transformată în strălucire minerală, lumina omnipotentă a spiritului. În același sens, paradisul elen și mai ales dacic apar ca orgie de forme luminoase, care și pierd conturul, unificând regnurile, elementele, htonianul cu uranianul, palpitând de fiorul vieții terestre. În Grecia stelele sunt „ochii de-aur pe ceruri”, în Dacia norii oferă pământului „flori de aur”, stelele pot fi iarăși „ca de aur sfinte flori”, iar soarele „copil de aur al albastrei sfinte mari”. În
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
aruncând-o câinelui Goliat. Așteaptă. După câteva minute câinele dormea dus. Se avântă în interiorul piramidei, dar nici nu făcu doi pași și de sus căzu vertiginos cuțitul de piatră al unei ghilotine. Se aruncă fulgerător înainte. Pericolul trecu. Inima-i palpita zgomotos. Mergea mai departe, când auzi un huruit asurzitor. O placă enormă se mișca în fața sa, descoperind neantul fără de sfârșit al unui abis monstruos de unde ieșeau flăcări de foc roșii-portocalii. Mai avu timp să se agațe de mânerul de bronz
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
iubitul și frumosul lor frate. -Bineaivenit mărite Apolon. -Pace și lumină vouă-le răspunde Apolon. Cu lira și arcul, el merge impunător, distins, simplu ca orice muritor. Pletele îi flutură în vânt, săgețile din tolbă îi zornăie, iar marea calmă palpită. După numirea sa ca stăpân al lumii, coboară la Delfi. Templul strălucește în baia de flăcări divine și aure sfinte. Preoții din templu se prosternează în fața sa, felicitându-l pentru numire, urându-i bun venit. -Bun venit slăvite zeu. -Pace
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
grenade. Când se trezeau, dezlipindu-și pulpanele mantalelor de pământul înghețat, întorceau obrazul spre răsăritul luminii, în speranța ivirii soarelui. Moscova, tot mai apropiată, se afla undeva în vălul acela de frig, o ghiceau aidoma unui ghem de vene golașe, care palpitau sub vântul câmpiei înghețate. I se întâmpla să-și spună că văzuse tot ce se putea vedea în legătură cu moartea, că nici un corp strivit, sfârtecat, făcut bucăți nu-l mai putea surprinde prin fantezia mutilărilor. Cu toate astea, moartea rămânea uimitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
un loc oarecare din peretele de deasupra patului: „Într-adevăr, pe locul acela Joacă o lumină De formă sferică. Nu este-n jur nici un bec, Nici un ochi deschis, Nici o mină de fosfor.” Realitatea banală și fadă, varul insipid de pe perete, palpită deodată din senin, inexplicabil, fără vreun motiv, dar impunînd responsabilizarea poetului: “Cineva respiră, respiră. / Cine știe ce stea / Arde undeva departe. / Și-n sistemul de reflectare ciudat / Al lucrurilor, / Sufletul ei bate acum / În peretele meu.” Poetul are doar un statut modest
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
dintre cele două părți este doar de cadraj care explicitează cerceveaua spațio-temporală În care un blitz luminează un fapt banal. La urma urmei, În felul acesta, semnificația juxtapunerii de diluează, dacă nu se pierde iremediabil. Reducerea dimensiunilor clipei (În care palpită eternitatea) la instantaneu este asemănătoare cu aceea a statuării celor trei Întrebări la care ar trebui să răspundă orice haiku: ce, unde, cînd. Este o regulă didacticistă care Încearcă infructuos să ne dăscălească asupra revelației concretului. Asta mi-aduce aminte
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
fericită cu Quillaja", în Michel Tournier, op. cit., p. 140. 363 "Prezența aproape carnală a insulei lipite de el îl încălzea, îl emoționa. Glia asta care-l înfășura era goală. Se lăsă și el gol. Cu brațele-n cruce, cu pântecele palpitând, îmbrățișa din toate puterile acest mare corp teluric, ars toată ziua de soare și care-mprăștia o sudoare mirosind a mosc, în aerul mai răcoros al serii. Chipul lui încordat scormonea iarba până la rădăcină, iar gura lui suflă fierbinte în
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de stilistică, în afara liricii eului, o „lirică mascată“ și o lirică a rolurilor (termeni puși în circulație de Wilhelm Scherer: Ichlyrik, Maskenlyrik, Rollenlyrik). - Lirica măștilor presupune exprimarea ideilor și a sentimentelor sub o identitate străină. „Sub masca unor personaje străine palpită inima poetului și aventura sa intimă [...]; el coboară mai adânc în sine“ - afirma T. Vianu, exemplificând „lirica mascată“ prin Luceafărul eminescian sau prin Rugăciunea unui dac. Seria ilustrărilor poate continua cu poezii ale lui Ion Barbu din prima etapă a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorândumi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]