379 matches
-
apropii liniștit de partenera dorită, să te oprești În fața ei zâmbind și s-o Întrebi calm: „Vrei să lucrezi cu mine?” Ceilalți păreau să cunoască jocul, așa că În treizeci de secunde totul se terminase. Bruno aruncă În jur o privire panicată și se pomeni În fața unui brunet scund și spătos, Împăroșat, cu sexul gros. Nu-și dăduse seama, dar erau numai cinci femei la șapte bărbați. Slavă domnului, celălalt nu părea poponar. Vizibil furios, fără o vorbă, individul se culcă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
bine, în seara asta mă aștept să-ți dai și mai multă silință decât de obicei. În seara asta ? repet după ea bulversată. — La cină. O văd cum își dă ochii peste cap. Dar mi-ați dat seara liberă, spun panicată. Ați zis că e OK, că vă pot lăsa o cină rece... Se vede treaba că a uitat complet de conversația noastră. — Da, spune pe un ton pus pe harță, dar asta a fost înainte să-i împroști cu cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
situația, ca să știm exact cum stăm... Cu cuvinte mai pe-nțelesul meu, Îl implor din ochi. Doug Hamilton și ceilalți indivizi schimbă priviri Între ei. — Nu sîntem extrem de mulțumiți de valorile brandului, spune Doug Hamilton. — De valorile brandului meu ? repet panicată. — De valorile brandului produsului, spune el, aruncîndu-mi o privire ciudată. Așa cum ți-am explicat, compania noastră, Glen Oil, tocmai trece printr-un proces de rebranduire În acest moment și noua noastră imagine, așa cum o vedem noi, este cea a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pornită rău. — Mi-e Îngrozitor de jenă ! Încerc să zîmbesc, dar nici măcar nu mă pot uita În ochii individului. Vreau să spun că i-am povestit despre chiloții mei. Și despre punctul meu G. — Nu vă faceți probleme. Am fost foarte panicați, cu toții. Am tras o ditamai sperietura. Își ia rucsacul și se ridică de pe scaun, după care mă privește. Credeți că o să ajungeți În siguranță acasă ? — Da. Totul e În regulă. Mulțumesc. Vizită plăcută ! strig În urma lui, dar nu cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
iar din palme. Nu stați și vă uitați la mine ! Tu ! Arată către mine. Hai. Mișcă ! O, Doamne. Biroul meu e ticsit de tot felul de prostii. Deschid un sertar și arunc la Întîmplare hîrtiile În el, după care, ușor panicată, Încep să-mi aranjez pixurile În suportul pentru chestii de scris. La biroul alăturat, Artemis Harrison Își Împrospătează rimelul. — Întîlnirea cu el va fi o adevărată sursă de inspirație, spune admirîndu-se În oglinjoara de mînă. Știi, o groază de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
sută, În fiecare zi, chiar de azi. Aproape că Îmi vine să adaug „În vecii vecilor, amin.“ — Chiar așa ? Jack mă privește, mustăcind ușor. E... nemaipoment. Rămîne o clipă pe gînduri. Emma, poți să ții un secret ? — Da, spun ușor panicată. Despre ce e vorba ? Jack se apleacă spre mine și-mi șoptește: — Și eu mai trăgeam chiulul cîteodată. — Poftim ? Mă holbez la el, perplexă. — La primul meu job, continuă pe un ton normal, aveam un prieten cu care petreceam foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cu... o, Doamne. Cele mai oribile și mai kitchoase costume din fibre sintetice pe care le-am văzut În viața mea. De o mie de ori mai nașpa decît cele de la magazin. De unde naiba le-o fi luat ? — Nu, zic panicată. Serios. Prefer să rămîn cum sînt. — Toată lumea trebuie să fie costumată, spune Cyril apăsat. Scria negru pe alb În memo ! — Dar... și ăsta e un costum ! arăt iute spre rochia mea. Am uitat să vă spun. E Îhm... un costum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mama brusc, cu o voce de actriță de mîna a paișpea. Ia uite ce tîrziu s-a făcut! Am Întîrziat la... la... expoziția de sculptură. Poftim ? — Îmi pare foarte bine că te-am văzut, Emma... Nu puteți să plecați ! zic panicată. Dar tata și-a deschis deja portofelul și a pus o bancnotă de 20 de lire pe masă, În vreme de mama s-a ridicat și și-a pus sacoul. — Ascultă doar ce-are de spus, Îmi șoptește, aplecîndu-mă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
să Înceapă, spune și mă privește curios. S-a Întîmplat ceva ? — Nu. Totul e bine, spun cu un glas sugrumat, și-mi bag telefonul În geantă. Totul e... perfect. DOUĂZECI ȘI CINCI Intru În sală fără să știu pe unde calc de panicată ce sînt. Ce-am făcut ? Ce-am făcut ? Am trădat cel mai prețios secret din lume al lui Jack, unei țicnite fără nici un dram de moralitate, obsedată de răzbunare și purtătoare de Prada. OK. Calmează-te, Îmi spun pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
celebri. Costumașe Baby Dior, un halat de baie cu monogramă, salopete cu imprimeu Pucci, mocasini din piele întoarsă roz, o pălărie Ralph Lauren și mănuși din lână merinos de culoarea lavandei. Plus o pereche de pantofi de condus Tod, albastru-deschis! Panicată, Amanda a citit cum un cărucior numit Broscuța Bugaboo era „accesoriul preferat al oricărei mame la modă“. Frica a început s-o inunde. Maternitatea era oficialmente la modă. Oricine era cineva bătea drumul către maternitate. Și asta fără ca statutul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Harris și-a ridicat bărbia ofensată. —Aștept taxiul. Amanda s-a oprit din mers. —Ce? —Taxiul? a repetat ca un ecou Hugo. Vă duceți undeva, soră Harris? — Părăsesc acest stabiliment, domnule Fine. —Stați puțin, stați puțin, a sărit Hugo ridicând panicat ambele mâini. De ce plecați, soră Harris? Asistenta Harris și-a întors ochii fierți și ofensați în direcția lui. — Aș prefera să nu spun, domnule Fine. Oricum, nu în fața doamnei Fine. —De ce nu puteți să spuneți în fața mea? a întrebat Amanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
privire acuzatoare la fața roșie ca sfecla a lui Hugo. În timp ce Amanda făcea tot felul de calcule, zâmbetul de pe chip i s-a topit. —Tu? Se uita la Hugo consternată. — Și... ea? — Nu e ceea ce crezi, a asigurat-o Hugo panicat. Nici unul dintre angajatorii mei, a tunat sora Harris, n-a avut proasta creștere să se arate gol în fața mea. —Gol?! a țipat Amanda. Capul i s-a întors din direcția asistentei Harris în cea a lui Hugo. —Fir-ar al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nutrea gânduri de-o asemenea natură. Cum dracu’ să se ocupe el tot timpul de Theo? Hugo nu știa nimic despre copii. Nu știa nici măcar cu ce cremă să-i dea la fund. —Ghinion, a zis Amanda liniștită când Hugo, panicat, i-a explicat toate astea. Amanda a ridicat triumfătoare paharul de șampanie. —Eu mi-am făcut treaba. L-am născut. Acum e rândul tău, amice. Între timp, la Vechea Morgă, atmosfera mohorâtă, care se instalase odată cu rezervările de la hotel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și prețiosul obiect din piele, Hugo a fugit către capătul culoarului, înspre case. Alice era la coada destinată exclusiv coșurilor. Stătea lângă un festival al recoltei compus dintr-un morman de legume așezate pe banda rulantă și-și pipăia buzunarele panicată. Conform obiceiului breslei în astfel de ocazii, casiera se uita la ea cu o privire care nu exprima nimic, în afară de lipsa sentimentului de milă. — Cred, a strigat Hugo apropiindu-se, c-o să ai nevoie de asta. A ridicat portofelul - rugându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o conversație înfundată. —Trebuie să închid, a zis Amanda pe un ton imperativ. Trebuie să plec să discut despre Estée Lauder. Apropo, ai primit? Ce să primesc? a zis Hugo mirosind aerul. Se simțea, foarte clar, un miros de ars. Panicat, Hugo s-a uitat la prăjitorul de pâine. Un fum negru ieșea din el. — Ce ți-am trimis. Ascultă, vorbim mai târziu. —Ce...? Amanda închisese. În timp ce Hugo scotea la lumină pâinea incinerată, în ușa de la intrare s-a auzit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
asta? —Eu sunt una dintre operatoare. O asistentă sau un doctor o să vă sune înapoi. În cât timp o să mă sune? — Să sperăm că peste nu mai mult de zece minute. Acum, vă rog să-mi spuneți codul dumneavoastră poștal... Panicat, Hugo a trântit receptorul. Zece minute! Nu era sigur cât de repede acționa meningita, dar știa că boala asta nu stătea să doarmă în papuci. Până când sunau ăia, viața lui Theo putea fi în pericol. Hugo și-a strâns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a prins un cârlig din plastic cenușiu de degetul arătător al lui Theo. — Ca să-i supraveghem pulsul, a explicat el. Copilul fixa, lipsit de expresie, luminița roșie de la capătul cârligului. Calmul acesta necaracteristic îl făcea pe Hugo să fie mai panicat ca niciodată. —Așa! Haideți să mergem la spital. Paramedicul a bătut cu degetul în geamul care despărțea spatele ambulanței de partea unde stătea șoferul. Hugo a realizat, surprins, că femeia era cea care conducea. El își închipuise întotdeauna că ambulanțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
s-a dus în bucătărie. Știa că erau niște numere de la câteva companii de taxi pe meniul de la Taj Mahal. —Eu dau telefon, cât tu te ocupi de Theo și de, ăăă, câine, i-a propus Alice venind în spatele lui. Panicat, Hugo s-a năpustit către masa de lângă aragaz ca să ascundă dovada reprezentată de borcanul cu mâncare pentru copii. Alice i-a pus o mână pe braț. Stai liniștit. L-am văzut deja. Nu contează. Umilit, Hugo i-a întins meniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
foarte mult ca să ajungeți acolo. Poate că ar fi mai bine să vă rezumați la Speranță, biletul costă puțin și sigur veți fi încântat. Vorba aceea, speranța moare ultima... Brusc, șapca vânzătorului se metamorfoză în joben, iar Scriitorul holbă ochii, panicat... De sub două sprâncene gri, stufoase, îl pironea o privire de gheață. Buzele subțiri ale Magicianului dezveliră dinți (colți?) ascuțiți care arătau de parcă ar fi ținut cineva cu tot dinadinsul să-i pilească până când vârfurile lor ar fi devenit vârfurile unor
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
privire de îndrăgostit, spusese una dintre colege. Iar alta rîsese și completase o privire de îndrăgostit bleg cu care nu e bine să ai de-a face dacă ești o femeie cu capul pe umeri. Privi în dreapta și în stânga, aproape panicată. Trotuarul era pustiu, spălat de ploaia furibundă, iar luminile reclamelor care pâlpâiau se reflectau în câteva bălți. Până și mașinile se împuținaseră, dintr-o dată, iar bărbatul din mijlocul străzii întinse mâinile în fața sa și țipă:Lucia, spune-mi sincer, am
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
aș fi fost eu însumi atît de surprins. Cum îi cerusem două lucruri în același timp, omul din fața mea se simți scurtcircuitat, întrucît nu se putea decide în privința priorității. Ce era mai urgent, cafeaua sau paharul cu apă minerală ? aproape panicat, bărbatul cu fața osoasă se repezi la aparatul de făcut cafea, extrase o ceașcă de sub tejghea și o potrivi sub unul din filtrele mașinii. Imediat însă se răzgîndi, deschise ușa unui frigider și scoase o sticlă de apă minerală. Cele
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
e decît o farsă”, spune ea. Bineînțeles că e o farsă, în orice caz povestea are aerul unei farse. „Poate că ei sunt ascunși undeva și te pîndesc. Vor să se amuze de reacțiile tale, vor să te vadă speriat, panicat.” ei bine, X nu are de gînd să se lase înfricoșat. „Cu siguranță că spre seară vor ieși din ascunzători.” Bineînțeles că spre seară vor ieși din nou pe străzi. Cît poate să dureze o farsă ? „în orice caz, dacă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
indivizi echipați cu cizme de cauciuc și găleți din plastic. Mesajele conținute în ridurile nisipului erau pur și simplu strivite sub tălpile curioșilor, ale copiilor grăbiți să ocupe spațiul proaspăt eliberat de sub ape... — Ce dezastru ! Ce dezastru ! striga uneori Bernard, panicat. opriți-vă, nu vă dați seama că distrugeți un text, o Poveste ? 51. Bună ziua. îți mulțumesc că ai ales easY teLLer pentru a-ți scrie opera literară. aceasta este pagina de demonstrație. să începem prin a face prezentările. numele meu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
articol despre acest teribil pericol, ca planeta să-și piardă unul din plămîni, pădurea amazoniană, cea care furniza o imensă cantitate de oxigen terrei. Pe măsura ce lista de probleme se lungea, domnul Busbib începu să se simtă și ușor panicat. oare putea el, cu slabele sale forțe, să facă față tututor acestor urgențe ? avea el capacitatea de a se gîndi la ele tot timpul și la toate în același timp ? Și în ce fel ar fi trebuit, în mod concret
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
îndeobște în starea anormală de nebunie. Ele au atîtea în comun cu "pensionarii azilelor noastre"241, încît atunci cînd le vedem acționînd în timpul revoluțiilor, al mișcărilor de stradă, cînd le vedem rostogolindu-se la cel mai mărunt zvon, eroice sau panicate, ca în 1789, nu mai putem face nici o deosebire între credulitatea lor și nebunie. "Ele au adevărate halucinații colective: oamenilor adunați laolaltă li se pare că văd sau aud lucruri pe care nici unul, considerat ca persoană izolată, nu le-ar
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]