1,988 matches
-
la cântatul cocoșilor, de bine la poporul nostru din acest oraș și la conducătorii noștri din acest oraș și la domn’ primare...” declara Smaranda, cea mai mare dintre surori, într-un interviu. Un filozof ne lămurește că noi, românii, suntem paralizați de ura de sine care ne face să ne credem mai proști decât alții. Dacă ne-am iubi viața așa cum e ea, ca pe aproapele nostru, am fi, în mod garantat, fericiți. A apărut și-un profet care susține că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
O tragedie." A vrut să fie foc de inteligent. "Domnule director, dar știți că o tragedie nu poate fi împiedicată. E vorba de destin, nu?" Mihai Mihail și-a ridicat fruntea grea, bombată, încrețită. Avea un cap imens, care te paraliza prin expresia sa de autoritate. Nu poate fi împiedicată, dar poate fi amânată." II După plecarea prințului, urmată îndeaproape de o primăvară secetoasă, un fel de vară grăbită care a îngălbenit înainte de vreme frunzele viței ce stăpînea Vladia, Radul Popianu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
întîlnire a lor, Cezar Stoicescu ar fi putut desluși o undă de simpatie în privirea iscoditoare a lui Bîlbîie. Ar fi putut dacă nu s-ar fi grăbit, dacă n-ar fi intrat în panică, dacă nu l-ar fi paralizat gîndul că stîrpitura din fața lui însemna sfîrșitul nu doar al carierei sale, ci și al celei mai grozave aventuri din cîte trăise pînă atunci. Iar, pe deasupra, era și destul de întuneric ca să mai poată zări ceva în ochii întredeschiși, a batjocură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era mai nefolositor, dăunător chiar decît un "nu știu" spus direct, bărbătește. Dacă recunoști că nu știi măcar ai libertatea să o apuci pe alt drum, să cauți altceva, în altă parte. Pe cînd un "pe aproape", "foarte aproape" te paralizează, te hipnotizează, te face să-ți pierzi vremea și cumpătul. Două lucruri mai prețioase decît succesul chiar, timpul și cumpătul. Era neliniștit și chiar sîcîit. Lista de adrese, de nume era un succes. Un succes care arăta că lucrurile devin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
face apoplexie dacă ar afla că parola zilnică a Garnizoanei ajunge întîi la el și abia după aceea la știința lor. Nu era o minune, ci doar eficiență și devotament. Un telefon și într-o oră Capitala ar fi fost paralizată, guvernul arestat, fără victime, nimeni nu ridică arma împotriva camarazilor, mai ales cînd se prezintă cu ordin scris, cunoscînd parola de zi. Două-trei zile de dictatură, Broșteanu habar nu are că va fi dictator trei zile în viața lui, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
jucau în voie și vă asigur că, fără să-nțelegem de ce, frigul ne înțepenea mâinile, lăsându-ne degetele ca niște gheare. — Nu e posibil, exclama din spate o voce anonimă. —Ba e! insistă Navigatorul-Căpitan. Frigul provoacă reacții foarte ciudate: ne paraliza mâinile și picioarele și ne obligă să tremuram și să clănțănim din dinți, fără voia noastră; chiar dacă încercăm să ne oprim, nu reușeam. Trebuie să fi fost groaznic! Atât de groaznic... admise, ca daca Teatea Maó și-ar fi făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
povestesc? Fără să aștepte acordul copiilor, profitând de zăpăceala lor, Luana coborî sprintenă, așeză la loc fața de masă și rezemată de catedră începu să povestească. Repede, fără să respire, scornea niște minciuni de care nu se crezuse vreodată capabilă. Paralizați de uimire, copiii rămaseră suciți în pozițiile în care îi prinsese povestirea. Luana turuia, fără măsură, năzdrăvănii de basm. Pe vremea când era mică și nu știa să meargă, tatăl ei îi mișca forțat picioarele, precum Charlie Chaplin papuceii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
interesul lui într-o perioadă încâlcită, ce-o făcea mai irascibilă ca niciodată. Întârziase într-o seară nepermis de mult. Ajunsese în raza blocului când o haită de câini se repezi la ea, lătrând și arătându-și colții înspăimântători. Luana paraliză de spaimă. Începu să țipe isteric. Din umbra copacilor, un bărbat se grăbi s-o apere. Ridică ochii spre chipul protector și întâlni privirea caldă și umilă a lui Radu Noia. Înțelese, atunci, ceva ce nu credea că e posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o melodie stu pidă, pe care a recunoscut-o pe dată ca fiind a cântecului auzit În ajun la hotelul Java. S-a gândit că telefonul urma să sune iarăși, dar că de data asta n-avea să mai fie paralizată de teamă. Gata Îmbrăcată, durerea de cap Îi mai trecuse, nu mai era sfâșietoare, a Întins mâna spre receptor de la primul țârâit. — Alo, i-a strigat apăsat, provocator, necunoscutului de la capă tul firului. A urmat o clipă de tăcere. — Margaret
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
hotelul, Înaintând lent, centimetru cu centimetru pe rampa În curbă. — Așadar, ia spune ce făceai tu la recepție? l a Întrebat Z. Credeam că nu cunoști pe nimeni la Jakarta. Adam s-a simțit dintr-odată fără vlagă, parcă era paralizat. Voia să ridice mâna să-și șteargă fruntea de transpirație, dar n-avea nici o putere. Nici măcar degetele nu și le mai simțea. Îl durea din nou pieptul, uitase de coaste, dar acum Îl chinuiau și-i venea să vomite. A
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
-mi arate ceva În mașină, dar când m-am urcat și ușile s-au Închis În urma mea am Înțeles. Frații călugări și infirmiera fluturau mâinile spre noi, iar mașina a pornit. M-a cuprins un fel de greață și eram paralizat de spaimă. Voiam să urlu, să-l strig pe frate meu, să spun: Opriți-vă, opriți-vă, dar nici nu m-am mișcat și nici n-am deschis gura. Am Îngenuncheat pe banchetă cu fața la orfelinatul care se pierdea În depărtare
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
femeia întorcea alene paginile colorate ale almanahului. O simțea caldă, catifelată, așa cum ședea ea acolo pitulată în colțul canapelei, cu cotul delicat sprijinit de marginea din piele. Și din nou furnicături de-a lungul brațului. Într-o zi am să paralizez, presupuse. Alexe măsura imperturbabil odaia, milimetru cu milimetru. Tăcerea se înălțase ca un zid înalt, necruțător, opac. De pe scaunul ei, Carmina își fixase privirea pe cotorul unei cărți: Gândirea feniciană în texte, silabisea Gân-di-rea fe-ni-ci-a-nă în tex-te. Intuise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
avertizat, să fiți cuminți, le-a zâmbit cu multă îngăduință, gândind că nu era deloc cazul să-i respecte indicația, ba, chiar, dimpotrivă și nu a uitat ca să-și schimbe masca într-o fracțiune de secundă, ca să se arate Carminei paralizată de îngrijorare, chinuită și plină în același timp de speranțe. Știi ce am discutat noi, îi reaminti Carminei și-i mângâie brațul abia atingând-o cu vârful degetelor. Știu, i-a răspuns Carmina și i-a zâmbit încrezătoare, să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
timp o să ne mai tocim unul altuia nervii? Cât? Toată viața, îi spuse și o apucă de mână brutal, o săltă spre el cu violență, o scutură. N-ai înțeles asta? Ea se crispă străbătută de o teroare ce-i paraliza respirația. Tu nu înțelegi că nimic nu este mai important decât momentul acesta? Te iubesc și altceva nu mă mai interesează. De câte ori să-ți mai explic? Am stat câțiva ani împreună, Ovidiu, acum ne-am despărțit, ce rost mai au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că a rămas singură, n-oi fi tu unicul om din lume capabil să-i dea ce-i lipsește. Tăcu fulgerată de privirile lui. Tăcu când se afla aproape de apogeul perorației ei, tăcu și tâmplele-i bubuiră în timpul apneei, era paralizată de surpriză, strivită, plecă pleoapele, își cuprinse în palma cu degete lungi fruntea, se masă, nu i se mai întâmplase să cadă așa de fulgerător, amețită de-o singură privire și doar trecuse prin fel și fel de situații limită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să alunge imagini recente, cutremurătoare. Mult timp nu reuși să se mențină opacă. Îi văzu fața lui Ovidiu, foarte aproape, printr-o lupă puternică: porii dilatați, mimica alterată de furie. Se contractă în ea de teamă. Violența îi repugna, o paraliza. Când era elevă se pricepea să aplaneze vrajba dintre fete. Dacă vedea doi copii bătându-se, îi certa. Ei o priveau cu mirare și nu înțelegeau de ce se amestecă. Existau atâtea vietăți lacome care devorau pământul fărâmă cu fărâmă. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
va reuși să ajungă la linia de plutire. Avea impresia că un ochi magic, montat undeva în tavan, urmărește totul, secundă cu secundă, înregistrează. Actul lor se dovedea atât de umilitor, prins acolo pe clișeul ecranului invizibil. O clipă rămase paralizată de oroare, ce îngrozitor! Consternarea așternută pe chipul ei, bărbatul o confundă cu mustrările de conștiință ale unei femei care-și înșală pentru prima dată bărbatul. Sub duș, în timp ce-și întindeau unul altuia jetul de apă fierbinte i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de sofa și m-am cățărat neîndemânatic pe ea, trăgându-mi genunchii de pe podea și vârându-i sub bărbie, cu mâinile strânse în jurul gleznelor. Trupul meu se chirci, disperat s-o ia la fugă, dar întunericul, tăcerea și panica mă paralizau, țintuindu-mă locului. Am încercat să respir fără zgomot, dar respirația și gândurile mele erau toate frânte, hăcuite, sfâșiate, ferfenițite. Nu puteam auzi nimic și nici de văzut nu vedeam nimic. În cameră era o beznă ca de smoală. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
moară. I-auzi cum doinește Poetul pe care-l răscitezi: "ca să-l săruți apoi la nesfîrșit sărută-mi sufletul pe gură". E adevărul lui Cezar Ivănescu. Mă tem că ăsta-i Adevărul, Iordana". Ba nu. Eram extrem de vulnerabilă atunci. Ca paralizată de frica morții. Ascultam în neștire Sonata toamnei la pick-up-ul uzat, într-o mireasmă de busuioc. Umplusem casa cu buchete de busuioc, doar-doar o mirosi ca Ô Sauvage-ul lui Iordan. Aspiram busuiocul și-mi mai trecea starea de "inimă neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nici măcar pentru ea. Ne-am despărțit ca doi străini, tot ea mi-a propus să ne mai întâlnim de câteva ori, acceptam de fiecare dată cu jumătate de gură. Asta ar fi trebuit să fie partea mea, dar eu eram paralizat de dorință. După fiecare astfel de întâlniri, eram cuprins de o febră și neliniște ce mă aduceau într-o stare vecină cu nebunia. Trebuia să mă opresc aici. Am luat hotărârea să nu ne mai vedem în felul acesta, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
firesc, ca și cum am fi fost înțeleși să ne întâlnim în tren și să luăm masa împreună și să discutăm în voie despre problemele noastre casnice, despre viața noastră de zi cu zi. Naturalețea și firescul cu care-mi vorbea mă paralizau, nu o puteam contrazice sau opri din demersul ei, ca și cum memoria mea ar fi suferit dintr-o dată o lacună imensă, o sincopă. Pentru că nu pricepeam cine este ființa atât de caldă și apropiată ce știa totul despre mine, până la cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
proximitatea mea, pe care probabil că-l respir zilnic și-l consum fără să știu, inconștient? Asta este, ea stă ascunsă în inconștientul meu și deopotrivă în fața mea la vagonul-restaurant al trenului și starea ei de firesc și nonșalanță mă paralizează. Nu pot protesta, nu pot decât răspunde la întrebările ei directe, ca și cum controlul asupra mea a fost complet luat de ea. Eu devin o biată ființă fără voință și memorie, rătăcită, care nu poate decât să contemple fără să întrebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și mai evident sentiment din viața ei. Pentru că ea e sigură de iubirea lui Maurizio. De ce s-o năruie cu un sărut efemer? Cu o noapte searbădă? El, așa cum v-am mai spus, este un netrebnic și un fricos, e paralizat de propria lui dorință, pentru că nu-și poate depăși mediocritatea și siguranța vieții în care este prins. Pulcheria este dorința lui de-a ieși din suficiență și platitudine. Pulcheria, cu talia ei subțire de viespe și mâna ei fină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gol, steril, tactil; când vag, când pregnant, dar irecognoscibil, la fel cum nu-ți recunoști vocea când o asculți pe o înregistrare telefonică. Prin urmare, și confruntările noastre au devenit mai palpabile. Dincolo de gândul ce mă interpela și mă acapara, paralizându-mi toată făptura, aerul înghesuit deodată în jurul meu forma un fel de stază prin care părea să nu pătrundă nici sunetul, nici unda luminoasă. Carnea "lui", mai opacă și mai insensibilă ca orice materie cunoscută de mine, se strângea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Și ochii ei larg deschiși nu priveau decât zarea cum se apropie, nu se încrucișau cu privirile piezișe ale rechinilor cu ochii albaștri. Până când strigătul meu mut sau surd, pe care nu l-am putut percepe pentru că spaima mi-a paralizat fie coardele vocale, fie auzul, a făcut-o să întoarcă capul. Și atunci privirea ei s-a întâlnit cu cea a armatelor de rechini ce-o înconjurau din toate părțile cu ochiul lor lucitor și metalic, fixând-o din adâncul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]