45,675 matches
-
pe instinctul luării în posesie a ceva necunoscut. Înaintează printre stînci cu siguranța somnambulului, versat în sfidarea primejdiei. Ezitînd între percepția nemijlocită, indubitabilă și între bîjbîiala proprie irealității, grefierul e invadat și el de un freamăt și de o vibrație, "parcă niște mîini nevăzute îi cotrobăiau, în buzunare, propriile haine foșneau ciudat, fără să i le fi mișcat nimeni, iar din temerea că mîinile acelea străine ar fi putut pune stăpînire pe el se ivi și crescu treptat o excitație plăcută
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
sîngele și nu apar semne de violență. Obiectul crimei dispare însă, cadavrul e furat de la morgă, revine de cel puțin patru ori, în locuri diferite, în momente diferite. Mortul e ca o placă turnantă, se mută încolo și încoace, bătîndu-și parcă joc de agenți. Cineva observă că victima nu moare decît pentru asasinii săi. Suntem copleșiți la lectură de trimiteri tainice, ezoterice, religioase, ultimele și cu un substrat apocaliptic. Nu ne silim să le deslușim în întregime. De ce? Mai întîi pentru că
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
poetul și actrița, actrița și contele, contele și tîrfa. Cercul se închide aici, în spectacol. Dar hora poate continua la infinit. Pînă în zilele noastre, neobosită ca și viciul. Zece tablouri vivante, mereu altele și, într-un fel, aceleași, consumate parcă în același spațiu-alcov, zece zbateri amoroase ce se tăvălesc în același pat al posesiunii și minciunii, o idee materializată extraordinar de decorul scenografei Diana Ruxandra Ion. Lasciv și senzual, plin de vinovății acumulate, spectacolul are o construcție extrem de riguroasă, care
Lanțul slăbiciunilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15503_a_16828]
-
s-a apropiat de mine și, extrem de politicos, mi-a spus că vrea să cumpere de la bucătăria localului o sticlă de vin (asta se putea în orice restaurant, 'n vreme ce 'n magazine se găsea aproape exclusiv așa-zisa șampanie, parcă eram un popor care sărbătorește ceva 'n fiecare zi), dar șeful de sală l-a refuzat susținînd că omul ar fi beat. Bărbatul, care era cel mult amețit, mi-a explicat că vinul este pentru ziua mamei lui - ceea ce putea
Cultura cu înlocuitori by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15549_a_16874]
-
înțelege. Iată ce-mi scrie M. H. Simionescu: " Până aseară, când am terminat lectura, mi-am tot făcut reproșuri în legătură cu îndrăzneala de a-ți cere romanul îndelung jinduit (e vorba de Căderea în lume - n. n.). Odată cu întoarcerea ultimei pagini, necrezând parcă în acel fine, cu datarea sub el, mai sperând să rămân în lumea cărții, deși încheierea ei e ca un coral de orgă, reproșurile au început să mă roadă; în fond principalul era ca această carte să-mi aparțină, să
Ghergheful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15541_a_16866]
-
vînjoși pentru care Antoaneta Tănăsescu (Ioana Mălin, care făcea cronica radio la RL) ne-a cerut cîte un articol, lui Marian Popescu și mie. Și, uite așa, am re-re-debutat în "România Literară", în '75. Tot alături de Marian Popescu ați debutat, parcă, și pe scenă, ca actor, în studenție. Da. Promoția asta a noastră,'72-'76, a fost foarte încurcată. Noi am intrat în facultate după tezele din iulie '71. În '72 - noi toți fiind tipi formați în anii dezghețului ceaușist - ascultam
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
stânjeneală, de perplexitate și apoi, slavă Domnului, totul se clarifica. În mod obișnuit astea erau date rapid uitării, însă închisoarea este astfel concepută încât reînvie în memorie tot ce este rușinos. "Aha, îți spune închisoarea, toată viața te-ai prefăcut, parcă pentru tine toți sunt egali: și rușii, și bașkirii". Și asta te arde așa de tare și te chinuie de parcă tu i-ai ucis pe toți acești bașkiri în camerele de gazare. Firește, am aflat ulterior că m-am născut
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
spus: "Privește, amintește-ți toată viața. Astea sunt salvele de salut trase în cinstea victoriei." De aceea, probabil, am reținut ceea ce mi s-a spus. Iar salvele de salut ca atare, petele de culoare, îmi revin foarte vag în memorie, parcă mi-aș miji puternic ochii. Mi s-a povestit că am crescut într-un geamantan, deoarece în condițiile grele ale războiului nu se putea procura nici cărucior, nici pătuț, și multă vreme, vreo doi ani și jumătate, încă nu începusem
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
barat doar unele străzi lăturalnice cu șiruri de autobuze și camioane, iar mulțimea se scurgea necontenit. Pe acoperișuri și prin mansarde, am reușit să ajungem până la hotelul "Național" și de acolo, de pe acoperiș, am văzut o mare de capete. Și parcă valurile se mișcau pe această mare, legănând mulțimea, împingând și retrăgându-se și, deodată, pe una din străduțele laterale, aflându-se sub presiunea umană, un autobuz s-a legănat, apoi a căzut ca un elefant, culcat pe o parte. Acest
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
etc. Lucrurile se petreceau astfel nu din inițiativa noastră, ci din vina autorităților, care nu doreau să recunoască libertatea de creație și tuturor încercau să le impună realismul lor socialist. Un fenomen paradoxal în Occident, concomitent: avangardiștii erau aproape toți parcă aleși pe sprânceană, comuniști, iar la noi eram considerați în afara legii. Componența participanților era foarte pestriță. Erau și unii pe care îi interesa doar arta pură și luptau pentru dreptul artei de a fi pură. Ei se considerau dintotdeauna apolitici
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
trebuit să învăț mersul pe sârmă. Decenii în șir am fost liber doar între frică și stăpânirea fricii. La 22 decembrie 1989, eram ca un animal crescut în captivitate care descoperă, buimăcit, că, brusc, cușca s-a deschis. Mă găseam, parcă, în transă. Și, poate, nu numai eu am avut vertijul depresurizării care se producea în viața noastră. De altfel, așa îmi explic de ce ne-am făcut atunci iluzii prea mari, înfrumusețând totul, inclusiv pe noi înșine, și pregătind, prin acel
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
fiu singur. Atunci, era ceva contagios în aer. Mulțimea mă apăra de propria mea frică. În clipa când a început să se învârtă un elicopter deasupra noastră, m-am gândit că se va trage cu mitraliera în noi. Dar eram, parcă, sub anestezie. Dacă am trăit o ficțiune atunci, eu am luat-o în serios. După ce ne-am despărțit, am umblat o vreme pe străzi, nu m-am dus acasă. Eram amețit de o ușurare pe care nu mi-o pot
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
al dorului românesc). Pentru Pascoaes, mitul sebastic, promisiunea întoarcerii Regelui Dom Sebastiao (căzut într-o luptă cu maurii în secolul al XVI-lea), era infinit mai interesant decît războaiele mondiale din secolul XX. Scriind biografia Sfîntului Paul, poetul portughez descrie parcă viața unui contemporan: senzația că, în timpul lecturii, ai fost companion al Sfîntului se impune de la primele pagini. Apariția unei asemenea cărți în 1934 l-a impresionat adînc pe Unamuno, care a prezentat-o călduros publicului spaniol. În orășelul din Nordul
SCRISORI PORTUGHEZE - Teixeira de Pascoaes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/14392_a_15717]
-
pe o pagină tradusă din Kazantzakis, celebra "chambre à louer" tradusă "cameră de lăudat", boroboața faimoasă, princeps, a unui autor ce nu-și cunoștea toate textele, Dumnezeu să-l ierte. Speram să fiu angajat. Lucram cu zelul celui bănuit. Totdeauna, parc-am vrea să ne răscumpărăm de câte ceva... Suspectează și domină! Parapsihică perioadă. Și... marea fericire se produse. Mă angajară. Deși doar cu jumătate de normă. Bine și-atât. Nu cumva să mi se facă rău de atâta veselie. Și vine
Sfinxul valah (variantă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14402_a_15727]
-
comunismul în "Est", Vestul a apucat-o și el în aceeași direcție, dar pe căi proprii numite, în ideologie și propagandă, democratice", că Occidentul s-a mâniat strașnic pe "sălbaticii ruși" nu pentru comunism, ci pentru că i se luase înainte, parcă înțeleg mai bine cum s-a făcut și se tot face pe la noi democrație, de tip vestic, pe mâna unor foști comuniști, care fruntași în domeniul ideologic, care paznici dințoși ai regimului, tari în pumni și cu încăpătoare cizme de
O mie și o sută de pisici sălbatice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14397_a_15722]
-
o putem prevedea. Limbajul transrațional se întemeiază pe două premise: 1) Consoana inițială a unui cuvânt dirijează întregul cuvânt, poruncindu-le celorlalte componente ale acestuia. 2) Cuvintele care încep cu aceeași consoană sunt unite de un sens noțional comun și parcă s-ar aduna din toate direcțiile spre unul și același punct al rațiunii. Dacă luăm cuvintele ceașa (cupă) și ciobotî (ciubote), constatăm că ambele sunt dirijate de sunetul Ci. Iar dacă adunăm cuvintele care încep cu Ci: ciulok (ciorap), ciobotî
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
că timpul a fost de mult și în veci alungat, că rudimentarul și ancestralul s-au vîrît în cuvinte și fapte care se cheamă unele pe altele și că nimeni, niciodată, nu va putea întrerupe tradiția tuturor acestor obiceiuri, transmise parcă genetic. Spectacolul de la Odeon este un popas și un studiu. Social, lingvistic, etnografic, folcloric, moral asupra unui spațiu - Oltenia - care există la întretăierea dintre veghe, trebăluială, vis, coșmar, agitație continuă, păreri, vorbe, mistic și realitate. Am văzut această propunere cu
Cuvinte și semne, bîrfe și blesteme by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14442_a_15767]
-
semănând - vorba lui Shakespeare - cu "un uriaș monstru de ingratitudine". Iar cea mai amară dintre ingratitudini este negarea gloriei prin uitare. Nu de puține ori memoria ne joacă feste ca într-un joc "de-a v-ați ascunselea", în care parcă mijește ceva, dar, mai abitir, parcă nu. Există însă și circumstanțe când uităm din comoditate, din răsfăț sau, și mai grav, din premeditată nepăsare. Mai exact: ne facem că uităm; vrem din adâncul sufletului să îngropăm anume ceva; de obicei
Bilanț cu îngeri by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14385_a_15710]
-
uriaș monstru de ingratitudine". Iar cea mai amară dintre ingratitudini este negarea gloriei prin uitare. Nu de puține ori memoria ne joacă feste ca într-un joc "de-a v-ați ascunselea", în care parcă mijește ceva, dar, mai abitir, parcă nu. Există însă și circumstanțe când uităm din comoditate, din răsfăț sau, și mai grav, din premeditată nepăsare. Mai exact: ne facem că uităm; vrem din adâncul sufletului să îngropăm anume ceva; de obicei, nu ca pe o comoară, ci
Bilanț cu îngeri by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14385_a_15710]
-
după lucru, era pustietate... Cât poți să te iubești?... Am trăit un an... Cum de-a rămas grea, nu înțeleg... Stătea, câteodată, ca lemnul. Zic: "Tu, cumva, ai adormit?" - "Nu, - zice, - aud tot". - Zic: "Nu prea ești focoasă." Iar ea: "Parcă arde lumina la bucătărie..." "De unde ai scos-o?" - "Păi, se aude cum merge contorul..." - "Ai putea, - zic, - să iei exemplu de la el..." Așa am trăit un an... Kuzin scoase din geantă sticla cu rom și o înclină ademenitor. Am băut
Compromisurile by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/14448_a_15773]
-
tot și mereu aceeași, un partid considerat - și dorit - omogen. Ignorăm de regulă nuanțele, fazele, modificările, situațiile distincte, cel mai des ignorăm însă chipul propriu al participantului la evenimente, la urma urmei altul în cazul fiecărui "actor" de pe scenă. Postulăm, parcă, un scenariu prestabilit, cu roluri până la capăt prescrise, în care nu ne rămâne decât să rostim replici gata confecționate de către un autor invizibil, sub bagheta unui regizor atotputernic. Mereu reactualizăm blestemul "omului sub vremi", care tocește atât responsabilitatea omului, cât
Lupta eruditului cu sub-înțelesurile by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14459_a_15784]
-
să ia în brațe insulta: "De ce tendința aceasta, specific bucureșteană, de-a înlocui - într-o dezbatere de idei - argumentul, cu facile efecte polemice? De ce această spaimă de discuția liberă și adevărată? De ce repulsia pentru tonul civilizat? De ce predilecția pentru injurie?" Parcă recunoaștem ceva... Nu altminteri se manifestă noii oportuniști, iubitori de limbaj pe cît de demagogic, pe atît de insolent și trivial, nu altminteri vorbesc adulatorii personajelor "ajunse", dornice a-și impresiona patronii și, în cele din urmă, a "ajunge" și
O recuperare de conștiință by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14430_a_15755]
-
bătaie și până la rugămintea de a nu mai apela la pseudonime, ocolind numele nostru de familie. - V-a călăuzit ceva/cineva anume pașii în viață? - Dorința demențială de a trăi marea aventură. Cu "T" și cu "M" mare. Cu "A" parcă nu sună atât de frumos. - Ce porunci le-ați lăsa prin testament, tinerilor scriitori de azi? - Să uite tot ce au studiat despre arta scrisului și să procedeze după cum îi povățuiește propriul instinct artistic. Fără nici o rezervă. - Cum e viața
Vlad Mușatescu: "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toți criticii literari de vază..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/14440_a_15765]
-
hai, că mă dau și mare, pomenind despre "opera" personalității subsemnatului, de n-ar fi existat lumea ce mă înconjoară? - Din ce mediu vă place sau vă convine să vă alegeți eroii cărților? - Din orice mediu. Iar în ultima vreme parcă m-ar tenta și viața parlamentară. Care-i mai plină de chestii oculte, decât găsești în Misterele Londrei. - Cum (re)simțiți statutul de scriitor umorist? - Nici nu-l simt și nici nu-l resimt!... Sunt la fel de prost plătit ca orice
Vlad Mușatescu: "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toți criticii literari de vază..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/14440_a_15765]
-
perfecțiunea. L-am cunoscut pe vremea când, ca un țânc într-ale muzicii, eram fascinat de vulcanicu-i temperament, ce avea darul să prefacă substanța sonoră în materie incandescentă. Un vulcan ce nu s-a stins nici astăzi. Mai mult, el parcă erupe cu și mai mare intensitate și imprevizibilitate, escavând acele sensuri tainice ale tectonicii muzicale. Ovidiu Bălan are o dispoziție particulară, naturală de a reuși, refuzând repaosul pentru că nu suportă senzația de a fi purtat de pământul în mișcare, adorând
Vârsta ca virtute by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14475_a_15800]