344 matches
-
crede, dimpotrivă, că Alecsandri a inaugurat tehnica impresionistă În lirică: „primul exponent al impresionismului european În poezie, stil identificat ca atare sub specia instantaneului sugestiv, alcătuit din trăsături libere, «dezlegateă una de alta”**. Punctul de plecare ar fi, Întîi, poezia parnasiană, pe care Alecsandri o relativizează, o „depietrifică” prin imagini discontinue și, În al doilea rînd, arta orientului extrem, redescoperită de către Europa occidentală la mijlocul secolului trecut. Din tehnica stampei, Alecsandri a luat, zice Edgar Papu, procedeul paralelismului sau al reverberației (răsfrîngerea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
interioară ca univers compensatoriu, în antiteză cu realul. - Focalizarea imaginarului poetic pe un simbol multisemnificativ (exploatând resursele polisemice ale limbajului). Neavând un conținut semantic explicit, simbolul își pierde funcția de concretizare pe care o îndeplinea în poezia clasică, romantică sau parnasiană. El devine un semn prin care se sugerează existentul, un análogon esențializat al realității sensibile și suprasensibile și un element de coeziune/de „corespundere“ între planul exterior și cel interior. - Exploatarea valorii muzicale a cuvintelor, a sunetelor fără un conținut
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
și aventura sa intimă [...]; el coboară mai adânc în sine“ - afirma T. Vianu, exemplificând „lirica mascată“ prin Luceafărul eminescian sau prin Rugăciunea unui dac. Seria ilustrărilor poate continua cu poezii ale lui Ion Barbu din prima etapă a creației, cea parnasiană - în care, sub sim bolurile vegetale (Copacul) sau geologice (Munții, Lava, Banchizele) se schițează un „por tret al artistului“ care aspiră irepresibil spre absolut, chiar dacă are conștiința limi telor ontologice - sau cu ciclul despre mopete scris de Mircea Ivănescu. - Lirica
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Lirismul impersonal reprezintă o altă formă de obiectivare a stării lirice, în care discursul este formulat la persoana a IIIa, fără a desemna o prezență intermediară, un „personaj“, ca în lirica măștilor ori a rolurilor. Cultivat mai ales de poeții parnasieni, acest tip de lirism pare a ignora prezența umană și trăirile afective, optând pentru un descriptivism pur sau pentru discursul gnomic, specific meditațiilor filozofice. În primul caz, perspectiva descriptivă a poetului este disimulată sub aparența unei viziuni nonfocalizate, chiar dacă, prin
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
filozofică este, de fapt, a poetului, dar locutorul liric, instanța reflexivă nu se trădează în text, discursul gnomic având astfel o maximă deschidere spre generalitate. Sensibilitatea modernă a poeților din secolul XX, fascinată de exercițiul depersonalizării, reactualizează lirismul obiectiv al parnasienilor, în poezia avangardistă sau în cea modernist ermetică (Ion Vinea și Ion Barbu, de exemplu), în creații neomoderniste ori postmoderniste, de la generația șai zecistă la „douămiismul poetic românesc“ (Ștefania Mincu). Lirismul narativ este asociat poeziei contemporane și are ca premisă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
evidență trufia omenirii care a durat monumente ce sfidează timpul. Potențată prin antiteza cu umedele caverne, sintagma personificatoare surprinde și progresul umanității, forța sa creatoare. 8. Din punctul meu de vedere, poezia lui Ion Barbu (care este inclusă în etapa parnasiană) poate fi considerată o formă particulară a lirismului obiectiv. Un argument este faptul că, deși prezența în text a eului liric nu poate fi contestată, această instanță lirică apare într o ipostază depersonalizată, întruchipând un concept abstract: Sunt numai o
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
decasilabi. Derogări de la normele italice erau de găsit, în continuare, la Baudelaire, la Verlaine și Rilke, mari sonetiști. De la Eminescu se cunosc douăzeci și șase de sonete, unele dintre ele capodopere. A perseverat întru sonet, se cunoaște, ieșeanul Mihai Codreanu, parnasian declarat, autor al unui dublu sonet (cu aer baladesc), Povestea păsărarului, și al unui sonet pe rime date, Sonet care surâde. Audiență largă au avut Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu. Și cât de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
-n flaming cu toamna în declin.". Albastrul de Voroneț trezește acorduri muzicale și amintiri robite de tăceri: "Ce înger de pe Voroneț mi-nvie albastru-n pleoape? " Poezia interioarelor nu desprinde nostalgii produse de mătăsuri, plușuri, mobile de mahon, ca la parnasieni, ci scoarța muntenească undită cu bujori albi și cu ramuri înghețate pe sticla ferestrelor. Poetul descrie tablouri cu bujori, natură moartă, cheamă mirosuri și creează beții olfactive, adevărate paradisuri în descendența lui Anghel și a lui Mihai Celarianu. Ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tine și tu în mine taci". "Banchetul", scris după modelul hölderlinian, este sensibil și inspirat: "Acum către pace, ca Hölderlin mă tângui frumos." Tematica frecventă însă rămâne dragostea ceremonios prezentată într-un univers vegetal, cu o figurație care amintește de parnasieni. În mijlocul câmpiei am văzut/ zeii și zeițele ierburi ca o apă verde,/ înflorind în sfinte îmbrățișări, plătindu-și datoriile către bătrâna Gee./ Asemenea lor m-am dorit alături de tine." "Cântarea cântărilor" merge pe urmele lui Corneliu Moldovan, Marcel Breslașu și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
naturii, ci râul sculptor pare un herculean Brâncuși cu braț de apă: "Netemător de timp, prin vaduri sapă statui de lemn, pietroase amulete"; munții scriși direct pe cer au dâre fastuoase "din toga unui Gulliver". Poetul vine cu un univers parnasian, cu elemente exotice, cu imagini rare lotca japoneză este de argint, profilul este o pecete de ceară, sonetele aeriene s-au scris pe vânt, miresele de zăpadă au vălul stelar, răsăritul lor este sonor și ele iradiază în gong, aripile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de-al doilea, alții vorbesc de limbă fără cuvânt, și de cuvânt fără limbă, iar autorul "Necuvintelor" clamează el însuși obsesia de a fi liber de vorbire 2". În ciclul "Necuvintelor", arta poetică descoperă din nou muzica simbolistă și culoarea parnasienilor, într-o nouă vibrație, pentru că necuvintele topesc sunetul de corn și culoarea luminii. Tot ciclul "Necuvintelor" pare a fi un lung manifest literar; cu fiecare poezie se adaugă un nou element în universul spiritual și de expresie. Cuvântul este neputincios
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
următoarelor aspecte: * Care e adevăratul Arghezi: ludicul, psalmistul, răzvrătitul, îndrăgostitul, cel din Florile de mucigai? * Care e Eminescu cel adevărat: cel care se dezvăluie în poeziile de tinerețe, romanticul, clasicul, îndrăgostitul, filozoful, titanul, geniul? * Care e Ion Barbu cel adevărat: parnasianul, orientalul, ermeticul? Concluzia firească, care se impune, este aceea că toate aceste fațete diferite ale poeților sunt la fel de adevărate; sunt "măști" artistice deferite care exprimă sau definesc esența aceluiași om, în momente deferite ale devenirii sale interioare. Fiecare poezie este
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
interioară ca univers compensatoriu, în antiteză cu realul. - Focalizarea imaginarului poetic pe un simbol multisemnificativ (exploatând resursele polisemice ale limbajului). Neavând un conținut semantic explicit, simbolul își pierde funcția de concretizare pe care o îndeplinea în poezia clasică, romantică sau parnasiană. El devine un semn prin care se sugerează existentul, un análogon esențializat al realității sensibile și suprasensibile și un element de coeziune/de „corespundere“ între planul exterior și cel interior. - Exploatarea valorii muzicale a cuvintelor, a sunetelor fără un conținut
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și aventura sa intimă [...]; el coboară mai adânc în sine“ - afirma T. Vianu, exemplificând „lirica mascată“ prin Luceafărul eminescian sau prin Rugăciunea unui dac. Seria ilustrărilor poate continua cu poezii ale lui Ion Barbu din prima etapă a creației, cea parnasiană - în care, sub sim bolurile vegetale (Copacul) sau geologice (Munții, Lava, Banchizele) se schițează un „por tret al artistului“ care aspiră irepresibil spre absolut, chiar dacă are conștiința limi telor ontologice - sau cu ciclul despre mopete scris de Mircea Ivănescu. - Lirica
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Lirismul impersonal reprezintă o altă formă de obiectivare a stării lirice, în care discursul este formulat la persoana a IIIa, fără a desemna o prezență intermediară, un „personaj“, ca în lirica măștilor ori a rolurilor. Cultivat mai ales de poeții parnasieni, acest tip de lirism pare a ignora prezența umană și trăirile afective, optând pentru un descriptivism pur sau pentru discursul gnomic, specific meditațiilor filozofice. În primul caz, perspectiva descriptivă a poetului este disimulată sub aparența unei viziuni nonfocalizate, chiar dacă, prin
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
filozofică este, de fapt, a poetului, dar locutorul liric, instanța reflexivă nu se trădează în text, discursul gnomic având astfel o maximă deschidere spre generalitate. Sensibilitatea modernă a poeților din secolul XX, fascinată de exercițiul depersonalizării, reactualizează lirismul obiectiv al parnasienilor, în poezia avangardistă sau în cea modernist ermetică (Ion Vinea și Ion Barbu, de exemplu), în creații neomoderniste ori postmoderniste, de la generația șai zecistă la „douămiismul poetic românesc“ (Ștefania Mincu). Lirismul narativ este asociat poeziei contemporane și are ca premisă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
evidență trufia omenirii care a durat monumente ce sfidează timpul. Potențată prin antiteza cu umedele caverne, sintagma personificatoare surprinde și progresul umanității, forța sa creatoare. 8. Din punctul meu de vedere, poezia lui Ion Barbu (care este inclusă în etapa parnasiană) poate fi considerată o formă particulară a lirismului obiectiv. Un argument este faptul că, deși prezența în text a eului liric nu poate fi contestată, această instanță lirică apare într o ipostază depersonalizată, întruchipând un concept abstract: Sunt numai o
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
1895, la Câmpulung-Muscel. A studiat la Câmpulung-Muscel, Dărmănești-Roman, Stâlpeni, Pitești, București. Opere: După melci (1921); Joc secund (1930). I. Barbu era exaltat, frondeur, exploziv, vizual, retoric. UNIVERSUL POETIC Tudor Vianu a împărțit opera lui I. Barbu în trei etape: a. "parnasiană"; b. "baladescă" și de pitoresc oriental; c. "ermetică". În poeziile din prima etapă se întâlnesc nostalgii celeste (Lava), amintirea vitalismului orgiastic (Panteism), limbaj meditativ, melancolie, purificare prin contemplare, reculegere în fața rotației vieții și a morții (Marile Eleusinii), în care sunt
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și lapona Enigel); simboluri mitice barbiene; soarele ("cu cămările lui"), nunta (revigorare ciclică a lumii), oglinda (dramă a conștiinței), munte, cer, raze, muzici; un univers dedramatizat, pur contemplativ. Depărtarea de descriptiv și apelul la simboluri se constată încă din poemele parnasiene (Lava, Copacul, Banchizele). Panteism înseamnă în opera lui Barbu, coborâre în teluric (Panteism). Atras și de filosofia lui Nietzsche, poetul consideră că relația dintre poezie și geometrie era gândită ca imaginea "unei lumi probabile", care să concureze creația demiurgică: "Ca
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
moralizanta, dar apreciază că temele gravitează în jurul problemelor de actualitate 174. Sursă unei noi teatralități este în mare parte căutată în literatura: teatrul burghez se inspiră din românul foileton sau monden, opțiunile teatrului naturalist urmează opțiunile românului naturalist, iar teatrul parnasian și simbolist caută surse noi în poezie. Meritul dramaturgilor acestei perioade sunt tehnicile teatrale savant construite (intrigi bine înlănțuite, dialoguri ordonate, ingeniozitate verbală). Metodă fundamentală a epocii realismul critic, care permite romancierilor să reprezinte contradicțiile și neajunsurile realității s-a
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
agata-agată, smeraldo-smarald sau despre plante, mai ales flori: glicine-glicină, asfodelo-crin de pădure, anemone-anemonă, narciso-narcisă. Ermeticul a crescut într-un mediu literar caracterizat pe de o parte de acest estetism decadent, pe de altă parte de un tip special de clasicism parnasian, ambele impregnate cu un leopardism rafinat ce ajungea la el mai cu seamă prin intermediul lui Pascoli. Dacă influența lui D'Annunzio se pierde după anii adolescenței, cea pascoliană, mai profundă, va da mai tarziu roade în poeziile primelor volume publicate
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
punctat asemănările dintre artă scriitoriceasca a sicilianului și cea a unor membri ai grupului marinettian, referindu-se cu precădere la De veghe la Nassaboth (Quasimodo nu o va mai include în volumul Și pe data e seară); a evidențiat nuanțele parnasiene din Furtună și din Bătăi în întuneric, poezii care, asemenea celei amintite, nu vor mai fi incluse în volumele ulterioare. Interesant este faptul că el scria despre rădăcinile romantice ale versurilor quasimodiene și, indirect, despre abilitatea remarcabilă a autorului de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și voci din medii culturale diferite, chiar divergente. Un scriitor își poate oricînd apropria un gen literar al lumii la care aderă, cum a fost cazul, spre exemplu, al Elenei Văcărescu / Hélène Vacaresco și a poeziei sale cu adînci influențe parnasiene, sau al lui Cioran, în adoptarea formelor scurte, aforistice, sau al lui Eliade, cu povestirile sale existențialiste gidiene etc. Dar astăzi, producția romanescă se înscrie tot mai mult în ceea ce se numește deja "tradiția francofonă" și putem vorbi despre o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
umor, dar liberă și pură precum cugetul savantului care, în ciuda tentațiilor și presiunilor, a reușit mereu să evite scufundarea în mizeria politicii, urmîndu-și pînă la capăt vocația de cercetător. Deville izbutește să-și transmită convingerile personale, anume că pasteurienii și parnasienii au fost ultimii eroi francezi, revoluționari pozitivi care au schimbat fața Franței și a lumii privind drept înainte și călcînd în picioare bătrînii demoni ai Europei. Prin pana sa reînvie o epocă fericită, de fapt călare pe secolele 19 și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a ajunge să se cristalizeze în forma devenită clasică, scriitura lui Théophile Gautier a suferit multiple influențe (romantismul german, pe de o parte, Victor Hugo, pe de altă parte). Proza autorului a împrumutat ceva din inefabilul estetizant prezent în poeziile parnasiene, exercitând o influență puternică asupra artei lui Oscar Wilde.36 Dar motorul terifiantului este, în acest caz, frica însăși. Robert T. Denommé notează că "teama obsesivă de moarte a lui Gautier s-a manifestat cu atâta forță, încât, în jurul anului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]