1,340 matches
-
indică neseriozitatea oricărei poziții discursive a acestuia. El nu este credibil nici sexual (posedă fantoșe/imposturi ale feminismului), nici "bahic" (vinul îi produce greață și coșmaruri). Conținuturile ideologice sunt "aruncate" pe "scena" narativă, pentru a fi "persiflate", prin degradare. Intenția parodică este dominantă. Simplificarea narativă caracteristică unui roman popular este realizată pentru "împachetarea" acestui conținut subversiv. În intenția romancierului nu a intrat nici o clipă crearea de psihologii, inocularea detaliului realist, în vederea realizării unei fresce sociale. Majoritatea comentatorilor au remarcat caracterul de
Petru Popescu – istoria unei receptări by Dinu Bălan () [Corola-journal/Journalistic/7044_a_8369]
-
nuvela O viață pierdută (1877), scrisă în tinerețe, contrastul dintre Ardealul natal și lumea bucureșteană luase formă dramatică. Ce-i drept, tematica citadină îl atrăsese și cu alte ocazii pe Slavici (bunăoară în Crucile roșii, nuvelă de tinerețe mai degrabă parodică), dar acestea reprezentaseră simple intermitențe; lumea înfățișată era cea a micului tîrg ardelenesc, foarte apropiat de sat. Cînd peisajul citadin pe care scriitorul îl are sub ochi devine cel al Bucureștiului, tonalitatea prozei se schimbă radical: Mitocanul, Gogu și Gogușor
Prozatorul Biedermayer: Slavici by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7065_a_8390]
-
o prepoziție, e chiar titlul textului prefațator și argumentativ din În genul... tinerilor, pus - ca întreaga carte - în filiație maioresciană. Despărțirea junelui autor de tânăra generație din care, formal, face parte se observă încă din startul, din preliminariile maratonului său parodic. Ironii devastatoare la adresa colegilor de generație și a unor nume consacrate de pe scena literară autohtonă avem și în Nu al lui Eugen Ionescu, apărut tot în 1934. Ionescu e însă în război cu toată lumea, inclusiv cu propriile teze avansate pe parcursul
Un burghez incomod by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8094_a_9419]
-
micilor gafe și improprietăți. Când structura de rezistență a adversarului (pare că) este grav afectată, nimic din ceea ce el a susținut nu mai contează. Astfel că burghezul nostru tânăr, dar ațos se va dovedi pe spații mari din această carte parodică un competitor incomod și redutabil. Dacă modernitatea și avangarda fac din clasa dominantă în epoca interbelică un sac de box, măturând cu iresponsabilitate pamfletară (și cu mari câștiguri expresive) instituțiile care țin societatea, apărătorul acestor instituții obține, prin îngroșare, o
Un burghez incomod by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8094_a_9419]
-
sunt autentice (Pe culmile disperării). Dar sunt mai dihai decât imitația mea". Noica e contemplat în plimbările lui filozofico-matematice pe Bulevardul Formelor Pure și pus să dezbată "problematica non-mâncării". De la dreapta ideologică, se trece rapid și fără complicații de exercițiu parodic, la stânga. Versurile scandaloase ale lui Bogza din Poemul invectivă (apărut în 1933) primesc o replică savuroasă în Balada celor trei smintiți și a altor mulți pârliți. Agresivitatea autopromoțională a poetului "pornograf" e rapid decodată și reiterată sarcastic de Antisthius: "El
Un burghez incomod by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8094_a_9419]
-
toate mărcile lirismului său programatic-șocant sunt prezente aici, în actualizări desigur îngroșate. Ironia sorții va face ca peste jumătate de veac, în anii '80, vechiul avangardist să ducă, ritualic, flori la statuia lui Eminescu din fața Ateneului; iar fostul său deconstructor parodic să scrie o carte întreagă, extrem de laudativă, despre el... Revenind la momentul 1934 (în care tânărul și dârzul burghez nu e "contaminat" încă de toleranța descoperită ca virtute supremă, în Jurnalul fericirii), e ușor de observat că țintele autorului sunt
Un burghez incomod by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8094_a_9419]
-
Zaharia Stancu în același an atât de plin 1934). În cazul lui Sașa Pană, cu un volum (viața romanțată a lui dumnezeu) ce insultă și batjocorește - zice Antisthius - credința religioasă, există o singură pagină alocată, iar în rest, un spațiu parodic alb. N. Steinhardt nu vrea să participe, nici măcar în regim de replică satirică, la blasfemii editoriale avangardiste. E cea mai bună dovadă că, în rest, o face: intră energic și dezinvolt în jocul codificării și decodificării culturale, destructurând și legitimând
Un burghez incomod by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8094_a_9419]
-
un excurs literar, istoric și critic, cu clasificări clare și plastice atît pentru cititorul spaniol, cît și pentru cel român. Ce gen de poezie ai tradus cu mai mare plăcere: pe cea neomodernistă, pe cea „tradiționalistă și etnicistă“, pe cea parodică și ironică? Introducerea (de fapt, întregul peritext) este un dar pe care, din păcate, nu am mai putut să i-l întorc domnului Petru Poantă, căci cartea a ieșit de la tipar, printr-o tristă coincidență, chiar în ziua înmormîntării sale
Cătălina Iliescu-Gheorghiu: „O antologie nu e o enciclopedie“ by Simona Sora și Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2860_a_4185]
-
de continuitate. Remarcabilă e priză la Eminescu, în care autoarea citește răspărul categoric față de generația pașoptista, anterioară lui. Un poem mai puțin cunoscut, sau oricum, mai putin citat, Umbră lui Istrate Dabija Voevod, conține simultan și efigia romantică și execuția parodica a acestei efigii (p. 46). Cum am văzut, moartea protagonistului din Inspectiune e tratată că un punct nodal. Drept urmare, lui Caragiale însuși i se rezervă, în eseul Simonei Vasilache, un mare număr de pagini. Nu lui îi datorăm, în fond
Cozerii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4242_a_5567]
-
așadar, anumitor cercuri și capabil de un tip de succes ușor de circumscris. Afirmația nu e de luat în serios (de altminteri, nimeni n-a luato, nici măcar cel care a emiso, așa încât eventuala cherelă a sfârșit printr-o simplă confruntare parodică). Mi-am amintit însă de episodul acesta în momentul în care, nu demult, recitind cărțile lui Sociu, am constatat că ele ilustrează într-adevăr, ca proiect, o remarcabilă strategie teritorială. Nu despre teritorii geografice sau tematice e vorba, desigur, ci
Naivii și sentimentalul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4264_a_5589]
-
2006; Porcilator, 2009) a mai publicat anul acesta un al treilea volum de povestiri, intitulat Șercan (Editura Dacia XXI). De data aceasta, tânărul și talentatul prozator mută poveștile sale inepuizabile în spații exotice, asiatice și africane, povești inițiatice și, totodată, parodice, așa cum bine observă prefațatorul cărții, Petru M. Haș - iar uneori de-a dreptul feerice și poetice, prin broderia imaginativă pură, aș adăuga eu. Am mai avut ocazia să spun și altădată că Andrei Mocuța dă dovadă de o maturitate precoce
Povestea omului-glob by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4284_a_5609]
-
avut ocazia să spun și altădată că Andrei Mocuța dă dovadă de o maturitate precoce a percepției vieții, care - am senzația - e cu deosebire necesară în proza scurtă și foarte scurtă, așa cum sunt textele din Șercan; texte înțelepte, ironice și parodice care se învârt în jurul acestui personaj, Șercan, fiul africancei Tamika (ce gătește prăjituri cu inima), ajuns dintr-un puști voluminos, înfulecător de orice fel de „obiecte rotunde”, un maestru și un învățător (neconformist, firește!). Rămas din copilărie cu obiceiul de
Povestea omului-glob by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4284_a_5609]
-
prin procrearea geniilor și exacerbarea valențelor științei pozitiviste, sociologia pedagogică. Ideile care străbat romanul de la început până la sfârșit, într-o manieră ironică, sunt foarte actuale. Tema de inginerie genetică, întreținută cu cercetări pentru ameliorarea speciei, este translată, într-o cheie parodică, cu ambiție de pregătire a condițiilor pentru apariția geniului 2. Personajul principal, don Avito Carrascal, cu pretenții la cunoaștere științifică, "îndrăgostit de sociologie", aspiră să procreeze un geniu, idee în vogă la finalul secolului al XIX-lea. Problematica geniului, acest
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
primul volum și Mereu Electra, Pisica de lîngă Baskerville din volumul Mephisto nu sînt parodii, cel puțin eu nu le citesc astfel. Sigur că a aduce un personaj vechi în actualitate te trimite cu gîndul în primul rînd la intenția parodică. Tonul lejer și desele alunecări comice intertextuale ale limbajului cer încă o dată: parodie. Este și parodie felul în care tratează Horia Gârbea personajele dramatice și este, fără îndoială, multă ironie, dar eu văd intrările acestora în scenă ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
o măsură ce-l ferește de excesul insurgent, de crisparea plebeiană. E o ripostă bine temperată. Alături de frizer, funcționar , fotograf, avocat, ofițer, exponenții bravi ai umanității provinciale, se înscrie în spectacol și poetul. Cartea d-sale de vizită e delicios parodică: "în prezent sînt un biet poet premiat / cu frunze de urzici Doamne cît de trist / am fost aseară pe cînd alergam prin ploaie / după ultima literă" (Șambelan la curtea coniacului). Aidoma unui prozator american, poetul nostru se repliază într-un
Retrospectivă Petre Stoica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8840_a_10165]
-
își îngăduie a le lua în derîdere și pe deasupra să aducă fantasma identității lor estetice în cheie burlescă. Cu atari considerații întîmpinăm masivul volum de parodii al lui Lucian Perța, Apelul de seară (aluzie la caracterul crepuscular, alexandrin al actului parodic) subintitulat O panaramă a poeziei românești de la origini pînă în prezent (element ce subliniază caracterul sistematic al întreprinderii). Cu toate acestea aproape nimic pedant nu se strecoară în paginile în cauză, susținute de-o remarcabilă vervă în răspăr ce nu
Poeţi din Nord (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9903_a_11228]
-
locuitorilor săi cei mai importanți, Orkin violatorul orașului, mecanicul care face și avorturi, Natalia, sora prostituată, locul patru în breaslă, Nusultan Tudialkbai, vărul refractar, soția Oksana care vorbește o frumoasă limbă română cuprinsă în singura replică-înjurătură aduce vag a parafrază parodică la introducerea durilor din filmele lui Guy Richie, gen Lock, Stock and Two Smoking Barrels (1998) sau Snatch (Unde dai și unde crapă, 2000). Filmul suscită o serie de reflecții antropologice. The clash of civilization, tema introdusă prin teoria lui
Borat - dicționarul kazah by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9948_a_11273]
-
Micaela Ghițescu Autorul preferă să eticheteze Conchistadorul, simplu, drept scurt roman. Dar, în afară de scurtimea lui (150 pag.), el mai poate primi și epitetele de roman parodic sau fantastic. Scris cu vervă și umor, Conchistadorul este "o excepțional de impresionantă fabulă despre descoperirea sinelui și conștientizarea categoriei umane realizate prin erotism" (Encyclopaedia Britannica). Totodată, reprezintă o introducere ironică în unul dintre miturile cele mai ciudate ale culturii
Almeida Faria - Conchistadorul by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/9951_a_11276]
-
orchestră. "Gianni Schicchi" a început! Acest comentariu filmic de la început, non-verbal, pare inepuizabil ca umor. Iar figura lui Biro Jozsef, Buoso Donati, amplifică, de acum și pe tot parcursul acestei opere într-un act, ironia, fină, comedia neagră cu accente parodice, fantasticul și absurdul, pînă la urmă, al farsei lui Puccini, după libretul lui Giovacchino Forzano. Nu te mai miri că mobilele din casa mortului, bine ambalate, legate, împachetate, canapeaua se mișcă, înainte și înapoi, în latul scenei, pe aria "Adio
O mio babbino caro by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8991_a_10316]
-
capcane: una, a sentimentalizării unei nostalgii presante după vârsta tinereții eterne, care aici este intervalul studenției; și a doua, un posibil entuziasm excesiv față de Clujul anilor '60, a cărui imagine nu o pot nicicum asimila imagisticii derizorii produse de deconstruirea parodică a miturilor comunismului. Vreau să spun cu aceasta că spiritul meu critic actual va fi mereu asediat de memoria afectivă, iar încercarea de a explica fenomene ale trecutului va fi, probabil, vag alterată de un discret sindrom al paradisului pierdut
În căutarea Clujului pierdut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9030_a_10355]
-
aceeași stirpe a livreștilor preocupați de contrastul Orient-Occident. În recentul volum Descântece de dogmă adoptă ca structură rareori experimentatele rubaiate persane, intitulându-le Pseudo-rubaiate pentru rugul tău. Raportân-du-se la temele lui Omar Khayyam, poetul încearcă o abordare modernă și uneori parodică a stilului: În ritm de rock/ te zbengui pe marea scenă-a lumii/ să-ți strigi încătușarea în hit-uri debordante/ decenii se perindă și mai dai vamă urii,/ iar fanii se clonează, semințe aberante/ (Din gene obsedante îți strigi
"Ciocnirea civilizațiilor" și poezia by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9083_a_10408]
-
ț Există, e drept, cîteva forme caricaturale de practică duhovnicească în comunism. Stalin, la un moment dat, a pus să se ștanțeze, pe bomboanele populare chipul lui. Mîncai bomboana și astfel îl mîncai pe Ťșefuť. E dacă vreți, o variantă parodică a euharistiei". În fine, alt loc comun al discuțiilor pe temă: "Pe cât de aproape le apar lui Terray și unor ideologi de același gen creștinismul și comunismul, pe atît de îndepărtate le apar comunismul și nazismul. Adică, între Stalin și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9345_a_10670]
-
cititorului cultivat și bucurându-se, împreună cu el, de noile descoperiri ale mai-vechiului. Important este mai degrabă cum se spune decât ce se spune. Poemele se contemplă lung în oglinzile șterse, căutând unghiul cel mai potrivit pentru ca nota lor ludică și parodică să fie percepută. Nichita Stănescu se copilărește, aici, cu foarte multă seriozitate... El va deschide, în deceniul ultim, și alte șantiere, căutând cu aceeași fervoare filoane lirice noi. Imaginea de final a operei sale este mai puțin clară, tocmai datorită
Aventuri lirice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9422_a_10747]
-
en saltimbanque. De la acesta Ion Pop împrumută sugestia că recursul la "mască" și, în genere, resurecția reprezentărilor teatrale ale creatorului (ca saltimbanc, clovn, bufon etc.) nu pot fi despărțite de conștiința convenției literare, devenind în ultimă instanță modalități deturnate și parodice de a pune problema artei în epoca spulberării tuturor iluziilor. Nu trebuie să se înțeleagă totuși că dezbaterea teoretică ocupă în carte locul central, dimpotrivă, uimitoare este, la autorul Jocului poeziei, dezinvoltura cu care, în cazul fiecărui poet discutat, reușește
Post ludum by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/9568_a_10893]
-
premisă fixată deliberat. Sunt însă întru totul de acord că Ion Minulescu trăiește mai puțin în realitatea simbolistă a epocii și mai mult în convenția ei, că Adrian Maniu încearcă o adevărată voluptate când vine vorba de a-și deconspira, parodic, propriile înscenări sau că, la reprezentații avangardei, deschiderea ludică capătă o importanță crucială. Cu precizarea că, în cazul acestora din urmă, fiind vorba cu precădere de exploatarea funcției negatoare a ludicului, se ajunge, în cele din urmă, la instaurarea unui
Post ludum by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/9568_a_10893]