248 matches
-
teorie convergent], aceea a hedonismului psihologic. Utilitarismul propus de Bentham poate fi definit că exercițiu de deducere a unor concluzii etice posibile (și prin urmare contestabile) pornind de la premise psihologice potențiale. Eroarea este cea care se preteaz] cu adev]rât parodierii, fiind legat] nu atât de structură propriu-zis] a teoriei lui Bentham, cât mai degrab] de aspectele ei psihologice. În principiu, orice alt] viziune mai credibil] asupra surselor satisfacției personale sau asupra binelui pe care il urm]resc oamenii, poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
culturale etc.) sub domnia regelui Carol I, la adresa căruia alcătuiește adevărate diatribe, cu vervă și cruzime de pamfletar. Admirator al lui C.A. Rosetti, deplânge declinul și pervertirea idealurilor pașoptiste și sancționează ceea ce el, la fel ca alții, numește jalnica parodiere a instituțiilor politice apusene. Un cronicar monden, preocupat de vânători și baluri, se înfățișează însă V. în „L’Indépendance roumaine”. Tonul, surprinzător, e mult mai ponderat, aproape reverențios, raporturile cu Palatul părând acum a fi din cele mai armonioase. Redacta
VENTURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290486_a_291815]
-
răspundă cum e posibil ceva nou în simulacre. În individualismul postmodernist, tendința este dispariția persoanei, pe când în antropologia creștină, omul este unic, cu o identitate inconfundabilă. Transmodernismul regăsește identitatea arheală. Rescrierea modernității profesată de Lyotard ce poate fi altceva decât parodierea, imitarea ironică, adică reprezentarea-joc? Schimbările istorice sunt schimbări de măști, resortul obscur rămânând același egoismul. "Respingând erezia manieristă a simulacrelor, Lyotard nu mai crede necesară ipoteza morții lui D-zeu, ceea ce deschide o fereastră spre transmodernism" (idem, p. 80). În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
include toate titlurile avute în vedere. Oricum, nu dorim să conturăm o distincție nereușită și nici să ne hazardăm în a defini selecția noastră. Și aceasta pentru că postura de față nu se vrea a fi ceea ce nu trebuie să fie: parodiere a intențiilor propuse. O primă sugestie ar constitui-o aceea care-l vizează pe cunoscutul Paul Goma și pe care autorul îl consideră "cazul cel mai enigmatic din ultimele patru decenii în spațiul culturii și politicii românești". Pentru a-l
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
renunță la elementul purificator, la conceptul nemuririi și construiește ideea de teatru în care spectatorul vede alter-egoul său. Adrian Marino definește burlescul drept „un comic excesiv, extravagant și adesea vulgar” sau „un tip de teatru comic, caracterizat prin caricaturizare și parodiere”. Timpul prezent, mai cu seamă, secolul al XXI lea a readus în atenție noțiunea grotesc, ca o categorie estetică a cărei trăsătură specifică este sinteza dintre umorul negru, polemică și tragism, cu accente variate, în funcție de epocă. Există opere grotești cu
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
În literatura modernă, se schimbă perspectiva asupra obiectului/tabloului descris. Claritatea nu mai este o condiție esențială 232, acolo unde cititorul s-ar aștepta să abunde detaliile, apar goluri, alteori limbajul se ermetizează făcând ambiguă reprezentarea. Se recurge inclusiv la parodierea speciei, forțându-se limitele acesteia, redefinind-o. Peter Barry 233 remarca faptul că, în general, în poezia contemporană, se revine tot mai frecvent la poemul ekphrastic, redeșteptarea interesului față de această specie pare să se fi realizat la începutul anilor '90
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
o cultură, ea trebuie să rămână ceea ce este, chiar dacă există niște adepți ai „coborârii literaturii În stradă”. Antimetaforismul este egal cu antiliteratura Desubstanțializarea lumii, omogenizarea prin cumul, prin aglomerare, prin suprapunere, retorica, practica textuală, fragmentarismul, cultivarea luciditații ironice, spiritul livresc, parodierea, cultul realului, al cotidianului, În dauna idealizarii și imaginației sunt trăsături Întâlnite În foarte multe situații cu mult Înainte de proclamarea postmodernismului. Cei mai importanți reprezentanti ai postmodernismului poetic românesc s-au folosit de formule lirice diverse, au făcut apel la
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Partea a III-a ,,Tempo di Menuetto”, se deschide cu o temă ce amintește menuetele viguroase ale lui Haydn. În schimb, a doua secțiune melodică vădește o fină rezonanță mozartiană. Este parcă o evocare a ,,frumoaselor vremuri de odinioară” o parodiere a stilului pompos, aici de o grație excesivă, a saloanelor veacului al XVIII-lea. Trio-ul, partea mijlocie, începe cu un dialog câmpenesc între cei doi corni și clarinet, în timp ce violoncelele și bașii acompaniază: După o scurtă dezvoltare a acestui
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Uneori te simți ca Într-o navă galactică, ce te va muta Într-un viitor neclar. Daniel Knorr utilizează cu aceeași plăcere cele mai noi tehnologii de comunicare propunând cele mai vechi practici din lume. Dar despre trocul digital și parodierea capitalismului, În numărul viitor. Cum era România din care ai plecat? Cum era cea În care te-ai Întors? Atunci când am plecat, România nu lăsa pe nimeni să plece. Se ajungea foarte greu „afară“. Când m-am Întors, am observat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
Mihaela Cernăuți-Gorodețchi În Poetica basmului modern. Basmul modern nu mai este așadar un basm adresat În exclusivitate copiilor, pentru că apelează la jocuri narative, temporale sau lingvistice uneori destul de dificil de descifrat, pentru că trimiterile la diferite opere literare, aluziile politice și parodierea anumitor personaje reale Îi cer cititorului o anumită cultură. Unul dintre promotorii basmului modern este și Salman Rushdie, un scriitor destul de controversat, mai ales după publicarea Versetelor satanice. Jocurile sale de cuvinte, care-l „ironizau“ pe profetul Mahomed, i-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
Omul fără simț de clasă este o caricatură cu deosebire mizerabilă și stricătoare de apetit. Românul trebuie să o fi văzut in exemplare și numeroase și monumentale, pentru ca să găsească o așa strălucită Și surprinzătoare aplicație participiului speriat". Satirizează, cu îndreptățirea, parodierea impreciziei în favoarea lucidității, a clarității și preciziei în gîndire. Propune o pledoarie mereu necesară în favoarea lucidității. Și parafrazînd pe Maiorescu, eseistul ne cere: înapoi la precizia, la raționalitatea consecventă și responsabilă. O cerință cu atît mai imperioasă astăzi cînd, grație
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Însă încep de asemenea, forțați de împrejurări, să-și considere copiii drept niște ființe responsabile, autonome. În ceea ce-i privește, moraliștii creștini continuă să propovăduiască o abstinență sănătoasă și completă înainte de căsătorie. "Flirtul este o afacere galantă deplorabilă", este o "parodiere nesănătoasă a iubirii", auzim din toată părțile. "Mai curând o aventură regretabilă în care iubirea să fi jucat un rol oarecare decât un flirt, unde iubirea este doar un simulacru. Căci acest simulacru presupune infinit mai multă perversitate decât o
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
vizeze ambele aspecte ale ecuației. În anii '90, Madona a încercat să-și creeze o identitate ca artist. Videoclipurile rock au devenit mereu mai complexe și ea a încercat să sfideze granițele acceptabilului în ceea ce privește rolurile femeii și bărbatului, sexualitatea nedisimulată, parodierea religiei și ambiguitatea modernistă. Foarte atentă la fenomenul modei, ea a revenit uneori la vestimentația sexy și flamboiantă a primei perioade, dar a combinat-o cu haute couture, modă tehno de nuanță futuristă, eleganță S&M și o pastișare postmodernistă
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
după operele celor mai valoroși reprezentanți din antologia lui Sterling, "a fi în pas cu noul reprezintă tot ce e mai important."38 (1991:184) De fapt, creația/diseminarea/asimilarea ficțiunii cyberpunk a fost atît de rapidă, încît procesele de parodiere și pastișare au devenit deja procedee narative standard. De exemplu, Kathy Acker în Empire of the Senseless a produs deja o parodie (sau pastișă, e greu de spus care din două) a romanului Neuromancer. Ficțiunea cyberpunk a avut, ca și
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
și Întrucâtva ireal (care - Îmi făcea plăcere să cred - reconstituia atmosfera vizitei lui Pușkin În Crimeea, cu un secol În urmă), Lidia și cu mine practicam un joc de oază născocit de noi. Ideea care stătea la baza lui era parodierea unei abordări biografice, proiectată - ca să zicem așa - În viitor, transformând astfel prezentul amăgitor Într-un fel de trecut Încremenit, așa cum ar fi el văzut de un memorialist senil care Își amintește, ca printr-o ceață neputincioasă, cum a cunoscut un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de specimenele retorico bombastice, mai lesne parodiabile, cât tocmai cele după mai vârstnicii foști colegi de la Spiru Haret ai autorului, Constantin Noica și Mircea Eliade, care, nefăcând niciodată nici pe agonicii, nici pe disperații, nu se pretau decât la o parodiere subtilă, interioară, de un inenarabil haz intelectual. Eu nu cunoșteam atunci pe nici un reprezentant al „tinerei generații”, în schimb, prin relații de familie, cunoșteam mulți intelectuali „bătrâni”, unii într-adevăr în jur de șaizeci de ani, dar majoritatea între 40
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
frază caustica țintesc în puternicii zilei, aluzia la realitățile politice e transparență. Moartea lui Dule (reprodusa și în „Convorbiri literare”, 1898) imaginează o situatie caragialescă: reluarea, în toate gazetele, a unei informații neverificate și consecințele absurde ale faptului. Este reușită parodierea tonului bombastic și oportunist, caracteristic publicațiilor politice. Șanse mai mari ar fi avut Ț. în parodie, însă el rămâne prea adesea la anecdota. Scrierile sunt inegale, dar trebuie prețuit curajul civic al autorului, ca și încercarea de a da ținută
TELIMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290128_a_291457]
-
de colectivitate și mai puțin de drama individuală. La Liviu Rebreanu observă marea varietate a formulelor, ceea ce l-ar apropia de Balzac. Pentru critic Amândoi ar fi un roman din cele mai subtile prin caracterul său detectivistic, dar și prin parodierea acestei formule. La Hortensia Papadat-Bengescu, căreia îi comentează romanele Rădăcini și Logodnicul, remarcă ascuțimea analitică, sondarea zonelor obscure ale sufletului, preocuparea constantă pentru deviațiile naturii omenești. Despre Gib I. Mihăescu afirmă că e un romancier de școală dostoievskiană și îl
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
ai unei drame cu deznodământ funest. Nuvela poate fi considerată, la limită, eboșa unui roman ultraconcentrat. Și aici tonul este la prima vedere neutru, impersonal, însă întrețesut cu nuanțe contextuale (identificare, compasiune, distanțare), ironia coexistând cu gravitatea în pasaje de parodiere discretă a limbajului cronicii mondene, a limbajului prozei despre „obsedantul deceniu” ș.a.m.d. Ca romancier, Ț. se întoarce în Anotimpuri de trecere (1998) la convenția reprezentării, dar cu valorificarea unor „cuceriri” ale predecesorilor imediați în materie de deconstruire și
ŢIRLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
de veci, dar în Key Largo e nemaipomenită. Tocmai pentru că vreau să înțeleg de ce mi se pare atât de extraordinară în acest film, mă tot uit la el. Nu-mi dau seama ce mă atrage la ea aici. Poate tocmai parodierea vieții normale. În timp ce mă uitam la film, privirile mi s-au întors involuntar spre craniul de pe televizor. Nu m-am mai putut concentra. Nu mi se prea întâmpla așa ceva. Am oprit caseta la scena uraganului cu gândul să reiau vizionarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
livrescul este deliberat, iar poemele au un caracter programat polemic. Caragialeta (1998; Premiul ASPRO pentru experiment) este un dialog peste timp cu opera marelui dramaturg, un fel de traducere într-o limbă poetică din momentele, schițele și teatrul acestuia, o parodiere făcută din dragoste, o reinterpretare din alte parfumuri lexical-gramaticale, o jonglerie stilistică: „Să treci de pe-un trotuar pe altul/ca dintr-un veac în celălalt,/să ți se pară lesne saltul/iar caldarâmul - un asfalt” (1901, a.m.). Un castel
FOARŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287057_a_288386]
-
expresioniste ale lui Buñuel. Aluzia livrescă este o altă constantă a stilului lui G. Se fac trimiteri la Poe sau la Melville, iar Călăuza rătăciților (având tulburătoare analogii cu filmul lui Tarkovski, Călăuza, realizat în același an, 1979), propune o parodiere și o reinterpretare a celebrei scrieri a lui Maimonide, un detaliu interesant prin semnificația sa desacralizatoare fiind momentul în care personajele profanează mâinile bătrânei călăuze. G. este un prozator rafinat, ale cărui personaje își pun întrebări existențiale semnificative, fără ca între
GABREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287120_a_288449]
-
critic pripit s-ar grăbi să alcătuiască și o nouă formă de îndrumare și valorificare critică, să zicem pe tema împământenirii românești a miturilor eline... D. CARACOSTEA În mediile erudite s-au fabricat clasici „travestiți”. Pentru ca cineva să râdă de parodierea Eladei, trebuie să cunoască pe Homer. Încât veselia e rezervată numai oamenilor de bibliotecă, P. Dumitriu a făcut ceva în felul lui Topîrceanu, alegându-și ca pretext pagini clasicizante. Pentru un începător chiar astfel de jocuri sunt senzabile și tânărul
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
În 1966 - care aduce pe tapet teoria enunțării - și confirmată, În sfîrșit, de Pactul autobiografic al lui Lejeune din 1975. Este limpede că epoca literaturii smerite, a lui Beckett, trecuse. În 1979 debutează Jean Echenoz cu un roman care, dincolo de parodierea unor rețete (romanul de aventuri, polițist, „commando”, etc.) propune un nou tip de erou, dator atît personajului romanelor „de gen” cît mai ales celor (mai bine zis celui) creat(e) de Samuel Beckett și de liderii existențialismului Sartre și Camus
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
bucureșteană: citadinismul frust, boema generației beat, antilirism și antimetaforă, invazia obiectuală, poetic este absolut tot ne-poeticul, insurgență imagistică, poză hippy, realitatea îngropată în poem (Caragiale și Joyce, Beatles și Ginsberg), realismul cinic parazitat de psihedelismul devorator al inflației lexicale, parodierea marilor școli poetice, cultul derizoriului, nebunia asociativă (biologie și bucătărie, neurologie și metafizică, ginecologie și cabala etc.) - în fine, tot ce putea stârni și înnebuni izolaționismul dictatorial al politicii românești din anii ’80. Receptată ca manifest revoluționar, poezia lui C.
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]