3,522 matches
-
Elisabeta și Carlo, din primul act al lui Don Carlo<footnote Idem, Dorsi, Fabrizio / Rausa/Giuseppe - Storia dell’opera italiana, ed. Bruno Mandori, Pavia, 2000, p.510. footnote>, în care orchestra se implică masiv și colorat. Primele impresii favorabile următoarei partituri lirice, Boema, G. Puccini le primește de la Edoardo Mascheroni, primul dirijor al operei Falstaff. Acesta este entuziasmat atunci când compozitorul îi cântă la pian primele două acte<footnote Budden, Julian- Puccini, Oxford,2002 p.153 . footnote>. Umbra lui Falstaff plutește dominant
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
G. Puccini le primește de la Edoardo Mascheroni, primul dirijor al operei Falstaff. Acesta este entuziasmat atunci când compozitorul îi cântă la pian primele două acte<footnote Budden, Julian- Puccini, Oxford,2002 p.153 . footnote>. Umbra lui Falstaff plutește dominant și asupra partiturii Boema. Temele ascunse în voci complicat împletite, la care ia parte și orchestra sunt doar un exemplu de modernitate verdiană preluată fără ezitare de Puccini și experimentată încă din scherzo-ul din primul act al operei Manon Lescaut. De asemenea
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
de primul refuz, compozitorul ezită și numai intervenția lui Verdi îl determină să accepte comanda<footnote surse Internet http://ro.wikipedia.org/wiki/Tosca footnote>. Începe să lucreze la Tosca în 1896, după bara finală la Boema. În nicio altă partitură pucciniană, desfășurarea acțiunii nu are rapiditatea din Tosca. Dacă la G.Verdi, în general, într-un act nu se întâmplau prea multe lucruri de acțiune predominând ariile, duetele și scenele de ansamblu într-o înșiruire determinată mai mult de mișcările
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
de acțiune predominând ariile, duetele și scenele de ansamblu într-o înșiruire determinată mai mult de mișcările sufletești interioare decât de impulsuri exterioare majore, în Tosca, în fiecare clipă se întâmplă ceva . Există rapeluri la G.Verdi și în această partitură Scarpia este Jago. Amenințarea (ex. 6) cu care începe ultimul act. susținută sonor de patru corni la unison, se leagă cert de începutul actului al IV-lea din Don Carlos de Verdi. Atunci când, în actul al III-lea, în închisoare
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
de compozitor. Este adevărat că La Rondine a fost și ea comparată - mai ales portretul eroinei principale - cu Traviata de Verdi. Magda și Violetta au fost mereu puse alături deși, între ele, la o atentă comparație, există multe diferențe. Iar partitura a cărei premiera a avut loc la Monte Carlo în 1927, este foarte departe de universul verdian. Să nu uităm că, între timp, Puccini trecuse oceanul și cunoscuse o altă lume. Și mai superficială - doar la nivelul genului comic - este
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
se impune din nou. După ce compozitorul italian s-a lăsat sincer atras de vraja wagneriană - în Aida și Otello - în Falstaff cercetătorii nu depistează nici cea mai mică urmă de inflență lirică germană contemporană. Verdi este maestrul maeștrilor operei italiene. Partitura demonstrează rafinament, o măiestrie componistică fără egală - vezi celebra fugă din final dar nu numai- eficiență și economie de mijloace cu rezultat și efecte maxime - stilul parlando de o expresivitate constantă și perfectă - și inspirația de o bogăție și spontaneitate
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
face același gest ca și marele său predecesor pe care îl recunoaște din nou ca maestru și la al cărui model se întoarce. După experiența americană, după Fata vestului sălbatec și operele din Triptic - printre ele Gianni Schicchi, singura sa partitură comică -sfidând timpul său și modernitatea teatrului muzical marcat de Schőnberg, Strawinski, Ravel sau Berg, Puccini își amintește că este compozitor italian și scrie Turandot, partitura ce se întoarce declarat, ca un omagiu, către tradiția grand opéra așa cum a înțeles
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
după Fata vestului sălbatec și operele din Triptic - printre ele Gianni Schicchi, singura sa partitură comică -sfidând timpul său și modernitatea teatrului muzical marcat de Schőnberg, Strawinski, Ravel sau Berg, Puccini își amintește că este compozitor italian și scrie Turandot, partitura ce se întoarce declarat, ca un omagiu, către tradiția grand opéra așa cum a înțeles-o și Verdi, în somptuoasa lui Aida. Mari scene de ansamblu, un cor numeros și puternic implicat în acțiune, disponibilitatea unor montări grandioase.... apropie cele două
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
și fericirea în dragoste. Un deznodământ roz care înlocuiește finalul dulceacrișor al lui Falstaff, plasându-se însă tot în paleta expresivă a triumfului vieții. 33 de ani despart cele două lucrări- Falstaff (1893), Turandot (1926). Distanța reală între cele două partituri muzicale de geniu este de fapt de un secol. Concluziile însă, sunt aceleași. La sfârșitul acestui comentariu în care ne-am propus să evidențiem câteva asemănări între partiturile celor mai mari creatori de teatru liric italian putem afirma că, în
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
cele două lucrări- Falstaff (1893), Turandot (1926). Distanța reală între cele două partituri muzicale de geniu este de fapt de un secol. Concluziile însă, sunt aceleași. La sfârșitul acestui comentariu în care ne-am propus să evidențiem câteva asemănări între partiturile celor mai mari creatori de teatru liric italian putem afirma că, în calitatea sa de succesor al lui Giuseppe Verdi, Giaccomo Puccini continuă romantismul veacului al XIX-lea, diferențiindu-se de el printr-o dezvoltare melodică mai liberă, prin subiecte
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
și practică. Ce-i drept, merită, căci s-au realizat o mulțime de capodopere și s-au întemeiat numeroase instituții (filarmonici, teatre de operă, diferite genuri și tipuri de formații muzicale) în stare să ni le livreze pe baza proiectelor (partiturilor) lăsate de autor, chiar și după veacuri de la momentul conceperii lor. Dar, deși această competență tehnică este utilă, mai ales din perspectiva posibilității de integrare, atât în breaslă cât și în raport cu civilizația culturală proprie societății de care depinde existența sa
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
perspectiva posibilității de integrare, atât în breaslă cât și în raport cu civilizația culturală proprie societății de care depinde existența sa, autorul tinde în autenticitatea actului său, prin care mai degrabă se diferențiază decât se conformează. Bunăoară, este greu de conceput ca partitura unei lucrări muzicale să nu conțină indicații și marcaje (măsuri) de ordin metric. Mai puțini sunt cei care știu că există și un altfel de abordare, pentru care acest tip de grilă să fie total inutil. La fel, pentru situația
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
acompaniament. La câteva secole după expansiunea islamului, apar primele tentative de notare a repertoriului existent. Această modalitate nu constituia un sistem de notație propriu-zis, fiind mai mult un fel de aide mémoire sau memento, destinat fixării unor repere. Așa-zisa partitură a unei piese muzicale se compunea din : textul poemului, numele modului în care respectiva piesă trebuia să fie interpretată și ritmul aferent. Se presupunea că un muzician - văzând textul poemului, ritmul ce trebuia urmărit, precum și modul respectiv - și-ar fi
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
Totuși, în cercurile muzicologice din țările arabe există o permanentă nemulțumire față de adaptabilitatea și fiabilitatea sistemului de notație occidental, considerat a fi - pe bună dreptate - neadaptat la necesitățile muzicale și artistice ale muzicilor de tip oriental. Se merge pe ideea partiturii ca suport schematic, servind mai mult la împrospătarea memoriei, decât la redarea fidelă a tuturor variațiilor melodice și ritmice, a ornamentelor bogate și complexe, precum și a fluctuațiilor de înălțime ale sunetelor mobile. Se revine - sau se rămâne - într-o anume
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
fapt o diferență de poziție, o diferență de poziție, o diferență de abilitate în citirea textului, sau pretenții diferite asupra preciziei unui text? Probabil nici una, nici alta, ci expresia năzuinței spre certitudine într-un domeniu în care, după cum se știe, partitura nu poate răspunde nici complet, nici precis. Liszt, în prefața la Simfonia Dante scria: „Am dorit să-mi redau intențiile asupra nuanțelor accelerării sau reținerii mișcărilor etc. pe cât de sensibil cu putință prin folosirea amănunțită a semnelor și expresiilor curente
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
-mi redau intențiile asupra nuanțelor accelerării sau reținerii mișcărilor etc. pe cât de sensibil cu putință prin folosirea amănunțită a semnelor și expresiilor curente; totuși, ar fi iluzoriu să credem că se poate fixa pe hârtie ceea ce face frumusețea unei execuții.” „Partitura conține totul, în afară de esențial” - spunea și Mahler care, ca și Liszt, gândea atât din punctul de vedere al compozitorului cât și al marelui interpret-dirijor. Într-adevăr, partitura comunică toată informația esențială asupra existenței sunetelor. Organizarea lor în structuri purtătoare de
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
să credem că se poate fixa pe hârtie ceea ce face frumusețea unei execuții.” „Partitura conține totul, în afară de esențial” - spunea și Mahler care, ca și Liszt, gândea atât din punctul de vedere al compozitorului cât și al marelui interpret-dirijor. Într-adevăr, partitura comunică toată informația esențială asupra existenței sunetelor. Organizarea lor în structuri purtătoare de sens, însă, nu este notată și nici nu rezultă în mod univoc din text, ci este lăsată în seama tiparelor de gândire constituite în practica seculară. Ideile
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
unor neîncetate modificări, permanent sub influența hazardului și a dispoziției schimbătoare umane; în vreme ce opera, textul scris, este un obiect (sau document) finit, definitiv încheiat, devenit atemporal. Ca urmare, interpretarea a oscilat, în decursul istoriei, între rigoare și libertate față de litera partiturii. Acest raport a evoluat de la o libertate mergând până la arbitrar (în numele expresiei subiective), către un tot mai mare respect față de voința creatorului inițial. Alternativa între extremele - a respecta doar litera textului, rămânând la suprafața unei execuții ce poate
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
tradiția e trădare). Desigur suntem încă departe de concepția exprimată de Gisèle Brelet, care afirmă că « ființa muzicii este însuși actul realizării, trecerea neîncetată de la posibil la act»<footnote Gisèle Brelet L’Interprétation créatrice, PUF, Paris,1951, p 6 footnote>, partitura rămânând astfel în stadiul de virtualitate căci „orice interpretare e o revizuire” integrală și fundamentală a ideii, deoarece „compozitorul nu știe cu adevărat ce a vrut decât descoperind opera realizată, execuția constituind într-un sens actul însuși al creației artistice
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
pe muzicieni. Sau nu îndestul. Între gândul creator fixat în manuscris și textul tipărit, care urma să fie executat și să rămână posterității, conformitatea era de foarte multe ori discutabilă. Beethoven vitupera împotriva greșelilor flagrante și nenumărate ce-i „împodobeau” partiturile tipărite. Primele ediții din muzica lui Bach (Clavecinul bine temperat a apărut prima oară în 1802) erau de asemenea pline cu greșeli de note. Iar tentativa de a da, în sfârșit, o ediție corectă și completă a operei bachiene pentru
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
rămâne o problemă care, pe măsura creșterii exactității surselor, devine tot mai spinoasă, pentru că naște exigențe sporite. Iar exemplele prezentate au putut dovedi că nu este vorba despre controverse teoretice sterile ci, pentru cine știe într-adevăr să citească o partitură în toate implicațiile pe care le conține, imaginea dorită de compozitor poate fi grav deformată. Și? Nu sunt asemenea deformări fenomene strict locale, fără relevanță pentru imaginea generală? Socotim că acestor întrebări ar fi locul să le răspundă compozitorii, în ce măsură
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
imaginii. În privința atitudinii față de textul adoptat, întâlnim doi versanți de comportament: - subiectivitatea totală - punerea mai presus de exactitate a simțirii personale, a elanului de moment, sau - obiectivitatea - adică așezarea mai presus de orice a exactității citirii și realizării sonore a partiturii, expresia derivând din punerea în acțiune a tuturor principiilor de structurare dinamică a textului. Obiectivitatea nu trebuie să însemne, nici pe departe, ceea ce se înțelege curent prin acest termen - răceală, absență a participării personal-afective - ci poate fi însoți fervoarea, abnegația
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
eventual numai prejudecăților școlar-elementare. Cum spunea Sergiu Celibidache „nu ajunge să cunoști notele și procedeele instrumentale”<footnote S. Celibidache, interviu în Das Orchester, Mainz, 1976 footnote>, înțelegând prin aceasta că pentru muzicienii adevărați, unii chiar formați intuitiv, citirea exactă a partiturii aduce o mult mai mare bogăție de informație (nenumită ca atare) decât ar părea la prima vedere. Și Sviatoslav Richter repeta adesea că „în partitură e scris totul” și nu exagera. Dar omitea să completeze esențialul: „pentru cine știe să
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
footnote>, înțelegând prin aceasta că pentru muzicienii adevărați, unii chiar formați intuitiv, citirea exactă a partiturii aduce o mult mai mare bogăție de informație (nenumită ca atare) decât ar părea la prima vedere. Și Sviatoslav Richter repeta adesea că „în partitură e scris totul” și nu exagera. Dar omitea să completeze esențialul: „pentru cine știe să o citească”.
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
fi ascultată duminica, de la ora 12:00 la 13:00. Realizatori: Anca Mateescu și Matei Martin. Revista muzicală radio (www.revistamuzicala.radioromaniacultural.ro) aduce online actualitatea în domeniu prin reportaje, cronici, interviuri, recomandări de albume noi (must listen!), cărți și partituri (must have!), selecțiuni din arhiva de aur Radio România (remember), istorii vii (never forget!). Între noile proiecte marca Radio România Cultural, Revista muzicală radio este spațiul dinamic în care actualitatea se transformă instant în istorie, iar istoria este mai actuală
Radio România Cultural lansează noi produse culturale multimedia [Corola-blog/BlogPost/93831_a_95123]