1,557 matches
-
ajutorul ei, că Ovidiu nu are în el atâta putere cât să câștige o femeie, să-l facă să-l urmeze orbește și să spună "da" fără să țină seama de obstacolele ivite în cale. Nu, Ovidiu nu depunea suficient patos, avea așa o silă în el, de ce să lupte când repurta atât de ușoare victorii asupra altor femei, numai ideea că ar trebui să insiste pe lângă Larisa îl inhiba, asta însemna să-și recunoască un sentiment de inferioritate ori lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se petrecuse în el. Se simțea depășită, depășită cu mult. Deja intrase în conul de umbră lăsat de clădirea tribunalului. Săltă din obișnuință capul, cercetă o fereastră anume... Ah, amintiri, amintiri de demult! Câtă exaltare fusese și pe ea, cât patos! Astăzi purta ultimele bătălii cu erosul, părea că nu mai este nimic de făcut, o stăpânea cu aceeași insistență ca la 30 de ani. Înghiți în sec. Își simțea gura cleioasă. O să coboare imediat la subsol și o să bea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
El poate oricând crea altceva mai măreț: ,, Află că noi știm Oricând să zidim Altă monastire Pentru pomenire Mult mai luminoasă Și mult mai frumoasă!” Manole este cel care a descoperit acest sens străvechi al chemării creatoare și de aici patosul și energia cu care își urmărește idealul. Zbuciumul lui începe odată cu surparea zidurilor și sfârșește numai în moarte. Prin moarte, artistul își câștigă nemurirea. Dar opera sa devine monumentală. El însuși devine simbolul artistului ideal, însuflețit de idealul nobil al
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
senin. Pun pariu că nu-i de pe-aici, uite-l cum adulmecă, așteaptă ceva, locul ăsta-i destinat să găzduiască întîlniri importante. Allegretto, menuetto, moderato, și apoi ce-o mai fi, aceeași temă festivă, care alunecă întîi către un patos sumbru, apoi către o melodie de marș acompaniată de timpane, tobe și cinele. Trăim într-o țară tristă, își reveni brusc la normal, ăsta e adevărul, spuse, ce poate fi mai trist decît să te simți mereu ca prins într-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
și oricine ar trebui să fie dornic de a se sluji de cineva care și-a cîștigat experiența pe cheltuiala altuia." Valoarea capitală a mărturiei epistolare ne obligă să mai cităm încă, în ciuda lungimii textului. Mînia e abia stăpînită de patos și de eleganța frazei: "Multă vreme n-am să mai pot trăi așa, pentru că sărăcia mă înjosește... aș dori ca acești domni Medici să înceapă să mă folosească din nou, chiar dacă ar fi să car pietre la început... Iar de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în care se risipesc toate spaimele omenești, iar antichitatea un drog. Mărturia, și patetică și poetică, nici nu era poate meritată de Vettori care, în replică, îi scria în ce lux trăiește el la Roma. Risipa de inteligență și acest patos al ideii, motivează recuperarea lui Machiavelli în literatură, începînd de la cardinalul de Retz și, în romanul istoric francez, de la Dumas la Druon. Machiavelli singur realizase că, fără să fie utopie, opusculul său despre putere era totuși o construcție abstractă. Dar
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Decepțiile ultimilor ani nu i-au umbrit iubirea pentru Italia. Cu cîteva luni înainte de a se stinge (aprilie 1527) îi dădea lui Guicciardini sfaturi despre cum trebuie organizată urgent armata spre a se stăvili invadarea Italiei. Melancolia e învinsă de patosul vizionarului patriot. Cu ultimele puteri exclamă: "Iubesc, Francesco Guicciardini, iubesc patria mea mai mult decît sufletul meu." "Cu omul Machiavelli, s-a sfîrșit își încheie monografia C. Antoniade el mort, începe istoria machiavelismului." Firește, a machiavelismului de după Machiavelli. Machiavelli a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și sugrumat de oamenii lui Cesare Borgia. Preceptul biblic "cu ce măsură măsori, măsura-ți-se-va" se recunoaște în subtext. Pagina în care se istorisește exterminarea elitei orașului e frapant asemănătoare cu drama provocată de cruzimea lui Alexandru Lăpușneanu în istoria românilor. Patosul ideilor lui Machiavelli sporește în încercarea de a stabili norme care să regleze raporturile principelui cu sfetnicii (XXII-XXIH) și în special cu secretarii lor. Profund interesat de recîștigarea poziției pierdute, Machiavelli e de părere că ne putem forma opinia despre
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
am ațipit o clipă, deși îi aud mereu pe fonfii pedagogi și psihologi spunând că puterea de concentrare a atenției este foarte mică la copil, a fost aceea care a avut ca vedetă cuvântul ibovnică. O ninetistă vorbea cu atâta patos despre ibovnica soțului ei, încât am avut certitudinea că este vorba despre o sfântă aflată în mare suferință. Ninetista povestea calm și-i curgeau lacrimile pe obraji, de-atâta durere. Când venea vorba despre ocrotitorul ibovnicii, soțul ei, toate se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
plicticoșilor de nota zece, vom ajunge, ceara mă-sii, cita ea din nu știu ce clasic, să nu mai dăm lumii niciun Eminescu, Brâncuși sau... Și, cu tactul ei nemaipomenit, arăta mamei și ninetistelor caietele mele de elev original, inventiv, citea cu patos din ele și se bucura nespus, întrucât numai ea și eu puteam descifra acel univers ciudat de îmbârligături despre care învățătoarea spunea apăsat și repetat că ar putea constitui un punct de plecare interesant pentru elaborarea unui nou alfabet. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
am trecut și faptul că au fost invitați la botez foarte mulți profesori de-ai mei, dar și niște domni care umblau, de regulă, pe străzi, mascați în milițieni, iar acum i-am văzut deghizați altfel. Am cântat cu atâta patos un memorabil Mulți ani trăiască, încât au aplaudat și milițienii, despre care, se știe, n-au nimic în comun cu arta muzicală; sau poate că din cauza asta or fi aplaudat, săracii. Apoi am fost trecut pe pauză. Când credeam c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
se desfășoare. O astfel de cunoaștere care exclude din sine ek-staza obiectivității, o cunoaștere care nu vede nimic și pentru care nu este nimic de văzut, care constă, dimpotrivă, în subiectivitatea imanentă a purei sale încercări de sine și în patosul acestei încercări este tocmai cunoașterea vieții. Or cunoașterea vieții (expresie care ni se prezintă din acest moment ca tautologică) nu este doar condiția externă a cunoașterii științifice, în sensul în care savantul trebuie să întoarcă paginile cărții pe care o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în sine, drept cogitatio, drept modalitate a vieții, a sufletului chiar de-ar fi să nu fie acolo nici un om, nici un triunghi sau nici un zeu. În măsura în care viziunea obiectului presupune cunoașterea viziunii înseși și în care cunoașterea viziunii este propriul său patos auto-afectarea subiectivității absolute în afectivitatea sa transcendentală (transcendentală înseamnă care o face posibilă în calitate de subiectivitate, în calitate de viață) -, atunci această viziune a obiectului nu este niciodată o simplă viziune, ci, deoarece ea se auto-afectează în mod constant și nu vede decât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care le-ar înnoda într-o istorie cu dorințele noastre sau cu jocul nesfârșit al propriilor noastre interese ci mai curând nu o fac și nu sunt susceptibile a o face decât pentru că sunt afective de la origine, pentru că există un patos al ajungerii lor la ființă ca ajungere a ființei la ea însăși în beția și în suferința vieții. Abstractizarea pe care o efectuează știința este așadar dublă. Este în primul rând abstractizarea care definește lumea științifică ca atare drept una
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ușurință ochiul grosolan de care vorbește Marx în Manuscrisele din 1844, incapabil de o percepție distinctă a ceea ce contemplă sau de vreo apreciere artistică cu privire la aceasta și, de cealaltă parte, ochiul cultivat al cărui exercițiu rafinat este, ca atare, în patosul său, plăcerea estetică. Dacă ne referim la potențialități subiective motrice, fiecare va face în mod asemănător diferența între trupul unui dansator capabil a-și stăpâni forța și, se pare, a o multiplica, și trupul individului neexperimentat și stângaci. Același lucru
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ce este ea însăși, ca ceea ce ea încearcă în mod constant ca fiind ea însăși. Atâta vreme cât viața este în esență ceea ce se suferă și se îndură pe sine într-o pătimire mai puternică decât libertatea sa, ea nu este doar patos, patimă de sine, ci este determinată de asemenea ca suferință, fiind acel a se suferi primar în care constă orice subiectivitate surprinsă în posibilitatea sa radicală ca viața însăși viața fenomenologică absolută care suntem noi. În suferința faptului de a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
tonalitate definită și fixă. Ea este istorialul Absolutului, maniera infinit de diversă și variată în care acesta vine către sine, se încearcă și se îmbrățișează el însuși în această îmbrățișare de sine care este esența vieții. Aceasta înfăptuindu-se ca patos al acestei îmbrățișări, îi revine să îmbrace apriori și în mod necesar formele ontologice fundamentale ale Suferinței și Bucuriei, nu ca pe niște tonalități factice și supuse hazardului ce se succed după bunul plac al unei istorii evenimențiale, ci ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
faptul de a se suferi pe sine furnizându-i materia sa fenomenologică bucuriei de sine, producându-se drept carnea din care este făcută Bucuria, care la rândul său nu este decât efectuarea fenomenologică a acestei suferințe și înfăptuirea sa în patosul Ființei, dovada, în sfârșit, pe care aceasta o face despre sine în certitudinea și beția de sine. Modul în care suferă și în care suferința sa se transformă în Bucurie, în așa fel încât, într-o atare transformare, fiecare termen
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mărturisire, nu Bucuria, ci o bunăvestire, nu devenirea interioară a Suferinței în Bucurie, transformarea Deznădejdii în opera mântuirii, ci o răstignire și o înviere. Nici smerenia smerenia vieții care nu s-a creat ea însăși și a cărei auto-afectare este patosul necreării sale -, ci spălarea picioarelor. Nu vedem viața pe mozaicurile de la Daphni pentru că obiectivitatea este pentru viață cel mai mare dușman. Însă vedem figuri ale vieții. Arta este ansamblul figurilor propriei sale esențe și ale proprietăților fundamentale ale acestei esențe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care estetica științifică o nesocotește pe deplin, iar această nesocotire este cea care deschide calea operei sale de moarte. Numai că ceea ce a făcut știința la Daphi a făcut pretutindeni: ignorarea vieții, a proprietăților sale fundamentale, a sensibilității sale, a patosului său, a esenței sale în sfârșit, adică a ceea ce este ea pentru ea însăși, a ceea ce încearcă ea în mod constant și de unde își extrage motivația ascunsă dar invincibilă a tot ceea ce face. Ignorând viața și interesele sale proprii, singurele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o modalitate a devenirii sale, ca pe acel moment în care suferința blocată în ea însăși nu mai vrea, ca suferință, să fie ceea ce este, atunci trebuie să spunem: știința care se întemeiază pe această Idee se întemeiază pe un patos, este ea însăși patos și ca atare va putea și va trebui ea înțeleasă în cele din urmă. Ființa patetică a științei este complexă, iar analiza sa, dacă se vrea exhaustivă, se desfășoară în mod necesar pe mai multe niveluri
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sale, ca pe acel moment în care suferința blocată în ea însăși nu mai vrea, ca suferință, să fie ceea ce este, atunci trebuie să spunem: știința care se întemeiază pe această Idee se întemeiază pe un patos, este ea însăși patos și ca atare va putea și va trebui ea înțeleasă în cele din urmă. Ființa patetică a științei este complexă, iar analiza sa, dacă se vrea exhaustivă, se desfășoară în mod necesar pe mai multe niveluri. În primul rând, prestațiile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
prin faptul că nici o viziune care nu se încearcă văzând nu este posibilă, aceste intenționalități de fiecare dată specifice, cele ale ideației, ale conjuncției, ale disjuncției, ale gândirii categoriale sub toate formele sale, sunt legate de fiecare dată de un patos determinat, nu doar printr-o relație extrinsecă, o relație de asociere tributară psihismului aparte al savantului și istoriei sale într-un anumit fel personale, ci potrivit unei necesități interne, care constă în acest fapt că un astfel de patos nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
un patos determinat, nu doar printr-o relație extrinsecă, o relație de asociere tributară psihismului aparte al savantului și istoriei sale într-un anumit fel personale, ci potrivit unei necesități interne, care constă în acest fapt că un astfel de patos nu este nimic altceva și nimic mai puțin decât ființa însăși a fiecărei intenționalități constitutive a științei. Astfel există o bucurie aparte a descoperirii științifice de pildă, o bucurie care aparține viziunii ca atare și care, în funcție de modalizările, rafinările și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
La fel, cel care, urmând sfatul lui Malebranche, încearcă se facă în așa fel încât într-un cerc nu toate razele să fie egale și care se lovește în încercarea sa de o imposibilitate de principiu, încearcă în fața necesității inteligibile patosul unei evidențe care îl constrânge. Există așadar un patos al evidenței constrângătoare, care nu motivează doar în mod tainic alegerea pe care au făcut-o matematicienii în legătură cu propria lor viață: el coincide în realitate cu activitatea matematică însăși, este un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]