302 matches
-
vaporii albiți ai ploii și prin vuietul copacilor, glasul său se pierdu În gol și nu se auzi nici un răspuns. Numai trosnetul sonor al focului se auzea din cortul bucătăriei, de unde fumul se revărsa cu furie. — Chemați-l pe comandantul pedestrașilor! În vreme ce unul dintre generali alerga În ploaia torențială, din jur, se Înălța un sunet ciudat. Era un geamăt ce părea să iasă chiar din pământ - ciocnirile violente ale unor arme de fier Între ele. Iar furtuna nu se mulțumea numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
apoi mirele, cu sandale noi. Nu aveau mobilier nupțial luxos, precum scrinurile cu intarsii, paravanele pliante sau mobilă chinezească, dar aveau un cufăr pentru armură și o ladă pentru haine. Pentru un samurai din acea perioadă, care comanda treizeci de pedestrași, nu avea de ce să se rușineze. Dimpotrivă, probabil că Tokichiro simțea o oarecare mândrie tainică. Fiindcă, deși nici unul dintre oamenii care-l ajutaseră În seara aceea și care acum Îl Însoțeau nu-i erau rude, nici nu fuseseră angajați ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
castelul, firește! — Aha! Lăsăm inamicul să-l construiască, apoi Îl luăm noi! — ăsta pare să fie planul. I-auzi, deșteaptă chestie. Ceilalți generali Oda au fost puțin cam aspri, dar comandantul ăsta nou, Kinoshita, nu-i nimic altceva decât un pedestraș. În timp ce omul continua să turuie, vesel, unul dintre ceilalți Îi aruncă o privire de reproș. Un al treilea om intră, grăbit, În corpul de gardă. La malul provinciei Mino acostă o luntre care fusese Împinsă cu prăjina În josul râului. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de pe Muntele Ibuki se profilau pe un șir de nori roșii. — Dușmanul! strigă un om. Ofițerii din jurul lui Ieyasu le semnalizară imediat pușcașilor să nu tragă. Pe celălalt mal, puțin mai În aval, un corp mixt de samurai călări și pedestrași, numărând vreo mie două sute-o mie trei sute, traversau râul În diagonală. Stârnind stropi albi cu picioarele, păreau o furtună albă trecând prin vad. Formidabila avangardă a clanului Asai nu luă În seamă avangarda clanului Oda și nici măcar liniile a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
altul, În norul de praf din depărtare, chiar sub ochii lor. Unii, cu siguranță, aveau În ariergardă câte un fiu, un tată sau un frate. Și nu numai dintre vasalii și generalii strânși În jurul lui Shingen. Întreaga armată - până la ultimii pedestrași - privea acum Într-o parte, continuându-și Înaintarea. Călărind În lungul coloanei, Oyamada Nobushige galopă până lângă Shingen. Glasul lui Nobushige era neobișnuit de surescitat și putu fi auzit clar de cei din apropiere, În timp ce vorbea din șaua calului: — Stăpâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
nu-și puteau ascunde invidia: dintre cei treizeci de mii de militari ai lui Nobunaga, aproape zece mii erau pușcași. Mai trăgeau după ei și uriașe tunuri turnate din fier. Dar cel mai ciudat din toate era faptul că aproape fiecare pedestraș care nu avea armă de foc ducea În schimb, pe umăr, câte un par de soiul celor folosiți la construirea palisadelor, și un colac de frânghie. — Ce credeți că au de gând cei din Oda cu toți țărușii ăștia? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
contra clanului Mori În ciuda celor mai mari greutăți și chinuri și care tocmai Îi ceruse seniorului său să-și facă seppuku, preferă să nu-l urmeze În moarte. În schimb, capitulă și intră În tabăra lui Kikkawa Motoharu ca orice pedestraș, acceptând umilul statut al prizonierului de război. Inima omenească e de nepătruns. Shikanosuke fu criticat atât de inamici, cât și de aliați, care spuseră despre el că, indiferent cum se Învăluise În mantia loialității, când ajunsese În punctul fără Întoarcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
și ofițerii se relaxau după multe zile de lupte grele. Un tânăr ce părea a fi fiul stăpânului casei se apropie și-i vorbi lui Toshimitsu. — Nu veniți să faceți o baie, Înălțimea Voastră? Toți samuraii și chiar și soldații pedestrași și-au terminat masa de seară. — Nu, voi aștepta până sosește Domnia Sa. — Domnia Sa Întârzie cam mult În seara asta, nu vi se pare? — Azi a avut loc un banchet pentru sărbătorirea victoriei În tabăra principală. Stăpânul meu rareori se atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
obosi, dacă am merge În timpul zilei, așa că, Domnia Sa se gândește, poate, că ar trebui să Înaintăm cât de mult putem În timpul nopții și În primele ore ale dimineții. — Așa ar fi cel mai bine, până ajungem În provinciile de la apus. Pedestrașii, cum era de așteptat, ba chiar și samuraii superiori lor În grad - cu excepția comandanților - Încă nu știau nimic. Șoaptele și râsetele care nu ajungeau tocmai până la urechile comandanților exprimau supoziția că până pe câmpul de luptă mai era cale lungă. Coloana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ordinele. Aveți grijă ca nimănui să nu-i scape nici un cuvânt. Unul dintre comandanții de lângă Mitsuhide Își puse mâinile pâlnie la gură și strigă: — Scoateți potcoavele cailor și aruncați-le! Comanda strident dată din primele rânduri se auzea clar. — Toți pedestrașii să Încalțe sandale de paie noi. Nu purtați sandale cu curelele desfăcute după mersul pe drumurile de munte. Dacă baretele s-au rupt, legați-le Îndeajuns de strâns astfel Încât, dacă se udă, să nu vă roadă picioarele. Pușcași, tăiați fitilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
bătălii, și le vorbi trupelor aproape ca și cum ar fi citit un text scris: — Bucurați-vă. Astăzi, stăpânul nostru, Akechi Mitsuhide, va deveni conducătorul țării. Să nu aveți nici cea mai mică umbră de Îndoială. Glasul său ajungea până departe, la pedestrași și la purtătorii de sandale. Toți icniră, ca și cum ar fi tras aer În piept pentru ultima dată. Dar acel gâfâit nu conținea nici un dram de bucurie sau de aclamare. Era mai mult ca un fior. Toshimitsu Închise ochii și ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
În urma lor, veneau corpul de intendență, unitățile principale și ariergarda. Pe neașteptate, Începu o ploaie torențială. Când Întreaga armată se afla În mijlocul râului, apa era bombardată de aversa albă și pură. Se stârni și vântul - un vânt rece, dinspre nord-vest. Pedestrașii bodogăneau Între ei, privind suprafața Întunecată a râului. — Și râul, și vântul vin asupra noastră din munții provinciei Tamba. În timpul zilei, ar fi putut vedea. Oinosaka nu era departe și cu numai zece zile În urmă o traversaseră, părăsind baza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
vom urma sfatul lui Genba și vom forța drept Înainte, așa cum ne aflăm. Dar ar trebui să trimitem iscoade imediat ce trecem râul și să nu ne grăbim pe drum, cu nebăgare de seamă. Să așezăm În față cât mai mulți pedestrași, urmați Îndeaproape de un corp de lăncieri. Să plasăm pușcașii În fața ariergărzii. Când soldații pândesc În ambuscadă, armele de foc nu sunt de prea mare folos În linia Întâi. Dacă inamicul ne așteaptă și iscoadele noastre dau semnalul, bateți toba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Din ziua a optsprezecea, până În cea de-a douăzeci și opta din Luna a Douăsprezecea, armata lui Hideyoshi mărșălui prin Sekigahara. Armata era Împărțită În divizii, iar aceste divizii erau alcătuite din batalioane: cai de samar, pușcași, lăncieri, cavaleriști și pedestrași. Înfruntând zăpada și noroiul, mergeau Înainte. Oștirea de aproape treizeci de mii de soldați a lui Hideyoshi avu nevoie de două zile pentru a ajunge În Mino. Tabăra principală fu instalată la Ogaki. De acolo, Hideyoshi atacă și cuceri toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
la pământ, dar nu mai rămăsese decât vâjâitul cravașei În vânt. Calul lui Hideyoshi se pierdea deja În depărtare, la galop. Până și aghiotanții săi erau luați pe nepregătite și fură nevoiți să se repeadă să-l ajungă din urmă. Pedestrașii, ca și cei care-și Încălecară În grabă caii, o luară toți odată la fugă după stăpânul lor, În completă dezordine. Era Ora Berbecului. Nu trecuseră nici două ore Între sosirea primului mesager și plecarea lui Hideyoshi. În acel răstimp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
lipsită de orice fățărnicie. În fața unor asemenea sentimente, Inuchiyo se Înclină cu o emoție adânc simțită. Silueta lui Katsuie ieșind pe poarta castelului se profila neagră, pe roșul soarelui În asfințit. Mica armată rămasă, de opt călăreți și vreo zece pedestrași, porni, În goană, spre Kitanosho. Doi-trei oameni călări intrară În galop, În Castelul Fuchu. Vestea adusă de ei ajunse curând la cunoștința Întregii fortărețe. — Inamicul are tabăra la Wakimoto. Seniorul Hideyoshi și-a instalat tabăra la Imajo, așa că nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
haine. Privind kimonourile, spuse: — Îi sunt foarte recunoscător Seniorului Hideyoshi pentru generozitate. Dar nu cred că blazonul și croiala mi se vor potrivi. Te rog să le Înapoiezi. Nu ți se potrivesc? — Sunt haine pe care le-ar purta un pedestraș. Faptul ca eu, nepotul Seniorului Katsuie, să fiu văzut Îmbrăcat cu ele de către oamenii din capitală, n-ar fi decât o rușine la adresa răposatului meu unchi. Or fi zdrențuite hainele pe care le am pe mine, Însă, chiar dacă mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
sufla În cornuri, erau bătute tobele, steagurile se desfășurau și armata Începea să-și croiască, maiestuos, drum prin cetate. Cu acea ocazie, Însă, călăreții fură lăsați În grupuri mici, de câte doi sau trei; În fața și În spatele lor erau plasați pedestrași; flamurile rămăseseră Împăturite, iar armele de foc, ascunse. În acea noapte cețoasă de primăvară din Luna a Treia, orășenii se Întorceau să privească și se Întrebau ce se Întâmpla, dar nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că asistau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe În jurul unui cerc central mai mare, peste un evantai auriu. Sub aceste flamuri, treizeci de războinici călări, treizeci de lăncieri, treizeci de pușcași, douăzeci de arcași și un batalion de pedestrași așteptau, În formație completă, cu uniformele strălucitoare foșnind În briza râului. — Du-te să afli cine sunt, Îi ordonă Hideyoshi unui vasal. Omul se Întoarse repede, cu răspunsul: — Este Ishida Sakichi. Hideyoshi Își lovi ușor șaua. — Sakichi? Ei, ei, altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
alb Începându-se să se răspândească precum o ceață. În timp ce norii albicioși se răsfirau Într-o pâclă subțire, plutind spre mlaștină, războinicii echipați În roșu ai lui Ii porniră rapid spre depresiune. Un grup de luptători cu armuri negre și pedestrași le ieșiră În Întâmpinare. Distanța dintre cele două oștiri fu străbătută repede și corpurile de lăncieri se angajară În lupta corp la corp. Adevăratele acte de eroism ale unui războinic În bătălie se văd, de obicei, În ciocnirile cu lancea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
mai puțin de șase sute de soldați, dar curajul lui Honda Îi Învăluia pe toți, Încă de când părăsiră Muntele Komaki. Ce era, la urma urmei, o armată de douăzeci de mii de oameni? Și, În fond, cine era acest Senior Maimuță? Pedestrașii aveau armuri ușoare, drapelele erau Înfășurate și, În timp ce caii alergau loviți cu bicele, praful stârnit de mica armată se ridica precum o tornadă alergând spre răsărit. Când ieșiră pe malul de miazăzi al Râului Ryusenji, găsiră armata lui Hideyoshi mergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
cu numărul, primele pâlcuri moldovenești. Totul se petrecea așa fel, încât Soliman se socotea biruitor: înainta mereu, zdrobea pâlcuri mari de moldoveni, lesne și cu puțină pagubă. În ceasul acela, hotărâtor pentru soarta Moldovei, Ștefan Vodă a poruncit călăreților și pedestrașilor să țâșnească din păduri și să spârcuie coasta dreaptă a vrăjmașului. Totodată, la semnul hotărât, alte pâlcuri moldovene au lovit vrăjmașul din spate. Otomanii însă erau puzderie și știau a se bate cu meșteșug mare și cu ferocitate înspăimântătoare. Deveniseră
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
și spahii cădeau răpuși de sulițele, săgețile și buzduganele românilor, venite de pretutindeni. Dar și iataganele otomane secerau cu nemiluita vieți românești. Cumpăna victoriei înclina tot spre Soliman Pașa. Atunci Ștefan Vodă a dat semn buciumașilor să îndemne călăreții și pedestrașii din preajma Vasluiului să se năpustească asupra vrăjmașului cu toată puterea, cu toată mânia, cu toată vitejia. Și, asemeni tuturor marilor eroi, nu s-a cruțat nici pe sine și a dat asalt în fruntea alor săi, în miezul cel îndârjit
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
ateniană. Figura sa nu era dintre cele mai plăcute (exoftalmic, cu nasul turtit și cârn, cu nări mari, buze groase și cărnoase, expresie arogantă, mers legănat). Avea o bună pregătire fizică și era un bun luptător. În armată a fost pedestraș (hoplit) și a servit în trupele ateniene angajate în luptele de la Potideia, Amphipolis și Delion (anii 432, 429, 424). I-a salvat pe Xenofon și pe Alcibiade. Era un om independent și mândru, nu primea daruri, era ordonat și cumpătat
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
fost oprită treptat de Turci și încercam acum cu îndârjire să-i ținem pe loc. Pentru luptă noi am adoptat patrulaterul format dintr'un șir de capre din lemn încrucișate cu sârmă, un șir de tunuri și patru șire de pedestrași. în mijloc se aflau căruțele cu muniție și cu alimente. Turcii ne atacau fără încetare. Erau mult mai numeroși decât îi apreciase generalul Ianus. Pierderile lor erau mari căci ne apăram organizat. Ei primeau însă mereu întăriri proaspete, în timp ce puterile
Un document de la 1700 by Marin Tarangul () [Corola-journal/Imaginative/14697_a_16022]