505 matches
-
ambiguitate vs ambiguități. Nu în toate situațiile, procedeul este în măsură să actualizeze/ să creeze noi sensuri specializate prin formele de plural. VII.7.4. Mărci logice de dezambiguizare/ organizare a corpusului Conceptele generale au o pondere covârșitoare în terminologia pedologiei: reprezintă pe de o parte, caracteristicile generale ce definesc clasa, materia, asigurând cunoașterea/ înțelegerea, iar pe de altă parte "caracteristicile complementare, specifice claselor de obiecte, realizate prin extensiune de sens" (M.T. Cabré, 1998: 173). Așa de exemplu, nivelul înțelegerii/ cunoașterii
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
formeze câmpuri conceptual-semantice specifice (pentru cernoziom carbonatic: cernoziom: sol foarte afânat - format sub vegetație ierboasă - condiții de climă continentală; carbonatic - care conține carbon). Sintagmele terminologice formate prin extensiune mențin toate caracteristicile generale la care se adaugă trăsăturile particulare. În subdomeniul pedologia solului, numeroși termeni s-au format în baza substantivelor cu sens masiv, a substantivelor abstracte, prin transfer metaforic din domenii conexe: analiză, arie, capacitate, coeficient, factor, indice, orizont, potențial, reacție, structură etc. Elementele limbajului specializat se manifestă într-un context
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
transfer metaforic din domenii conexe: analiză, arie, capacitate, coeficient, factor, indice, orizont, potențial, reacție, structură etc. Elementele limbajului specializat se manifestă într-un context concret, în care sunt activate "materia", procesele ce corespund zonei de specializare. "Câmpul conceptual" al domeniului pedologie este organizat în subansambluri conceptuale: 1) concepte fundamentale care definesc "materia" formată din grupe de roci și minerale cu relevanță în pedogeneză: apă, bazalt, carbon, dolomit, feldspat, humus, latosol, mică, nisip, pedolit, regosol etc. teoremele, modele conceptuale etc; 2) concepte
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
alterare biologică, arie superficială specifică, cloritizare, dezagregare, diageneză, hidratare, hidroliză, regolit, scoarță de alterare etc; 4) concepte referitoare la compoziția solului: por, porozitate, porozitate de aerație, soluția solului, spațiu lacunar, suspensie, volumul porilor etc. Prin subclasa substantivelor utilizate în domeniul pedologie este denumită materia, caracteristica "masiv" a numelui fiind intrinsecă. Termenii generali sunt polisemantici (apă, humus etc.), contextului sintagmatic și/ sau discursiv revenindu-i rolul de dezembiguizare a sensurilor. Respectând logica științei, fiecare ansamblu conceptual este organizat în subansambluri specifice. Iată
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
turbărie) cu trăsături particulare. Statutul conceptelor desemnate prin deplasarea masivelor nu diferă în funcție de locul pe care cuvântul îl ocupă în raport cu regentul. De exemplu, în sintagma "geografia solurilor" pluralul desemnează sensul generic dat de articolul hotărât. Nu toate conceptele din domeniul pedologie sunt expresia procesului de combinare a masivelor cu elemente având aceeași trăsătură - "continuu". Combinarea unor concepte simple cu concepte complexe între care nu există o relație de hiponimie sau de compatibilitate logică conduce la trei tipuri de cazuri (M.T. Cabré
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
larg: asemenea metodă de cercetare nu înseamnă experimentul de tip laborator, stricto senso sau observație sistematică și statistică a fenomenelor paideutice, ci ea le presupune în egală măsură pe amândouă: ,,Pedagogia modernă științifică în ramurile ei (...) de psihologie pedagogică, de pedologie și de pedagogie experimentală întrebuințează aceste două feluri de metode (...) după natura problemelor ce are a le studia și veghează continuu la perfecționarea tehnicii de cercetări și la verificarea continuă a materialului creat până acum.” În lucrarea Igiena școlarului, publicată
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
fenomenului pedagogic.” Antonescu elaborează astfel o viziune formativ-organicistă în pedagogie. Cel de-al doilea curent, al ,,școlilor noi”/,,educației noi”/,,pedagogiei noi”, pare mult mai complex decât curentul tradiționalist, prezentându-se sub trei aspecte cu preocupări diferite: pedagogia experimentală și pedologia, școala activă și varianta fenomenului educativ-specific, Psihologia experimentală, reprezentată în epocă prin așa-numita ,,școală după măsură”, inițiată de Ed. Claparède, l-a avut ca reprezentant de marcă în spațiul românesc pe Vladimir Ghidionescu. Pedagogia experimentală propunea ca noutate recomandarea
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
axată pe idealul educației, beneficia de un caracter unitar, dar ,,nu era o știință, ea era mai curând o morală aplicată.” Cea experimentală și-a pierdut unitatea formală, căci, de data aceasta, aceasta s-a defalcat pe trei mari discipline: pedologia, teoria educației și psihologia pedagogică. Totuși, caracterul unitar al pedagogiei experimentale a putut fi refăcut prin focusarea preocupărilor pe copil. În schimb, punctul nevralgic al acestei pedagogii l-ar fi constituit eludarea studiului asupra idealului educativ: În seriozitatea lor științifică
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
lucrări care apar în aceeași perioadă și care adoptă, în titlu, termenul lui O. Chrisman. Astfel de lucrări au publicat E. BLUM (1899), J. JOTEYKO (1908), M. C. SCHUYTEN (1911). Acesta din urmă este și fondator al primului laborator de pedologie (1899). A existat chiar tendința de a se pune semnul egalității între pedologie și pedagogie, de a i se extinde aria de cuprindere asupra întregului fenomen educativ; mai mult, a fost considerată de unii ca singura pedagogie științifică. Așa apare
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
O. Chrisman. Astfel de lucrări au publicat E. BLUM (1899), J. JOTEYKO (1908), M. C. SCHUYTEN (1911). Acesta din urmă este și fondator al primului laborator de pedologie (1899). A existat chiar tendința de a se pune semnul egalității între pedologie și pedagogie, de a i se extinde aria de cuprindere asupra întregului fenomen educativ; mai mult, a fost considerată de unii ca singura pedagogie științifică. Așa apare, de pildă, în concepția lui V. MIRGUET care publica, în 1905, La Pédologie
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
nu era cu putință efectuarea unor ample experimente asupra fenomenului educației fără a fi cunoscut elevul. Cercetările de atunci ale pedagogiei experimentale au impulsionat puternic dezvoltarea psihologiei copilului. Nu întîmplător s-a constituit, după cum s-a arătat, în acei ani, pedologia. Psihologia experimentală și pedologia se susțineau reciproc, ambele ocupîndu-se cu studierea copilului prima accentuînd caracterul experimental al investigațiilor sale. Concentrarea asupra copilului a dus pe plan teoretic la desprinderea cercetării acestuia de societatea în care s-a născut și în
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
efectuarea unor ample experimente asupra fenomenului educației fără a fi cunoscut elevul. Cercetările de atunci ale pedagogiei experimentale au impulsionat puternic dezvoltarea psihologiei copilului. Nu întîmplător s-a constituit, după cum s-a arătat, în acei ani, pedologia. Psihologia experimentală și pedologia se susțineau reciproc, ambele ocupîndu-se cu studierea copilului prima accentuînd caracterul experimental al investigațiilor sale. Concentrarea asupra copilului a dus pe plan teoretic la desprinderea cercetării acestuia de societatea în care s-a născut și în care creștea. Tocmai pentru
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
face "știință", unii reprezentanți ai pedagogiei experimentale au evitat să se ocupe de scopul educației. Scopul pretindeau ei se află în copil, și el trebuie descifrat în zestrea sa ereditară. Iată un alt punct unde pedagogia experimentală se întîlnea cu pedologia. Reprezentanții cei mai de seamă ai curentului experimentalist în pedagogie au fost ALFRED BINET în Franța, sprijinit în activitatea sa și de TH. SIMON, iar pentru o scurtă perioadă de timp și de către românul N. VASCHIDE; în Germania s-au
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de a se învăța lucrînd (learning by doing). Deși în Ideile moderne asupra copilului (3) Binet păstrează criticile aduse vechii pedagogii, acestea sînt mai puțin exclusiviste ca în lucrările anterioare. Avea acum în fața sa și rezultatele pedagogiei și cele ale pedologiei, putînd face comparație între ele. Vechea pedagogie, arăta el, deși prea verbală, prea predicatoare, a relevat unele probleme importante ale școlii. Aceste probleme trebuie să fie studiate de "noua pedagogie" cu metodele ei moderne. Astfel de studii s-au și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
întemeiază generalizările pe observație sistematică și pe experiment. Spre deosebire de alți teoreticieni care vedeau în pedagogie fie o "psihologie aplicată", fie etică sau logică aplicată, Meumann aprecia că aceasta este o știință de-sine-stătătoare care, chiar dacă folosește și rezultatele altor științe (psihologie, pedologie, patologie, logică, etică etc.), le prezintă într-o lumină nouă, dintr-un punct de vedere propriu: acela al educației. Teoria pedagogică se construiește, mai ales, prin investigarea pe cale experimentală a fenomenului educației. E. Meumann nu s-a limitat la efectuarea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ne arată că cercetările efectuate de mulți dintre entuziaștii reprezentanți ai "pedagogiei experimentale" aveau mai mult un caracter de psihologie pedagogică decît de pedagogie. Nu de puține ori, această limitare la cercetările psihologice era o consecință a neîncrederii pe care pedologia o manifesta față de puterea educației. Lacunele "noii pedagogii" au devenit evidente la puțin timp după apariția sa pe scena istoriei. Rezultatele cercetărilor de pedagogie experimentală erau fragmentare, eclectice; le lipsea mai ales o concepție filosofică în stare să permită o
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
care mai mult critică școala tradițională decît să formuleze o teorie nouă. 4.4. Interesul copilului criteriu principal în organizarea conținutului și desfășurarea instrucției Arătîndu-se, de la începutul activității sale, deschis față de tendințele și ideile noi din domeniul educației pedagogie experimentală, pedologie, "educație nouă" O. DECROLY (1871-1932) și-a căutat prin cercetări personale, un drum al său, care, deși face parte din curentul larg al "educației noi", își are propriile sale teze prin care se distinge de ceilalți mari teoreticieni J. Dewey
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
învățămîntului erau la curent cu realizările pedagogice din Europa; unii dintre ei și-au făcut studiile în străinătate (Vl. Ghidionescu, Izabela Sadoveanu, Gr. Tăbăcaru, O. Ghibu ș.a.) sau au participat la întîlniri internaționale, de pildă, la primul congres internațional de pedologie care s-a ținut în 1911 la Bruxelles, sub președinția lui O. Decroly. În această perioadă, s-au scris numeroase lucrări privind noile tendințe în pedagogie (C. Buțureanu, Vl. Ghidionescu, Izabela Sadoveanu), despre învățămîntul din diverse țări (Ana Conta-Kernbach), s-
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pot fi socotiți drept cei mai frecvenți susținători ai pedagogiei experimentale din România, în accepțiunea de atunci a termenului de întemeiere a educației pe cercetarea copilului prin metoda experimentală. Așa se și explică confuzia care apare uneori la Tăbăcaru între pedologie și pedagogie experimentală. Acest tînăr și entuziast pedagog își manifesta adeziunea la pedagogia experimentală încă din 1903, într-o broșură intitulată Caracterul. În 1905, la un congres al învățătorilor, el a propus utilizarea largă a chestionarului ca metodă de determinare
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a constituit, tot din inițiativa lui Tăbăcaru, Societatea pentru studiul psihologic și pedagogic al copilului, care a editat și un "Buletin pedagogic" prin care, de asemenea, se pleda pentru o pedagogie întemeiată pe cercetarea experimentală. Stimulat de primul congres de pedologie, din 1911, la care a participat ca delegat, Gr. Tăbăcaru formulează în raportul său (33) o serie de propuneri menite să creeze condiții pentru efectuarea cercetărilor experimentale, îndeosebi înființarea unor laboratoare pentru experimentare pe lîngă universități. Cei care administrau atunci
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
direct o serie de laboratoare de experimentare pedagogică din străinătate. În 1911 a publicat studiul Pedagogia științifică și noile reforme școlare, iar în 1914-1915 a ținut la Universitatea din București o serie de prelegeri, publicate apoi în volumul Introducere în pedologie și pedagogie experimentală (1915). Se observă și aici, ca și la mulți alți teoreticieni ai pedagogiei din acea vreme, asocierea dintre pedologie și pedagogie experimentală. Ghidionescu era preocupat de stabilirea locului și rolului pedologiei și pedagogiei experimentale în clasificarea disciplinelor
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în 1914-1915 a ținut la Universitatea din București o serie de prelegeri, publicate apoi în volumul Introducere în pedologie și pedagogie experimentală (1915). Se observă și aici, ca și la mulți alți teoreticieni ai pedagogiei din acea vreme, asocierea dintre pedologie și pedagogie experimentală. Ghidionescu era preocupat de stabilirea locului și rolului pedologiei și pedagogiei experimentale în clasificarea disciplinelor ce constituiau atunci pedagogia științifică, în opoziție cu pedagogia filosofică. Se pregătirea astfel și pentru cel de al doilea congres de pedologie
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
publicate apoi în volumul Introducere în pedologie și pedagogie experimentală (1915). Se observă și aici, ca și la mulți alți teoreticieni ai pedagogiei din acea vreme, asocierea dintre pedologie și pedagogie experimentală. Ghidionescu era preocupat de stabilirea locului și rolului pedologiei și pedagogiei experimentale în clasificarea disciplinelor ce constituiau atunci pedagogia științifică, în opoziție cu pedagogia filosofică. Se pregătirea astfel și pentru cel de al doilea congres de pedologie, programat pentru 1919, la care urma să se discute raportul dintre pedologie
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pedologie și pedagogie experimentală. Ghidionescu era preocupat de stabilirea locului și rolului pedologiei și pedagogiei experimentale în clasificarea disciplinelor ce constituiau atunci pedagogia științifică, în opoziție cu pedagogia filosofică. Se pregătirea astfel și pentru cel de al doilea congres de pedologie, programat pentru 1919, la care urma să se discute raportul dintre pedologie și întregul domeniu al pedagogiei. Se pare că această dezbatere se impunea, întrucît unii nu mai recunoșteau decît pedologia. Punctul de vedere pe care-l adoptă Vl. Ghidionescu
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pedologiei și pedagogiei experimentale în clasificarea disciplinelor ce constituiau atunci pedagogia științifică, în opoziție cu pedagogia filosofică. Se pregătirea astfel și pentru cel de al doilea congres de pedologie, programat pentru 1919, la care urma să se discute raportul dintre pedologie și întregul domeniu al pedagogiei. Se pare că această dezbatere se impunea, întrucît unii nu mai recunoșteau decît pedologia. Punctul de vedere pe care-l adoptă Vl. Ghidionescu poate fi considerat ca semnificativ pentru pedagogia românească care, nici atunci și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]