KorAP: Find »[drukola/base=performare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...8 9 >

225 matches

Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343

este narat, iar ritualul este presupus sau situații În care ritualul este executat fără dubletul povestit. În aceste cazuri, se consideră că termenul absent explicit este prezent implicit În memoria colectivă ca model exemplar, fie În povestirea mitică, fie ca performare efectuată cândva. De asemenea, există rituri care apar fără a se inspira dintr-un mit și care, În timp, creează o asociere cu o povestire mitologică (nouă sau adaptată) și mituri care se ivesc spontan și care, după un anumit

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
care omul se confruntă” (C. Kluckhohn, 1998, pp. 324, 330). Pe un alt palier, relația dintre ritual și mit a fost pusă În termenii relației complementare dintre acțiune și gândire - mitul este o raționalizare a actului ritual, ritul este o performare concretă a istoriei mitice: Cel mai adesea, ritul, cu valoare religioasă, nu este altceva decât ecoul liturgic al mitului: Îl repetă, Îl Încarnează, Îl joacă la nivel motric și afectiv, Îi asigură permanența și reproducerea. Invers, mitul autentifică ritul: Îl

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
care nu pot fi justificate prin explicații raționale bazate pe relația mijloace-scopuri. (E. Leach, 1972, p. 521) ...o acțiune În conformitate cu uzajurile colective, a cărei eficiență este, cel puțin În parte, de ordin extraempiric. (J. Cazeneuve, 1989, vol. XX, p. 64) ...performarea unor secvențe, mai mult sau mai puțin invariabile, din acte sau discursuri formale, a căror codare nu aparține integral performerilor (R. Rappaport, 1999, p. 24). Atunci când un set de reguli constitutive este acceptat ca determinând tipul de acțiuni pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
scopul de a se exprima și articula semnificații (Bocock, 1974, p. 37). Acțiuni ale corpului, repetitive și stilizate În mod simbolic, care sunt centrate asupra unor structuri cosmice și/sau asupra unor prezențe sacre. (E.M. Zuesse, 1987, p. 405) ...o performare transformativă, care dezvăluie sistemele de clasificare, categoriile și contradicțiile majore ale proceselor culturale. (V. Turner, 1977, p. 77) ...o activitate socială stilizată, repetitivă, care, prin folosirea simbolurilor, exprimă și definește relațiile sociale. (C. Lane, 1981, p. 11) Model formalizat al

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
J.Z. Smith, 1987, p. 109; L.-V. Thomas, 1991, p. 379; R. Winthrop, 1991, p. 245 etc.) relevă câteva note constante, esențiale pentru circumscrierea manifestărilor rituale - caracterul primordial al acțiunii (În raport cu mesajele verbale), implicarea corpului și punerea În scenă (performarea), caracterul formalizat al gesturilor (repetitive, standardizate, obligatorii), dimensiunea tradițională (precodate, nereflectate), eficiența simbolică (fără legătură necesară cu cea empirică), rolul social (funcția de coeziune, reflectare, controlare a schimbării etc.). Într-o formă mai explicită, aceleași valori fundamentale răzbat și din

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
adesea, deși nu Întotdeauna, recunoaștem anumite ritualuri sau etichetăm anumite evenimente drept ritualuri, prin perceperea caracterului formal. Comportamentul În ritual tinde să fie punctual și repetitiv. Secvențele rituale sunt compuse din elemente convenționale, stereotipe chiar” (p. 33); c) invarianța; d) performarea: „Dacă nu există o performanță, nu există rit. Instrucțiunile liturgice pot fi scrise În cărți, dar asemenea Înregistrări nu sunt prin ele Însele rituri” (p. 37); e) caracterul non-instrumental: deși include elemente de tehnică, ritul nu are scop tehnic, nu

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
simbolic, idealizat, dramatic, paradigmatic, mistic, adaptativ, deliberat). Într-una dintre cele mai minuțioase analize ale acestor criterii E. Rothenbuhler (1998, pp. 7-25) identifică următoarele dimensiuni definitorii: a) acțiunea: „Ritul este acțiune, nu numai gândire” (p. 7); b) performanța: „Ritul este performarea a ceva, pentru cineva. Ritul nu este niciodată inventat În momentul acțiunii sale, el este o acțiune În consens cu concepțiile preexistente”(p. 9); c) caracterul conștient: ritul este performat În mod voluntar, fiind Însoțit de o adeziune socială; d

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Pentru a depăși aceste dificultăți, unii cercetători au oferit tipologii ale riturilor Întemeiate pe identificarea unor axe integratoare. Astfel, L.-V. Thomas (1991, pp. 382-383) consideră că riturile pot fi: a) colective sau personale: după numărul de actori implicați În performarea lor (unele acte magice, rugăciunile, anumite sacrificii pot fi individuale. În schimb pelerinajele, carnavalurile sau riturile politice nu pot fi decât colective); b) corporale sau verbale: după forma de exprimare (În general, riturile implică simultan manifestări corporale și verbale. Totuși

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
fi decât colective); b) corporale sau verbale: după forma de exprimare (În general, riturile implică simultan manifestări corporale și verbale. Totuși, rugăciunile, descântecele, blestemele pot fi numai verbale, iar unele acte magice sau anumite rituri de trecere interzic vorbirea În timpul performării lor); c) de simpatie sau de contagiune: după modul de comunicare (În primele, lucrurile asemănătoare acționează asupra celor cu care seamănă, În celelalte contactul reprezintă sursa acțiunii ceremoniale); d) de separare sau integrare: după relația dintre individ și grup (riturile

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
mulțimi care etalează public un obiect sacru (religios sau laic) și devoțiunea mulțimii, iar ultimele sunt călătorii (individuale sau În grup) În căutarea unui loc despre care se crede că posedă puteri ieșite din comun, puteri accesibile pelerinului numai prin performarea călătoriei și a actelor rituale prescrise, puteri care pot să-i aducă o schimbare În viață; e) sărbătorile și carnavalurile: o grupare eterogenă de manifestări care celebrează un eveniment, loc, personaj, fenomen și care declanșează numeroase activități cu funcție expresivă

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
eterogenă de manifestări care celebrează un eveniment, loc, personaj, fenomen și care declanșează numeroase activități cu funcție expresivă. Carnavalul este un ritual compozit (include elemente din alte clase ceremoniale), care instituie un interval de Întrerupere a normelor sociale și de performare a unor activități simbolice În antiteză cu acestea; f) riturile politice: ansamblul riturilor care fie fac vizibile, impun și legitimează ordinea și ierarhiile existente, fie contestă, inversează, ridiculizează aceste relații de dominație. În prima categorie intră comemorările, celebrările periodice, inaugurările

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
naționale, depunerile de coroane, decorările, paradele militare, congresele partidelor etc. În schimb, riturile de contestare, inițierile, carnavalul, sacrificiile sau pelerinajele, deși structurate conform unui model În general cunoscut, au un caracter mai puțin formalizat, permit o mai mare libertate de performare și includ elemente de negare a ordinii sociale. Dintr-un alt punct de vedere J. Honnigmann (1964, p. 82) sugerează ideea că ceremoniile se individualizează prin caracterul elaborat, complex și solemn, În timp ce riturile „par a se referi În principal la

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
au În comun câteva calități fundamentale: 1) un mod specific de a ordona timpul; 2) atribuirea unei valori aparte obiectelor; 3) caracterul non-productiv În ceea ce privește bunurile materiale; 4) existența unor reguli. Adesea, spații speciale, spații non-ordinare, sunt izolate sau construite pentru performarea acestor activități (2003, p. 8). Riturile sunt și ele o formă specifică de performanță, care determină și sunt determinate de caracteristicile acesteia. Deoarece Schechner se exprima mai mult metaforic decât analitic, am căutat, pentru a explicita ideile sale, să identific

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
avansate: Între studiile ritualice și studiile liturgice, Între riturile religioase și riturile laice, Între rit și ceremonial ș...ț, Între riturile politice și riturile civice, Între riturile private și riturile colective, Între riturile de rebeliune și riturile de solidaritate, Între performarea teatrală și cea rituală, Între caracterul formal al jocurilor (jocuri obișnuite sau manifestări sportive organizate) și caracterul formal al ritului, Între sărbătoarea rituală și caracterul sărbătoresc al altor activități. Aceste axe de tipologizare și, implicit, definire nu sunt convergente: unele

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
la diferite tehnici divinatorii (haruspiciile, cărțile sacre, un oracol celebru), pentru a identifica motivele nenorocirii (greșeli rituale sau Încălcări ale unor tabuuri - incestul vestalelor). Interpretarea mesajelor esoterice (mesajele divinității revelate prin divinație nu sunt decât rareori explicite) conduce atât la performarea unor rituri obișnuite de purificare (lustrații, procesiuni), cât și la inițierea unor rituri excepționale (sacrificiile umane). În final, sub presiunea mesajelor divinatorii, are loc o restructurare profundă a panteonului religios, prin introducerea În „familia” zeilor canonici a unei noi divinități

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
răscrucile de drumuri); e) puterile lor nu se exercită numai asupra naturii sau corpului social, ci și asupra lor Înșile: pot zbura cu mari viteze, se pot metamorfoza, se pot face nevăzuți, pot ghici gândurile etc. Mai mult decât atât, performarea actelor magice implică o „știință” aparte, care nu numai că Îl individualizează pe cel care o posedă, dar Îl și izolează, Îl marginalizează sau chiar Îl stigmatizează: Magia a fost frecvent legată, atât În conștiința populară, cât și În cea

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
benefic (Th. Gaster, 1987, vol. I, p. 243). Obiectele care concentrează puteri magice generează diverse ansambluri de prescripții sau de interdicții (tabuuri). Ele nu pot fi arătate oricui și oricum, trebuie ferite de contactul cu alte obiecte magice, solicită adesea performarea unor texte considerate Încărcate cu puteri oculte (incantații) și sunt transmise inițiatic În interiorul familiei sau al grupului. Problema eficienței magice este strâns legată de dezbaterea privind caracterul rațional sau irațional al magiei. Antropologia secolului al XIX-lea a considerat magia

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
intră sacrificiile de purificare În urma unei poluții de natură magică, de expiere (a unor greșeli) sau de mărturisire a unor păcate. Literatura referitoare la complexul ritual al sacrificiului este enormă: numeroase descrieri etnografice și numeroase reconstituiri cu caracter istoric descriu performarea acestor rituri În mai multe culturi și propun diferite semnificații pentru Înțelegerea lor. În paralel, alte titluri oferă interpretări teoretice și chiar paradigme integratoare, În care originea și evoluția culturii și religiei sunt legate de actul sacrificial. În ansamblul acestei

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
stabilește o legătură privilegiată Între acestea și puterile supraumane, primele fiind transformate de contactul (material sau spiritual) cu cele din urmă. Sacrificiul reunește astfel Sacrificatorul (persoana care Îndeplinește sau comandă acest ritual și care speră să obțină bunăvoința divină În urma performării ritului), Sacrificatul și Divinitatea (de la care se speră câștigarea unui lucru: iertarea În sacrificiile de expiere, ajutorul În cele de solicitare, menținerea sprijinului În cele de venerare). Între sacrificator și divinitate nu exista, Înainte de performarea sacrificiului, nicio legătură evidentă. Prin

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
să obțină bunăvoința divină În urma performării ritului), Sacrificatul și Divinitatea (de la care se speră câștigarea unui lucru: iertarea În sacrificiile de expiere, ajutorul În cele de solicitare, menținerea sprijinului În cele de venerare). Între sacrificator și divinitate nu exista, Înainte de performarea sacrificiului, nicio legătură evidentă. Prin actul sacrificial și prin intermediul bunului sacrificat se realizează această legătură - altfel spus, sacrificatul mediază Între uman și divin. Relația cu puterile sacrale instituită prin intermediul sacrificiului este radical diferită de alte forme de raportare la sacru

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
postul Îndelungat, vânătoarea fără arme, călătoria către un loc greu accesibil, dar dotat cu statut sacral, incursiuni războinice, automutilarea); g) efectuarea unor sacrificii, depunerea unor jurăminte; h) rituri consacratoare, care dramatizează finalizarea inițierii prin metafore ale morții și renașterii rituale (performarea ceremoniilor funerare și apoi a celor de naștere, transa și trezirea din transă, intrarea și ieșirea dintr-o colibă - identificată fie cu un monstru mitic care Înghite neofiții și apoi Îi scuipă transformați, fie cu pântecele matern). Ansamblul ceremonial Okipa

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
ogoare, aruncarea În fântână sau pe apă, formulele propițiatorii. În final are loc un ospăț, acțiune ceremonială specifică sărbătorilor, deseori precedat de o colindare a satului care, asemenea traseelor din ceremoniile de iarnă, implică aducerea unui obiect cu valențe magice, performarea unor urări și obligativitatea darului: A treia zi, după ce l-au Înmormântat, adecă În joia a treia după Paști sau În ziua de Paparudă, se adună iarăși fetele la un loc, se duc la locul unde a fost Îngropat, Îl

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
În esență, inaugurarea din riturile politice moderne reproduce scheme ceremoniale consacrate de sistemul regalităților medievale (vezi L. Bryant, 1986; S. Willentz, 1985) cuprinde câteva elemente (momente) ritualice: deplasarea liderului și a suitei sale la locul ceremoniei, primirea protocolară și fastuoasă, performarea unor acțiuni plasate Între ritual și eticheta politică - depunerea unei coroane de flori, tăierea panglicii, dezvelirea unei plăci care marchează momentul, vizitarea obiectivului inaugurat, alocuțiuni solemne etc. (D. Fleurdorge, 2005, p. 95; vezi și J.W. Dereymez et alii, 1998

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
contagioase, dezvoltate de René Girard În teoria sa asupra sacrificiului. Riturile de rebeliune apar ca un substitut al sacrificiului, ca un mecanism simbolic de transferare a violenței asupra unor obiecte (Întrerupând astfel „reciprocitatea violenței”) și de purificare a societății prin performarea lor (vezi alte exemple În D. Kertzer, 2002, p. 163; J. McIntyre, 1989; F. Salamone, 2004; P. Shaw, 1981, pp. 182-183 și 215-221; E.P. Thompson, 1981, pp. 276-279). Aceleași mecanisme ale ritualizării conflictelor, altfel spus ale „deplasării” (displacement) unei acțiuni

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596

și manieră ("Fii clar!") sunt aplicabile cu deosebire tipului cultural anglo-american125, îndeosebi vizat satiric. Deja acreditata lipsă de rațiune a personajelor, ca și minciuna sfruntată inserată în discursul pompierului, ca modalitate evidentă de nerespectare a condițiilor de sinceritate impuse de performarea cu succes și fără deficiențe a oricărui act ilocuționar, certifică decisiv încălcarea intenționată a însuși principiului de cooperare gricean. Lumea ionesciană nu aderă însă nici la acel "cooperative principle for humour"126 care ar guverna conversația de tip Non-Bona-Fide, ci

by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]