712 matches
-
de la bordul mașinii și iritarea mea a virat subit În stupefacție: arăta exact aceeași oră! Am strivit Între dinți un neacademic ei, drăcia dracului și am respirat adânc, silindu-mă să mă desprind din moleșeala nefirească pe care nici măcar revelația perplexă că dormisem buștean peste patru ceasuri nu izbutea s-o risipească pe deplin. Taciturnul conducea impasibil, dar Îmi supraveghea atent, cu ochii lui ca o imensitate verde, fiecare mișcare În oglinda retrovizoare din interior. Ploaia Încetase. Ne aflam În plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să spună. - Time is money, a rostit la fel de teatral, ca și când ar fi spus to be or not to be pe scena Metropolitanului, iar În clipele următoare s-a auzit zgomotul Înfundat al deschiderii ușii-gigant. Am Întors către Eveline cea mai perplexă figură din câte se pot imagina: vocea care pronunțase time is money era a doctorului Wagner. N-aveam nici cea mai mică Îndoială. Eram Însă la fel de sigur că individul acela putea fi oricine altcineva În afară de doctorul Wagner! 25 - Aștepți, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lui, pe Bergman. Eventual, pe amândoi. Există un amănunt important care Împinge posibilul către probabil: doar ei doi aveau acces În arhiva de la subsol. - Doar ei doi, dacă nu-l punem la socoteală pe doctorul Wagner... Am rămas o clipă perplex. - Ei, uite că la asta nu m-am gândit. Așa e, uitasem de Magistru, da, da... Maledeto imbroglio, cum zice italianul. - Încurcătură blestemată, Într-adevăr. Și suntem abia la Început. Mai am două Întrebări. Prima: cum crezi că a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
rustic sau de adâncimea lui, dar, fără să facă nici un comentariu, traseră de funia veche până când pielea de capră care servea drept găleată ieși la suprafață cu apa picurând prin toate părțile. Dar ce se întâmplă după aceea îi lăsă perplecși pe cei de față, căci, în loc să bea, tinerii se apucară să se spele pe față și pe mâini, iar apoi începură să-și spele cu grijă parbrizul mașinii. Nu vă e sete? întrebă în sfârșit Aisha, fără să-și poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
răspunsul. — Mă străduiesc să înțeleg lucrurile pe care le văd și-mi place să cunosc oamenii pe care-i întâlnesc în drumul meu. — În cazul ăsta, pot să vă spun că ne aflăm aici din motive politice. — Motive politice? îngăimă perplex și neîncrezător Alain Guitay. Întotdeauna am crezut că tuaregii sunt oameni liberi, care rătăcesc dintr-un loc în altul. Să nu-mi spuneți că a ajuns curva asta de politică până-n ultimul colț din deșert. — Este o poveste lungă. — Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și de dromaderul indiferent ca întotdeauna. Aruncară doar o scurtă privire spre cadavru, convinși fiind că nu mai puteau face nimic pentru el, și încercară doar să-l reanimeze pe italian, care, după câteva minute, deschise ochii și-i privi perplex. Ce s-a întâmplat? fură primele lui cuvinte. — Asta vreau să știu și eu... - spuse printre dinți Serafian, supărat. Colegul meu a aprins lanterna? Rănitul negă cu convingere: — Nici măcar n-am reușit să-l văd - spuse. — Cum se explică atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o vagă încercare de a-ți satisface orgoliul, și mi se pare foarte bine, dacă asta n-ar fi atras atâtea probleme și n-ar fi cauzat atâtea morți. — În privința asta sunt de acord cu tine - recunoscu imohagul, lăsându-l perplex pe adversarul său. Nimic în toată această afacere stupidă nu justifică moartea unui om. — Mă bucur că aud asta, fiindcă acest lucru l-am spus și eu chiar din primul moment. - Sud-africanul arătă spre girba pe care beduinul o lăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nebun de-a lungul șoselei Sveavagen după un tânăr care semăna cu Severino, impostorul. Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, începuse să strige în italiană: - SEVERINO, TI VOGLIO BENE! Când bărbatul după care alergase se întorsese curios, Feifel rămăsese perplex: nu era Severino! Bineînțeles. Își ceruse scuze bâlbâindu-se, schimbând direcția, cu inima grea. Cum fusese posibil să alerge după „Severino“ când el abia se putea ține pe picioare. Și cum îi veniseră pe buze cuvintele intense „ SEVERINO, TE IUBESC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Și ce mai vorbește târgul? Se spune că ați venit aici într-o misiune foarte secretă, șopti Maricel conspirativ, aplecându-se ușor peste masă, un fel de control la activitatea secției de poliție de la noi. Poftim? se întoarse Cristian Toma perplex spre chelner. Da, așa se vorbește. Știu asta din surse sigure, chiar din interiorul secției. Fii serios! Nici vorbă de așa ceva. Ei, acum și dumneavoastră ce o să spuneți? Normal că nu veți recunoaște nimic, doar e vorba de o misiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întotdeauna cel mai rău, Beau numai la masă și întotdeauna cu moderație, nu sunt un alcoolic, Dacă-i așa, nu înțeleg, Când se va fi întâmplat, veți înțelege, Când se va fi întâmplat ce, Ceea ce este gata să se întâmple. Perplex, interlocutorul se uită în jurul lui, Dacă vă uitați după vreun polițist care să mă aresteze, spuse primarul, nu vă obosiți, au plecat toți, Nu căutam un polițist, minți celălalt, a rămas să mă întâlnesc aici cu un prieten, da, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
întâi e de datoria mea să vă informez că nu mă cheamă Providențial, Totuși, numele, După ce veți citi, veți înțelege. Șeful redacției rupse plicul, desfăcu foaia de hârtie și începu să citească. Întrerupse lectura imediat la primele rânduri, se uită perplex la bărbatul pe care-l avea în fața lui, ca și cum l-ar fi întrebat dacă nu era mai înțelept să se oprească acolo. Comisarul îi făcu un semn să continue. Până la sfârșit, șeful redacției n-a mai ridicat capul, dimpotrivă, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
la Strickland. Am încercat să pun cap la cap lucrurile pe care trebuia să i le spun soției. Rezultatul era nesatisfăcător și nu-mi puteam închipui că o să fie mulțumită de mine. Nici eu nu eram mulțumit. Strickland mă lăsă perplex. Nu-i puteam înțelege motivația acțiunilor. Când îl întrebasem ce i-a insuflat prima dată ideea de a se face pictor, ori n-a izbutit să-mi spună, ori n-a vrut. În orice caz, n-am înțeles nimic. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
afișeze însă cu ostentație. Era vesela, dar fără agresivitate. Și părea mai dornică să asculte necazurile altora decât să le discute pe ale sale. Ori de câte ori vorbea de soțul ei, o făcea cu milă. Atitudinea aceasta m-a lăsat la început perplex. Într-o bună zi mi-a spus: — Știi, sunt convinsă că te-ai înșelat în privința singurătății lui Charlie. După câte am izbutit să aflu din anumite surse pe care nu ți le pot dezvălui, știu că n-a părăsit singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ea se smulse din îmbrățișarea lui și se șterse la ochi. — Lasă-mă în pace! zise ea, dar cu oarecare blândețe. Iar apoi mi se adresă mie, încercând să zâmbească: Ce părere ți-ai făcut despre mine? Stroeve, privind-o perplex, șovăi. I se încruntase fruntea și gura roșie se bosumflase. Îmi amintea în mod ciudat de un cobai agitat. Va să zică răspunsul tău e nu, iubito? zise el în cele din urmă. Ea făcu un gest de plictiseală. Era istovită. — Atelierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dar supărat și pe mine, pentru că Dirk Stroeve făcea o figură atât de absurdă încât îmi venea să râd. — Și nevastă-ta ce-a zis? — Plecase la piață. — Și o să-i mai dea drumul înăuntru? — Nu știu. M-am uitat perplex la Stroeve. Stătea ca un școlar pe care îl mustră un profesor. — Să încerc să ți-l iau eu de pe cap pe Strickland? l-am întrebat. A tresărit și a roșit încă și mai tare. — Nu. Mai bine să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se distingeau niște caractere mărunte, pe care nu izbuti să le descifreze. În clipa aceea, galera se aplecă cu un geamăt, ca și când În râu s-ar fi creat pe neașteptate un vârtej. Bargello se apropiase și se uita În jur perplex. - Dar... sunt sarazini! Morți cu toții! exclamă el ignorând mașinăria distrusă. Dante Își ridică privirea asupra cadavrelor. Două purtau Însemnele ofițerilor din marină: comandamentul probabil, și comito, secundul său, care comanda vâslașii. Al treilea era Înveșmântat În niște straie somptuoase, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Care dânsul? - Guido Bigarelli. Magister summus. Magister figurae mortae. - Guido Bigarelli? Arhitectul lui Frederic al II-lea? Marele Bigarelli? - Oh, mare Într-adevăr... În plănuirea răului. Relicvariul acela... Știu eu cum l-a făcut... Bătrânul clătina din cap. Dante era perplex: poate că mintea acelui om se găsea la amurg, ori coborâse deja În beznă. Dar numele acela, Guido Bigarelli, Îi răsuna În minte ca un clopot de alamă. Arhitectul Împăratului, mâna dreaptă a lui Frederic În toate visele sale cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Însă fără succes. Drept dovadă, iată că numele meu vă spune nimic! Omul Își Încheiase spusele cu un zâmbet vag și amar. Cicatricea Îi apăru și mai evidentă. „Un astronom”, se gândi Dante, surprins de coincidență. Pesemne căpătase un aer perplex, fiindcă celălalt zâmbi. - Dacă te Întrebi ce fac În orașul dumitale, e vorba doar de o etapă a ultimului meu drum. - Încotro te duci? Îl Întrebă Dante, din ce În ce mai curios. Și de ce acest drum al dumitale este ultimul? Acest cuvânt Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să le aud ultimele cuvinte. Dante veni mai aproape. - Despre ce vorbeau? Întrebă cu nerăbdare. - Despre aur, messer Alighieri. Un munte de aur. Dar pe care, ca să Îl obții, trebuia să Închizi lumina În cerc. - Ce Înseamnă asta? Întrebă poetul perplex. Monerre ridică din umeri. - Habar n-am. Dar asta am auzit. Eu sunt astronom, dumneata ești omul intelectului, Încheie el cu o undă de ironie În glas. După-amiaza și seara Dante se despărți de francez dominat de un simțământ de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
intendentul e că aici erau diavolii și că lucrau să construiască inelul lui Satan. Pesemne s-a apropiat să tragă cu ochiul, dar ceva l-a speriat și, din clipa aceea, s-a ținut departe, până În noaptea incendiului. Dante era perplex. Inelul lui Satan... Se uită din nou spre pădurea de stâlpi carbonizați care se ridica În jurul său. Un codru infernal lovit de mânia lui Dumnezeu. - Împrăștiați-vă, strigă el spre oameni, care se opriseră În așteptare. Și căutați. - Ce trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de frânghie, În desaga șeii. - Să Încercăm să ne facem o idee mai exactă despre forma acestui lucru, murmură Dante. De regulă, forma este accident, dar, În unele cazuri, poate fi și substanță, adăugă În sinea lui. Șeful poliției ascultase perplex ultimele cuvinte și se pregătea să replice, dar priorul o pornise deja grăbit, revenind spre exterior. Observase că, printre rămășițe, se remarcau puncte unde grinzile retezate erau mai numeroase și mai groase, ca și când ar fi fost un soi de contraforturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mulțime din jur. Toți ridicară din umeri, uitându-se la cei de alături. Apoi, un băiat ieși În față, sfios. - Eu l-am găsit, bâigui el. Veneam să iau comanda pentru vin... - L-a văzut cineva căzând? O nouă privire perplexă rătăci printre fețele prostite ale celor de față. Dante se aplecă iarăși peste cadavru, examinându-i membrele răsucite. Îl Întoarse Încetișor: pe piept, În dreptul inimii, două tăieturi În vestă, tivite cu stacojiu, ieșeau clar În evidență. Una din cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
moartea l-a vizitat. Poate că era una din etapele traseului său, după hanul Îngerului. Și după mlaștină. - Mlaștină? Ce vrei să spui, messer Alighieri? - Există un Styx mai aproape decât ai putea crede, afirmă poetul, Îndepărtându-se, sub privirea perplexă a celuilalt. La sediul breslei constructorilor Dante Îi Întinse lui Manoello, priorul breslei, foaia pe care Rigo schițase planul construcției incendiate. Omul ședea Îndărătul impunătorului său pupitru de scris, Înălțat pe un piedestal din lemn de stejar, Încrustat cu simbolurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urlătoare. Se apropie de acea poartă. Din bezna vârtejului se ivea o masă fără formă, din ce În ce mai aproape. Ceva imund urca, iar conștiința lui amorțită se mărginea să măsoare așteptarea cu un tremur continuu, de neînvins. Se uita țintă În față, perplex: mai mare decât un turn, din crater se ridicase uriașul bărbos, cu două fețe, de pe corabia morții. Și În fiecare gură frământa, cu colții leviatanului, trupul unui om, scuturându-și capul cu violență și Împrăștiind În jur sânge și fâșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din nou la drum. Când ajunseră În apropiere de vechiul For, cam la o sută de pași de destinație, priorul se opri, oferindu-i lui Amid o monedă și trimițându-l Înapoi. Tânărul depuse lada, aruncând În jur o privire perplexă, dar nu zise nimic. Dante alesese acel loc, aproape de piață, nu Întâmplător. Se bizuia pe faptul că nimeni nu Îi va băga În seamă, chiar și În orașul acela de bârfitori, dacă Îl va vedea pe el Însoțit de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]