290 matches
-
plece Curtea la Târgoviște, divanul a aprobat legea prin care se desființa văcăritul, darea pe care Brâncoveanu o înființase constrâns de austrieci. Toboșarii băteau tobele în piețele târgurilor ca să se adune prostimea și când răpăitul ritmic înceta, dieci cu glasuri pițigăiate citeau documentul prin care mulțimea era anunțată că Io Ștefan Voievod în marea lui grijă pentru norod ridică apăsarea plății văcăritului ca fiind nedreaptă și silnică, blestemându-i pe cei care în viitor ar încerca s-o repună. Vodă Ștefan
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Biblia, din care citea sau, mai bine zis, îl citea ea pe el. - De ăsta îmi ești tu? Satană!...Pângărești Cartea Sfântă. Furios, Lică intră în casă. Nenorocitule. Uite la el... - Apoi, nu te supăra domn’ Lică, se auzi vocea pițigăiată a unei femei subțirică la trup și trecută de greutăți, așa face în fiecare zi. Eu i-am zis să se lase, da’ n-ai cu cine... Păcătosule, nu meriți să te ajutăm, să mai știm de tine, să te
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
dăruit de bunicul și care-l scosese de multe ori din încurcătură. Licuricii îl pândeau geloși aruncând scântei printre straturi! Deodată un fulger spintecă întunericul urmat de un tunet, care îl băga pe Radu sub cearșafuri. Îngrozit chemă ajutoare zbierând pițigăiat: - Bunico! Bunico! Pare că totuși furtuna se apropie și peste grădină se așternu acalmia... lansă câteva supoziții: - Greierii s-au ascuns în căsuța lor de sub pământ! Bunica îl contrazise, - Nu! S-au pitit după câteva frunze mai răsărite! Ploaia caldă
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ca tine cu celularul în buzunar de la 10 ani, care-ți sună cu nesimțire chiar și-n orele de clasă, și am înghețat în picioare lângă telefonul ăla greu, negru, de ebonită, până am auzit-o pe aia cu vocea pițigăiată: "Cabana, ai Bucureștiul, vorbește odată, că mai am și alte legaturi", și am auzit vocea răgușită a portarului: "Alo,, da, cine-i acolo?" încerc să mă fac auzit, urlând cât mă țineau plămînii: " Cu Valeria de la 144, vă rog, acum
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
din oraș. Mi-aduc iar aminte de Buzzati și de cazul lui clinic pentru că acum, când scriu, știu că voi ajunge să aflu și cum e în celălalt hotel. Mă privește cu un zâmbet orbitor, din cauza danturii de fildeș, vorbind pițigăiat și cu un accent pe care cu greu îl deslușesc, dar cu ajutorul mâinilor, ca în jocurile mimilor, fncercînd să-mi explice că nu-i stricat, că așa trebuie să fie. Îl agăț de o ureche din cele două mari, clăpăuge
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
pe urmă creierul parcă Începe să mi se rotească În cap, iscând un vârtej de gânduri și emoții. Le simt scurgându-se În ceva asemănător unei găleți perforate, care se golește Înainte de a apuca să-i examinez conținutul. Iar vocea pițigăiată și tăioasă a lui Toal parcă mă străpunge. Și chiar acuma s-a apucat să bată câmpii: — Se pare că a fost o noapte nefastă pentru amicul nostru. A stat În discoteca Jammy Joe’s până la trei dimineața și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
rog pe curva aia cu care am fost să și-i pună. Mi-i trag pe cap și adulmec, umplându-mi nările cu mirosul ei. Devin conștient de sunetul surd al hohotelor de plâns și de un vaiet urât și pițigăiat din cameră. Îmi scot chiloții de pe cap, dar În cameră nu mai e nimeni În afară de mine. Iritația A doua zi dimineață mă cac În buda compartimentată a hotelului. Un morman de castane se află-n fața mea, puțind a curve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
place Motown. Marvin, Smokey și alții În genul ăsta, sau Îmi plăceau Înainte să-mi distrug albumele, când mi-am dat seama că e un semn de slăbiciune să ai acasă muzică de cioroi. Vocea lui Bladesey e un guițat pițigăiat și neîntrerupt din cauza băuturii. — Cum poți să fii rasist și să-ți placă În același timp Motown? scâncește el. Adică, cum poți să fii rasist și să-ți placă Marvin Gaye? — Marvin Gaye n-a fost negru. — Cum poți spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
deschidă gura lui cea flască. Puțoiu ăla ar trebui să se gândească numa la pulele tinereilor sau la ce rahat pervers i-o trece prin mintea lui bolnavă și să lase politica pe seama experților. Nu, noi am sprijinit legea, țipă pițigăiat Drummond. Fulton Înclină aporbator din cap. Dacă sindicatul n-ar fi Încălcat niciodată legea, n-am fi avut niciodată democrație... În primul rând, spun eu, mirându-mă de unde morții măsii vin cu toate lăbăriile astea. — Dar asta-i istorie. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
În genul lui Arthur Scargill vomită În rigolă, Împrăștiind peste tot boabe de fasole. O pipiță cu mutră de cal se uită la noi rușinată, iar o altă siluetă rotofeie Îl muștruluiește pe cel care a borât cu o voce pițigăiată și scârțâită: — Haide mă Frank! Prea mult spirit de sărbătoare. E un adevărat congres de bulangii. Credeam că eu sunt cu un grup patetic, dar Întotdeauna se găsește cineva care o duce mai nasol ca tine. O ginesc pe Drummond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Peter, suntem polițai! Nu fă o scenă aici! Da nul cunoșteam! Își susține el cauza. — Ei bine, el părea să te știe, spune Dougie Gillman, cu ochii mijiți de ură. — Tu ai scris căcatul ăla... Îl acuză Inglis, cu vocea pițigăiată și Înverșunată de exasperare, ca a unui poponar efeminat. — Nam scris nimidespre tine, probabil a fost unu dintre iubiții tăi de rahat... rânjește Gillman cu bărbia ieșindu-i În afară. — Puțoi ce iești... se bălăngăne Inglis până la Gillman care face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
nu auzi decât merçi și bonjur. Noi zicem literatură ei zic literatiur. Noi zicem universitate, ei zic universite. Zicem librărie, ei zic librării. Toată limba franceză de după război e copiată după noi, însă puțin schimonosită, ca să nu se cunoască și pițigăiat, prin denaturarea consoanelor pure. Au renunțat la î și ă. [...] toate instituțiile noastre sunt maimuțărite la Paris, până și Academia. Mai mult, literatura franceză actuală este furată întreagă, și poezia și proza. Nu o dată am recunoscut articolele mele în presa
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sunt chiar de treabă. Au stat secole în biroul meu, întrebându-mă despre angajați, despre cum stau cu moralul și tot felul de chestii de genul ăsta. Pe tine te-am lăudat. — Au întrebat de mine în mod special? Vocea pițigăiată a lui Darcey trăda teama. —Tipul ăla, Lomond, a întrebat, spuse Anna. Primul lucru pe care a vrut să-l știe a fost dacă mai lucrezi aici. A spus că te cunoaște de mult. Asta a fost acum o groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
încît 124 cele două porți de handbal de la extremitățile terenului asfaltat abia se zăreau, confundîndu-se cu propriile lor umbre. Puștii din ciclul inferior se fugăreau, se apucau de gât, se tăvăleau pe iarba de la marginea terenului, țipând cu vocile lor pițigăiate. Fetițele se țineau deoparte, îmbrăcate frumos și bine-bine pieptănate, șoptindu-și mereu câte ceva la ureche și râzând. îmi plăceau atât de mult fetițele astea de nouă sau zece ani, grațioase ca desenate cu penița, imitând domnișoarele mari în conversații "serioase
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Înainte să plece în călătorie, se gândea că mama lui Oliver este o femeie lată în șolduri, binedispusă, cu pantofi ca cei ai lui Minnie Mouse, care bea Red Stripe la micul dejun și râde cu un „Hi! Hi! Hi!“ pițigăiat. În schimb, când aceasta a venit să le deschidă ușa, arăta ca regina Angliei. Cu câteva nuanțe mai întunecată, dar cu cârlionți făcuți pe bigudiuri și cu Marks & Spencer scris pe frunte. —Mă bucur să te cunosc, draga mea. Accentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Mai l-a urmat în biroul său și a închis foarte ferm ușa. Când Trix și-a lipit cana de ușă și apoi urechea de cană, toată lumea a început să râdă. Dar nu era nevoie de cană. Vocea lui Mai, pițigăiată și ascuțită, se auzea până la cele mai îndepărtate birouri. —Cum îndrăznești să mă ignori când vin să te vizitez?... Dacă tu crezi că eu o să suport așa ceva... Nu se auzea nimic venind din partea lui Jack, dar probabil spunea și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
chip de om. Am început să râd și i-am spus lui Candy : — Cred că mi se pare mie, nu are cum un strop de apă să aibă chip de om ! Dar din palma mea s-a auzit o voce pițigăiată care a spus: — Cum poti să spui că ți s-a părut ? Este adevărat că eu am fața de om și de asemenea pot vorbi, după cum vezi . Dacă vrei, eu îți pot spune o poveste. Ce fel de poveste ? — O
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
mai era de conifere, ci... de foioase. Deodată am văzut un spiriduș...ba nu, doi...! De fapt erau o grămadă. Toți îmi făceau semne să mă apropii. Însă eu parcă înțepenisem, simțeam că mi se taie respirația. Cu o voce pițigăiată, unul vorbi: — Noi locuim în această pădure. Culoarea ei verde-aurie se datorează faptului că aurul nostru, cea mai mare comoară, stă ascuns în mijlocul padurii, furat și păzit de dragon. Eu eram tare confuză. Ascultam foarte atentă tot ce spuneau. Dar
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
copaci și nici urmă de pachucos, polițiști sau pifani însetați de sânge. Până să-mi dau seama ce fac, m-am trezit alergând într-acolo. Aș fi alergat până cădeam lat dacă nu m-ar fi țintuit locului un râs pițigăiat, ce venea dinspre o verandă din apropiere. M-am îndreptat spre locul de unde auzisem râsul. Aceeași voce stridentă mă interpelă: — Ești al doilea copoi tinerel care o șterge din tevatura asta. Nu te condamn. Îi destul de greu să spui cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
copil pe care l-am străpuns mortal la demonstrația mea sportivă. Poate că mă socoți destul de copt pentru balamuc. Dar dacă vei citi caietul postum, vei ajunge la aceiași părere. Piticul din lăuntrul său a mai avut puterea să strige pițigăiat și peltic: „Adio, Ramses”. La care, Ramses i-a răspuns: „Crapă, canalie”, înainte de a se prăbuși neînsuflețit pe mormanul de gunoi. Am comis prin urmare, un dublu asasinat, încheie Omul cu ciocul de aramă și ți-l destăinuiesc, încredințat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o pubertate timpurie, care poate fi bănuit de ostilitate împotriva descălilor duri: dacă e provocat, poate deveni violent. Așa s-a și ajuns apoi ca un profesor de muzică gras și îndesat, al cărui Trandafir sălbatic cântat cu o voce pițigăiată noi îl acompaniasem cu sunete și mișcări abrupte de jazz, m-a mustrat numai și numai pe mine și a îndrăznit chiar să mă zgâlțâie, la care eu i-am apucat cravata cu stânga și am strâns-o până când aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
că din pricina microfonului, spuse Ted și izbucni În râs. Vocea Îi era evident mai ascuțită. — E din cauza heliului, Norman. Ne presurizează cu heliu. Parc-ai fi Donald Duck, spuse Norman și izbucni la rândul său În râs. Vocea Îi suna pițigăiată, ca a unui personaj de desene animate. — Vezi-ți de tine, Mickey Mouse, chițăi Ted. „Cled că am vădut o piticuță“, replică Norman. Râdeau amândoi la auzul propriilor voci. — Lăsați-o baltă, măi băieți, le transmise Barnes prin intercom. Treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
-i evreu, este remarcabil de religios. Antrenorul lui Ben, În schimb, e arab (Ian Holm). Personajele și medaliile sînt reale. Sfîrșit. Așa că Oscarul pentru scenariu e meritat doar În sensul reușitei la fugă a unui film cu un asemenea story pițigăiat. Un story amețitor de solid are Însă Pentru cîțiva dolari În plus (Italia/Germania/Spania/Monaco 1965). L-am revăzut Într-o noapte ca să-mi aduc aminte de copilăria chinuită, cu macaroane, și singurul lucru care m-a impresionat a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de scîrbos, dar parcă ar s-ar mai fi putut adăuga ceva, un balon roșu, de pildă, ieșind pe o nară. Balon care mă poartă spre o altă constatare: nu ecranizezi niciodată o operă importantă dacă, din diverse motive, vorbești pițigăiat. Ca să-l iau pe Mihalkov, uite că el a găsit o manieră extrem de personală, de dramatic plină de farmec, de a-l duce pe Cehov pe ecran fără să-l trădeze nici o clipă, păstrîndu-l intact prin Îmbogățirea prin imagine, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
dispărând imediat, probabil să mai vadă cum merge treaba și în altă parte... Atunci ridicându-se și ridicându-și totodată glasul activistul acela, Ilușcă sau cum l-o fi chemând - „Da, așa îl cheamă, ți-am mai spus“ -, care zicea pițigăiat că respinge cu vehemență orice subtilă referire la ceea ce reprezintă activistul de partid „ce vine și pleacă cu mașina“, pentru că munca, tovarășe, dar Ovidiu Munteanu l-a întrerupt și el, strigând chiar, drept și ferm și impunător, încât numai semeția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]