750 matches
-
ne așezăm în pat - i se auzi vocea în timp ce se îndrepta spre ea ca să o ajute să coboare de pe targă. Sonia remarcă cu o strâmbătură interioară acel „ne” în vorbele infirmierei. „Bine că nu a început și cu diminutivele; mânuță, picioruș...”. Cât de mult detesta stilul acesta de exprimare care sub aparența unei bunăvoințe excesive, nu era decât o subtilă metodă - precum cea a Dalilei - de a lua toată puterea. Era ușor iritată, dar încă prea amețită de anestezic pentru a
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
încep ploile de toamnă. După vreun ceas, tânăra pereche se regăsea în așternut, femeia pe brațul bărbatului, iar acesta cu palma celeilalte mâini mângâind burtica însărcinatei. Deodată acesta tresări: - Micuțul a mișcat! - E obraznic și zburdalnic! Mereu mă lovește cu piciorușele. - În timpul zilei te ostenești prea tare și probabil nu-i place! Am să vorbesc cu un copil de-al lui Mandache să te ajute în treburile gospodărești. Și așa îi trebuie fân la iarnă pentru animale. Așa că îl vom recompensa
IX. UN MUSAFIR CIUDAT de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1405 din 05 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384104_a_385433]
-
sunătoare. O învățase un doctor bătrân cum să prepare acea pomadă. Un adevărat leac care după câteva săptămâni nu a lăsat nici o urmă de cicatrici pe pielea Cristinei, dar timpul îndelungat de îngrijire a lăsat urme adânci în inima mamei. Piciorușul fetiței a rămas scurt odată cu creșterea ei lăsând urmări pe toată viața . sursa foto-internet Referință Bibliografică: Închisorile sufletului-Destinul Magdalenei- Capitolul II / Ana Podaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2227, Anul VII, 04 februarie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017
ÎNCHISORILE SUFLETULUI-DESTINUL MAGDALENEI- CAPITOLUL II de ANA PODARU în ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382942_a_384271]
-
nu se rezolvă problema esofagiană”, explică mama lui Eduard. Operația la esofag va fi realizată pe 10 ianuarie 2014, la Spitalul Clinic de urgență pentru copii “Grigore Alexandrescu”, iar după o scurtă perioadă de convalescență, Eduard va fi operat la piciorușe la Spitalul “Grigore Alexandrescu” sau la Spitalul “Marie Curie” din Capitală. Costurile finale ajung la 5000 de Euro, pentru tratamentul operatoriu și recuperare. În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat de urgență o campanie de strângere de fonduri
Edi vrea să facă primii pași către Moș Crăciun [Corola-blog/BlogPost/92497_a_93789]
-
mergem și noi! - Draga lu’ mamaie! Am treabă acum, trebuie să-ți fac prăjitura. Când vin mami și tati de la servici, mergi cu ei, draga mea! - Mmmm! Începu ea să facă în timp ce se încrunta, făcând botic și să bată din piciorușe, eu vreau acum! Când o să vină mami și tati, Mioara și Săndel n-o să mai fie afară! Hai, te roog! - Draga mea, și vrei să te joci cu ei, așa-i? Eu înțeleg, dar cum să te las afară singură
COCOSANA ŞI ANOTIMPUL ALB de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383245_a_384574]
-
ajungând în camera fetiței cu ea în brațe, scoase din dulap niște niște ciorapi lungi, pantalonași și două bluzițe groase, o helancă și una de melană. După ce o îmbrăcă, îi dădu ciorăpei de lână, niște cizmulițe lungi și îmblănite în piciorușe, apoi îi prinse zulufii cu un elastic. Înainte să plece, îi dădu pe ea o geacă, o căciuliță și când vru să-i pună și fularul, atunci fetița începu să facă mofturi: - Nuuu, nu mamaie, nu vreau fularul! - Dacă nu
COCOSANA ŞI ANOTIMPUL ALB de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383245_a_384574]
-
nu mamaie, nu vreau fularul! - Dacă nu vrei fularul, atunci nu mai mergem afară, îi răspunse bunica, privind-o blând, dar hotărâtă. Și să știi că vorbesc serios, draga mea. - Mmmm! Începu Mioara iar să facă și să dea din piciorușe. - Niciun mmm, ai înțeles? Iar dacă nu vrei să-nțelegi, rămânem în casă! - Mmm! Mmm! Of, mamaie! Of, bineee, decât să nu mai merg afară, mai bine pune-mi și fularul! Și în timp ce bunica îi punea fularul peste guriță și
COCOSANA ŞI ANOTIMPUL ALB de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383245_a_384574]
-
nici un caz soțul ei nu are un astfel de viciu. Se apropia ziua cea mare. Delia se simțea bine cu această sarcină. Bucuria, speranța, erau prezente, o însoțeau. Nu o interesa în mod special nici macar Criști. Micuța, nerăbdătoare împingea cu piciorușele, doar ea era acum personajul principal. — Delia, să nu-mi faci din nou surpriză cu nașterea. Am fost blamat, criticat, spune cum vrei, pentru nenorocirea prin care am trecut amândoi, pierzându-ne copilul. Astăzi doresc să te consult la cabinet
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1800 din 05 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383291_a_384620]
-
scutece, Despina nu-i spusese fericitului Samoilă „tată” ci „Niță”. De unde știa ea acest cuvânt, nimeni nu-și putuse da seama. Mai ciudat a fost că, după ce s-a sculat din scutece și-a început să umble prin curte cu piciorușele ei drăgălașe, Despina a început să-i spună „Niță” și calului lui Samoilă. Când, cu glăsciorul ei striga „Niță”, spre neascunsa jenă a slugilor, apăreau în curte și Samoilă și calul. De jucat, se juca la fel ca toți copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Vasea, apoi se lăsă ușure pe masă, lângă o pată de vodkă. N-apucă însă să plece capul și să soarbă, că Vasea trânti o palmă năprasnică asupra lui, turtindu-i corpul cafeniu și spulberându-i cât acolo păroasele-i piciorușe. Zgomotul loviturii îl trezi pe hangiu care se puse pe văicărit. — Ați văzut? - strigă el printre lacrimi - ați văzut? Nu numai că mi-au furat fata, dar îmi cer și despăgubiri! O, Doamne, Doamne, de ce m-ai părăsit? Unde ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se mișcă gâlgâind domol sângele încă fără primejdii infectat de plumbul atâtor și atâtor pagini citite narând alte și alte intrări în stabilimente asemănătoare e gata să purceadă întins la treabă. Micul Balzac ce doarme în noi scâncește, își mișcă piciorușele: ar urma o descripție. Descrie-mi unde locuiești, ca să-ți spun cine ești. într-o pagină, cu substantivul curat și cu epitetul bine aranjat, faci din colibă un palat. Dar iată că ascultând tropotul tot mai apropiat al frazelor ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
grăsuliu lângă un stejar, pe undeva pe lângă Borzești. Desena cu un bețigaș triunghiuri, cerculețe, mulțimi vide, rățuști. Deodată, pe cerul senin, apăru întunecat un stol de corbi grămadă croncănind din răsputeri: „Vin tătarii! Vin tătarii!” Micul Metodiu se sculă pe piciorușele-i rozalii, își puse mâna streașină la ochi și văzu în zare pâlcuri-pâlcuri de călăreți galopând pe niște cai micuți, ca niște jucării, drept spre stejarul său. Atunci stejarul zise: „E sabie în țară! Au năvălit tătarii! Și-n bălți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lui sforăit, începu să viseze și novicele Iovănuț. Visă că ajunsese la Porțile Raiului, după un zbor vertical și lin ce-i umpluse urechile cu bobițe de rouă, căci trecuse prin nori-albi și pufoși în care vedea dispărând în răstimpuri piciorușe roz de îngeri. Apoi ieși deasupra norilor și zări o alee cu pietricele sidefii ducând spre Marea Poartă. Alergă repede într-acolo și bătu. Se deschise o ferestruică și în ea Iovănuț recunoscu fața blajină, ușor îmbătrânită, a Sfântului Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
evidența sărea în ochi de cum luai pânza ce-l apăra de muște de pe pătuc: Răducu era ceva de speriat. Nu-i lipsea nimic, nu era sucit, diform, avea și ochi, și nas, și gură, și urechi, și puțin păr, și piciorușe, și degețele. Și nici luate în sine părțile feței nu trădau vreun defect ori nu păreau să nu fie la locul lor: ochișorii îi erau negri, năsucul drept, gurița cărnoasă, urechiușele rozalii. Când însă observai ce rezultă din coexistența acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de Lollobrigida. — Ești genial mon cher Machiavelli! — Vreau și eu, vreau și eu — Să trăiască Wanda! — Menestrehîc cicinee femeia astahîc urîtă? Nu-s eu, nu, nu, hîc, nu eu țde ce sînt toate numai bastonașe și cercuri baccili și coci piciorușe și găurele ca apofiza incertă a lui Atlas pătrunzînd impetuos În orificiul occipital ațîțată Împerechere pat nupțial al globului nostru gînditor rînjetul lui Algazi țap bătrîn se apropie de bibliotecă Își ia cartea preferată Spinoza se duce În colțul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu mai voia să-și amintească. Oameni bătrîni, gîngănii mărunte Încercînd să escaladeze pereții alunecoși ai sticlei Înaintînd spre gîtul Îngust prin care se filtrează o lumină palidă și căzînd de fiecare dată la fund cu burta În sus, agitîndu-și piciorușele În aerul muced, cu disperare și scîrbă. După doisprezece ani retrăiesc la fel magnetismul acestui coridor, cu idilele lui secrete, cu amabilitățile, cu iscodirile, cu răzbunările, cu toate isteriile lui. Și deodată această proiecție În trecut, atît de concretă, atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
iubi pe lume. Te poți Îndrăgosti de un punct necunoscut pe o hartă, de un nume exotic fără nici o semnificație, de lumina ciudată a unui bec fluorescent Într-o gară. Poemele mele, hieroglifele lor anacronice sub ochii voștri - mușchiul acestui picioruș de broască conectat la o sursă electrică, țopăiala lui caraghioasă producîndu-vă brusc o bună dispoziție, o Îngăduință, un fel de iubire. Poate atunci, din acea depărtare, o mînă răsfoind o carte va trece prin părul meu ca adierea unei Îndelungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
căzând de la aceeași fereastră, iar și iar, ca și cum corpurile care nu se mai terminau erau de fapt oile pe care ar fi trebuit să le număr ca să adorm. Uneori se transforma în Humpty Dumpty, un ou uriaș cu mânuțe și piciorușe, coaja fărâmițându-se într-o sută de bucăți la picioarele zidului. Dar de multe ori era Walter, iar sunetul pe care îl făcea când atingea pământul nu era cel al unei coji de ou, ci al unui corp de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
față șuvoaielor de apă ce cădeau de sus. Alaltăieri seară, se juca cu juniorul în camera sa. Împreună cu soția îi făcuseră băița de seară acestuia și acum Ileana îi pregătea masa micuțului. Așezat pe pat, puștiul gângurea vesel, dând din piciorușele dolofane. Cristi îl mângâia pe cap și agita o jucărie albastră în fața acestuia. Granulele minuscule din interiorul sferei din plastic zornăiau, iar copilul încerca s-o prindă. Se distra nevoie mare ori de câte ori reușea s-o apuce cu mânuțele lui mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
am deranjat! Nu, ia, stai! Unde pleci? După ce dai buzna peste mine în puterea nopții, acum vrei s-o ștergi englezește? Aruncase pătura sub care dormea într-o parte și se ridicase în capul oaselor rămânând așezat la marginea patului. Piciorușele lui goale, nici măcar nu atingeau podeaua. Era îmbrăcat cu o pijama de mătase stacojie, mult mai mare decât măsura lui, ale cărei mâneci lungi îi acopereau mâinile micuțe. Pe cap purta o scufie de aceeași culoare, ce îi cădea mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
De o parte și de alta, pădurea se întindea întunecată, pierzându-se în depărtare. Țârâitul timid al unui greiere îi gâdilă plăcut auzul. În clipa aceea îl și văzu. Un gândăcel negru, pitit sub un smoc de iarbă, frecându-și piciorușele de elitrele lucioase. Un fâșâit urmat de pași ușori îl speriară și cântecul insectei se frânse. Șoarecele alerga bezmetic pe cărările numai de el știute. Mânat de foame, ieșise din gaura sa și pornise să caute de mâncare. Îi vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ar fi fost neobișnuit ca senezul să frecventeze un asemenea loc. Te puteai aștepta ca de acum, coborâșul său pe panta viciului să Îl fi purtat dincolo de hotarele firii. Își stăpâni un zâmbet, la gândul acesta: eroul de la Campaldino, cu piciorușele lui violete! Într-adevăr, erau parcă menite să intre pe ușa aceea. Franceschino, În schimb, după imaginea pe care și-o făcuse despre el, nu părea un astfel de om. Nu, cu siguranță se găsește acolo dintr-un alt motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
brusc, Horațiu își aduse aminte că luptă pentru o cauză nobilă. Că trebuie să-și apere Contesa. Că „erou” vine de la „eros” și că trebuie să-și accepte soarta din dragoste pentru umanitate. Simțea în cap o tensiune fierbinte, de parcă piciorușele tuturor martirilor lumii jucau tontoroiul pe materia lui cenușie, stârnind praful și nerăbdarea adevărului. Se ridică în picioare și-și apropie vârful nasului de vârful nasului lui Smith: - Are you talking to me? Horațiu emana o forță suprapământeană, doamnei Popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
dar așa, de politețe, trebuia să guste puțin. Will Smith zâmbi, înmuindu-și și el buzele și mustața în păhăruț. Se uitară unul la altul, zâmbind din nou. Doamna Popa își ridică bluza, arătându-i agentului o mânuță sau un picioruș care împingea undeva desupra buricului. Will Smith zâmbi, înmuindu-și din nou buzele și mustața în păhăruț. Și dintr-o dată, doamna Popa se puse pe bocit: - O să mi-l găsiți, nu-i așa, domnule? Îl trase de mână în dormitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
încă în pantaloni, deși e așa de mare. Trebuie să faci pipi înainte de plecare, pricepi, țâncule? Data viitoare să te gândești la asta. Și așteaptă tu să afle tata, să vezi atunci bătaie. Deși tati nu mai are decât un picioruș, puterea brațelor lui, pe care a dovedit‑o și înainte, n‑a avut deloc de suferit. Mda, așa‑i când ai două exemplare din soiul ăsta, îți dau de lucru dublu țâncii. Și acum liniște că dacă nu, mai iei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]