701 matches
-
scandalizară fetele. - Ba e bun, zise Agripina. Stănică ține minte. Bunicii noștriașa găteau, numai cu untdelemn, cu mirodenii și în tingiri de aramă cositorite. Și mâncau mai mult pește și carne de oaie. Pătlăgelele așa se fac: cureți vinetele de pieliță, ca de obicei, le dai în undă, le scurgi de apă, le toci, le prăjești în untdelemn, pui și puțină ceapă tocată mărunțel, pe urmă le așezi în tingire cu apă, sare, piper, ce-i trebuie, pătrunjel, scorțișoară și unt
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din partea mea, ori fata e o făptură divină? Ah, iubitule, să nu fiu însurat, să nu fie legile omenești la mijloc, pe Lili aș lua-o de nevastă. Să mă prostern înaintea ei, să-i sărut numai vârful piciorului. Ce pieliță fină, ce râs, ce nevinovăție! Și plinuță, colo, bine! Păcat că ești "angajat", insinua Stănică, c-ar fi pentru dumneata o partidă strălucită. Tată-său vrea să dea așa pahar de cristal în mâinile unui tânăr curat la suflet și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
groasă, pe care Stănică o și înhăță, mîncînd-o fără pâine. - Ăsta e salam de Sibiu veritabil, salam fin, de unde naiba l-aveți, Otilio? Fata dădu din umeri, iar Olimpia făcu observație lui Stănică: - Nu fi lacom, ce Dumnezeu, îl înghiți cu pieliță cu tot. - Un tirbușon, comandă Stănică, ca un client de restaurant. Marina, veselă, ca la o schimbare de stăpân, se repezi la bufet și scoase un tirbușon cu vârful puțin rupt. - Bine, moș Costache, mustră Stănică de la masă pebolnav, ai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Popa Țuică, indiferent la mâncare, strânse paharul în mâini și în așteptarea țuicii cîntă: - "Nu fi bețiv, nici te întinde la sfaturi și la cumpărături de cărnuri." - Bată-te să te bată, porc de câine, așa-i zău, zisepărintele, trăgând pielița altei felii de salam, "că de vei da ochii tăi spre urcioare și spre pahare, la urmă vei umbla mai gol decât pilugu". - He, he, he! râse popa Țuică, văzând că Otilia făcea hazde glumele lor. Râzi, porumbița taichii! îți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
naftalinoase, de o parte și de alta a drumului, în jurul teilor. Otilia făcu semn, cu degetul împuns în spatele dur de cojoace al birjarului, să oprească, se dădu jos și se aruncă pe spate, cu voluptate, într-un morman de zăpadă. Pielița feței îi era roșie și moale, ca a mărului crețesc, și pe gură ii ieșeau colaci mari de aburi, din cauza gerului. Distrată de acest fenomen, îl chemă pe Felix și umflîndu-și obrajii îi făcu o demonstrație de producție de aburi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a ochit cu precizie ceea ce imediat vă voi spune. Și, aproape simultan cu calamburgiul, s-a apucat și el (prăvălindu-se insolent pe ultimul rând de banchete al sălii) să-și îngîne poemele sale inepte, de începător, la urechea cu pieliță dogoritoare a unei necunoscute. Necunoscuta, arătoasă și apetisantă, să calci în călcâie oricare sacoșă de piață și să te azvârli către ea. Dușumelele continuau să fumege, zidăriile zuruiau, învăluindu- ne într-un nor gros de fulgi albi de tencuială. Terchea-berchea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
împinsă înapoi la proporțiile netede și neliniștitoare ale bustului fetiței de 13 ani ce deprindea planorismul și parașutismul pe aerodromul IAR din Brașov, fermecătoarea își mușca buzele. Necutezând nici să geamă, atunci când Maestrul îi mângâia c-o baretă a ochelarilor pielița unei gambe. Necutezând nici să se miște, pentru a nu o trezi pe infama Christinel, ipocrita soție a Savantului, dormind încolăcită la picioarele patului. Dar neîmpăcîndu- se nici să tacă, de groaza ca Profesorul, surprinzînd-o cu 134 DANIEL BĂNULESCU La
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și îi veneai acasă cu sânii potriviți, o pereche de sâni atât de pefecți, cum nu mai exista în tot Bucureștiul, dar observai acum că mâinile nu i se mai asortau cu tot restul, trebuiau alte mâini, unele alburii, cu pielița ca petala și 12 centrimetri mai lungi, alergai după mâini, te întorceai cu ele după ce tîrguisei pe puțin alte patru perechi, dar se-ntîmpla, între timp, că aleasa inimii tale, ca de obicei, se răzgândise și-și dorea acum și cele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu genunchiul în pântec și pumnul în bot, pe Papașa. Papașa îl ciocăni de vreo douăsprezece ori cu căpățâna de colțul noptierei, pe Genel. Împăcați apoi de abila fermecătoare, c-un rachiu din care n-apucaseră să guste, în viață, pielițele gurilor lor cum era de așteptat, se uniră împotriva ei. O bătură, o ocărâră și-o iubiră pe rând. Către patru noaptea, răzbiți, adormiră, unul lângă altul, tustrei ca franjurile dintr-o perdea, făcând, probabil, către plafonieră, expoziție de mari
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
împărțite de aici, ca un pachet de cărți de joc, hașurau încă salonul. În gălăgia lor luminoasă, hoardele firișoarelor de praf, între care și Ho diábolos, susținând pe umăr un Genel ațipit, planau pe deasupra platourilor cu urme de muștar, maioneză, pielițe de salam de Sibiu și scobitori îmbîcsite. Băieți buni, de la nivelurile lor de inteligență și de somnolență ascultau și prelucrau totul. Treptat, seara își cuibărea burta ei de rață asupra mobilelor încrustate în fildeș și sidef, a micilor figurine din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
carcasă de fildeș, executându- și cursele de serviciu dintr-o extremă în alta a sălii. În pauza dintre cele două albume, Pink Floyd execută "See Emily Play". 241 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Plus un pachet, protejat sub multiple pielițe textile, sigilat precum un container, în plumbi ce se bălăbăneau la capetele unor sforicele de cânepă, colet ușor, voluminos și plat, sugerând, dezgustător, un tablou. Acel tablou. - Poartă-le în zbor! Deschide-le drumul cu atenție. Transportă- le până-n salonul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
2. Pe ultimele trepte însă, fu izbit violent de-o mogâldeață - bețivan probabil - care-l pândise, posibil, din beznă și care-l buși de-un perete împodobindu-i beregata cu tăișul unui cuțit, cu care-l împungea, destul de convingător, în pielița tresăltîndă a mărului lui Adam. Își imagină fulgerător dacă bețivanul o să se descurce, de acum, cu pedalele sale acustice, cu perdelele lui de fum, cu proiectorul și cu mixerul lui cu 24 de canale, pe care, instinctiv, și le acoperise
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și săreau, ca broscuțele prin iarba din Cișmigiu, sub apăsarea picurilor ploii!... Molozul de bancnote - patru sarsanale - îl repeziră în Calomfirescu, prin șoferul lui Arvinte, Spînzu, un țigănuș agil și devotat. Numai de-un metru jumătate. Făcut parcă doar din pielițe și cartilagii de liliac. Nu deschisese gura decât cât să le vândă pontul... Ei trei, rămași în Buzești, nu hălăduiră aiurea pe străzi. De scârba patrulelor, se strecurară într-un subsol de bloc de pe Doctor Felix, peste drum de cârciuma
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe la vreo 16 metri deasupra solului, cam prin dreptul etajului patru al blocurilor spoite în gri, verzui, bej și cărămiziu. De jos, oamenii de treabă chiuiau, căutând probabil să-l avertizeze cu privire la harta curenților ascendenți (pe care el însuși, cu pielița sa subțire, îi palpa, săltîndu-se cu toracele asupra lifturilor lor de aer, troncănind și, când și când, frecîndu-se unul de altul, în spirală). Sau, pur și simplu, mirîndu-se ori strigîndu-i că nu este deloc adevărat - cum li se năzărea - că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cap cu tocul de lemn pe care-l avea în mână. Penița de oțel scotea un sunet limpede. Pungașii îl priviră mai bine. Nu era nici tânăr, nici bătrân. Părea nedormit. Sub ochi avea două pungi vinete de grăsime. Sub pielița lor subțire se zbătea sângele în niște vinișoare albastre. Vorbi târziu, cu gura pe jumătate: - Ia zi, mă, unul din voi, care știe ce-i cu caii ălora? Paraschiv își mușcă limba. Trase cu coada ochiului la Gheorghe. Acesta se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ea se dezbraca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și dulce voluptate. Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor, până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea pieliță caldă, dulce, netedă care lasa urme dac-o atingeai. S-aruncă în mare și începu să-noate, puindu-și drept țel de ajuns niște stânci ce le vedea un sfert de ceas departe de țărm. Undele liniștite o duceau și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cel tânăr și fraged, buzele ei erau uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era împătimită ca un strat cu florile pe jumătate veștezite de arșiță. Când ajunse în dumbravă umbra mirositoare a arborilor nalți arunca un reflect albastru asupra pieliței ei, încît părea o statuă de marmură în lumină viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
strat cu florile pe jumatate veștezite de arșița soarelui. Picioarile se vedeau în apa străvezie atingând prundul... și capătul părului ei de aur înota pe apă... Când ajunse în dumbravă, umbra mirositoare a arborilor nalți aruncă un reflect albastru asupra pieliței albe, încît părea o statuă vie de marmură privită pin ochelari albaștri... Deodată ea văzu pin arbori o figură de om... ea gândi că e o închipuire a ei proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip lua din ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fără de speranță. În zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet se cobora, la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, moliciunea copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, pronunțată a femeiei. Prin transparența unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul devine iar sălbatic, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul {EminescuOpVII 166} ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cel tânăr și fraged, buzele ei erau uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era împătimită ca un strat cu florile pe jumătate vestezite de arșiță. Când ajunse în dumbravă, umbra mirositoare a arborilor nalți arunca un reflect albastru asupra pieliței ei, încît părea o statuă de marmură în lumina viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de iarnă. Cioclul își răzimase bărbia unei fețe adânci și posomorâte pe sapa cea lată și plină de lut, luna trecea ca un vis prin norii palizi și reci, preotul cânta un "Pomenește, Doamne... ", iar bătrânul tată își descoperise capul. Pielița [feței lui] era galbenă, iar pe ea țesuse ani și dureri în toate părțile trăsuri cari mai fine, cari mai adânci - capul său, mai mult fără păr: părea că perii argintii, presărați numai, erau sădiți de mâna unei ființe nedibace
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o parte și-ntr - alta, altul i-atinse lumânarea de barba lui cea albă, care prinse foc și începu a arde-n sus... Pielea cea vânătă de pe fața bătrânului începu să plesnească, genele albe și lungi se {EminescuOpVII 209} aprinsese, pielița de pe ochi, arzând, se trase-n sus, astfel încît ochii încă lucii se holbau sălbateci și-ntorși cătră acei oameni stupizi. Într-adevăr era un spectacol cumplit și înfiorător! Barba arsă, fața negru de pârlită, ochii întorși și înfundați, gura
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
amestecat în gemetul lin și curat al arpelor de argint în mînele unor îngeri ce pluteau în haine de argint, cu aripi lungi, albe, strălucite, prin întinsul acel imperiu de aur. Pluteau ca genii abia văzute, umbre mai transparente, cu pielița vânătă ca marmura ce pare moale, cu ochii mari albaștri, cu lungi bucle negre ce-ncongiurau fața lor albă și cădeau pe gâturile marmoree și pe hainele de argint în falduri lungi ce muiau corpurile sublime cu albețea și moliciunea lor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fața nu i se vedea. Lancea era-nfiptă-n pământ cu vârful de fier în jos. Îmi legai calul de lancea-nfiptă și, îngenunchind lângă capul lui, trăsei încet cu mâna sucmanul ce acoperea fața. Ochii lui mari erau închiși, astfel încît pin pielița cea fină și albă a ochilor se vedeau clar vinele cele fine și albastre; cearcănele adânci și mari împregiurul ochilor din vinete devenise arămii, fața era palidă ca totdeuna. șezui cu desăvârșire la capul lui și mă uitam lung la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]