225 matches
-
după cum vom arăta - și imaginile materiei, imaginile directe ale materiei. Vederea le numește, dar mîna le cunoaște. O bucurie dinamică le mînuiește, le frămîntă, le face mai ușoare. Aceste imagini ale materiei, noi le visăm substanțial, intim, îndepărtînd formele, formele pieritoare, vanele imagini, devenirea suprafețelor. Ele au o greutate, sînt o inimă". Doctrina filosofică a imaginației își propune să studieze cu prioritate raporturile dintre cauzalitatea materială și cauzalitatea formală. E o problemă care se ridică atît în cazul poetului, cît și
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
continuă. Ea se pregătește, în această lume, prin dominația calmă a spiritului asupra trupului de carne ; se împlinește cînd ființa umană atinge principiul ceresc al trupului său. La cel din urmă se referea Origen cînd pretindea că laxitatea față de corpul pieritor tocește simțurile spirituale, minează vivacitatea celuilalt trup, îl amorțește. în pustia egipteană, Antonie și emulii săi încercau să-și conducă trupul de carne spre întîlnirea cu principiul lui. Posturile, disciplina rugăciunii și a muncii manuale nu urmăreau să mortifice trupul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
tocește simțurile spirituale, minează vivacitatea celuilalt trup, îl amorțește. în pustia egipteană, Antonie și emulii săi încercau să-și conducă trupul de carne spre întîlnirea cu principiul lui. Posturile, disciplina rugăciunii și a muncii manuale nu urmăreau să mortifice trupul pieritor, ci să-l subțieze, să-l facă să regăsească întrucîtva liniștea, respirația, consistența ce-i fuseseră proprii în Paradis. Ei încercau să ducă trupul cît mai departe în aventura persoanei lor integrale. Departe de a-l reprima, asceții severi ai
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Popp, spirite care depășiseră mai demult culturalismul, cel puțin pe planul înțelegerii. Mircea Vulcănescu stăruia și asupra celui de-al treilea sens al vieții spirituale: viața în Duhul sfînt, adică viața duhovnicească. Dacă "viața interioară e sterilă" și "valorile sînt pieritoare", cel ce vrea și aspiră să își depășească propriul eu n-are decît să treacă dincolo de aceste prime două vămi sau sensuri. Pentru Mircea Vulcănescu, asemenea semnificații ale spiritualității au fost specifice acelui moment spiritual (1925-1929) cînd are loc o
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
Munții). O formă arcuită, vălurită - cum citim în poemul Elan -, "călătoarea undă" care se propagă din formă în formă, în unde tot mai largi, până la Forma definită a ființei: "Sunt numai o verigă din marea îndoire,/ Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar/ Un roi de existențe din moartea mea răsar,/ Și-adevăratul nume ce port e unduire.// Deci, arcuit sub tîmpuri, desfășur lung țesut/ De la plăpânda iarbă la fruntea gânditoare,/ Și blondul șir de forme, urcând din soare-n soare,/ În
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
increatului desfășurate în marea țesătură a undei creatoare, șir de forme în peregrinarea lor ascensională spre lumina ființei. Imaginea- undă se desprinde astfel "din apele eterne" pentru a-și însuși "vestmântul acelor care mor"; întruparea sa în lumină ia forma pieritoare a lucrurilor create. Ieșirea din ascunderea universalei inaparențe este o permanentă facere și prefacere a tot ce ființează și apare în ființă, fiind totodată o ieșire din nemurire, asumarea condiției prin care creatul se expune desfacerii, decreației. Elanul e însă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
să fie așa cum apare? Dar așa cum apare, în lumina lumii și în cea a poemului, e în chipul ființei prin care lumina lumii trece. Ceea ce transpare prin această trecere e abia posibilul ființării. Nu "jocul cuvântului", desfătător în trăirea comună, pieritor în orizontul comunicării, ci "jocuri de imagini tot mai pure" (Trepte),6 ieșite din departele ascuns al sufletului, cuvântul luminos privit din umbră: În suflet, mai departe - în zarea lui, acolo/ Privesc din umbră jocul cuvântului. Vocala/ O văd, și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
neînchipuitul care stă sub chip. Ca ultim al esenței, el se dă ca prim al ființării; se arată în ascundere, în taina supradeterminării. Cele în care se arată nu pot fi scrise, ci doar de-scrise, decreate în manifestarea lor pieritoare: "privește cum o descriu/ cele gata să piară", căci drumul spre chip "tocmai cele ce pier, ca zăpada-l/ descriu cel mai bine". Moartea fenomenului (și a perspectivei mundane a oricărei manifestări) este agentul acestei prefaceri, acidul coroziv al desfacerii
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Logosul devine Luminator", "momentul când ceea ce încetează dinspre lume, istovit începe să fie, suplinit de puterea luminii nepieritoare"40. Lumea strivită și reașezată se vede nu prin ea însăși, într-o imagine fără chip, spectacol derizoriu jucat pe masca naturii pieritoare; ea e dejucată, deturnată de la vedere, demascată în clipa hotărâtoare a deznodământului, pusă în "noua ordine a universului înnoit, spiritualizat, transfigurat"41. Un moment kairotic al dezvăluirii și al destăinuirii, când - în sfârșit - totul începe să fie, căci "nu mai
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
din pleoape/ slavă celei duse-n robie// iată că rugul de jertfă/ urlă cu sânii pe cerul roșu/ și crucea mea de zăpadă/ cade în somnul fericit de valuri". Nimic nu apare decât în virtutea dispariției, căci ceea ce vedem se arată pieritor, coborâtor în negura unui decor pustiit, mistuit de absență. Dar nu chiar totul e absent; ceea ce rămâne în urma deprezentificării strălucește ca urmă a ceea ce a fost, dâră luminoasă a trecerii spre neființă. Lumina e fiică a timpului; apare și dispare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și se ruinează e conștiința însăși, în chiar esența manifestării: "O, grija de-a pururi adumbrindu-ți cugetul;/ de parcă ți s-a dat în pază sufletul/ somnambulilor. A început ruina inimii/ clarvăzătorului". Grija de lume și de ceea ce are ea pieritor umbrește cugetul, îi ecranează vederea, deturnându-i lucrarea 55. Mai mult: cugetul moare în grija de moarte, laolaltă cu moartea imaginii; iar ceea ce nu se vede nu se poate păzi, așa cum inima cade în ruina nevederii și a nepăzirii. Destrămarea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
participă la lumina divină, deși în mod indirect și printr-un fel de filtru al intermediarului, caz în care imaginea sa imită forma adevărului cu care se aseamănă. Dar pentru a ajunge în starea de grație a urmării, el - trecătorul, pieritorul - trebuie să treacă și să piară, să-și destructureze configurația aparițională, materia ca obiect al manifestării. Dezobiectivat prin nemanifestare, devine substanță permeabilă luminii, o pastă moale care poate fi remodelată, reorientată către modelul ce îi imprimă forma. Un astfel de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
doua zi. Abia își auzea propriile gânduri de vacarmul estival al cicadelor, responsabil în parte de deciziile luate. Era în cântecul lor ceva terminal, o simfonică în fortissimo a conciziei, un breviar asurzitor al timpului rămas încă de trăit creaturilor pieritoare - un fel de șuier strident al fluidului vital angrenându-și mediul în mișcare și-apoi scăpând ca prin minune dintre roțile lui dințate scrâșnitor. După ani de așteptare larvară în subteran, cicadele nu ies din pământ decât pentru ultimele câteva
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
auzit că a fost omul tuturor compromisurilor, versatil, prea adaptat ticăloaselor vremuri. A făcut, ce-i drept, și ceva pușcărie, dar închis de ai lui, de comuniști, cum și el a fost și a rămas. Cât despre operă, prea iute pieritoare, improvizată, fragilă. Iar cât privește singura lui lucrare solidă, acea Istorie a literaturii române (vol. I), apărută în 1969, cineva a pretins că el i-a scris-o. A pretins, e adevărat, cam la mulți ani de la apariție și după ce
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
deja viitoarea lui Domnie, crezu momentul oportun să urce treptele tronului lui Ștefan cel Mare cu prețul dezbinărei țărilor surori și a vieței atâtor oameni duși în eroare, care au lăsat după dânșii văduve cernite și o droaie de orfani pieritori de foame. Istoria nu va ierta lui Neculai Roznovanu această mare greșală comisă contra patriei, greșală care dealtfel și-a avut pedeapsa meritată, căci ea a fost cauza originară a ruinei lui materiale. Iată cum se exprima Locotenența Domnească prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
milenară) a cărții, ca și în istoria (multiseculară) a "cărții tipărite", au fost depășite multe evenimente grave; dar cartea și-a atestat rezistența, pentru că o carte, ca o pasăre, nu trăiește doar prin trupul ei (puternic sau plăpând, dar, oricum, pieritor), ci prin funcția ei, care este zborul care a înălțat-o peste condiția de reptilă primitivă. Prin îndeplinirea acestui rost, cartea devine om; sau, omul și-a asumat, în ființa sa, cartea. Cred că o carte este ceva atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
președinția UNESCO, domnul Torres Bodet, a constatat în termeni lapidari că: "Războaiele se nasc în mintea oamenilor, iar pacea este, înainte de toate, ca și războiul, o stare de conștiință. Ar fi inutil ca diplomatul să încerce a modela în lutul pieritor al convențiilor chipul înțelegerii dacă învățătorul ar continua să sculpteze în orgoliul celor puternici imaginea despotismului sau să graveze în abdicarea celor slabi, trăsăturile renunțării"... Nu se poate aminti mai bine, în momentele dureroase pe care le trăim astăzi, importanța
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
Cu toată fața lor pământească, cei trei Crai sunt numai în al doilea rând oameni, dar în primul rând axe universale. Iar numele plutonian al lui Pirgu e de scârbă și spaimă. De aceea Craii de Curtea-Veche părăsește raftul cărților pieritoare pentru a se așeza între Scripturi. Nu cunosc meditație mai gravă asupra ticluirii și aventurii Ființei ca această carte de înțelepciune, pe care un act de discreție și gust o disimulează sub grele catifele de pitoresc oriental. ION BARBU Scrisul
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
înseamnă "unice" pentru toți oamenii. Astfel, în locurile în care Aristotel vorbise despre un "intelect pasiv" ca parte a sufletului individual și deci coruptibil, el se referise, spune Averroes, la "imaginație", care este legată de senzație, o facultate somatică, adică pieritoare. Aceasta este numită intelect pasiv, distinct de cel posibil, care este separat. El considera că Alexandru din Afrodisia se înșelase atunci când redusese Intelectul posibil la o simplă dispoziție a sufletului individual. Intelectul posibil poate fi înțeles ca o dispoziție, dar
Averroes () [Corola-website/Science/302476_a_303805]
-
extrinsec. El furnizează intelectului activ acel ceva în care ideile sunt „depozitate” . Individul nu posedă decât un intelect pasiv, o simplă predispoziție naturală de a primi inteligibilele („imaginația”), dar care nu este receptivă prin sine. Această predispoziție este corporală (deci pieritoare), iar activarea ei se produce prin contactul cu intelectul agent universal. Astfel încât, pentru a fi posibilă cunoașterea, intelectul pasiv trebuie luminat de intelectul agent sau activ. Întâlnirea dintre intelectul agent universal și intelectul pasiv al individului pune în funcțiune predispoziția
Averroes () [Corola-website/Science/302476_a_303805]
-
observat că Pârvan avea o înzestrare intelectuală obișnuită, dar în ciuda „normalității” ei, mintea îi era „exercitată în toate potențele” sale, munca pentru el semnifica „asceza”, iar truda constantă pentru atingerea unui ideal se transformă într-o filozofie existențială. Viața este pieritoare, dar omul poate înfrînge moartea și uitarea prin creație, iar cel ce urmărește atingerea unui anume țel în vremelnica-i existență pământeană trebuie luat ca îndemn și simbol de suflet ardent: „... dacă nu fiecare este în stare să devină un
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
atât de veche încât nimeni nu știe cât de departe merge în trecut. Naratorul afirmă că originea ei trebuie căutată într-o profeție veche: „Un nume glorios va cunoaște o cumplită prăbușire, atunci când, ca un călăreț suit pe cal, natura pieritoare a familiei Metzengerstein va învinge nemurirea familiei Berlifitzing”. Tânărul Frederick, baron de Metzengerstein, moștenește averea familiei la vârsta de 18 ani (deși vârsta este schimbată în multele sale republicări) și începe să arate un comportament deosebit de crud, „comportamentul de moștenitor
Metzengerstein () [Corola-website/Science/325678_a_327007]
-
le transmite urmașilor ca un ghid pentru generațiile următoare, de "„a salva de la înec scânteile, luminile, misterele la care noi... am avut acces în momentele privilegiate ale istoriei noastre, chiar dacă știm că și cele păstrate și reactualizate vor fi la fel de pieritoare”".
Mariana Șora () [Corola-website/Science/335666_a_336995]
-
și suntem și mai departe de perspectiva vreunui moment. Avem, în schimb, un ministru al Artelor și ridicăm în chip de statui, pe unde apucăm și pe unde se nimerește, blocuri de granit și suluri de bronz, cu mult mai pieritoare decât strofele de hârtie ale Floarei albastre". La apariția primului tom de Opere eminesciene, mulți critici au împărtășit bucuria și entuziasmul față de monumentala realizare, încât lecțiunile de editare a textelor se impuneau de la sine pentru toți viitorii editori. Originalitatea ediției
Cu Eminescu deschidem toate porțile spiritului by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105400_a_106692]
-
Și totuși, oricât ai iubi cinema-ul, îți trebuie o anumită mobilizare a lucidității pentru a uita că vii dintr-o artă semeață tare pentru că, vezi-Doamne, a trecut cu bine un secol de existență. Pe deasupra și dependentă de o materie pieritoare, pelicula sau, mai nou, suporturile digitale, vulnerabile și ele. Ce-ți rămâne de făcut? Să lași în pace memoria înălțimilor, să lupți cu ea, pentru a uita, temporar, piramidele, Luxorul, Karnakul, să privești în jos unde, la doi pași, clipocește
Festivalul filmului de la Cairo: Întâlniri la umbra piramidelor by Magda Mihăilescu () [Corola-website/Journalistic/105937_a_107229]