222 matches
-
deja în prelegerile din anii ’20, litografiate în epocă. Avem de-a face - aici ca și în marea majoritate a instanțelor relevate de Marta Petreu - cu unul dintre locurile comune ale disciplinei. Dar așa se întâmplă când vrei să găsești „plagiate“ bazându-te doar pe cultura generală. Lucrurile au fost puse la locul lor, principial, de intervenții calme și lucide precum cele ale lui Andrei Pleșu sau Teodor Baconsky. Așa cum scria Andrei Pleșu, „e nevoie de oarecare diletantism ca să-ți închipui
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
estompat, au apărut și voci care, acceptând posibilitatea unei inspirații sau a unui împrumut, au deplâns exagerările procuratoriale ale procesului de plagiat. Unii au remarcat că, deși o contribuție de sursologie la problema operei naeionesciene este binevenită și necesară, termenul „plagiat“ e excesiv. Alții au sesizat că vehemența procesului e îndreptată nu atât înspre opera lui Nae Ionescu, cât împotriva „mitului“ său, la fel de puternic azi precum în perioada interbelică. În fine, s-a observat că tratările gen analiză de discurs, în
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
suntem grăbiți să ne orientăm și nu facem decât să ne orientăm în lucrurile acestea.“ După Marta Petreu, iarăși, considerațiile lui Nae Ionescu despre simbolizare sunt „acumulate“ din lectura atentă a Misticii. Ca și mai înainte, folosirea altui termen decât „plagiat“ sau „împrumut“ trădează dorința de a susține dependența de Underhill în condițiile în care textele nu pot fi puse în paralel. Prin urmare, incipit-ul demonstrației naeionesciene - și anume, afirmația că mistica se îndreaptă spre un domeniu de realități ce
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
mult mai apropiată de eseistica literară decât de filozofia sau istoria religiilor. Prelegerile lui Nae Ionescu sunt filozofic superioare, ele urmează un fir logic, deducând și demonstrându și ideile. 5. Cartea mâniei Marta Petreu nu se mărginește să considere drept „plagiată“ doar ultima treime a cursului de metafizică din 1928-1929. O veche înțelepciune ne învață că partea reflectă întregul. Prin urmare, pornește în căutarea altor cărți de sau despre metafizică, pe care le-ar putea prezenta ca posibile modele ale prelegerilor
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
au „ajuns“ nici până astăzi la urechile ei, ratând astfel șansa de a fi „descoperite“. Departe de noi gândul de a deschide proces de plagiat acestor bravi supraviețuitori. E vorba doar de a pune în lumină atitudinea diferită față de posibile plagiate și împrumuturi nemărturisite ale altor autori importanți, dar lipsiți de actualitate - filozofică, ideologică, simbolică. Spre deosebire de ei, Nae Ionescu nu e un bătrân „corsar al minții“ retras cuminte în insula vremii sale, ci un mereu tânăr calpuzan de idei, care refuză
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
doar în cărțile mari și la autorii de succes. La cei lipsiți de audiență, chiar și atunci când e descoperit, plagiatul nu devine o problemă, decât cel mult una juridică. Nimeni nu s-a obosit până acum să identifice, să denunțe plagiate și împrumuturi în scrierile unor, de pildă, N. Bagdasar sau Al. Posescu. Nici chiar în operele unor M. Ralea sau T. Vianu, deși aici s-au auzit câteva voci, vai!, atât de discrete. În schimb Nae Ionescu și Lucian Blaga
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
Ionescu între aceștia din urmă, trebuie demonstrat ceva mai mult decât paralelismul unor texte. Și anume lipsa de valoare filozofică și de importanță culturală a gândirii sale. Faptul că nimeni nu a trecut încă dincolo de izvoare, inspirații, împrumuturi și eventuale plagiate nu înseamnă, în ordinea logicii desigur, că nu se poate trece. În ordinea filozofiei însă credem că ceea ce nu a fost demonstrat până acum nu a putut fi demonstrat, și nu a putut fi demonstrat pentru că nu poate fi. Singurul
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
doi savanți francezi sînt alăturate, dar e limpede că, după mărturisirea lui Allport, "dintre cărțile de psihologie socială care s-au scris vreodată, cea mai mare influență a avut-o Psihologia mulțimilor". O carte imediat reluată, comentată, criticată și evident plagiată. Ea formează în mare parte sursa de inspirație și materia celor două prime manuale de psihologie socială: cel al englezului McDougall 53 și cel al americanului Ron, iar influența ei se prelungește încă. Mă număr printre puținii oameni de știință
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
mai ales cele legate de natura maselor și prestigiul conducătorului. Dl Mannoui a sesizat acest împrumut: "Generalul de Gaulle a reluat această idee (a conducătorului) cuvînt cu cuvînt. Oricît de contestat va fi fost, Le Bon a fost și mult plagiat"87. Doi oameni politici l-au plagiat cei dintîi. I-au pus în practică principiile și le-au codificat aplicarea cu o extraordinară minuție. Aceștia au fost Mussolini și Hitler. Să reținem un amănunt intersant: aceste noțiuni pătrund în Italia
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
mama gătește destul de bine". iv) Soția: Ah, pietonii! Soțul: Da, dragă, ai dreptate, dar dă-te jos de pe trotuar". Binecunoscutele legi ale lui Murphy se bazează în principal pe astfel de polarități semantice: v) "A fura ideile unei persoane înseamnă plagiat. A fura ideile mai multora înseamnă cercetare științifică". vi) "Banca e o instituție care îți împrumută o umbrelă cînd este frumos și ți-o cere înapoi cînd plouă". vii) " Informația pe care o ai, nu e cea pe care o
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
argumente suficiente pentru a explica constituirea unui veritabil front anti-Caragiale format din public, presă, critică literară. După cum pe bună dreptate observa chiar tînărul dramaturg (Cercetare critică asupra teatrului românesc 1878), repertoriul propus scenei naționale cuprindea doar "trei mari categorii: localizări, plagiate și traducții" și după cum traducțiile nu fac o literatură (M. Kogălniceanu), "Afară de "Răzvan" nimic" concluziona Caragiale. Zece ani mai tîrziu, volumul său de Teatru (Socec, 1889) este respins de la premiere în urma raportului lui Hasdeu care motiva neinspirat că dramaturgul "nu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
a merge cam departe... [...]; dacă aveți de gînd să mergeți la teatru cînd se va reprezenta O noapte furtunoasă, lăsați-vă acasă nevestele și fetele." Din aceeași perspectivă se alarma și ziarul Telegraful (referind la imoralitatea piesei, aluziunile politice parte plagiate, tipul cel mai reușit al imoralității celei mai lascive) și chiar Slavici atrăgea atenția în Timpul că "sunt lucruri pe care chiar și în farsă numai cu multă băgare de seamă le putem atinge." Pentru Maiorescu, Conul Leonida... nu era decît
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
logofeții greci, ori ofițerii de diverse neamuri ai armatei țariste. Transferurile și transmisiile culturale sunt întotdeauna mediate. „Cursul scurt” - sper că tinerii cititori înțeleg aluzia la stalinism -, afișat pe Internet în diversele sale forme, deci mai mult sau mai puțin plagiat, din America de Nord până în Lumea a Treia și în universitățile rapid reciclate ale fostului spațiu sovietic, diseminat prin cvasiidentice readers - antologii de capitole și articole copiate ad usum delphini de înfloritoare companii specializate în producția de „materiale de citit” (reading materials
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Există o a doua categorie de memorii intime, cele scrise de personaje importante aflate în slujba Regelui, și care justifică sau clarifică o serie de decizii sau compromisuri prin intermediul acestor lucrări. Acest tip de lucrări au fost cel mai adesea plagiate, mutilate, modificate de către autori anonimi, intrând astfel în categoria scrierilor apocrife lipsite de autenticitate. Originalele s-au pierdut de-a lungul secolelor, fiind înlocuite de acest tip de pseudo memorii. Revenind însă la memoriile apocrife recunoscute pentru corectitudinea cu care
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
o lucrare celebră În domeniu, scrisă de Kate L. Turabian. Doamna Sharon Pesesky, de la aceeași universitate, a avut bunăvoința de să-mi procure materiale de altfel greu accesibile, cum ar fi studiul Cum se face un index sau lucrarea clasică Plagiat și originalitate, de Alexander Linden. Domnul Richard Müller-Schmitt, de la Editura Reclam din Stuttgart, doamna conf. univ. dr. Mirela Lazăr, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București și domnișoara Laura Petrehuș, o fostă studentă, mi-au pus
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Rad, Ilie, „Și eu sînt pentru sunt!”, Excelsior, anul IV, nr. 9, 1994, p. 5. Ursu, N.A., „Problema interpretării grafiei chirilice românești din jurul anului 1800”, Limba română, anul IX, nr. 3, 1960, pp. 33-46. X. Originalitate și plagiat Preliminarii Termenul plagiat provine din limba latină, În care plagiarius Însemna „răpitor sau negustor de oameni (vânduți ca sclavi)”. Cuvântul a evoluat de-a lungul timpului, cunoscând o restrângere de sens. Cum negustoria cu sclavi s-a terminat, a rămas doar Înțelesul de
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
doar Înțelesul de „răpitor”, de data aceasta fiind vorba despre „răpirea” unor bunuri intelectuale. Aceeași definiție o găsim și În lucrări apărute În străinătate: using an author’s words or ideas without giving credit (Rubin, Piele, 1996, p. 324). Termenul plagiat nu trebuie confundat cu cel foarte răspândit de piraterie, prin care se Înțelege reproducerea fără autorizație a unei melodii, a unui disc sau CD, a unui spot publicitar sub numele autorului, dar fără autorizația acestuia, În scopul obținerii unor câștiguri
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
de Internet? Există deja firme specializate În depistarea plagiatului. Astfel, firma americană Trinitin.com a creat În 1996 un sistem de prevenire a plagiatului. În cel mult 24 de ore, firma marchează În textul trimis spre expertiză pasajele sau frazele plagiate. În România, s-a creat site-ul plagiat.ro, unde putem citi următoarele: Acest site este dedicat tuturor celor care, prin munca lor, Încearcă să arate că a fi creativ este o virtute. Toți ceilalți vor fi aspru sancționați și
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
învinuirea că ar fi plagiat drama Năpasta după o piesă a unui, inexistent, autor maghiar, István Kemény. Întețindu-și campania de defăimare, energumenul, care invocă și numele lui L. N. Tolstoi, publică o broșură agresivă, Originalitatea d-lui Caragiale - Două plagiate. Atacurile lui sunt susținute de Al. Macedonski, sub pseudonimul Luciliu, în „Forța morală”. Deși apărat cu strălucire de către Delavrancea, C. nu obține satisfacția cuvenită, întrucât Caion va fi, până la urmă, achitat. Din nou respins, cu volumul Momente, de la un premiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
lozincă. Lipsiți de personalitate, numeroși poeți se copiază cu ușurință unii pe alții, pentru că n-au ce pierde. Ni s-a Întâmplat să fim siliți să răspundem la rubrica corespondenței cu asprime câtorva tineri care ne trimiteau cu candoare poeme plagiate, modificate doar ici colo. Aceasta este cea mai mare primejdie care amenință tânăra noastră poezie: lipsa de originalitate - și care duce la un formalism tot atât de primejdios ca cel cultivat de curentele burgheze. La bază stă, bineînțeles, o confuzie: poeții vor
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cele mai naționale, aceste literaturi sunt foarte specific naționale - și nu mai este nevoie de nici o dezvoltare. Asupra acestor scriitori - afară de Creangă - s-au exercitat cu putere influențe străine, dar aceste influențe sunt "cultura literară", și nu "modele". Așa-numitele "plagiate" ale lui Coșbuc nu infirmă propoziția noastră. Cum a arătat el, Coșbuc nu le-a spus "traduceri", sau "după cutare autor" din cauză că și-a încurcat manuscrisele. Și chiar de ar fi plagiate, aceasta ar fi cu totul altceva, o chestie
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
bardul de la Mirceșți scria și el niște capodopere pentru vremea aceea: „Despot - Vodă” și „Fântâna Blanduziei”. Într-un articol intitulat „Literatura În teatrul dramatic”, I. L. Caragiale atacă repertoriul vremii găsind că literatura dramatică „jucată astăzi cuprinde trei mari categorii: localizări, plagiate și traducții, mai puțin categoria pieselor originale, atât de puține „că le-am putea număra pe degete...” Lipsa cronică a unei literaturi dramatice originale este una din cauzele decăderii teatrului. Pentru Caragiale, o singură piesă merită „o luare aminte”, „Răzvanvodă
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]