579 matches
-
după ureche, erau lovituri cu pumnul Închis executate din Întoarceri, cu o forță copleșitoare, care spărgea armurile, rupea cotierele de oțel, străbătea platoșele din piele de bivol și ajungeau până În măruntaie (Midhat văzu chiar o lovitură de pumn care străbătuse platoșa unui Cuceritor, apoi spărsese oasele pieptului și ajunsese la inimă, pe care o scosese cu un gest fulgerător, aruncând-o pe caldarâm), dar erau și lovituri de neînchipuit, aplicate cu piciorul direct În bărbie, sau, prin salturi cu răsucire, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
-i Întârziem cât putem! Vești de la Oană? Pietro primi răvașul sosit În timpul luptei, trecu repede cu privirea peste el și Îl Înmână, fără un cuvânt, voievodului. Ștefan Își scoase coiful cu nazal și făcu semn unui scutier să-i desfacă platoșa stropită cu sânge. Era obosit și asudat, iar căldura lui iulie devenise greu de suportat. Dar mai erau doar trei sau patru ceasuri până când, la adăpostului codrului, aerul avea să devină mai răcoros. Se simțea mireasma frunzelor de fag și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
În fiecare clipă. - Pot să-ți dau scrisoare măriei sale... sau pot să-ți spun eu Însumi ce cuprinde ea... Erina tresări, făcând Încă un pas spre el. Era Îmbrăcată ca un oștean, cu pantaloni de călărie, tunică de vânător domnesc, platoșă de oșel și sabie la centură. Doar părul, lung și castaniu, i se revărsa peste umeri, căci nu-și pusese coiful. De altfel, bătălia se terminase, iar caldura zilelor de iulie era Înăbușitoare. Erinei nu-i plăcea infinitul câmpiei. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
valea aceea și că nici măcar moartea lor nu va putea opri urgia. Dar aleseseră moartea. Voievodul fusese aproape prins În cercul de fier al războinicilor lui Mahomed, dar fusese luat cu forța de către unul din căpitanii săi, care purta pe platoșă semnul scutului și spadei, și dus În pădure, unde un grup de oșteni mai aveau cai. Înconjurat de acel mic grup de luptători, Ștefan dispăruse În păduri, În direcția Cetății Neamțului. Iar Cetatea Neamțului era sub asediul armatei otomane. Prinderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
foarte Înalt, poate de Înălțimea voievodului Ștefan, era slab și osos, cu un chip ciudat, de pasăre de pradă, sau poate doar așa părea la prima vedere, din cauza nasului coroiat, asemănător unui cioc de șoim. Lângă divan se afla o platoșă de oțel cu Încrustații aurite și cizmele de călărie, Încă pline de praf. Sultanul tocmai se Întorsese de la asediul Sucevei. - Să trecem peste comedia cu țăranul care nu știe limba turcă, de acord? spuse sultanul, cu un glas care voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
luptele care vor veni nu cer doar vitejie, ci și organizare. Pe drumuri ferite călătoreau spre locurile indicate de voievod căruțe cu fier pentru vârfurile săgeților și pentru săbii, căruțe cu lemn pentru săgeți și scuturi, căruțe cu piei pentru platoșe. Alte porunci spuneau că oamenii pricepuți la tăierea arborilor și la meșteșugul lemnului vor avea de făcut cât mai repede catapulte, care aveau să Înlocuiască artileria. Primele transporturi de arme trebuiau să sosească peste o săptămână, dar producerea lor avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
fâșâit metalic. Brusc, Își dădu seama. Era șuieratul sabiei prin aer, Înainte de a aduce moartea. Dar, dacă sabie era aceea, atunci cel care o mânuia nu era un luptător de pe acele pământuri. Sabia nu lovea nici tăișul altei săbii, nici platoșa, nici scutul. Lovea direct dușmanul, În punctul În care e putea fi ucis fără vreun sunet. Tăia cu o precizie inumană. Mai mult decât atât, șuierul ușor al sabiei nu era Însoțit de celălalt zgomot, anume gâfâitul, dovada sonoră a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
din față. Dar alți akingii vin din spate. Lovește de sus cu sabia. Un achingiu parează cu iataganul și se rotește, Îl atacă pe Alexandru jos, lateral... Alexandru blochează cu buzduganul, face un pas la stânga, lovește cu spada, nimerește În platoșă, rotește brațul stâng... - Așa, copile... - Izbește cu buzduganul... din capul achingiului nu mai ramâne nimic... creieri Împrăștiați pe jos... - Are copilul ăsta o forță În brațe... absolut inexplicabilă... - Poate de la pictură... Încercă să glumească Erina. - Da... așa spunea și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de oameni și de cai zăceau În sânge. Ideograme... Învățase cât putuse din limba chineză În bibliotecă... se concentră... o linie verticală, un spahiu despicat din creștetul capului până la brâu, două linii oblice, doi spahii prăbușiți cu piepturile tăiate prin platoșele de piele, o linie orizontală sus, capul comandantului spahiilor zburând pe iarbă, răsucire, salt, altă răsucire, două linii verticale, una orizontală... era un cuvânt... dar la chinezi o ideogramă nu era un cuvânt, ci o poveste... trei orizontale... două lovituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pe la jumătatea anilor 80. Am devenit pe neașteptate stăpânul acestui domeniu romantic, în care elementele naturii se combinau atât de fericit. Sarcinile mele constau în a tăia iarba, a strânge frunzele grase ale arțarilor ce acopereau toamna pajiștea cu o platoșă vegetală care refuza să putrezească. Sau trebuia să plantez primăvara mai multe straturi cu mușcate, un ritual pe care Madame Cuendet îl repeta cu precizie de treizeci de ani. Am ținut atât de mult la ea! În ciuda vârstei, avea mintea
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
la 16 decembrie 1497 că „domnii și oamenii buni ai Ordinului nostru [...] au fost uciși în cea mai mare parte și nu s-au mai întors [...]. Ai noștri, atâția câți am mai rămas, n-au adus decât cai răniți și platoșe găurite”. Polonezii n-au pierdut doar câteva care, ci „6.000 de care acoperite”, iar teutonii „toate carele lor”. Chiar Wapowski scria că polonii care au reușit să scape, „Ieșind din pădure, plini de rănile pe care le primiseră în
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
folosirea acesteia. Wapowski vede succese acolo unde moldovenii „rup” lupta și o iau la fugă, pentru a nu suferi pierderi. Ei au evitat mereu o confruntare serioasă în câmp deschis, deoarece adversarul era mai numeros și mai bine înarmat cu platoșe, cu tunuri și alte unelte de război. Dar, chiar Wapowski scria că moldovenii „nu cutezau să coboare la câmp și să dea lupta deschisă cu polonii, care aveau steagurile adunate la un loc”, adică se organizaseră în linie de bătaie
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
apusul Europei, când este vorba de oștile ungare și polone, ceea ce înseamnă că erau alcătuite, în cea mai mare parte din cavaleri și mercenari greu înarmați. Și oștile otomane aveau un nucleu format din oameni care posedau un armament greu (platoșe, coifuri, cămăși de zale etc). Din puținele informații pe care le avem, putem să afirmăm că și în oștile românești din secolele XIV-XV existau oameni bine înarmați, la fel ca cei din statele feudale apusene. O frescă de pe un stâlp
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
în care regele va porni contra prușilor, sau în alte părți, în anul acela. În descrierea făcută de Anton Verancsics în jurul anului 1540, se arată că “armele principale ale moldovenilor sunt ca și la tătari: scutul, lancea, sabia și săgețile; platoșă grea nu are nimeni; puțini sunt, și numai din cei mai bogați, au doar cămăși de zale și coif de oțel; dar drept platoșă ei toți îmbracă niște haine de in, umplute cu bumbac în grosime de trei patru degete
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
arată că “armele principale ale moldovenilor sunt ca și la tătari: scutul, lancea, sabia și săgețile; platoșă grea nu are nimeni; puțini sunt, și numai din cei mai bogați, au doar cămăși de zale și coif de oțel; dar drept platoșă ei toți îmbracă niște haine de in, umplute cu bumbac în grosime de trei patru degete, mai ales în partea umerilor și până la coate... și sunt socotite drept platoșă, căci sabia nu le poate pătrunde”. În oastea moldoveană se aflau
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
au doar cămăși de zale și coif de oțel; dar drept platoșă ei toți îmbracă niște haine de in, umplute cu bumbac în grosime de trei patru degete, mai ales în partea umerilor și până la coate... și sunt socotite drept platoșă, căci sabia nu le poate pătrunde”. În oastea moldoveană se aflau și oameni care slujeau cu plată, mercenari, dar numărul lor era mic în secolul al XV-lea. Reichestorffer scria că Petru Rareș “ține pentru strălucirea curții sale, pe cheltuiala
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
grosime de trei, patru degete, mai ales în partea umerilor și până la coate - după cum se poate vedea pe țesăturile străvechi - și cu cusături în ițe dese la depărtare de un deget și jumătate una de alta și sunt socotite drept platoșă, căci sabia nu le poate pătrunde.” Nu este vorba de bumbac, în realitate sunt câlți de cânepă. Domnul numea pe pârcălabii cetăților și printre aceștia s-au numărat și rudele domnului - Vlaicul și fiul lui la Hotin, Stanciul și fiul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
șeful gărzilor să câștige timp. E târziu, se Înnoptează, adăugă, ridicându-și ochii spre cerul violaceu, pe care strălucea vie steaua Venerei. Apoi, Înghețat de privirea poetului, Își Înfundă capul Între umeri ca pentru a-și căuta protecție pe sub gulerul platoșei. - Am nevoie să știu ca să pot da ordinul de acțiune. - În noaptea asta. Trebuie să pătrundem Într-o biserică, replică Dante sec. - O biserică? exclamă omul alarmat. Nu am autoritate să intervin Într-un loc sfânt. Nici domnia ta nu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
păcatului? stărui noul venit. Ea induce În suflet sămânța acelei melancholia obscura și ne dezechilibrează umorile, predispunându-ne trupul la boli și la o tristă decădere, precum afirmă Aristotel În De anima. Oare vrei să Îmbătrânești Înainte de vreme, Închis În platoșa ta de orgoliu? Dante Îl scrută surprins. - N-ai fi crezut că sunt logician! exclamă bălăiorul, evident satisfăcut că Îi atrăsese atenția. Am văzut de Îndată, după cum te porți și cum te Îmbraci, că ești un literat, ca mine. - Aristotel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să se Întoarcă spre poet. În fundul sălii, câțiva comeseni se ridicaseră În picioare. - I-o trage pe cocoașă lui Teodolino! Să-l prindem! strigă unul din ei către ceilalți, care Înaintau amenințători. Omul, un uriaș Îmbrăcat Într-un soi de platoșă din piele acoperită cu ținte argintate, Înșfăcase un polonic mare și arăta către prior. Manevrând pe cele două laturi ale mesei, grupul se mișca În așa fel Încât să o Încercuiască. Dante săgeta cu privirea de jur Împrejur, căutând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Se loveau peste mâini și peste picioare printre Înjurături și imprecații, ignorându-l pe Dante. Ceilalți, Însă, odată depășit momentul de zăpăceală, continuau să se apropie, Însoțiți și de alți mușterii li se alăturau. Dante se simți pierdut. Colosul cu platoșa se afla acum la un pas și se repezi la el, Încercând să Îl Înșface de grumaz, Însă Își pierdu echilibrul și se prăvăli la pământ. Dante avu impresia că se Împiedicase de piciorul unuia dintre oamenii cărora le ascultase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
gemea Încetișor, Încercând să se târască spre un adăpost de neatins. Nici unul din trupurile de pe jos nu purta vreuna din uniformele pe care le văzuse afară. Probabil că atacatorii Îi dovediseră pe asediați fără prea multe greutăți: morții nu purtau platoșă și nici nu se zăreau arme pe jos, semn că armata lui Dumnezeu nu avusese timp să ridice spadele ascunse În criptă. Dâre de sânge marcau traseul atacatorilor, care acum se năpusteau pe treptele turnului. Dinăuntru, din dreptul primului balcon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se afla Cecco Angiolieri. Încă tremurând de surescitare, Dante se rezemă de o coloană. Lăsă arma jos, fixându-l și nevenindu-i să-și creadă ochilor. Prietenul său purta un coif cu panaș, demn de un Împărat roman, și o platoșă groasă din piele. Însă, pe dedesubt, se zăreau vesta bufantă și obișnuiții săi ciorapi violeți. Jumătate zeu al războiului, jumătate satir. Măscărici, ca Întotdeauna. Celălalt părea fericit să-l vadă. Încă tremurând, Îl Îmbrățișă, acoperindu-i obrajii cu sărutări. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu fiul lui. Dar nu mă deranja deloc să fiu Alcibiade, și să-l las pe el să fie în aceeași oală cu Socrate, de vreme ce cam într-acolo bătea. Aveam titluri față de el la fel de bine cum aveau regii englezi cu platoșă de fier față de Brutus. Dacă dorești să-ți alegi ființa ideală în oglinda cu aerul de pe coastă și frunzele ascuțite ale perfecțiunii și să te simți în largul tău în același loc în care mai marii acestei lumi se simțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
în acea cabină pentru tot restul voiajului. Așa că au urmat câteva zile de avans mecanic peste ape, cu marea de la orizont ridicându-se să ne cuprindă de după nori, asemeni unui crab care dă să înhațe un fluture, bălăngănindu-se în platoșă și apoi prăbușindu-se frământată. Plus dogoarea soarelui și dâra patriarhală de spumă, împroșcând dantelată. În izolarea mea citeam cărți și îi făceam o interminabilă cronică epistolară Stellei, pe care speram să i-o trimit de la Dakar, primul nostru port
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]