995 matches
-
literare și filosofice și de a-și etala atitudinea în fața vieții. Dintr o lucrare fragmentară și dominată de subiectivitate, eseul a fost transformat de Bacon într-o compoziție închegată și unitară. Precursorii eseului au fost, în opinia unor autori, dialogurile platoniciene și hermeneutica alexandrină. Termenul eseu provine din latinescul exagium - cântărire, examen precis și din fr. essai - încercare. Într-o accepțiune cu caracter general, specifică secolului al XVI -lea, eseul este sinonim cu termenii experiență (în sens pedagogic), încercare, tentativă, exercițiu
Metode moderne de comunicare didactică by Molnár Zsuzsa () [Corola-publishinghouse/Science/1633_a_3061]
-
ca fiind circumferințe. Diferența dintre cei doi Zoa este următoarea: în timp ce Tharmas-Tatăl este circumferință creativă, non-opresivă (un fel de Dator Formarum avicennian, "Dătătorul de Forme", care ține de ciclul anagenetic, de zidire-construire, si care este o sinteză conceptuală a Demiurgului platonician și a intelectului agent aristotelic 90), Urizen-Rațiunea este circumferință non-creativă, opresiva, devoratoare, care prin forțele sale represive generează haosul. Așadar, cele două circumferințe din sistemul lui Blake, Tharmas și Urizen, reprezintă ansamblul ordine-haos, Prolific-Devorator, cu care operează forțele microși macrocosmice
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în această privință definiția lui Blake din Toate Religiile sînt Una: "formele tuturor lucrurilor provin din Geniul lor, care era numit de cei Vechi Înger și Spirit și Demon."135 Geniul este evident Prolificul. Blake este astfel în mod mărturisit platonician: "Cunoașterea Frumuseții Ideale Nu este Dobîndită. Ea se Naște o dată cu noi. Ideile Înnăscute se află în Orice Om, născute o dată cu el; ele sînt într-adevăr El însuși. Omul care spune că nu avem Nici o Idee Înnăscuta cu siguranță este un
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Conceptul acesta seamănă cu ideea de natură veșnică din sistemul lui Böhme, numită și al șaptelea spirit originar al lui Dumnezeu, si care nu trebuie confundată cu universul creat, acesta fiind doar o "sărmana copie" după modelul naturii divine (concept platonician evident). Urizen este lumina care se stinge. În termenii misticii creștine, Urizen este cea de-a doua lumină, creată: lumină stelara (de aceea fiii săi sînt stelele). Enion se aseamănă cu Prakriti, despre care vorbește Lovinescu, prin aceea că Prakriti
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Prakriti (materie potențială, indistincta vezi "indefinitul", "nedeslușirea" la Blake) despre care vorbește Lovinescu 237. Abia după aceasta polarizare pot fi concepute fulgurațiile (care sînt posibilități de manifestare, intelecțiuni ale Intelectului divin), care, ca fulgurații, rămîn nemanifestate, rămîn idei, în sens platonician substraturi arheomorfice germinale. Cînd vin în contact cu Prakriti, Materia Primă, fulgurațiile devin substanțiale. Iruperea lor din atemporal este creația, care este țesuta în spirele Vortexului Sferic Universal: Blake: "Enitharmon [...] în seve că de lapte curse [...]/ Mișcîndu-se în fibre ca
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
talie în jos. 84 (ÎI, 252) pavilioane: Aici probabil în sensul de corturi mari, cu vîrfuri ascuțite, rezervate căpeteniilor armatei. 85 (ÎI, 253) aburi: Sau "efluvii". 86 (ÎI, 254) Cuburile de lumină: expresia reflectă paradoxul transformării energiei (luminii/spiritului/focului platonician) în elementul platonician Pămînt (reprezentat ca fiind cub, care este simultan și simbol al stabilității). De altfel, potrivit sistemului compozit al lui Platon, din combinarea a doua tetraedre (care pentru Platon reprezenta elementul Foc) rezultă cubul (care pentru Platon reprezenta
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
84 (ÎI, 252) pavilioane: Aici probabil în sensul de corturi mari, cu vîrfuri ascuțite, rezervate căpeteniilor armatei. 85 (ÎI, 253) aburi: Sau "efluvii". 86 (ÎI, 254) Cuburile de lumină: expresia reflectă paradoxul transformării energiei (luminii/spiritului/focului platonician) în elementul platonician Pămînt (reprezentat ca fiind cub, care este simultan și simbol al stabilității). De altfel, potrivit sistemului compozit al lui Platon, din combinarea a doua tetraedre (care pentru Platon reprezenta elementul Foc) rezultă cubul (care pentru Platon reprezenta elementul Pămînt): în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
reprezentat ca fiind cub, care este simultan și simbol al stabilității). De altfel, potrivit sistemului compozit al lui Platon, din combinarea a doua tetraedre (care pentru Platon reprezenta elementul Foc) rezultă cubul (care pentru Platon reprezenta elementul Pămînt): în termeni platonicieni, doi atomi de Foc formează un atom de Pămînt. În termenii lui Blake și Böhme, din energie-foc rezultă, prin condensare, materia fizică stabilă. Evident, pătratul, care stă la baza cubului, este forma geometrica fundamentală ce structurează și Golgonooza cu cele
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
moon."]. 88 (ÎI, 269) Numărate toate în grupuri de sapte, zece, cincizeci, sute, mii: La pitagoricieni, cifra 7 era venerata deoarece conținea triunghiul (3) și pătratul (4), figuri cu echilibru perfect (cf. Alexandrian, Istoria filosofiei oculte, p. 128). În termeni platonicieni, 7 este format din combinarea triunghiului și pătratului, adică forme geometrice simple ce stau la baza corpurilor următoare: tetraedru (atomul de Foc) și, respectiv, cubul (atomul de Pămînt). Cifră 7 este astfel că o axă a lumii, constituită din Focul
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
insului (participarea acestuia la universal, înțeles ca ființa-proprie-umanului) și explicarea ordinii umane prin raportare la "ordinea universală" (lumea determinată prin ființa omului), nu la un element al acesteia. Cred că putem recunoaște prezența unor elemente ale acestui model în demersul platonician pe tema cunoașterii ca reamintire, care conduce către o "lume a Ideilor" ce reprezintă, cum susține filosoful antic în Phaidon (în contextul mitului despre sufletul ca un atelaj cu vizitiu și doi cai), ființa însăși. Chiar Pico della Mirandola, într-
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
cu pedagogia. Ne-a impresionat de la bun Început substanța culturală a cursului, orientarea axiologică a conținutului, ancorarea În realitatea educației și Învățământului, puterea evocatoare și pragmatică a exemplelor. Dacă multe dintre cursurile noastre te proiectau În orizonturile abstracte ale ideilor platoniciene, pedagogia te aducea cu picioarele pe pământ, dar nu Într-o modalitate brutală sau ostilă, ci Într-una plăcută, Îmbietoare și mobilizatoare. Dincolo de osatura conceptuală și epistemologică a unei teme evocate (uneori, dincolo și de o „Încadrare” ideologică minimală și
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
în ultima sa perioadă de creație, lirismul însă nu mai poate să-și păstreze maxima obiectivare impusă de estetica parnasiană. Helada „academică” și „decorativă” e înlocuită prin Helada lui Nietzsche, a elanului „cutreierând dinamic ființele” și „ridicând extatic un cer platonician”. Distanțarea însăși lasă loc apropierii, până la limita contopirii contrariilor, altfel spus, până la sinteza, pe spirala spiritului, dintre teză și antiteză. Sinteza de apolinic și dionisiac, aspirația către absolut și experiența intensă, orgiacă, a trăirii, tensiunea dintre un acolo, sus și
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
măsurat prin „ceas”); înălțimea „acestei calme creste” e măsurată prin „adâncul” ei; „înecarea cirezilor agreste”, adică îndepărtarea trudnică de teluric, e o condiție sine qua non pentru obținerea unui „joc secund, mai pur”: o lume paradisiacă, de arhetipuri, eternul cer platonician în care sălășluiesc doar ideile lucrurilor. Poetul e catalizatorul acestei uluitoare, unice levitații către realitate, în cursul căreia se de-realizează, se eliberează de povara propriei consistențe, tinzând spre idee: „Poetul ridică însumarea/De harfe resfirate ce-n zbor invers
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
nu transformarea spiritului în materie? Cuvîntul face semn. Sacralitatea lui Hristos sacralizează codexul evanghelic prin contagiune, prin recentrare hierofanică. Scriitura devine astfel centrul lumii, iar codexul, simbolul central al iconografiei paleocreștine. De neconceput acest cult al Sfintei Scripturi în contextul platonician în care scriitura, cuvînt decăzut, pierdere a sufletului și tehnică a uitării, nu are legitimitate. A treia interfață (concomitentă cu prima, cele două fiind de fapt legate împreună): poporul lui Dumnezeu alcătuit din evrei și din păgîni reuniți în aceeași
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
persoane" vor fi pedepsiți "chiar dacă nu au comis un delict anume". Să ne oprim un moment. Nu există decît formulări juridice pentru a da consistență ideii conform căreia cuvintele acționează și ucid. Există concepția noastră în mod spontan intelectualistă sau platoniciană asupra actului, ca urmare logică a unei premeditări, imitație a unui model ideal preexistent, punct final al unui proiect conștient, la început formulat cu voce tare și în scris. Dacă forțele politice de la Nabucodonosor încoace nu ar fi fost convinse
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ale istoriei la viitorul anterior. Asta a făcut la noi Marcuse, "inspiratorul lui Mai 1968". Studenții parizieni l-au descoperit în iunie. A doua observație: oricît de neverosimil ar părea, în miezul acțiunii, actorii și martorii aderă spontan la postulatul platonician. Așa-zisele "e greșeala lui Rousseau, a lui Voltaire", "e greșeala lui Gide" și a "minciunilor care ne-au făcut atîta rău", e greșeala lui Sartre și a intelectualilor de stînga, sînt exorcisme de-ale contemporanilor. Ce-i mai curios
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
omului de "a decola", de a se desprinde de universul sensibil. Odată cu imaginea virtuală, sau numerizată, a infografiei, reproducerea încetează să decalcheze o realitate exterioară și primară, își pierde statutul diminuat de facsimil, de sub-realitate eronată și înșelătoare, conform schemei platoniciene. Simularea informatică nu mai este un simulacru: ea ne permite să vedem mai bine pămîntul (Spot-Images), să facem previziuni asupra climei (Meteosat), să forăm mai bine pămîntul și să ne clădim orașele (prelucrarea computerizată a datelor cartografice). Imageria numerică rafinează
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Gnoza este un elitism individualist: gnosticul se ridică prin știința viziunii în Dumnezeu și nu se gîndește decît la mîntuirea sufletului său. Marxistul își umilește știința în fața "ignoranților", și o mîntuire solitară nu are sens pentru el. Acolo unde cultul platonician rupe punțile cu lumea profană instaurînd inițierea și cultul misterului, marxismul și-a petrecut timpul creînd legături. Reprezentarea misterelor teoretice și vulcanizarea arhivelor plonjează într-un anume fel în mistica Luminilor. Dar a o confunda pe aceasta din urmă cu
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
și intuiția). În secolul al XVI-lea, ochiul ca organ al simțurilor și al științei triumfă, în raport cu urechea, organul prejudecății și al neclarității. Dorind să elaboreze o știință a vizibilului, Leonardo transformase filosofia și pictura în aceeași luptă, de tip platonician, împotriva confuziei generate de aparențe, perché l'occhio meno s'enganna. Or secolul XX pare să parcurgă drumul în sens invers, de la tăcere spre zgomot, de la trăsătură la efect. N-a devenit oare ritmul principalul agent catalizator al tinerilor și
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
două surse diferă, fapt ce explică de ce unii au considerat necesară funcționarea unui "arbitraj". Acest arbitraj ar fi putut fi asigurat de Aristofan sau de Aristotel. Acesta din urmă a manifestat o oarecare prudență pentru că se punea problema unei surse platoniciene. Deși îi era ostil, nu era filosof; înclinat spre caricatură și de aceea, considerat puțin nimerit, Aristofan a fost citat frecvent. Aristofan l-a cunoscut personal pe Socrate, fiind chiar prieteni. L-a văzut mergând pe străzile Atenei în picioarele
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
arogante, amestecate cu profeții amenințătoare. După moarte, atenienii s-au văzut acuzați de a-l fi ucis pe cel mai bun dintre ei. Adevărul este că omul acesta urât și prost îmbrăcat, cicălitor și sarcastic irita cam pe toată lumea ("Antologia Platoniciană"). Tragedia demersului socratic a fost căutarea omului, a omenescului din sine și din ceilalți știind că aici se ajunge foarte greu. El a trebuit să joace rolul zeului om, de aceea moartea sa nu era omenească, ci artificială și patetică
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
antică nu și-a mai revenit niciodată". Dialogurile lui Platon, completate cu Aristotel, stoici și neoplatoniceni, au pus bazele filosofiei grecești și au contribuit la dezvoltarea istorică a creștinismului (V. Soloviov). Platon a elaborat o nouă concepție despre lume: idealismul platonician. Pentru Socrate, ordinea vieții reale era convențională. Ea era bună dacă se punea de acord cu binele în sine și rea dacă era în contradicție cu el. Socrate coborâse filosofia din cer pe pământ. Socrate considerase binele ca norma morală
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
Filosofia politică a lui Platon Argument Volumul de față reunește o antologie de texte relevante din dialogurile platoniciene care slujesc unei posibile sistematici a filosofiei politice a lui Platon, împreună cu o serie de studii dedicate acestei filosofii. Volumul vizează o introducere în problemele gândirii politice ale dialogurilor din perspectiva unor exegeze care deschid posibilitatea unei asumări istorice a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
culturii europene cu omul contemporan, moștenitor al deciziilor pe care tradițiile politice vechi leau luat în privința lui și pe care el le poartă tacit în propria lui experiență istorică. Bagaj mut al zgomotoasei experiențe politice a ultimelor generații, gândirea politică platoniciană ne devine partener de dialog dacă disponibilitatea reflecției istorice și filosofice se alătură puterii de întâlnire a originalului proprie filologiei. Consecvenți acestui principiu al descoperirii partenerului de dialog, am reunit în acest volum studii apropiate spiritului asumării istorice implicite a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
devine partener de dialog dacă disponibilitatea reflecției istorice și filosofice se alătură puterii de întâlnire a originalului proprie filologiei. Consecvenți acestui principiu al descoperirii partenerului de dialog, am reunit în acest volum studii apropiate spiritului asumării istorice implicite a experienței platoniciene (cum sunt textele semnate de Andrei Cornea sau de Mihai Maci), dar și studii apropiate literei și sistematicii textului platonician (cum sunt interpretările lui Anton Adămuț, ale Adelei Cîmpean, ale lui Mihai Maga sau ale lui Andrei Bereschi). Volumul are
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]