472 matches
-
care se rânjește pentru un titlu pe care nu l-am dat eu, se extrapolează ironic din textul meu, neglijându-se evident total esența sa, pentru ca în final să se arunce asupra mea suspiciunea că aș fi un fel de Plebe 1: acțiune de care, până acum, i-aș fi crezut capabili doar pe golanii de la Borghese 2. Eu știu bine, dragă Calvino, cum se desfășoară viața unui intelectual. Știu pentru că, în parte, este și viața mea. Lecturi, singurătate de laborator
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
mai există” atunci când și Fortini va înceta să mai vorbească cu degetul ridicat. Cât despre Sciascia 4, îi mulțumesc pentru sinceritatea solidarității sale (curajoasă, ținând cont de linșajul și de cumplita suspiciune că aș fi chiar un fel de Armando Plebe, suspiciune aruncată asupra mea de mizerabilii antifasciști de la Espresso), dar asupra discursului său referitor la Brigăzile Roșii 5 planează umbra diferitelor bilețele scrise de Sossi 6, bilețele care, la o analiză lingvistică, mi s-au părut atât de lipsite de
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
care Di Giacomo și Russo scriau poezie, după o metodă ce-l avea drept maestru pe Lombroso și drept lucernae pe alți antropologi, ca să spunem așa, „veriști”4, astăzi uitați. Lipsa sa de finețe era deci maximă. Relația sa cu „plebea” napolitană era cea a scriitorilor de „povești patriotice”, răspândiți prin toate provinciile italiene: așa încât, chiar și în fața celor mai atroce lucruri, lui Abele De Blasio nu-i lipsește un curios sentiment de bunăvoință și mândrie: la urma urmei, este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
pradă unui uriaș, în urma unei noi trădări a lui Gano. Însuși motivul dublei trădări ține de pura parodie: multiplicarea duce, de fapt, la pierderea importanței elementului în context și la producerea râsului; "este cavaleria, așa cum fusese concepută și deformată de plebe"218. Nici întâlnirea cu Infernul nu scapă de atacurile vigilente ale parodiei; ea se înscrie, cum am amintit, într-o tendință mai generală, sesizabilă la renascentiștii italieni 219. Infernul lui Pulci amintește de carnavalul venețian, e în sărbătoare pentru că așteaptă
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
să-și fundamenteze legitimitatea pe dublul fapt de a vorbi și a acționa în numele clasei muncitoare și de a o erija apoi ca obiect al religiei* politice. Acolo unde comuniștii nu sunt la putere, această funcție tribunițiană - de tribun al plebei - facilitează un transfer de valori și de identitate între fracțiuni ale lumii muncitoare - formată în prima jumătate a secolului XX din societăți muncitorești foarte diferite, în funcție de dimensiunea lor locală și profesională - și grupările comuniste care caută astfel să câștige în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1918) - sunt marcate de un nihilism rareori egalat. Cea mai populară dintre expresiile lansate de el, „mai întâi haleala, morala vine după aceea” (Opera de trei parale, 1928) a fost aplaudată, remarca Hannah Arendt, de două categorii de spectatori: de plebe, care se recunoaște în ea, și de elita intelectuală care vede în ea o modalitate de a demasca convențiile burgheze. Pentru Arendt, una din sursele totalitarismului* constă chiar în „alianța provizorie dintre elită și plebe, bazată în mare parte pe
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
două categorii de spectatori: de plebe, care se recunoaște în ea, și de elita intelectuală care vede în ea o modalitate de a demasca convențiile burgheze. Pentru Arendt, una din sursele totalitarismului* constă chiar în „alianța provizorie dintre elită și plebe, bazată în mare parte pe plăcerea reală cu care prima asistă la modul în care cea de-a doua distruge respectabilitatea”. Pentru Brecht, cinstea și dreptatea, decența și demnitatea sunt niște „mofturi”, și el aplaudă zgomotos cele mai oribile crime
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
trece de la aproximativ 10000 membri la mai bine de 100000 și devine un partid de mase. Nu atât partidul clasei muncitoare, cum s-a prezentat de unul singur mai târziu, ci un partid al așa-numitei, după cum spune Hannah Arendt, „plebe”: un partid de declasați proveniți din medii diverse. Conducerea și cadrele sale sunt formate din intelectuali, burghezi și artistocrați rupți de propria lor clasă - Lenin, Dzerjinski, Troțki* -, din militanți de origine populară și muncitorească ce nu mai aveau de multă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
marile batalioane, sunt, în majoritatea lor, țărani - mujici -, fie angajați de curând în uzinele de armament, fie soldați de garnizoană gata să facă totul ca să evite trimiterea pe front. în timp ce statul deține în principiu monopolul forței armate, acest partid al plebei devine, încă din vara lui 1917, un partid-miliție, bolșevicii* organizându-și propria forță armată, privativă - Garda Roșie -, formată din soldați revoltați sau din dezertori și civili înarmați. începând chiar din iunie 1917, Lenin se bazează pe această forță ca să ajungă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
di studi umanistici, Messina 1984, pp. 431-465. 4. Grigorie de Tours Contemporan cu Venantius Fortunatus a fost Grigorie, episcop de Tours, care ne prezintă în opera sa celălalt aspect al realității din epoca sa, adică mizerele condiții de viață ale plebei și ignoranța claselor de mijloc din Galia secolului al șaselea: cu Grigorie nu mai surprindem atmosfera rafinată, chiar dacă abstractă, din poezia manieristă, din compozițiile pentru ocazii importante sau considerate ca atare, pe care ne-o oferise Venantius, ci examenul atent
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prin capacitatea sa (prin interpunerea CGT-ului) de a intensifica conflictele sociale, de a face mai dificilă funcționarea armonioasă a instituțiilor burgheze, partidul comunist (...) îmi părea că îndeplinește de fapt o funcție, nu identică, dar comparabilă cu cea a tribunului plebei, fără ca el să vrea acest lucru, și să fie conștient de acest lucru. Este ceea ce eu numisem 'funcția tribunică' . * În alte țări, partidele comuniste au influențat adesea linia politică a partidelor social-democrate, pentru care au jucat în mod succesiv sau
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
retorică "Au prezentul nu ni-i mare?", poetul înfățișează "comedia minciunii", demagogia, fanfaronada. Mai întâi este reliefat un portret individual ("urâciunea fără suflet, fără cuget"), după care urmează un portret colectiv ("fonfii și flecarii, găgăuții și gușații"); spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi..."). În altă parte, poetul satirizează "progenitura de origine romană", întoarsă de la studii din Paris, nonvalorile și consecințele existenței lor: "câștigul fără muncă"; "virtutea ? e-o nerozie; Geniul? o nefericire". În final are loc invocarea trecutului salvator, reprezentat de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
radicalizat termenii perfidei alianțe. Critica raționalismului occidental a început să facă umbră - spre bucuria ultimilor slavofili - unui complex de vinovăție postcolonială. Revizionismul istoriografic se adapă astăzi din miturile vii ale utopiei egalitare. Dezavuarea elitelor invită acum la delirul suprematist al plebei. Ocupându-și sfios locul în vitrina rudimentară a nostalgicilor, religiile abia mai exemplifică niște sfruntate aspirații „totalitare”. Ipostazele senine de Antichitate clasică - toate acele lucruri cărora doctor Erasmus le-a făcut rezumatul într-un veac de încrâncenări - au ajuns niște
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
per lo măr dell'essere și trova; / l'altra ogni gran dolore, / ogni gran male annulla. / Bellissima fanciulla, / dolce a veder, non quale / la și dipinge la codarda gente, / gode îl fanciullo Amore / accompagnar sovente; (vv. 1-14) Fin la negletta plebe, / l'uom della villa, ignaro / d'ogni virtù che da saper derivă, / fin la donzella timidetta e schiva, / che già di morte al nome / sentì rizzar le chiome, / osa alla tomba, alle funeree bende / fermar lo sguardo di costanza pieno
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
amenințând cele două certărețe ale Italiei. Adriatică și Liguria sunt una și aceeași Patrie.“ Pledoaria Dogelui este întreruptă de strigate venite de pe străzile orașului. Uitându-se pe fereastră, Paolo anunță că în jurul Palatului Fieschi s-a strâns o mulțime de plebei avându l în frunte pe Gabriele Adorno și că aceștia se îndreaptă spre Palatul Dogelui. Realizând că tentativa de răpire a Ameliei a eșuat, Pietro îl sfătuiește pe Paolo să părăsească împreună sala de consiliu înainte ca să se descopere implicarea
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
nou conflict în Sala de Consiliu. Într-un efort suprem și cu o autoritate formidabilă Boccanegra își impune voința să adunării și într-un discurs emoționant se adresează celor două fracțiuni rivale implorăndu-le să redea pacea și unitatea orașului Genova (Plebe! Patrizi). Convins acum că Simon Boccanegra nu este autorul răpirii, Gabriele dorește să predea sabia să Dogelui (Ecco la spadă). Dogele îi permite să-și păstreze sabia sub cuvânt de onoare că va rămâne sub pază gărzilor dogale până când se
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
s-a trezit într-o casă. Amelia l-a amenințat pe răpitor că va aduce la cunoștința cele întâmplate Dogelui. Acesta s-a speriat și a eliberat-o după ce i-a spus că de fapt nu el este adevăratul răpitor. Plebe! Patrizi! finalul actului I, scena 2. Rezumat : Într-un discurs emoționant Simon Boccanegra se adresează celor două fracțiuni rivale implorându le să redea pacea și unitatea orașului Genova. Aria Sento avvampar nell'anima din Actul ÎI Rezumat : Rămas singur, Gabriele
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
de debut al unei opere pentru anul 1857, dar în perfectă corespondență cu linia adoptată pentru revizuirea operei. Finalul actului I a fost în întregime rescris și recompus muzical - Sala de Consiliu având în centru conflictului un Boccanegra impresionant cântând Plebe! patrizi! popolo!. Apelul lui Petrarca din secolul 14 adresat Dogelui Veneției și Dogelui Genovei a fost cel care i-a sugerat lui Verdi ideea pentru această scenă. Deși actualizat la situația politică din Italia de la sfârșitul anilor 1870 și începutul
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
de Boito operei Simon Boccanegra și anume scenă Sălii de Consiliu (Actul I, scena 2), Verdi îi răspunde cu o muzică de o grandoare care ne face să privim spre opera Otello. Marele discurs a lui Boccanegra de la finele actului, Plebe, Patrizzi, Popolo, reprezintă iertarea verdiană la superlativ. Chiar și personajul Paolo evoluează pe parcursul operei de la un convențional intrigant la ceva mult mai sinistru, la prototipul lui Iago. Muncă lui Verdi de revizuire a operei a fost una de mare întindere
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
aminte că aceeași epocă a făcut oamenii să râdă și altfel decât macabru: citește comediile lui Terentius de pildă. Reprezentate cu mult mai rar decât luptele de gladiatori. Și, scrise În același scop, și adresându-se altui segment social - nu plebei, ci patricienilor, cetățenilor -, Îl distrăgea și pe acela. Și, pentru că trebuia ceva și pentru sclavi, s’au născocit Saturnaliile. Când la tot sclavul i se permitea, pentru o zi, orice: și circ, și chef, chiar fiind servit de stăpân. Și
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
lor finit era solicitat de toate mănăstirile din Moldova și nu numai; mănăstirile românești de pe muntele Athos erau și ele beneficiarele măiestriei acestor doi artiști grumăzeșteni. Deși erau cunoscuți pentru frumusețea icoanelor pictate, lumea îi zărea foarte rar: departe de plebea vulgară și indecentă, ei își drămuiau eforturile doar spre realizarea proiectelor artistice. După decesul părinților, au continuat să-și ducă traiul tot acolo unde s-au născut. Instituția Căsătoriei nu le spunea nimic. Firi bolnăvicioase și meditative, erau înclinați cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să identifice ceea ce s-ar putea numi „tendința totalitară din filosofia politică a lui Platon”. Binele cetății poate uneori să însemne ignorarea interesului imediat al individului. Platon încearcă să legitimeze autocrația invocând ignoranța maselor. Este vorba aici nu doar de plebe, ci și de mulțimea celor bogați, care nu dețin această știință politică. (Conducerea celor bogați este fie guvernare aristocratică - dacă ține seama de legi, fie oligarhie - atunci când le ignoră.) Omul regal, filosoful, conduce de unul singur bazându-se pe știință
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Destinele oamenilor, ale comunităților, s-au raportat la prezicerile învățaților vremii, a căror gândire face parte din "trecutul" îndepărtat al psihologiei. Aceste predicții erau interesante atît pentru cei din fruntea societății, cît și pentru cei din stratul de jos, pentru plebe. Cei ce le făceau își asumau o imensă responsabilitate, interesul pentru preziceri păstrându-se până în zilele noastre. În Evul Mediu, prezicerile au devenit un har divin, instituționalizat, care n-a mai fost lăsat la voia întâmplării, beneficiind de o încadrare
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
tablouri, se ia tabla depe case, se scot stâlpi dela gard, se dă cu toporul în uși iar alții mai inteligenți (?!?, sic!, n.n.) conduc pe soldații ruși la diverse prăvălii și le spun: <<aici este votcă>> (subl.ns.). Soldatul asistă, plebea se repede în ușă, lacătul sare și sutele de pierde vară intră în depozitul de zahăr. Saci se zahăr, unul câte unul, iau drumul la periferie unde locuiesc acești buni gospodari (sic!, subl.ns.). Astfel sunt sparte magazinele de îmbrăcăminte
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
depun 70.000 de lei și-i las să zacă doi ani de zile, aflu că există unii cu priorități la cumpărarea turismelor. Aveam să aflu că în ziua respectivă au fost 56 de priorități. La urmă am venit noi, plebea, proștii care am dorit să cumpărăm mașină. Au urmat apoi alte ore de așteptare pentru a primi numărul de ordine de ridicare a mașinii. În depozit nu aveau decât 16 turisme DACIA 1300. Deși venisem la ora șase, am primit
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]