349 matches
-
se împotrivească. Într-adevăr, cine s-ar fi încumetat să reziste acelui torent de simțiri dezlănțuite, în stare să rupă zăgazuri și să dezrădăcineze pomi? Și iată miracolul se întîmplă. ― Nu, nu vreau să mori, strigă Mihaela, tremurând de spaimă, podidind-o și pe ea plânsul. Iartă-mă! Am să fiu bună cu tine, așa cum nici nu te aștepți. Am tresărit ca în fața unui fenomen supranatural: ― Adevărat, Mihaela, adevărat? Kepetam mereu adevărat, dar îndărătul acestor cuvinte stăruia întrebarea nepusă: va să zică și
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
este proprie. Dar n-o cunoșteam încă; ființa ei complexă avea nevoie de mult timp pentru a se descoperi în întregime. Se zbuciuma întruna, tresărea cuprinsă de o neliniște apăsătoare, mă îmbrățișa pierdută, ca în preajma unei primejdii. Și deodată o podideau lacrimile. Plângea cu atâta sfâșiere încît m-am speriat: ― Ce-i asta? Ce ți-a venit? Te doare ceva? ― Tu uiți că în revărsatul zorilor vom muri? ― De ce? am bâiguit prostește. ― Pentru că sîntem osândiți... știi bine!... a ripostat nervos și
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
interesez... Nu sânt la rezerva 81?" "Da, da, la 81, a confirmat internul", iar eu am înțeles ce anume se întîmplase. ― Și ai văzut-o? Ai vorbit cu ea? ― Eu? De azi înainte n-o mai cunosc. Spunând acestea au podidit-o lacrimile. Dumnezeule! Alexa, femeia aceasta de granit, plângea pe stradă în văzul și auzul trecătorilor care întorceau capul după noi. Marile dureri nu dor la început. Sânt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă. Poate de
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Ba m-am gândit, da' dacă mi-a spus să rămâi acasă? De dus i-am dus geamantanele la mașină... (În definitiv ce-mi păsa de toate astea?) ― Nu ți-a lăsat nici o vorbă? ― Nu. Când să plece m-a podidit lacrimile. Conița a zis să nu mai plâng și mi-a dat o sută de lei. Am făcut o scurtă inspecție prin odăi. Dumnezeule, ce pustii arătau, deși toate imobilele rămăseseră pe locul lor. Poate lipsa Mihaelei provoca această impresie
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nimic... Fericirea care s-a dus mă sufocă, pentru că e tot durere. Copleșit de potopul aducerilor aminte, am străbătut cu pași repezi grădinița și am sunat. Mi-a deschis Alexa, o arătare înveșmîntată în negru. Când m-a văzut, a podidit-o plînsul: ― De ce mi-a făcut Mihaela una ca asta? Numai pe ea o aveam pe lume. ― Curaj, Alexa! Nu trebuie să ne pierdem cumpătul. Nu rezolvăm nimic, absolut nimic... Mi-am mușcat într-ascuns buzele, stânjenit de goliciunea frazei
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
pe mare, cu ultimele clipe ale unor osândiți la moarte, dar Kala-Miche (dispariția și apariția ta), dar espadon-grille, dar păsărelele din bazar, și Journal d'Orient? Dar câte altele toate! Când am aflat că te-au numit profesor, m-a podidit un plâns sfâșietor. Nici acum nu-mi dau seama de ce am plâns atâta. De bucurie că ai ajuns atât de sus sau de durere că nu mai erai ăl meu? Poate și de una și de alta. Am înțeles, mi-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
auzise timbrul cultivat al președintelui. Din nou roșu ca vișina putredă, candidatul se îndreptă cu aer de condamnat spre ușă. În spatele său, cu fața plină de apă și ochii ascunși între pielițe bubate, Lică îi ură cu glas transpirat succes. Podidit de lacrimi, asudase, ca și cum cineva i-ar fi tras o palmă. PODU VECHI - Rifcă, aghibăr băț ! behăi din ușă Zeida. Zorit, bătrânul aștepta să iasă. - Ai răbdare, ai răbdare ! boscorodea madama Rifcă, învelindu-i umerii cu șalul ; îi puse în
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Vilma ar fi putut să se supere, fiindcă ea Îi făcea Întotdeauna nodul, un nod cum nu mai știa să facă nimeni. CÎteva picături de apă de colonie se prelinseră pe gîtul lui Julius - simțea cum Îl ard - și Îl podidiră deodată lacrimile, Încît Cinthia Îl Întrebă dacă nu voia cumva să-i schimbe cravata, dar el Îi spuse că nu și pe urmă, cînd văzu că Cinthia zîmbea ușurată, simți ceea ce simți atunci cînd strigi pentru nimic În lume!, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ei, poate că pînă la urmă Înțelegea ceva mai mult. — Unde erai pe douăzeci și șapte septembrie una mie nouă sute treizeci și șapte? Îl Întrebă Susan, cu un glas foarte ciudat și fără să rîdă, de teamă să n-o podidească plînsuL — Susan, iartă-mă, dar nu pricep o iotă. — Cine s-a apropiat de tine și cine stătea pe marginea micii lagune pe douăzeci și șapte septembrie o mie nouă sute treizeci și șapte? Nu pricep nimic, Susan; dar spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
plîngea și el și Carlos Își mușca mustăcioara ca să nu-i dea lacrimile. „Trebuie să-i anunțam pe Universo și pe Daniel“, spuse Susan și Carlos se apropie, mă duc, doamnă, Își puse chipiul, apoi și-l scoase repede, Îl podidi plînsul În timp ce se depărta În fugă spre automobil. Juan Lucas se Întoarse, după ce-l Însoțise pe doctor pînă la ieșire. Mergînd pe coridor, Își aminti clipa cînd i-i arătase arhitectul, de atunci nu mai trecuse pe acolo. „Bobby,! Julius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
urmă se Înfuria fiindcă-l trecea durerea și el voia să plîngă și Încă de durere, Peggy era de vină. Julius Începu să plîngă cu sughițuri și Juan Lucas Își ducea mereu nervos șervetul la buze, atunci pe Julius Îl podidi plînsul și el puse jos șervetul și sînt sigur că timp de cîteva clipe toți se simțiră Îndurerați și Își aduseră aminte de Arminda și-i simțiră prezența așa cum o văzuseră pentru ultima dată, odihnindu-se acolo sus, moartă. Bobby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de ce pe Bertha o scoseseră pe ușa de serviciu, pe ușa din dos, cum Îi spuneau ei. Cinthia cum a putut avea grijă la Înmormîntarea Berthei și a adus cutia, pieptenul, periuța...? Cinthia a murit și ea... Atunci l-a podidit iarăși plînsul și au venit să-l ia de acolo, dar peste tot, În baie cu Susan, care-i dădea calmante, În dormitorul lui, culcat, se gîndea mereu la Cinthia; ei i-ar fi venit o idee pentru Arminda... În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și de la o vreme a Început să plîngă zi și noapte bietul copil, sărmanul de el, nu știa să spună ce-l doare, mai mult ca sigur că-l omorîse doctorul dîndu-i să bea niște siropuri amare. Din nou o podidi plînsul pe Nilda și ceilalți stăteau În jurul ei complet zăpăciți. Așa i-a găsit Țanțoșa, cînd și-a făcut apariția Întrebînd dacă s-a Întors Julius. A fost de ajuns ca Nilda să audă numele lui Julius pentru ca, dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Împlinește unsprezece ani, numai că peste o săptămînă ea o să aibă de lucru și n-o să poată veni, În sfîrșit găsise de lucru la Lima. acum era mai ușor, acum cînd Îi murise copilul, asa e lumea... Și În timp ce o podidea din nou plînsul, scotea dintr-o sacoșă de pînză un pachet de hîrtie, avea niște găinușe, șase ouă de la găinușele ei pe care le adunase pentru Julius de ziua lui, În amintirea copilului ei... A Început să plîngă cu hohote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
solia lor, cum era scrutată cu meșteșug dobândit prin ani desaga ghiaurului din vilaietul timișan și cum pe dată Măritul Sultan (tovarășul sau tovarășa cutare) își chema imbrohorul (citește secretara) și la un semn zahereaua lua calea zahanalei. Mult mă podidește nostalgia că toate astea pier, că furateria capătă alte aspecte și se înnoiește și ea în rând cu lumea, capătă alte dimensiuni: oul de ieri, pe cale firească ajunge boul de azi. Poate că tocmai de aceea, pe când am auzit eu
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
furateria capătă alte aspecte și se înnoiește și ea în rând cu lumea, capătă alte dimensiuni: oul de ieri, pe cale firească ajunge boul de azi. Poate că tocmai de aceea, pe când am auzit eu mitingul acela întâmplându-se, m-a podidit melancolia și pe dată m-am pierdut pe o ulicioară și mi-am spus, cu ochii ațintiți la stele și cu gândul la vremi apuse: "Unde ești furaterie/ Cu desaga ta cu tot". La fitness Mult aș vrea să hotărăsc
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
dezvinovăți. Un puștan obraznic, slab, numai piele și os, cu capul ascuțit ca o pasăre, a venit atunci prin spatele ei și i-a sfâșiat bluza. Marta s-a întors fulgerător și l-a pleznit peste obraz, de l-a podidit sângele. Și toți pescarii, după o clipă de uluială, au început să râdă la mesele lor. Râdeau continuu, iar râsul lor puternic se rostogolea de-a lungul uliței, în vreme ce, furios și umilit, puștanul s-a făcut nevăzut. Marta privea omizile
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ceața. Acum nu mai vedeam pasărea. Îi auzeam numai chemările. Ceața devenea din ce în ce mai deasă și mai scârboasă, mi se lipea de mâini și de ochi și, deodată, în timp ce mă luptam să păstrez echilibrul bărcii pe valuri, am simțit cum mă podidește o sudoare rece, de spaimă. Fiindcă nu departe de barcă, am văzut rotindu-se prin apă un rechin. Apoi, o întreagă haită de rechini a început să-mi dea târcoale, ca într-un dans. De frică, mi-a scăpat o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ar fi fost gata să izbucnească În plâns În orice clipă; că nu va fi În stare să se abțină, că se va face de râs. Când ajunseră la cinematograful lui personal, Kitty nu mai rezistă, se Întoarse și o podidiră lacrimile. Matthew era șocat. — De ce plângi? Kitty nu putea vorbi, nu-și găsea cuvintele. — Ce s-a Întâmplat? — Sunt tristă, zise ea printre lacrimi. Asta mi-e clar, dar de ce? Pentru că ești prea bogat, izbucni ea. Îmi placi cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dezvinovăți. Un puștan obraznic, slab, numai piele și os, cu capul ascuțit ca o pasăre, a venit atunci prin spatele ei și i-a sfâșiat bluza. Marta s-a întors fulgerător și l-a pleznit peste obraz, de l-a podidit sângele. Și toți pescarii, după o clipă de uluială, au început să râdă la mesele lor. Râdeau continuu, iar râsul lor puternic se rostogolea de-a lungul uliței, în vreme ce, furios și umilit, puștanul s-a făcut nevăzut. Marta privea omizile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ceața. Acum nu mai vedeam pasărea. Îi auzeam numai chemările. Ceața devenea din ce în ce mai deasă și mai scârboasă, mi se lipea de mâini și de ochi și, deodată, în timp ce mă luptam să păstrez echilibrul bărcii pe valuri, am simțit cum mă podidește o sudoare rece, de spaimă. Fiindcă nu departe de barcă, am văzut rotindu-se prin apă un rechin. Apoi, o întreagă haită de rechini a început să-mi dea târcoale, ca într-un dans. De frică, mi-a scăpat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
copacul meu. Copacul meu. Vântul îl scutură, Martie sună. Câte puteri sunt, se leagă-mpreună, din greul ființei să mi-l urnească, din somn, din starea dumneyeiască. Cine vântură de pe muncel atâta lumină peste el ? Ca lacrimi - mugurii l-au podidit. Soare, soare, de ce l-ai trezit? [1937] * BUNĂVESTIRE PENTRU FLOAREA MĂRULUI Bucură-te, floarea mărului, bucură-te! Uite în preajmă-ți pulberi de aur ca un nor în aer! Țâșnesc firele ca dintr-un caier de pretutindeni și de nicăiri
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
adînc. Linda gîfÎie enervată În timp ce strînge mai tare șireturile de la corsetul rochiei mele de nuntă, Înjurînd că marginile refuză să se unească. — Of, pentru numele Domnului! În cele din urmă se lasă păgubașă, Îngrozită că transpirația care stă s-o podidească Îi va strica machiajul perfect. — E total ridicol, spune ea, așezîndu-se pe vechiul pat din camera lui Dan. Credeam că ai fost la o probă acum două săptămîni. Cum se face că rochia nu te mai Încape? SÎnt tentată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
rupt; răsuflarea i se auzea ca un șuierat iuțit. Și-a apropiat mâna la un deget de-a mea, după care și-a retras-o; s-a întors și s-a îndepărtat domoală și șovăielnică în beznă, de unde m-a podidit cu ultimele sale cuvinte: - Ești doar un nebun, nu un credincios. Un lucru puteai totuși să-l spui, dar nu te-ai priceput: „Ca om mi-e milă de tine!“. Doar atât trebuia să-mi spui, nu să-l invoci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a chemat pe Rotari și că a petrecut cu el câteva ceasuri. M-am simțit prost, deoarece prietenul meu nu-mi spusese nimic. Gundeperga a continuat: - E într-adevăr un bărbat inteligent și are planuri interesante. După care m-a podidit cu întrebări despre el și despre Gaila. La sfârșit mi-a spus: - Deși știi foarte bine să te prefaci, Stiliano, văd că ești surprins de acest interes stăruitor al meu. Uiți că tu mi l-ai recomandat? Încurcat, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]