816 matches
-
limbajului poetic) și „"Libro de Poemas"” („"Carte de poeme"”), operă scrisă sub influența lui Rubén Darío, Antonio Machado și a lui Juan Ramón Jiménez; are ca temă dragostea imposibilă, care înseamnă o condamnare la suferință. Epoca de maturitate Începe cu „"Poema del cante jondo"” („"Poema cântului andaluz"”) (1931), care, prin intermediul unității tematice, formale și conceptuale, precum și a manierei de exprimare a sentimentelor, datorată parțial inspirației folclorice, reprezintă lirica neopopularistă a Generației lui 27. În „"Primeras canciones"” (1927) și „"Canciones"” (1936) utilizează
Federico García Lorca () [Corola-website/Science/308137_a_309466]
-
de Poemas"” („"Carte de poeme"”), operă scrisă sub influența lui Rubén Darío, Antonio Machado și a lui Juan Ramón Jiménez; are ca temă dragostea imposibilă, care înseamnă o condamnare la suferință. Epoca de maturitate Începe cu „"Poema del cante jondo"” („"Poema cântului andaluz"”) (1931), care, prin intermediul unității tematice, formale și conceptuale, precum și a manierei de exprimare a sentimentelor, datorată parțial inspirației folclorice, reprezintă lirica neopopularistă a Generației lui 27. În „"Primeras canciones"” (1927) și „"Canciones"” (1936) utilizează ambele forme : cântec și
Federico García Lorca () [Corola-website/Science/308137_a_309466]
-
și semnificațiile scrierilor poetice ale lui Samuil Micu și Ioan Barac, iar pe Vasile Aaron îl încadrează în barochismul transilvănean. Dintre operele lui Vasile Aaron, două au rămas până astăzi în manuscris, și anume Praxisul forumurilor bisericești, din 1805, și poema filosofică Reporta din vis, datând din 1820-1822. După }iganiada lui Ioan Budai Deleanu, poemul filosofic, demonstrează Mircea Popa, este cea de a doua creație epică din cadrul Școlii Ardelene, extrem de interesantă prin noile tendințe preromantice și romantice: Ideea esențială este aceea
Cărturari și patrioți transilvăneni by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Memoirs/9242_a_10567]
-
apărut cu titlul "Sonet "în „România jună”, aprilie, 1900. Bucata XVIII, „Toată noaptea argintată”, în „România Jună”, 10 iulie 1900, semnată M. Pall. Bucata IX din „Cântecul toamnei”, " Voi merge către munții ce stau albaști’n zare" apare cu titlul "Poemă", în „România Ilustrată”, decembrie 1901. TEATRU: „la 21 Decemvrie 1897 se anunța „libretul unei opere comice în trei acte intitulată „Notarul Furtună” scrise în colaborare cu amicul Macedonescu și a cărui muzică e datorită maestrului C. Dimitrescu” (apud Nicolae Davidescu
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
studiu sociologic de d. I. Puppa," semnat Șt., I, nr. 10, septembrie 1901. "Aci grozavul întuneric," I, nr. 11, 12, octombrie-noiembrie 1901. "Arta națională (I, II, III, IV)," I, nr. 4, 5, 7-8, 10, 1901, pp. 59-60, 68-69, 101-102, 123-124 "Poemă," II, nr. 1, decembrie 1901. România ilustrată, Anul II, 1902 "Metoda în istoria filozofiei", II, nr. 1, decembrie 1901. Depeșa, Anul I, 1901 "Înainte de reprezentație", semnat Trubadur, I, nr. 1, 10 ianuarie 1901. "Zăpadă și noroiu", semnat Trubadur, I, nr.
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Humoresque» pentru orchestră. Orchestră «Point Loma» interpretat cu succes Suita nr.1 pentru orchestră de coarde. Concertele de autor din creațiile lui Arkady Luxemburg au trecut cu succes în sălile Ateneum și Sân Diego Public Library. Creații pentru orchestră simfonica Poemei simfonice Andrieș (după motivele poveștilor moldovenești, 1962), Simfonieta (1970); pentru voce și orchestră simfonica - Balada (text A.Codru,1975); pentru orchestră cu coarde - Preludiu (1967), Patru melodii moldovenești (1971); pentru pian și orchestră simfonica - Concert (1965), Concert tineresc (1975); pentru
Arkady Luxemburg () [Corola-website/Science/315288_a_316617]
-
ceda sau a se retrage. Acum, însă, sunetul de koto le trezea pe neașteptate în minte gânduri ciudate. Casa mea strămoșească, Vei aștepta tu oare Un om care nu știe Dacă această noapte-i Va fi cea din urmă? Era poema morții pe care Kikuchi Taketoki, loialul general al Împăratului Godaigo, i-o trimisese soției sale când fusese înconjurat de o armată rebelă. În timp ce oamenii meditau la propria lor situație, unii recitau ei înșiși poezia, fără să-și dea seama. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
În plus, limbajul - apropiat de cel cotidian - rămâne, în ansamblu, perfect inteligibil, la antipodul obscurității semantice a liricii moderne, chiar dacă amalgamează termeni împrumutați din mai multe registre (argou, stil de conversație sau de compunere școlară, limbaj tehnic și științific etc.) Poema chiuvetei oferă aceeași „filosofie poetică”, și tot îmbrăcată în „staniolul” postmodern al ironiei: stea mică, nichelul meu te dorește, sifonul meu a bolborosit tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe și el vasele cu resturi de conservă de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
a bolborosit tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe și el vasele cu resturi de conservă de pește te-au și îndrăgit. vino, și ai să scânteiezi toată noaptea, deasupra regatului de linoleum crăiasă a gândacilor de bucătărie. (Poema chiuvetei) Este evidentă aici, pe lângă verva parodică (avem de-a face cu o trimitere explicită la Luceafărul eminescian), aceeași aplecare către personificarea obiectelor mărunte (chiuveta, gaura de la perdea, vasele cu resturi de conservă de pește etc.). Avem de-a face
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Iași în 1954, ține să atragă atenția autorilor autohtoni că "literatura realismului socialist se face cu ordine și disciplină". Între timp, "Iașul Nou" se transformă, în august 1954, în "Iașul literar", supranumit, nu fără ironie, "Imașul literar". În 1956, o poemă adecvată publică la Iași Tudor Arghezi, Cultură: Cînd am făcut atîtea școli/ Am înțeles să iasă avocați,/ Contabili, ofițeri și doctori pentru boli,/ Dar nu avem nevoie de prea mulți învățați.// Mai multă carte duce, precît văd,/ La lipsă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Stefan George, P. nutrea un adevărat cult). Sinestezii de o deosebită finețe asociază sunete, culori și parfumuri până la risipirea contururilor lumii materiale. Dar elanul transcenderii alternează cu pierderea speranței („Târziu bătură-n ușă nebunele fecioare”), ducând spre „moartea visurilor” și poema renunțării, a alunecării în deznădejde și moarte: „Lumina e un chin care ne-apasă, / Iar cerul nesfârșit ne dă fiori”. Întunecarea sufletului se infiltrează într-o scenografie simbolică (noaptea fără stele, negrele ruine, turnul rece, plânsul în somn al păunilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
călătoria spre Italia a lui Aeneas. Invocarea anume a acestei fraze a lui Mallarmé în episodul Scylla și Charibda din romanul lui Joyce, trebuie considerată ca o trimitere la filiația directă, vergiliană, a lui Ulysses, fie și dacă prin transparența poemei vergiliene Joyce a avut evident în vedere Odiseea și pe eroul său eponim." Așadar, o rețea elastică de corespunderi, din prima tradiție în ultima modernitate, pe plasele căreia poți sări cu siguranța știutorului de drumuri, cititorului de nori, într-o
Ceasul innorarii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10125_a_11450]
-
nu sunt singurii noștri scriitori alarmați de neinițierea și chiar recalcitranța receptorului la subtilități. Citiți până pricepeți că ,prin țigani se înțeleg și alții, care tocma așa au făcut și fac" (s.n.), avertiza Ion Budai-Deleanu în scrisoarea ficțională introductivă la poema sa eroicomică, }iganiada. Notele din subsolul paginilor sunt un altfel de a atrage atenția asupra esenței și ineditului operei. Trăitor în vremuri și locuri puțin prielnice artei, Budai-Deleanu își proteja ingenios poema mai ales de cititorii obtuzi, creându-i ca
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
avertiza Ion Budai-Deleanu în scrisoarea ficțională introductivă la poema sa eroicomică, }iganiada. Notele din subsolul paginilor sunt un altfel de a atrage atenția asupra esenței și ineditului operei. Trăitor în vremuri și locuri puțin prielnice artei, Budai-Deleanu își proteja ingenios poema mai ales de cititorii obtuzi, creându-i ca însoțitori orali ai textului, imaginându-i, pentru noi, în mai toate ipostazele posibile, cum numai un om cu simțul umorului o putea face. Vedeți ce pățește bietul poet dacă scrie? }iganiada e
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
citit-o cu îngăduință, fie pentru că, stăpâniți de prejudecăți n-au citit-o deloc, indispuși de titlul ei. Dacă cei dintâi fac figura lui Cocon Simplițian, cei din a doua categorie îl repetă pe Cocon Idiotiseanul, comentatorul enervat de lungimea poemei, propunând ca ea să fie rezumată în opt versuri, iar versul prim să înceapă, neapărat, cu ,Frunză verde de...". Or, exact asta voia scriitorul, să ieșim la lumina literaturii europene, părăsind cântecele ,de dorul lelii și de frunză verde". De
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
trebuie să existe ca să cheme instanța de evaluare. Dialectica internă a textului în care autorul se întoarce reflexiv asupra propriei creații, imaginând reacțiile atunci posibile, atestă ambiția scriitorului de a sancționa întârzierile noastre culturale. El deschide singur procesul critic al poemei ca ,minciună" literară. Chiar și atât e foarte mult pentru o vreme în care critica literară la noi încă nu exista, iar în Franța abia căpătase drept de cetate. Dramatizarea lecturii, concepută ca text secund, pe roluri, explică ce e
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
continuând cu Musofilos, Onochefalos și Criticos, până la Simplițian, Politicos ori preoții Evlaviosu, Sfântoevici, Ortodoxos ș.a., furnizează un vast material pentru o specializată antropologie culturală. Și n-am enumerat aici decât câteva nume din suita de 34 personaje, prezumtivi glosatori ai poemei, în care se disimulează, în șagă, autorul. Numele ne spun ceea ce sunt ele ca nivel de cultură și de înțelegere. Opera îi provoacă să se spună pe sine. întreagă această galerie de comentatori aparține mai mult de ficțiune decât de
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
secund, are o funcție autoreflexivă față de textul prim, de care este dependent, aducându-i servicii. Dacă ar fi nevoie de o clasificare riguroasă, la esență, notele de subsol s-ar distinge între cele documentare, ce lămuresc aspecte non ficționale ale poemei (istorice, filologice, folclorice) și celei interpretative, care privesc ficțiunea și mijloacele ei (poetul și ,obrăzuirea poetică", versul, falsul document, satira, alegoria, ironia, trimiteri la exemple similare din literatura universală etc.). Nuanțele intermediare sunt multiple. Cu toate că lectura notelor, obligatoriu simultană cu
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
textului, aplaudă întreruperea, căci altfel revoltatul ar fi spus mai multe contra preoților, încât ,mai bine să tăcem". Ceea ce încheie dialogul comentatorilor la acest cântec, e de-a dreptul bulversant. Se sugerează că, indirect, pofta de vorbărie a personajelor din poemă nu e cotnrazisă de aplecarea spre dispută a celor care judecă opera și poetul, în intervențiile semnate, în infrapagină. Dimpotrivă, cei care comentează acțiunea nu sunt altfel decât personajele care o făptuiesc. Raportul e de asemănare. Sfada țiganilor a încetat
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
probe se poate lesne cădea în desuetudine... Când exegetul renunță la pagina aglomerată de nume, lecuindu-se de panica protocronică și se consacră asimilării strice a textelor, rezultatele sunt demne de toată atenția. Hyperion, ademenit de magia cuvântului, trimite la poema După melci de Ion Barbu ("Melcul, ca și Luceafărul se lasă abandonat vrajei cuvântului; Hyperion iese aidoma din cochilia lui de stea. Dar, în ambele cazuri, această ieșire se dovedește a fi fatală. Melcul îngheață. Nu este oare aceeași răceală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Thanatos și Archaeus sunt cele nouă cercuri ale dialecticii stilului eminescian. Deși rareori se fac valorizări ar fi nedrept să se spună că nu întâlnim la Theodor Codreanu analize, interpretări, observații și explicări uneori ingenioase și pertinente. De pildă, interpretările poemei Luceafărul. Ni se spune că ieșirea din sine a stelei-Luceafăr cu dragoste echivalează cu o geneză cosmică, că întrupările lui Hyperion sunt fapte de expansiune a universului, "degradare energetică prin aspirația la viața efemeră, dar totodată apropiere de simetria perfectă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ce-am fost, romantic, a învățat zborurile celeste și setea de sinteze de la romantism. Pe de altă parte, mărturisește că ar fi putut atinge perfecțiunea artei antice (în Scrisori) după care tânjea. A deschis drumul către simbolism, a scris o poemă existențială demnă de un Camus (nu lipsește din ea nici stânca lui Sisif). Sonetele shakespeariene i-au fost la îndemână și l-au îndemnat la emulație. La fel cosmogoniile din Rig-Veda. Și așa mai departe. Mereu în căutarea adevărului în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
omului european prin drama lui permanentă care a coincis cu o conjuncturală depărtare de creștinism, iluzionat de marxismul tinereții. Și e semnificativ că Bacovia reface toate iluziile omului modern, culminând cu ideea că s-ar putea pune în locul iubirii creștine poema roză a iubirii viitoare. Dar el nu pretinde nicăieri că ar fi ajuns să scrie o asemenea poemă, așa cum se vor iluziona noii profeți ai artei moderne. Și, se pare, tocmai prin asta e mai modern decât toți. Marea lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tinereții. Și e semnificativ că Bacovia reface toate iluziile omului modern, culminând cu ideea că s-ar putea pune în locul iubirii creștine poema roză a iubirii viitoare. Dar el nu pretinde nicăieri că ar fi ajuns să scrie o asemenea poemă, așa cum se vor iluziona noii profeți ai artei moderne. Și, se pare, tocmai prin asta e mai modern decât toți. Marea lui "invenție" în poezia românească (și europeană) e negativul stilistic. Efect a ceea ce am numit "complexul Bacovia"" (ibid., pag
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a românilor intra, în cămășoiul de forță, pe porțile institutului de alienați al doctorului Șuțu". Și a mai plâns și la moartea poetului. După 1900, experimentează râsu-plânsu, țara "plină de umor" începea să fie tot mai tristă. Bacovia scria în poema Amurg de toamnă: "Și gem, și plâng, și râd în hî, în ha...". Autorul Nopții furtunoase gândea "apocaliptic", sub puterea absurdului. Cetatea deveni, în cele din urmă, Tâmpitopole, degradată sub toate aspectele. La Bacovia, apocalipsa e a nevrozelor, a nebuniei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]