450 matches
-
culminează în lectura critică a Poemei polone. Ea readuce în prim-plan silueta unui scriitor de structură meditativă asemănătoare cu a Autoarei. În simetrie cu "Întoarcere spre timpul vechi", din măr-turisita aspirație a Doamnei Profesoare, "Lunga trecere de vreme", estimată poematic prin evocarea pentru ochiul regal polonez a momentelor emblematice din depărtarea istoriei țării sale, acaparează și reflexivitatea lui Costin. Cu rezerva, exprimată de Autoare în ultimele rânduri, că evaziunea spre "vârsta de aur" e "o soluție poetică ce exprimă vocația
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
texte în marea lor majoritate păstrate în manuscris, Mircea Zaciu, care analizează piese ca Mișcarea ireversibilă (1970) sau Lupta cu îngerul (1977), publicate de autor în versiune franceză și, respectiv, italiană. Este vorba de utopii dramatice, dezbatere de idei, expunere poematică a visului și mai puțin sau aproape deloc de confruntare de tipologii, spectacol de existență. Prin urmare, teatru de citit, și nu de reprezentat. Atrage de asemenea atenția colindul dramatic în „două nopți”, O, ce veste minunată! (apărut în „Jurnalul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286100_a_287429]
-
Ulterior face parte din cercul de la „Vieața nouă”, unde mentor îi este Ovid Densusianu. A colaborat la „Vieața nouă” începând din 1912 (cvasiregulat până în 1916, intermitent în 1917-1925), cu versuri, articole (combatant pe front, scrie cronică de război ș.a.), proză poematică etc. Semnează articole și în alte periodice conduse de Ovid Densusianu (săptămânalul „Înălțarea”). A mai publicat sporadic la „Ramuri”, „Drum drept”, „Convorbiri literare”, „Săptămâna politică și culturală” ș.a. Nu era lipsit de orgoliu, protestând atunci când „Viața literară” din Craiova îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288690_a_290019]
-
și a blestemelor clocotind de ură. H.-R. a fost un prozator de mare talent, dar nici una din scrieri nu este pe măsura înzestrării sale. Fără să persevereze în vreo direcție anume, el s-a dovedit la fel de dăruit pentru proza poematică (Imn către holeră), ca și pentru cea satirică sau pentru memorialistică. Verva polemistului și a povestitorului s-a exersat mai întâi în prefețele volumelor originale sau traduse. Prefața la Gramatica românească cuprinde pagini antologice. Aici, scriitorul, în postura de pedagog
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
Ugo Foscolo, de pildă, este fixată dialectic între romantism și neoclasicism, revigorarea poeticilor antice înglobându-i nuanțat și pe Carducci și Pascoli, cel din urmă decadentist prin excelență. Ordonate cronologic, exegezele monografice sunt scrise într-un stil cu acuzate valențe poematice, agreând frecvent paradoxul. Fibra lirică a autorului vibrează profund la stimulii operei, dar formația clasicistă temperează expresia verbală. Expunerea avansează calm pe spațiul întins al analizelor, coagulându-se uneori în pledoarii strânse, dirijate lucid spre finalitatea demonstrației de idei. Rare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285562_a_286891]
-
se evidențiază prin peisajele autumnale, desfășurate într-o fastuoasă, rafinată paletă cromatică. Prozele reunite în volumul Bătrânul anticar (1991) îmbină ingenios referințe livrești și elemente de limbaj curent, trimiteri mitologice și termeni de argou, articulând perioade de o savuroasă amplitudine poematică, în care răzbat ecouri pitorești și exotice din Craii de Curtea-Veche a lui Mateiu I. Caragiale, precum în Cronica scurtă a unei expediții uriașe. Prozele au în genere, ca ax ordonator, o metaforă sau un simbol. Unele ilustrează tema vanitas
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287658_a_288987]
-
interesante, însă rezolvările sunt adesea teziste ori cel puțin melodramatice, iar structura e compozită, autorul schimbând mereu formulele epice și tehnica. De unde, caracterul hibrid al prozei sale. El alternează tipul romanului realist, bazat nu o dată pe elemente reportericești, cu acela poematic și parabolic, precum în Minunata poveste a dragostei preafericiților regi Ulise și Penelopa (1978), Scrisorile imperiale (1979), Omul coborât din turn (1980) ș.a. P. a scris și o piesă de teatru - Zile de toamnă (1961), însemnări de călătorie - Decembrie în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288693_a_290022]
-
ori de unde ar fi, independent de timp și de loc”). Vocația lui R. e cronica dramatică. Fire polemică, el își comunică impresiile „verde”, „neted”, fără a menaja pe nimeni, nici chiar o personalitate ca V. Alecsandri. Recunoaște dramelor acestuia calități poematice, nu și disciplina unei construcții dramaturgice, evidentă la I.L. Caragiale, ale cărui comedii sunt prețuite mai mult pentru autenticitatea personajelor și a mediului. Cu toate acestea, dacă unele mărturii sunt adevărate, R. ar fi pus la cale, la premiera cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289083_a_290412]
-
țară spre a-și continua activitatea publicistica. În decembrie 1947 se stabilește în Uruguay, la Montevideo, unde înființează Editură Humanidad, în cadrul căreia își va publica, în românește sau în traducere, multe scrieri. La începuturile sale literare R. cultiva o proza poematica, meditativa, creează „fantezii”, cum indică și subtitlul primului său volum, Triumful neființei, invocând timpul „capricios”, sălbatic, răutăcios, omagiindu-și părintele (De ziua tatei), descriind „dânsul norilor” și „glasul apelor”. În Sonetele nebuniei (1914), Nebunia (1915) și Poezii (1926) sunt adunate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289169_a_290498]
-
tema contradicției dintre idealuri și realitate. Prăbușirea interioară este însă depășită, transfigurându-se într-un elan constructiv, creator, iar epilogul românului înaltă un adevărat imn păcii. Al doilea român, Glasuri în surdina, cu substrat de asemenea umanitarist, înfățișează, în frazări poematice, destinul nefericit al unui copil, Miron, care, rămas surd în urma unei boli (altă reminiscența autobiografica), trăiește complexul izolării și al confruntării cu răutatea celor din jur. Copilul deține totuși puterea de a se ridica deasupra suferinței, având revelația frumuseții naturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289169_a_290498]
-
de candorile adolescenței, naratorii fiind, de regulă, tineri care își trăiesc viața patetic, la hotarul dintre realitate și vis, ca în romanele Duda (1973), Bătuta (1975), Toamna porumbeilor albi (1979), Focul din vatră (1982), Roman teatral (1984). Este o proză poematică, autoreferențială, de atmosferă, adesea afectată de idilism și sentimentalism. Formula afină cu povestirea lui Ion Creangă și a lui Mihail Sadoveanu, evidentă și în tonalitatea narativă, stimulează lirismul funciar, confesionalitatea, autobiografismul. Sentimentul valorilor vieții, concentrat în simbolul-cheie al pomului vieții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
sunt însă rubricile „Pastel” și „Lecturi”. În prima se oferă spațiu fie unor versuri (Victor Eftimiu, Ana Blandiana, Zaharia Stancu, Adrian Păunescu, Radu Boureanu, Mihai Beniuc, Virgil Teodorescu, Cicerone Theodorescu, Leonid Dimov, Nina Cassian, Dan Deșliu ș.a.), fie unor tablete poematice (Ion Horea, Ion Lăncrănjan, Nicolae Dragoș, Gheorghe Tomozei, Daniela Crăsnaru, Eugen Barbu, Ion Caraion, Constanța Buzea ș.a.), iar a doua, aproape permanentă, conține în primul rând articole despre cărți de călătorie, dar și însemnări cu privire la volume de proză, poezie, eseuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289332_a_290661]
-
lucrare de pionierat în cercetarea operei unuia dintre cei mai importanți scriitori ai avangardei ruse. Sunt urmărite, în prima parte, destinul receptării lui Hlebnicov și modul prin care acesta devine creator de limbă, sensul final ce decurge din investigarea structurilor poematice ducând spre configurarea operei ca expresie a unității și armoniei lumii. Studiul este însoțit de o antologie de texte care ilustrează domeniile și formele poetice abordate de scriitor, de la poezia lirică la nota de jurnal, prin poem, proză artistică, piesă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286449_a_287778]
-
tăietura lor de parabolă (veșmânt prețios al tezei), nimeresc o țintă diferită de aceea pe care și-o propun. Semețindu-se întru idee, ele sunt totuși mai convingătoare prin sentimente. Metafora intermediază, dând o turnură insolită unui mesaj mai curând poematic decât filosofic. Cu o singură excepție, piesa Sam, teatrul lui Z. nu va mai atinge nivelul din Domnișoara Nastasia, deși în anumite privințe poate reține atenția. În acest text subintitulat „Poveste cu mine, cu tine, cu el...”, mișcările sufletești sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
existenței: „Cred în suferință, singurul adevăr, singura viață, singura fericire, singura înălțare”. Piesa, s-ar spune Peer Gynt a literaturii noastre, rămâne, în ciuda unor scăderi (parțiala nebulozitate a eșafodajului de idei), o amplă meditație de respirație modernă. Cu timbrul ei poematic, cu pigmentația simbolică a construcției alegorice și ambițioasele (prezumțioasele) punți aruncate spre sferele abstracte, Sam se apropie de „opera sintetică” a cărei fantomă îl vizitează pe Z. în asiduitățile lui de dramaturg. Dar piesa, acceptată inițial de Teatrul Național bucureștean
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
lume în destrămare sub agresiunea tulbure a istoriei. Prozatorul vizează formula romanului ca desfășurare a unei metafore - parțial în Rana statuilor, pregnant în celelalte construcții romanești -, lucru evident îndeosebi în tipul de construcție/articulare a universului epic, și anume acela poematic. Sunt des invocate și evocate „legile” povestirii și condiția simbolului, puterea de premoniție a imaginarului. Atât romanul simbolic Sărbători marțiale, cât și romanul istoric După mine, o zi... se întemeiază pe un asemenea mod de a vedea. Acțiunea acestuia din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288445_a_289774]
-
un himeric, aspirând către un absolut al iubirii. Secvențele de intensitate în crescendo și efectele de atmosferă (de care se abuzează în sens melodramatic în Acolo, în Deltă) certifică o vocație de dramaturg, care însă prea se lasă furat de poematic. Lirismul pletoric din unele texte, cum ar fi Baladă carpatină, cu înfloriturile și insuportabilele lui afectări, face lectura indigestă. Recursul la psihologic (Sfârșitul lui Moțoc ș.a.) și amprenta etică (Acolo, în Deltă ș.a.) sunt constante ale acestei dramaturgii, tentată și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
1624-1677) s-a bucurat în Occident de un interes special din partea cititorilor pasionați de literatura spirituală, pe de o parte, și în aceeași măsură din partea unor gânditori precum Leibniz, Hegel, Heidegger, Jung sau Derrida. Publicarea primei părți din lucrarea sa poematică Cherubinischer Wandersmann poate dezlega și publicului românesc, măcar în parte, misterul acestei legi de atracție universală pe care o sucită, încă, opera sa. Deși scrisă la jumătatea secolului al XVII-lea, înainte ca autorul ei să împlinească treizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
etnografice, prin analize ce dau unor pagini caracter de studiu, într-un cuvânt, prin înfățișări proprii mai degrabă eseului. Cartea Ev nou în Țara Banilor (1961) este deschisă de un capitol structurat ca un veritabil poem, Cântec oltenesc. Continuând orația poematică într-un ton bemolizat, capitolul De unde începe istoria declanșează valuri de considerații, cu întoarceri în istorie și coborâri până în arheologie, sugerate de asocierea formei de arc a Olteniei cu firea aprigă a locuitorilor ei. În alt stil, cu rezonanțe de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289066_a_290395]
-
încredințează tiparului cărțile care îl definesc ca poet: Drumul spre stele (1930), Cartea Țării (1934), Cântece de dragoste și moarte (1935), urmate de o ediție definitivă, Versuri (1938); li se adaugă două volume în care proza fantastică se alătură celei poematice: Jupânul care făcea aur (1930) și Focurile primăverii și flăcări de toamnă (1935). Rafinat colecționar de artă, grafician și cronicar plastic, a fost mult timp (1928-1946) inspector, apoi inspector general în Ministerul Artelor. În 1933 Academia Română îl cooptează ca membru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
decernat, în 1965, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române. Angajat în campania inovatoare dusă de Ion Vinea, mai târziu și în cea a lui Tristan Tzara, marcat de Baudelaire și Oscar Wilde, la douăzeci și unu de ani semnatar al plachetei de proze poematice Figurile de ceară, M. se mișcă inițial în paradox și insolit. Poza dezabuzat ironică și-o va păstra, de altfel, tot timpul. Micile lui snobisme, reacții destinate să epateze, se traduc în inocente veleități nobiliare. Bunăoară, fragmente din poemul Salomeea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
din Lupii, rescrise ca poeme în proză (Vladimir Streinu suspectează un plagiat după Cimitirul marin al lui Paul Valéry), precum și povestirea Aghan, apărută în 1940 în condiții grafice excepționale și reeditată aici cu titlul Ursita. N. mânuiește în această povestire poematică tehnica fantasticului terifiant, preluând motivul nervalian al „mâinii vrăjite”, agrementat cu sugestii locale (credința în strigoi etc.). Revoluția (I-II, 1943), celălalt roman, apărut fragmentar mai întâi în „Cuvântul”, este capodopera scriitorului și sinteza artei sale epice. Masivă, numărând aproape
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288433_a_289762]
-
vânt (1996). Versurile lui P. par a fi rezultatul asimilării progresive a marilor modele din lirica românească, modele de care se distanțează pe măsură ce poetul își află mijloacele expresive proprii. El nu pastișează nimic, transferă în paginile sale doar acea substanță poematică ce este compatibilă cu sine. De multe ori textele sunt organizate ca niște replici adresate unor opere literare celebre: „Să fie chiar adevărat/ că bulgării negri fluturi se făceau,/ plângând peste o pată de sânge/ care vorbea?” (poem dedicat lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288919_a_290248]
-
o bună parte din dramaturgia lui A., a cărei temă predilectă este raportul dintre călău și victimă, identificabilă și în scrierile sale epice. În teatru, autorul adoptă formula modernă, brechtiană, căreia îi alătură proiecția realistă îmbinată cu o neîndoielnică vocație poematică. Coroană pentru Doja este un oratoriu cu tentă filosofică, ce uzează de procedeul verificat al teatrului în teatru. Proiectată în medievalitate, tragedia eroului nu exclude trimiterile la lumea de azi. Istorie a unei crime premeditate, Tentația este o acidă condamnare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285432_a_286761]
-
eminesciene este analizată/tratată chestiunea eului angajat, escaladând resursele satirei eminesciene, aspecte ale polemicii în contrast cu evantaiul stilistic de care uzitează pamfletul, pentru a încheia cu o discuție referitoare la probleme de poetică eminesciană scrisoarea văzută ca eseu în proză ("proză poematică"); un bun eseu pe tema poeticii titlurilor eminesciene; sfârșind prin analiza polifoniei textului eminescian, alimentată de un "joc al vocilor eului liric" v. Scrisoarea I. O atenție aparte i se acordă eminescologiei ca știință ("Eminescolog este un critic consacrat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]