531 matches
-
în piatră spre marea cea Mare, spumând și povestind permanent, neobosit o poveste tainica, despre nașterea și călătoria ei din miezul pământului, înțeleasă vag de cei aleși care-și fac timp să rămână în anotimpurile calde în meditație într-o poienița pe unul dintre maluri. Acum respir adânc, în balcon , de nouă ori așa cum știu că este bine pentru mobilizarea și aerarea unui număr mai mare de alveole, situate în așa numitul „spațiu de rezervă” care-mi permit accesul unei mai
BLESTEMUL TRACILOR de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 543 din 26 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358355_a_359684]
-
a dispărut în galeria ei, începînd probabil să sape o alta pe sub pămînt, pentru că asta face toată ziua ... Firicelul de vînt s-a mai înfășurat de cîteva ori pe după tulpinile delicate ale florilor și a dispărut în pădurea ce străjuia poienița cea plină de flori. Tare se mai bucurau stejarii cei semeți și fagii cei puternici cînd se zbenguia vîntul printre crengile și frunzele lor verzi. Întreaga pădure fremăta de plăcere, animalele ieșeau din ascunzișurile lor, ca să se răcorească, și toată lumea
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 43-48 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 532 din 15 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358316_a_359645]
-
ca să se răcorească, și toată lumea aștepta ploaia, pe care vîntul o aducea odată cu norii, pe care îi aduna deasupra pădurii. Dar de data asta vîntulețul s-a furișat printre tufe și probabil că s-a culcat pe undeva. Florile din poieniță dormitau fericite sub mîngîierea razelor soarelui. Dar, deodată, s-a auzit un sunet ciudat, care tot sporea în intensitate. Potirașul cu petale albastre asculta atent. Nu mai auzise niciodată asemenea sunete ... ce era cu acel zzz care parcă ieșea de sub
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 43-48 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 532 din 15 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358316_a_359645]
-
Brașov, semn că mă învârt într-un cerc. În Feldioara îmi atrage atenția indicatorul de biserică fortificata. O tură cu mașina în jurul ei și mă întorc pe micile serpentine pe care am urcat în sat, pe unde am zărit o poienița propice pentru campat, la marginea careiase află și un mic iaz. Dimineață aud voci și îmi dau seama că sunt instalat pe teritoriul pescarilor care au ieșit devreme la pescuit. Culisez ușa, cobor, dau bună dimineață. Ei îmi răspund cu
GANDURILE UNUI INTRUS. DE LA CHEIA LA CHEILE TURZII de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 542 din 25 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358145_a_359474]
-
căprui sub greutatea lui Moș Ene. Că într-o clipita m-am trezit pe un tărâm de basm. Norii de lapte se despicau și formau insule plutitoare în oceanul cerului, iar pletele aurii ale soarelui se dechideau învăluind întreaga câmpie. Poienița era încununată de fluturi rubinii, care zburau când la trandafirii înfocați, când la crinii de un argintiu imperial, la lăcrămioarele sure că mărgăritarul, la mironosițele viorele. Triluri neobosite de pasarele se auzeau din copacii falnici care mai de care mai
RADU ALEXANDRU [Corola-blog/BlogPost/350754_a_352083]
-
de un argintiu imperial, la lăcrămioarele sure că mărgăritarul, la mironosițele viorele. Triluri neobosite de pasarele se auzeau din copacii falnici care mai de care mai înalți. Am alunecat ușor pe o rază și am ajuns pe partea cealaltă a poieniței. Acolo, o zână cu fata mai albă că argintul crinului, ochii că două perle ale mării, buzele fine că două petale de trandafir și părul bălai stătea pe un tron de stejar. M-am apropiat încet de ea, ... Citește mai
RADU ALEXANDRU [Corola-blog/BlogPost/350754_a_352083]
-
căprui sub greutatea lui Moș Ene. Că într-o clipita m-am trezit pe un tărâm de basm.Norii de lapte se despicau și formau insule plutitoare în oceanul cerului, iar pletele aurii ale soarelui se dechideau învăluind întreaga câmpie. Poienița era încununată de fluturi rubinii, care zburau când la trandafirii înfocați, când la crinii de un argintiu imperial, la lăcrămioarele sure că mărgăritarul, la mironosițele viorele. Triluri neobosite de pasarele se auzeau din copacii falnici care mai de care mai
RADU ALEXANDRU [Corola-blog/BlogPost/350754_a_352083]
-
de un argintiu imperial, la lăcrămioarele sure că mărgăritarul, la mironosițele viorele. Triluri neobosite de pasarele se auzeau din copacii falnici care mai de care mai înalți. Am alunecat ușor pe o rază și am ajuns pe partea cealaltă a poieniței. Acolo, o zână cu fata mai albă că argintul crinului, ochii că două perle ale mării, buzele fine că două petale de trandafir și părul bălai stătea pe un tron de stejar. M-am apropiat încet de ea, ...
RADU ALEXANDRU [Corola-blog/BlogPost/350754_a_352083]
-
căprui sub greutatea lui Moș Ene. Că într-o clipita m-am trezit pe un tărâm de basm. Norii de lapte se despicau și formau insule plutitoare în oceanul cerului, iar pletele aurii ale soarelui se dechideau învăluind întreaga câmpie. Poienița era încununată de fluturi rubinii, care zburau când la trandafirii înfocați, când la crinii de un argintiu imperial, la lăcrămioarele sure că mărgăritarul, la mironosițele viorele. Triluri neobosite de pasarele se auzeau din copacii falnici care mai de care mai
COPILARIE, DULCE MINUNE de RADU ALEXANDRU în ediţia nr. 31 din 31 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350750_a_352079]
-
de un argintiu imperial, la lăcrămioarele sure că mărgăritarul, la mironosițele viorele. Triluri neobosite de pasarele se auzeau din copacii falnici care mai de care mai înalți. Am alunecat ușor pe o rază și am ajuns pe partea cealaltă a poieniței. Acolo, o zână cu fata mai albă că argintul crinului, ochii că două perle ale mării, buzele fine că două petale de trandafir și părul bălai stătea pe un tron de stejar. M-am apropiat încet de ea, căci, dormea
COPILARIE, DULCE MINUNE de RADU ALEXANDRU în ediţia nr. 31 din 31 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350750_a_352079]
-
până la brâu, ca și cei care, într-o noapte de toamnă îl tulburaseră într-atât încât uitase de legile lumii pământene și pătrunse în ținut de legendă, iubind o păstoriță. S-a aplecat spre fetița în ochii căruia se oglindea poienița de pe valea Dornei, a ridicat-o deasupra capului lui, iar râsul cristalin al copilei, asemeni apei ce se prăvale peste pietre de munte, a șters păcatul pământeanului și a eliberat sufletul femeii, prizonieră între două lumi. Acum putea să se
DESTIN ( TITLU PROVIZORIU, VOLUM ÎN LUCRU) de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1163 din 08 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360264_a_361593]
-
acela negru și împădurit, de dincolo de pârâu, cum sclipește ceva, în întunric, ca niște ochi de lup. Dar nici lupul nu se încumetă să iasă din desișuri pe un asemenea vânt sinistru... Colo în vale, mai înspre stânga, într-o poieniță, locuia cândva un bătran. Sunt mulți ani de când a murit și el. A venit de tânăr pe aceste meleaguri, a tăiat câțiva copaci, și-a făcut o casă micuță din trunchiuri de lemn încheiate la muchii. Singur și-a tăiat
ELEGII DE APRIL de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1126 din 30 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360328_a_361657]
-
aparte împletindu-se armonios cu vraja nopții. Printre tufișuri luna își revărsa razele-i reci învăluind freamătul pădurii, adierea vântului și șoaptele umbrelor. Cavalerul dădu frâu liber calului său continuând agale drumul printre stejari. După un timp ajunse într-o poieniță ce strălucea într-o lumină misterioasă. În mijlocul ei plutea într-un vals ademenitor o fecioară cu părul bălai revărsat peste umerii goi, cu sânii dezveliți și numai cu un voal alb spre auriu căzându-i peste nuditate, lăsându-i dezvelite
I. PRINŢESA VAMPIRILOR (URMAŞUL LUI DRACULA) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1434 din 04 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360397_a_361726]
-
șoaptă. M-ai învăluit cu vraja ta... - Să nu-ți pară rău. Sunt urmașa celor mai viteji principi. Dar nici tu nu ești om decât pe jumătate! - Poftim? - tresări surprins și o împinse, astfel încît se rostogoli în iarba din poieniță. Ea îi zâmbi însă șăgalnic și-l așteptă cu coapsele dezvelite. - Am să te ucid, nălucă a nopții!- tună el prinzând mânerul paloșului. - N-ai s-o faci, iubitule! Îmi ești ursit! Bărbatul ridică paloșul, dar strălucirea tăișului îl orbi
I. PRINŢESA VAMPIRILOR (URMAŞUL LUI DRACULA) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1434 din 04 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360397_a_361726]
-
Acasa > Strofe > Delicatete > DIN SĂRUTUL ANOTIMPURILOR Autor: Marian Malciu Publicat în: Ediția nr. 1260 din 13 iunie 2014 Toate Articolele Autorului Sărutul primăverii Aștept să vină primăvara Să-ți împletesc cu flori cosițe Și să te-alerg prin poienițe De dimineața până seara. În răsărit să ne sărute Izvorul de lumină fruntea Și-mbrățișați să trecem puntea Spre țărmuri noi, necunoscute. La asfințit să-mi scald privirea În ochii-ți plini de vii dorințe, Cu-a tale multe-ngăduințe
DIN SĂRUTUL ANOTIMPURILOR de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1260 din 13 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360533_a_361862]
-
pădure. Gândul meu însă rămăsese la acel vis mistuitor care mi se deschisese noaptea... Întrând în miezul pădurii, vaca mea cea năzdrăvană s-a rătăcit și a trebuit să fug după ea și s-o caut. Coborând o vale prin poienița plină de flori ca să o găsesc, am dat de un om bizar, un bătrân care își îmbrăcase niște haine albe și se înfășurase într-un cearceaf, stătea jos în iarbă și se ruga. Visul meu, mi-am zis, și m-
NEBUNUL DIN VIS de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 660 din 21 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359860_a_361189]
-
ai săi. La ieșirea de la program, s-au strecurat amândoi ferindu-se de indiscreția colegilor și în drumul ce ducea spre Teșila sau abătut spre pădure, cunoștea Ana un loc unde mergea ea să culeagă fragi și zmeură. Era o poieniță plină cu flori iar pe margine erau numai tufe de zmeuriș și de fragi. Dacă nu ar fi aproape de zona locuită puteai să te întâlnești și cu moș Martin și el un iubitor al acestor delicatese. - Hai, Costi, să mergem
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN, CAP. VII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1115 din 19 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359925_a_361254]
-
rămasă ferecată oricăruicălător oprit să bată pentru a fi primit. Ana era tristă, dezamăgită, jignită, frustrată de dreptul la iubire și încrederea în oameni. Era umbra acelei Ana ce alerga plină de speranță, optimism și încredere în iubirea pură spre poienița din pădure. Tot ce acumulase în suflet în cei aproape optsprezece ani, sentimentele cele mai curate și mai pure, îi erau călcate în picioare, îi erau întinate de această femeie venită de nici unde în calea fericirii sale. Tristețea a
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN, CAP. VII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1115 din 19 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359925_a_361254]
-
zvîrcolește fierbînd sub dogoarea nemiloasă a soarelui și merele încep să cadă de pe crengi, deși nu le-a venit încă timpul să fie culese, încă nu s-au îndulcit și mai sînt acrișoare, sus, la mal, cum zic văgăunenii, prin poienițele binecuvîntate de Dumnezeu, încep să se înnegrească murele, care sînt mari și plesnesc de sevă. Copiii și femeile încep să urce la mal cu noaptea în cap, ca să nu-i prindă vipia amiezii pe drum și, cînd coboară, au gălețile
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN CAP 15-18 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 412 din 16 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345060_a_346389]
-
viață ursită! Adu-mi raiul cel ceresc Peste traiul omenesc! Fii lumina cea mai pură Peste inima cea bună! Fii al Anului destin De rod pur și trai senin! 24 XII 2015 LUMINIȚĂ, LUMINIȚĂ Luminiță, luminiță, Te-ai aprins în poieniță, Ne dai harul cel senin De la Domnul din grădini. Te-aș atinge-ncet cu mâna Să-mi aprinzi în suflet luna. Să fiu mereu luminată De lumina ta curată. În Ajunul de Crăciun Ești a cerului minuni, Luminând precum odată
LUNĂ PLINĂ de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1839 din 13 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340355_a_341684]
-
decât profesoarele lor, sunt aceiași băieți dintotdeauna care caută bețe, pietre, care urcă pe bușteni și care cer voie să o ia înainte, în fugă. Fetele acelea, uneori prea timpuriu machiate, sunt de fapt aceleași copile dintotdeauna, impresionabile la o poieniță de flori, la un fluturaș ori un pui de pisică, oprindu-se îndelung să îl fotografieze. Ba chiar se opresc și la un pui de șarpe. Iată aici. Povestea cu șerpișorul datează din toamna asta (24 octombrie) și mi se
Am citit jurnalele acestor elevi și mi-am dat seama că, uneori, copiii noștri nu vor decât să ni se ia curentul () [Corola-blog/BlogPost/338658_a_339987]
-
trilul păsărelelor?” - se întrebă nedumerit. Continuă să înainteze în liniște. Deodată se deschise un luminiș în mijlocul căruia se aflau mioarele și Ionel. Boierul se ascunse după un tufiș și ascultă. Băiatul cânta din fluier. O melodie duioasă se ridica din poieniță către vârfurile arborilor și apoi se înălța către cerul albastru. Parcă vântul se oprise în loc, păsărelele amuțiseră, frunzele nu mai tremurau, iar apa izvorului nu mai curgea. Totul părea ca un vis plăcut, totul era plin de farmec și poienița
FLUIERUL FERMECAT, DE CRISTINA NĂLBITORU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1263 din 16 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/340920_a_342249]
-
poieniță către vârfurile arborilor și apoi se înălța către cerul albastru. Parcă vântul se oprise în loc, păsărelele amuțiseră, frunzele nu mai tremurau, iar apa izvorului nu mai curgea. Totul părea ca un vis plăcut, totul era plin de farmec și poienița cuprinsă de o vrajă ca de basm. Oițele se strânseseră în jurul băiatului și ascultau tăcute cu mielușeii lor în brațe. Boierul fu cuprins de o bucurie fără margini când ascultă melodia care ieșea din fluier. - Ăsta-i un fluier fermecat
FLUIERUL FERMECAT, DE CRISTINA NĂLBITORU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1263 din 16 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/340920_a_342249]
-
falnicii munți de la miazăzi. Se strecură pe o vale sălbatică unde doar adierea vântului și urletele fiarelor sălbatice se făceau auzite. Înaintă pe lângă râu până la izvorul său, apoi urcă culmea muntoasă, traversă creasta și coborî la vale. Ajunse într-o poieniță unde zări o colibă. Se opri în fața casei, dar nu văzu nici o mișcare. - Săracii, au plecat de mult în lumea cealaltă. Și în amintirea lor decise să le cânte din fluier. Deodată pădurea începu să freamăte, păsărelele să ciripească, puii
FLUIERUL FERMECAT, DE CRISTINA NĂLBITORU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1263 din 16 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/340920_a_342249]
-
să decidă ce carte va apărea prima! E.I. - Să ne întoarcemla prima poezie.Ce te-a inspirat și de ce? A.M.G. - . Prima poezie am scris-o la pădure, într-o zi de vară. Era la amiază, stăteam culcată într-o poieniță cu multe flori și priveam fluturii în zbor,iarcerul care era albastru, albastru...mă fascina! Aveam aproape 8 ani. E.I. - Spune-mi câteva versuri! A.M.G. - Unu doi, unu doi, În vacanță suntem noi. Mama, tata, Tudor, eu Aleargă toți
ELISABETA IOSIF DIALOG LA O CAFEA CU ZÂMBET DE REBELĂ de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 781 din 19 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341340_a_342669]