358 matches
-
nici atât, de când s-a prăpădit biata mămica. Și cum mă rup din somn când aud bătaia-n geam, haidi, Vico, haidi, fată, scoală, și cum merg buimacă, pe bâjbâite, până-n bucătărie și ridic capacu la doniță, la găleți și sparg pojghița de gheață c-o coadă de lingură și-mi torn cum pot, c-o singură mână, orice-o fi, tu să nu pleci din casă dimineața până nu-ți dai apă pe ochi, așa mă-nvățase biata mămica. Și apa
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și sticlea de ger. George își lăsă, penitent, talpa piciorului pe piatra înghețată și făcu câțiva pași, tremurând înlăuntrul trupului său care i se răcea vertiginos și întorcând capul ca să se uite la amprentele lăsate de tălpile lui calde pe pojghița de brumă. Se simțea ușor amețit și orbit, nu numai de aerul rece dar și de lumina puternică. Cât timp înotase în semiobscuritatea învăluitorului nor de abur, ieșise soarele și cerul se albăstrise. O luă pe lângă gardul viu, înalt, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
anorganicului. Este o poezie construită din cuvânt-simbol, din cuvinte-metafore, ce-ți creează senzația că traversezi o apă înghețată la suprafață, sortit fiind de la început să te scufunzi într-o spărtură, doar că nu știi clipa când se va rupe această pojghiță înșelătoare, ce pare a fi viața. Adesea cuvântul magic al poetului penetrează pânza elastică a timpului, ca în „păienjenișul stelelor” - unde vulturul „întristat, din înalturi, subțire ca fulgerul de sub el - se afundă în chingile cerului, în fântâna văzduhului - în marea
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93026]
-
temei. Refuzam întotdeauna să mănânc la restaurantele chinezești. De ce? Pentru că asiaticii, când tac, și în prezența albilor, au adesea o expresie plină de dispreț. Firește, au aceeași înfățișare și când servesc. Cum să te mai poți bucura de puiul în pojghița de lac și mai ales cum să mai gândești, privindu-i, că ai dreptate? Între noi fie zis, sclavia, de preferință surâzătoare, e inevitabilă. Dar lucrul nu trebuie recunoscut. Dacă cineva ține cu orice chip să aibă sclavi, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
ori cât mine, Puică Ion, pe care, chipurile, trebuia să-l aduc pe calea cea bună. Puică ăsta era un tembel ce nu s-a văzut. La o lecție de citire cu fai moasa bătrânică ce alunecă iarna pe-o pojghiță de gheață și copiii o ajută să se ridice, Puică citise „...și bă-trâ-nica a-lu-ne-că pe o ploșniță...“ Era dezastru. El a văzut primul IDR-ul meu, la vreo două zile după ce ni-l făcuseră. Cu al lui mi l-am
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Inventa destinații pentru amândoi, sarcini care trebuia îndeplinite. Într-un weekend mai cald, ea propuse o plimbare pe malul râului. Aproape din întâmplare, se pomeniră în fața vechiului pod Kilgore. Nici unul din ei nu făcu vreo aluzie la însemnătatea locului. O pojghiță de gheață acoperea încă marginea apei. Ultimii cocori apucau pe lungul drum spre nord, spre ținuturile unde se împerecheau vara. Dar ea încă îi putea auzi, deasupra lor, invizibili. Daniel aduna pietricele și le arunca pieziș în râu. —Platte al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
începută cu un fratricid. Rămasă singură, pasărea supraviețuitoare crește văzând cu ochii. În două luni are pene. Pe măsură ce lungile zile polare se micșorează, zborurile sale scurte de încercare se lungesc. Mai nou, cuibul familiei e acoperit noaptea de chiciură; o pojghiță de gheață se formează peste mlaștini. Toamna, tânăra pasăre e gata să-l înlocuiască pe puiul alungat de anul trecut, în lunga călătorie înapoi spre ținuturile de iernat. Dar mai întâi, păsările năpârlesc, revenind la cenușiul lor natural. Ceva se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
drumul. Dacă nu, dați-mi un telefon și vin eu să vă scot afară. Dar când Karin sosi cu mașina, refuză să se urce lângă ea. Rămase la colț, înconjurat de bagaje. Nu mai purta căciulă, avea părul ca o pojghiță subțire. Fața i se înnegură de amintiri. Vrei să răstorni japonezăria asta mică undeva în șanț, cu mine înăuntru. Ăsta-i planul? Vrei să termini ceea ce ar fi trebuit să se întâmple de la bun început? —Mark, intră în mașină. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
merită. Sinceritatea brutală era motivul pentru care stătea acum cu el, în centrul orașului, în fața monumentului eroilor de război, în văzul tuturor. Vocea lui o îngheța - vocea timpului care o lua de la capăt. Părul lui se acoperise acum de o pojghiță foarte subțire de chiciură, deasupra urechilor. Cămașa îi stătea întinsă, în loc să-i atârne peste curea. Altfel, era neschimbat: un frate Baldwin puțin cam turtit și uitat de toată lumea, cu fața puțin prea lătăreață ca să facă o carieră în film și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fereastră. Trase perdeaua și privi în curtea întunecoasă. Îmi sună cunoscut. Iarna în Long Island. De ce insistau să rămână aici? Cu siguranță nu pentru cele câteva momente de carte poștală care-ți tăiau răsuflarea: moara de apă acoperită cu o pojghiță de gheață, iazul cu rațe înghețat bocnă, Conscience Bay golit tot, în afară de taciturnele lebede invadatoare și de un singur bâtlan derutat care mai rezistaseră aici înainte ca zăpada să se transforme în mocirlă și ca adevăratul motiv de amorțire să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
duc sus, unde fuseseră dormitoarele. S-a mai obișnuit cu chestia asta, cu ravagiile. Mici fragmente de tâmpenii se înșiră pe coridor: o factură veche de telefon, o brichetă goală. O bucată de prelată și două sticle de bere. O pojghiță subțire de praf din tencuială acoperă podeaua. Dar un om ar putea trăi aici. Nu-i mare lucru. Omul se obișnuiește cu orice. Ea stă în picioare în vechea lui cameră, arătând cu degetul, făcând: pat, dulap, rafturi, ladă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
simplă se năștea toată dragostea și cultura, abundența ridicolă de daruri, fiecare dintre ele fiind o dovadă disperată că eu nu eram totuna cu asta... N-aveam casă, nici un întreg la care să ne întoarcem. Sinele se împrăștia ca o pojghiță pe tot ce-i ieșea înaintea ochilor, transformat de fiecare rază a luminii schimbătoare. Dar dacă nimic dinăuntrul nostru nu era niciodată „noi“ pe de-a-ntregul, cel puțin o parte din noi era liberă, la îndemâna celorlalți, oferind la schimb tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
izbi cu umărul de mai multe ori, draperia doar tremură și bufni ca o tobă. Furios, era pe punctul de a-i da un picior, cînd observă peisajul de la fereastră. Privea în jos, la o stradă liniștită, acoperită cu o pojghiță de gheață și, în depărtare, se vedea o casă cu două etaje, placată cu gresie roșie. Ferestrele luceau de curățenie în lumina soarelui matinal; fumul de la cîteva coșuri se ridica palid spre cerul iernatic. Un băiat de șase-șapte ani, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
neutru și palid și dincolo de culmi, o lumină cenușie, pragmatică lumina coamele locuințelor și fabrici, fără să le pună în umbră sau să le îmbogățească. Dincolo de deal, printre castani și păducei, era un lac pentru bărci de agrement. Deseori o pojghiță de funingine se instala în timpul nopții peste apa liniștită, și o rață, abia pornită dintr-o insulă, lăsa o dîră ca a unui deget pe un geam plin de praf. Traversînd șuvoiul de camioane și tramvaie, zăngănind și uruind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în Dumnezeu îspunînd la sfîrșitul rugăciunilor „Dacă exiști“ în loc de „Amin“), nu credea deloc în Iad. Acum își dădea seama că Iadul era singurul adevăr și durerea singurul fapt care le anulau pe toate celălalte. O sănătate aproximativă era ca o pojghiță de gheață peste o mare infinită de durere. Iubirea, munca, arta, știința și legile erau jocuri periculoase pe gheață; toate casele și orașele se construiau pe această idee. Gheața era fragilă. O minusculă îngustare a canalelor bronhiilor îl putea trage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prin supralicitare), viața lenevoasă și dîrză a grădinii începu să-l scormonească, așa cum scormonea pămîntul care o hrănea. Simțea cum lumea naturală se întinde dincolo de fiecare zid al hotelului săpînd dîre cu bulgări de pămînt și stîncă învelite într-o pojghiță groasă de viață, o materie ale cărei elemente se reînnoiau înghițindu-se reciproc. Cam la patru-cinci sute de kilometri spre sud era un șanț unde se afla o adunătură de piatră și metal - Glasgow. Acolo, se simțea sprijinit întrucîtva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
zise el inspirat. Ia-mă de braț. Dincolo de pod, drumul se bifurca și aici se ridica un monument dedicat lui Carlyle. Era un stîlp aproape necioplit de granit, cu vîrful dăltuit înfățișa bustul profetului. Razele lunii se așterneau ca o pojghiță de gheață pe fruntea, barba și umerii lui, lăsînd în întuneric obrajii supți și concavitățile ochilor. Thaw își eliberă mîna și strigă: — Du-te acasă, spionule! Du-te acasă, trădător al democrației!... Mă urmărește pretutindeni, îi explică el lui Marjory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sub panta abruptă, curgea alene râul. M-am întins la pământ, cunoșteam fiecare bolovan, fiecare copac. Mai jos, în mijlocul apei, se afla limita strictă a plimbărilor mele din primăvară cu barca aceea ponosită (simțeam parcă în tălpi lemnul putrezit sub pojghița de smoală). Acolo, pe un mic ostrov, mă întâlneam de obicei cu o capră albă cu bărbuță ciudat de lungă, avea ochii roșii, venea la mal să mă întâmpine, o întrebam : „Ce mai faci, domnișoară ?“, câteodată îmi răspundea, behăind pe
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și văzu în dreptul Școlii Centrale de Fete o trăsură a poliției, de culoarea vișinelor din sticla din care mai trăgea mamă-sa câte-o dușcă. Își înfipse iar ochii în zăpada care, după ce se topise la amiază, începea să prindă pojghiță, ca pielița de caimac de pe oala cu lapte, după ce dă-n fiert. Cum se face că arsura laptelui și-a gheții, dac-o ții în mână, seamănă așa de bine, și pielea ți se înroșește la fel? Nicu mergea cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Anglia zadarnic. Revelațiile lui Abel Robinson și întâlnirile lui cu ceata de demoni sunt, poate, un alt nume pentru nebunia ce îi cucerește spiritul. Dezechilibrul lui Robinson este și șansa dată de destin de a vedea ceea ce se află dincolo de pojghița colonială a Somaliei pe care o patrulează. Universul în care a pătruns este coridorul de trecere către un continuum încărcat de mituri și de moarte. Rătăcirea lui Robinson nu mai poate fi citită în cheie rațională, ca semn al îmbol
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
încît de abia îl auzeam, Domnul Andrei mi-a dat să înțeleg că precauțiile respective nu erau lipsite de orice temei și nu era cazul să râd de ele. Un bătrân, mi-a șoptit el, alunecase într-o iarnă pe pojghița de gheață de la țărm și scăpase într-o copcă, alegîndu-se cu o pneumonie. Se spusese că fusese un accident, iar portarul găsise prilejul să-și dea importanță; iarna nimeni dintre bătrâni n-avea voie să iasă decât pentru a da
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ce vor povesti copiii lui prietenilor de la școală? Agentul Mancuso privi la dalele de pe dușumea. Le vedea ca prin ceață. Intră în panică. Se uită apoi mai de aproape și constată că ceața nu era decât umezeala care forma o pojghiță transparentă pe toată suprafața toaletei. Privi din nou spre Consolația filozofiei care era deschisă la el în poală și întoarse o pagină umedă și moale. Cartea îi sporea deprimarea. Cel care o scrisese urma să fie torturat de rege. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
încât de abia îl auzeam, Domnul Andrei mi-a dat să înțeleg că precauțiile respective nu erau lipsite de orice temei și nu era cazul să râd de ele, Un bătrân. mi-a șoptit el, alunecase într-o iarnă pe pojghița de gheață de la țărm și scăpase într-o copcă, alegându-se cu o pneumonie. Se spusese că fusese un accident, iar portarul găsise prilejul să-și dea importanță; iarna nimeni dintre bătrâni n-avea voie să iasă decât pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bărbați: Iscru, mai greoi acum și copleșit de viață, și Petru, unul dintre băieții lui Ioniță, Bubosu. Erau obosiți, înfrigurați și flămânzi. Plecaseră de cu seară cu trupul lui Vlad, descăpățânat și cu brațul drept ținându-se doar într-o pojghiță de os. Colindaseră din porunca lui Basarab pe la două mănăstiri, care nu vruseseră să primească trupul fostului domn. Acum își încercau norocul la Snagov. Au bătut în poartă și au așteptat și iar au bătut și iar au așteptat, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Du-te s-o cauți! Și o azvîrli departe peste umăr. Bărbatul elegant se făcuse la fel de palid ca eșarfa alb-gălbuie Înodată savant În deschizătura cămășii cu monogramă brodată. - Știi ce-ți zice paiața, tîrfă ce ești? zvîrli el cu răutate. - Pojghița de lustru crapă repede! Îl persiflă ea, sarcastică. Problema ta, PM, e că tu n-ai nervi ca să Înfrunți o campanie care o să se lase cu sînge. Eu, da. Îl sfredeli cu privirea. - Dacă te pui de-a curmezișul drumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]